agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1334 .



Jurnalul Adei
proză [ ]
20 martie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Yvory ]

2004-04-16  |     | 



20 martie

Azi la pranz am dormit cinci ore. Am avut vise ciudate care se leaga intre ele, intr-o anumita masura.

Mel Gibson regiza un film despre diavol. Trebuia sa se casatoreasca cu o femeie care avea doi copii, o fata si un baiat. El insusi avea un baiat. Nu stiu cum il chema de fapt, dar toti ii ziceau Lucifer. Totul a fost un pic amuzant, nu ca datile trecute cand imi era frica. A venit o femeie care avea si ea o fata. Prima fetita a spus ca trebuie sa-i intampinam cum se cuvine. Totul era scris intr-o carte. A luat cartea (alba cu doua siluete negre pe ea – o femeie si un barbat) dar era falsa. Suparata, si-a pus un lant fermecat, un medalion de fapt si a zis ca nu-i e frica. Apoi s-a transformat intr-un monstru. Nu prea pot explica ce s-a intamplat dar cand a venit baiatul lui, pentru o clipa totul s-a vazut altfel. Daca-ti mai amintesti scena din LOR 1, cand Galadriel tine discursul lui Frodo la fantana dupa care-i spune ca a trecut testul, in padurea Lothlorien. Exact asa s-a vazut si aici. Fata era blonda si foarte draguta, dar se vedea ca e foarte speriata. Parca era special acolo pentru baiatul lui. A doua femeie, geloasa pe prima, a furat un medalion si s-a transformat si ea in ceva, dar procesul a luat-o razna. Nu mai stiu ce rol am avut eu in toata povestea asta dar la un moment dat, a trebuit sa dansez cu niste cutite in mana si unul in gura. Cu acesta din urma, trebuia sa ma apropii de un baiat (care dintre ei nu mai stiu) dar fara sa-l ating. Eu l-am atins din greseala si l-am atins putin sub ochiul stang, drept cum se vedea din partea mea. Mel s-a dus in balcon putin suparat ca nu i-a iesit totul asa cum si-ar fi dorit, dar mereu zambitor. M-am dus dupa el si i-am spus ca nu sunt actrita desi mi-as dori. “Si ce esti?” m-a intrebat. ‘Scriitoare!’. ‘Si te-ai gandit ce o sa faci in viitor?’. Aici s-a intrerupt si nu-mi amintesc ce i-am raspuns.

Eram in bucatarie cu mami si mamaie. Ne pregateam pentru nunta lor. Mamaie ii punea ceara pe fata, desi nu cred ca era cazul. Revoltata, am inceput sa fac scandal. I-am spus sa nu-si bata joc. Vroiam s-o aranjez eu cu penseta ca aveam experienta de la cosmetica. Vedeam scris pe tamplele ei niste bancuri. Imi amintesc doar o intrebare despre o rosie si mai multe raspunsuri ce se vroiau amuzante. Nu m-a interesat asta. Am discutat despre apartamentul in care m-am nascut si chiar am fost acolo. Spre sfarsit, totul s-a petrecut pe un fundal muzical. Inca imi mai rasuna cuvintele in urechi: “She lives a lonely life. All that she wants it is another baby.” Era un cantec pe care-l ascultam cu multa placere cand eram mica, si acum imi trezeste amintiri.

Azi iar am avut un moment de depresie. Poate si din cauza calculatorului, de fapt numai din cauza lui. Am plans o gramada; atat de mult ca nu mai puteam sa respir si ochii mi se umflasera. Eram toata rosie, in special pe la ochi, nas si buze. Nu e vorba numai ca nu-mi ia, dar este ceva ce-mi doresc foarte mult. Iar daca ar trebui sa invat sa-mi ignor sentimentele si dorintele atunci chiar ca nu as mai avea pentru ce sa traiesc. Pentru o clipa m-am simtit ca si cum totul ar fi in zadar. Degeaba fac tot ce fac, degeaba invat, intru la facultate si trec examenele cand nu primesc ceea ce astept in schimb. Dar partea rationala spune ca nu e adevarat. Invat si fac toate astea pentru mine, ca sa am un viitor in care sa-mi iau eu tot ce vreau, nu altcineva. Si cand partea mea, sa-i zicem sentimentala, se intersecteaza cu cea rationala, iese un dezastru. Ma simt trasa de fiecare membru in alta directie.

