Căldura topește asfaltul și Petrică se uită in jos cum picioarele lui lasă urme la fiecare pas. Niște urme cu dungi oblice, negativul tălpilor tenișilor lui chinezești. Tare-i mai plac tenișii ăia, deși e plin Oborul de ei. Și de bermude. Niște pantaloni scurți cu cracii largi, cu imprimeuri colorate violent. Ion are bermude. Ion întotdeauna e la modă.

- Cât dai nene viermușii?
- Cinci lei cornetu’.
- Păi dă și mie unu’.

Tarabagiul, un individ cu chipul ars de soare, adună viermușii cu palma și-i bagă într-un cornet de hârtie. Viermuși. Bleahh. Petrică se scutură de un fior. Când văzuse viermuși prima oară în Obor, fusese impresionat de mișcările lor oarbe, sacadate, de tresăririle acelea continui ale trupurilor lor mici. Nu-i venise să creadă că oamenii pot pune mâna pe așa ceva. Știa că sunt larve de muște, le mai văzuse odată într-un cadavru de câine, pe care Florin de la cinci l-a despicat cu un băț. Acuma s-a mai obișnuit, dar senzația aceea de fascinație in fața unei mase compacte, tresăltânde, animată parcă de un fel de viață colectivă, a rămas.

Ion se uită atent la tarabagiu, și când îl vede mai absorbit de operațiune, palmează repede un plumb de lansetă de pe tarabă. Îl strecoară cu un gest natural în buzunarul bermudelor. Petrică se uită în altă parte, jenat, și se trage într-o parte, făcându-se că studiază zecile de nimicuri expuse: bambine colorate, broscuțe și peștișori de plastic, plute vărgate de undiță, cârlige, mosoare de gută și mulinete ieftine de tinichea.
Tarabagiul îi întinde cornetul lui Ion. Acesta îl ia, scobindu-se în buzunar.
- Cât ai zis, trei lei cornetu’? Ia!
- Am zis cinci lei, băiețică. Și aici mi-ai dat doar un leu.
- Păi noi să fim sănătoși, nene, rânjește Ion cu gura până la urechi și o ia la fugă.
- Băi puțică, 'te-n cur pă mă-ta și pă cine te-a făcut! Bă, vino înapoi cu cornetu' ăla!
Vânzătorul a ieșit de după tarabă într-o tentativă de a fugi după hoț. Dar Ion s-a pierdut deja în mulțime. O tanti cu parul coafat în formă de sarmale râde din spatele unor acvarii cu broscuțe țestoase și pești. Tarabagiul o privește cu ochii scoși din orbite.
- Mi-a furat un cornet, al dracu'!
Petrică începe să meargă pe lângă o femeie enormă, încărcată cu sacoșe, punând trupul gras al acesteia pavăză între el și tarabagiu.

Piața. Un mare rezervor de oameni. Și de femei. Ah, ia uite-o pe fata aia blondă care vinde cartofi. Mamă ce țâțe are! A dracu' femeie.

Ion îl așteaptă la ieșirea din piață, stând pe un gărduleț de fier. Când îl vede, se ridică.
- Ce faci băi Petrică, nu mai veneai odată? Fii atent ce i-am furat lu' ăla!
Scoate din buzunar plumbul de lansetă, un mosor de gută, o punguță cu cârlige și patru plute de undiță.
- Ia mă, ți-am luat și ție o plută.
Petrică privește pluta cu neîncredere. I-e rușine că e o plută furată, e invidios pe Ion că poate să fure și să-i păcălească pe alții, îi place că e colorată și că e a lui, pe gratis. Parcă totuși gestul lui Ion adaugă un plus de frumusețe lumii, îi dă un fel de libertate și un statut superior. Parcă prietenia cu Ion îl saltă din rândurile celor care trebuie să se supună sorții. Ei doi, împreună, vor cuceri lumea. Poate că și pe Mona ar putea-o cuceri.
Dar mai înainte, mâine mergem la pescuit.


(Va urma)