agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4203 .



De-a măritișul...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Scaietina ]

2004-03-27  |     | 




Acțiunea se petrece, firesc, în timp și spațiu.
............................................................

- Mamă, dă-mi voie să ți-l prezint pe viitorul meu soț!
- Ia te uită! Vorbești ca ăștia de-or venit cu listele de alegeri! Dacă tot mi-l arăți, așa, numa' ca să-l văd, de ce n-ai venit cu poza, ai făcut omul să bată atâta cale degeaba...
- Mamă, te rog, nu fi nepoliticoasă!
- Ofticoasă ești tu și taică-tu, că-i semeni leit. Tot asa a făcut și el cu actul de propritar! "Nevastă să știi că esti în regulă!" În regulă pe dracu'! Doamne, iartă-mă! N-a știut să deschidă ochii când a semnat și i-a dat pământul în județul vecin. Ei... da' hai, intrați! Nu-ți fie teamă băiețaș, asta-i o poartă, nu te uita așa la ea, doară nu-i nici nouă! Þibă, mă Grivei! E legat, la noi așa se poartă: câinii legați și pietrele slobode, la voi, în oraș știu că-i taman invers!
_ Mamă, știi, noi nu stăm prea mult...
- Lasă-l, fătucă, să vorbească și viitorul ista a tău! Că omul după grai și umblătură se cunoaște sau... o fi surd, cum e Marin a lu' Mocofanu, și-mi bat gura degeaba! Că despre fățoșenie, bag de seamă că te-ai ținut de ce zicea bunică-ta, că bărbatul trebă să fie oleacă mai frumos ca dracu'! Să-ți fi luat, colo...om de mijloc, ăla e frumos, nu înalt și deșirat ca un ciulpan, că-l găinățează ciorile! Da' când m-ai ascultat tu pe mine? Ai vedea tu! Cum îl văd și eu pe tat-tu...cară păpusoii cu oborocul de la granița țării! Noroc cu primarele,- lovi-l-ar strechea!- că de i-ar fi dat pământu' tocma-n... Europa, după capul lui socotea că așa-i drept!
- Mamă-soacră, eu am venit să vă cunosc, să vă asigur că...
- Bre, da' ce glas pițigăiat ai! Știi ce? Lasă fandoselile astea! Nu ți-s soacră, acu' deodată, mai puțin mamă... pentru tine-s ca-n buletin, doamna Epurică!
- Îmi pare rău, doamnă...
- Nu-ți mai pară, că n-are a face cu tine. Neisprăvitul de bărbatu-meu n-a fost în stare să aibă măcar un nume mai acătării. Da', nu mi-ai spus, mătăluță cum îți zice?
- Îhm...Zbârcitu, îmi pare bine!
- Phui! Și mie îmi pare bine! Marinico! Brava ție, fata mamii! Ai ales până ai cules!
- Mamă, pleacă... Ce-ai făcut, ai stricat totul!
- Ce i-o fi cășunat așa, deodată? Ce i-am făcut? Doar nu l-am scuturat de beteliile pantalunilor. Dacă tot mi-a trecut pragul bătăturii, nu trebuia să văd ce hram poartă? Eh! Așa-s soiurile astea înfumurate! Ca niste bășici, se sparg numa' cât încerci să vezi ce au înauntru.
- L-am pierdut!
- Ei lasă, nu mai smiorcăi, doar n-ai pierdut o vacă! Șezi o țâră, să-mi iau basmaua și mergem la Veta lu' Avesalon, să-l descânte de urât, de deochi poate și... de streche! C-apoi, după ce l-ai vedea înturlucat, ne așezăm noi la vorbă altfel cu zbârcitu' ista al tău!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!