Toti vrem sa amortim



-De ce te imbraci in negru ?Bucură -te de viată !


………………………… ………………………………… …………………………………



Si vad vechea clădire devenită de mult liceu... Mansarda ei- care e mai mult un pod avand in vedere cantitatea redusă de lumina care intra pe timpul zilei - foarte larga, a fost amenajata ca sala de studiu pentru elevii din familii numeroase care nu pot găsi in gălăgia de acasa atmosfera necesara pentru lucru sau pentru intruniri ale sefilor de clasa. In ultima vreme insa toti cei care vor sa-si planga tristetile urca aici. Podeaua vorbeste ascutit ,aerul e umed , becurile palpaie, dar adolescentii adevarati asta cauta…
Geamul ultimei ferestre din mansarda s-a crapat de curand, dar nimeni nu a observat asta. Este una dintre cele mai vechi ferestre din liceu; lemnul ii e lipsit de orice seva si fibra, si ar putea fi atat de usor rupt de elevul ala de a cincea care isi taraie ghiozdanul. Astfel de ferestre putrezite mai sunt numai in spate, la subsol. Directorul intarzie sa le schimbe pe astea din locurile mai putin vizibile de catre rivalii sai, dar cele pe care le-a schimbat sunt cu adevarat proaspete si luminoase.
Deocamdata nimeni nu reclama fereastra, adolescentii nu au avut timp sa vada ca tremura mai mult la auzul poeziilor negre pe care unii mai plini de viciul observarii neantului le scriu si le citesc aici. Dar Gheorghe, tanarul negricios care mai bate cate un cui si repara o banca isi face de multe ori de lucru in preajma elevilor, urmarindu-i cu nesat.


…………………………………… …………………………………………… ……………



Un tremur si sentimentul ghetii: fereastra si-a primit lovitura fara sa aiba timp a intra in agonie. Crapatura: boala fatala. Urma sa moara, sa vina in locul ei o alta fereastra, una mediocra, fara idealurile ei. Ea inca nu si-a relizat visul. Mama ei fusese calea spre odihna unui mare filozof. Unchiul ei al unui batran doctor pe care toata lumea il credea capabil de a indura orice chin al vietii, pana…atunci.
EA stia ca acesta este scopul ei: sa fie calea acelora. Putine ferestre mai stiu ce insemna sta, iar acestea sunt batrane…Cele noi isi uita menirea,cazand in extaz in timp ce, lucioase cum sunt acum, in era tehnolgiei, soarele se zbenguie pe ele.
EA nu uitase. Credea in Supra…



……………………………… ……………………………………… ………………………


Vera cauta. Se plimba pe culoarele scolii,intarzia la ore, ezita privind pe cate un geam…”Spiritul nu poate pipai…De ce dintre cele cinci simturi pe acesat il pierdem? Si spirit fiind macii iti miros tot asa?”
Urca la mansarda.”Cand mi-era frig amorteam.Si nu simteam nimic.”
Fereastra se impovareaza de o veselie nebuna la vederea fetei . Se zguduie sub fiorul care o gadila atat de obsesiv. Isi aminteste insa: crapatura. Era pe moarte. Nu va dura mult pana cancerul sa ii fie observat de Gheorghe. Aceasta il va anunta pe domnul gras care a avut grija ca surorile ei sa fie inlocuite cu fetitele astea lucioase si inconstiente, apoi…Trebuie sa actioneze repede. Da! Stie ce are de facut…O sa-si foloseasca defectul pentru a o seduce pe tanara singuratica si trista. EA cunoaste bine oamenii , stie prea bine ce cauta Vera. Coltul ei crapat si vantul vor face o pereche diabolica intr-un dans prea vioi. Si ce daca va creste si mai mult crapatura?EA stie ca durerea ii va fi rasplatita. Crapand va scrasni.Si orice scasnet de sticla ce intrerupe gandul unui nenorocit cu mintea plina de bolovani negri devine o declaratie de prietenie suprema pentru acesta.
Vascul bleu din ochii Verei se indreapta spre locul unde un viitor ciob a chemat vantul pentru o mangaiere si un sarut pline de brutalitate.
“Crapatura…Nu, Fereastra, Vantul nu te iubeste! “
Ferastra e prea aproape de victorie.
“Fereastro!...Ce rece e…Gheața ei ma va adormi…Poate ii intru in suflet!Sa-l deschid!Cu zambetul meu o conving…Ce usor!E asa de frig si de bine inauntrul ei. Uite:panglica!Panglica alba de mireasa!Fereastra, singura care m-ai inteles!”


………………………………… ……………………………………… …………………….


-Ma bucur! Nu am de ce sa ma chinui. Oricand imi gasesc un prieten. In liceul meu sunt multi cunoscatori-cu crapaturi si perdele- ai sufletului meu. Nici baia vicleana nu a scapat!Psiholog mic si luminos ma asteapta putin mai sus la jumatate de metru deasupra faiantei.


…………………………………… ……………………………………… …………………


-Hei!Cine a patat panglica?


……………………………………… …………………………………… …………………



Pe soseaua din spatele liceului sunt zeci de oameni.Circulatia oprita. Ma strecor si stiu ca nu ar trebui sa privesc ceva ce intereseaza masa asta mare de oameni. Dar eu nu ma ascult: pe bordura alba abia vopsita azi dimineata parul unei tinere ce nu cred s-o mai fi vazut se imbiba de sangele ei. Sunt sigura ca si-a dorit dintotdeauna sa fie iarna prea lunga.




ăăăăÃ