Despartire

Nu vazu trenul.
Ea era dincolo. Ochii ei erau asa de mari si de verzi ca isi pierdusera nuantele maronii...O iubea mult pe fata asta...Se intalnisera tot aici, in gara, acum vreo cativa ani...Nu intelegea cum de se putuse indragosti atat de tare de ea. Acum insa o iubea mult, cu toata fiinta lui. Ii fusese greu sa se dedice cu totul ei, luptase cu sine. Era un om calm si echilibrat. De obicei. I se intampla sa faca si lucruri de care ajungea pana la urma sa se mire si sa se intrebe daca el fusese cu adevarat acela...
Nu avea curajul de a se implica sentimental...Fusese iubit de mai multe fete, cu una era gata gata sa se si casatoreasca, dar atat. Nu putuse sa se indragosteasca niciodata. Sau nu voise...
Cu ea fusese insa altfel...Acum se dovedea ca de ce ti-e frica nu scapi. Ea il parasea. Din toate fetele minunate cu care si-ar fi putut imparti viata, numai pe ea o alesese...Si facuse o alegere gresita. Fata isi gasise pe unul, de nu se stie unde, iar el acum trebuia sa suporte aceasta despartire nenorocita...
Si o crezuse...Culmea e ca pe ea nici nu o iubise fiindca ceva necunoscut lui il atrasese spre ea. Nu, o iubise din vointa, numai din vointa. Isi spusese: vreau sa o iubesc. Si o iubise...Simplu, nu? Asa era totul la el: simplu. Nu-i placeau deloc lucrurile complicate. Reusea sa vada esenta oricarui fapt si asta era marele lui avantaj sau poate dezavantaj. Avea intotdeauna raspunsuri la orice, pentru el nimic nu era dificil. Mai ales in relatiile sufletului...Se obisnuise de se controla atat de bine, incat fata lui era mai tot timpul o masca de sfinx, cu ochi de sticla...Parea inuman chiar. Asa ii paruse si ei...Acum sta de partea cealalta a liniei de cale ferata si se uita la el...Il vedea ca sufera...
"Sa fie oare suferinta adevarata? Nu este din nou una din acele minuni ala autocontrolului sau?"
Niciodata nu stiuse sigur daca o iubea sau nu...Acum simtea ca suferinta lui este reala, dar continua sa creada ca este numai speranta ei...iubirea ei.
Ea il iubea...Se indragostise de el fiindca toate celelalte fete spuneau ca este un om cu inima de piatra, ca nu era in stare sa iubeasca pe cineva. La inceput voise sa le arate lor ca ea este fata de care el se va indragosti cu adevarat...aflase multe despre el. Ea aranjase si intalnirea de la gara. Stia ca pentru el gara avea o semnificatie deosebita: era punctul unde se sfarseau si incepeau lumile...O uimise de la inceput. La el totul era semnificativ, chiar si o bucata de fier pe care o vedea in drum, chiar si o pietricica, pentru el constituiau lumi. Se cufunda in ele si nu mai iesea decat cu greu de acolo...Erau lumile lui dragi...Se intrebase la un moment dat daca va reusi intr-adevar sa il faca sa o iubeasca...Atunci fusese pentru ea momentul fatal: cazuse in propria-i capcana. Nu numai ca nu-l facuse al ei, dar se mai si indragostise de el...Navalise nebuneste, fara pic de ratiune.Il iuba nesabuita, nesatula, copilareste si cu cat ea il iubea mai tare, cu atat i se parea mai mult ca el nu o mai ia in calculele lui despre cum e viata.
Atunci hotari sa se razbune. Bineinteles ca nu ar fi plecat de ka el, era incapabila de asta...Char daca nu ar mai fi iubit-o nici macar cu mintea, tot nu l-ar fi parasit...Niciodata. Devenise a lui si numai a lui vroia si avea sa ramana.
Il mintise...
Acum era proba finala. Cum va reactiona?
Suferea?Dar oare era o suferinta sicera? Daca dupa ce ea se va urca in tren va zambi fericit ca scapase?
Va astepta...Se va urca in tren.Daca el va plange, va cobori si vor ramane impreuna...Daca nu, tot va cobori...Si tot impreuna vor ramane...Ea asa spera.Asa ar fi voit sa se intample...
Nu-l mintise cu totul...Chiar eexista acel prieten de care-i spusese lui, dar nu-l mai vazuse de mult, fusesera colegi in liceu.
Il iubea. Dar acum se juca putin cu el. In fond, era placut sa stii ca tu esti cel puternic. Incepea sa il inteleaga. Ochii ei aruncau flacari.
"Precis nu ma vrea...Si chestia este ca am inceput sa o iubesc...Dintre toate, pe ea o iubesc...M-a facut al ei pentru ca acum sa ma loveasca...Dar oare...eu pe cate am facut sa sufere?Imi primesc rasplata. Doamne, de n-ar mai veni odata trenul asta!..."
Deodata vazu lumea ca se agita. Oare ca se intampla? se intreba si cauta raspuns in ochii ei. Oare ce se intampla? Nu gasi decat acea detasare rece, acea nepasare superioara cu care il privise de la inceput. Aflase de la o prietena de-a ei ca urma sa plece. Venise la gara. Ea ii spusese sa plece, ca totul s-a terminat. El nu putea concepe asa ceva. Acum ochii ei ii spuneau acelasi lucru: "Gata, pleaca, totul s-a terminat!". Nu mai auzi nimic, nu mai vazu nimic altceva decat ochii ei. Tot universul se reduse la acele oceane verzi si inghetate.
Il chemau parca ochii aceia cu toata raceala lor...Atunci stiu ca ea il iubeste totusi. Simti din verdele ochilor ei ca ea il iubeste. Si alerga la chemarea ei. O vazu ca il respinge, o vazu ca striga, dar nu auzi nimic. Stia ca trebuie sa ajunga la ea. Stia ca il iubeste...Trecu calea ferata.
Nu vazu trenul...
Cand ochii cei verzi se aplecara asupra trupului sfartecat, buzele lui soptira:
-Mai pleci ??? Trenul te asteapta...
Si fata ramase cu ochii in gol. Trebuira sa o ia pe sus de pe sine. Murmura intr-una:
-Nu, nu, nu mai plec...
1998, martie - sfarsit-