21 martie

Am sufletul incarcat de mizerii. Un nod imi sta in piept, unde e sternul. Capul ma doare iar eu am indoieli. Vreau sa plec linistita, sa ma distrez nu sa ma uit la ceas tot timpul si sa sper ca nu ma va suna prea curand. Nu mai vreau zgarda, vreau libertate. Toate razboaiele care s-au purtat in decursul timpului au fost pentru libertate. Oamenii au preferat sa moara decat sa fie sclavi. Eu de ce nu mi-as dori sa fiu libera?

Nu stiu de ce, dar tocmai mi-am amintit ceva. Au avut la un moment dat o afacere cu struguri. Il vad pe Cristi furand o lada, maica-sa il aproba si-i zambeste. Ce a simtit mami atunci oare? Deznadejde, dezamagire si disperare? O durere profunda?

Inca mai visez la calculatorul acela, cum il voi pune pe birou, din ce parte va veni lumina, cum imi voi scrie nuvelele si voi juca sah pe internet, cum Ivy va veni si se va tolani pe tastatura mea, enervandu-ma. Sper pentru ca e tot ce mi-a ramas.

Daca este ceva la care tin cu adevarat, atunci acel ceva este capacitatea mea de a scrie. Stiu ca pot fi foarte buna si operele mele vor dainui. Imi trebuie doar o sansa. Vreau ca oamenii sa auda de mine asa cum au auzit de JK Rowling. Nu vreau sa ajung bogata de pe urma scrierilor mele. Asta e ultimul meu gand. Tot ce imi doresc este sa fiu apreciata si poate laudata. La munte am vorbit cu mai multi oameni printre care si un pusti de 15 ani. Cam tampitel dupa parerea mea. I-am spus ca scriu SF, ceea ce nu e intru totul adevarat, caci scriu mai mult fictiune, iar el a zis ca e usor, nu trebuie decat sa ai imaginatie. Si asta in conditiile in care el nu a scris niciodata o pagina dupa capul lui, nu a citit o carte de la cap la coada. E la-ndemana sa spui ca e usor cand nu e deloc asa. Nimic nu e mai placut decat sa creezi ceva fara ajutorul nimanui si nimic nu este mai oribil decat sa vina un mucos de 15 ani si sa-ti spuna ca nu e cine stie ce.

Eram odata in generala in clasa de geografie si diriga m-a tinut toata ora in picioare. A fost primul meu proces. Nu mai stiu ce aveau cu mine, tot ce imi amintesc este ca o colega era nemultumita deoarece m-ar fi vazut cu degetele in nas, ceea ce ma indoiesc ca a fost adevarat. Alta a facut pe avocata. Acum mi se pare crud ce s-a intamplat dar atunci nu intelegeam. Credeam ca e normal si poate intr-adevar am gresit cu ceva. Dar chiar nu mai stiu care a fost adevaratul motiv. Poate aveau nevoie de ceva divertisment la ora de dirigentie si hai s-o judecam pe Ada ca ea e singura suficient de proasta ca sa taca din gura. A fost o femeie rea diriga; avea ea ceva cu mine. Cand ne-am intors din excursie, mi-a luat pozele si filmul si nu mi le-a mai dat inapoi. I le-am cerut in fiecare zi, dar degeaba. Pana la urma am renuntat. Era indiferenta, acra rea. Exact opusul a ceea ce consider eu om. Inca nu s-a inventat un cuvant atat de dur si de jignitor care sa cuprinda toate defectele si sa-ti crape obrazul de rusine cand ti-l adreseaza cineva. Neom ii spun eu. Neom este o persoana care face rau cu buna voie, stie ca cineva sufera dar nu neaparat gaseste placere in asta ci e indiferent. Indiferenta e cea mai blestemata caracteristica a oamenilor. Imi pasa si asta ma face om. Nu pot face tot ce imi doresc dar incerc si nu raman indiferenta. E adevarat ca intorc capul cand trec pe langa oameni napastuiti de soarta dar nu am de ales, sunt obligata. Daca as incerca sa-i ajut pe toti sau macar unul, dar e imposibil. Mami a ajutat cativa fara sa-i cunoasca sau sa astepte ceva in schimb. Eu intorc capul dar nu sunt neom pentru ca unul s-ar uita cu dispret la ei si ar zambi zicand ‘du-te la munca’. Neoamenii sunt cruzi. Eu sunt sensibila, chiar prea sensibila as putea spune. Sunt rea si cateodata am ganduri urate, murdare, incerc sa fiu dura, poate chiar reusesc, dar nu sunt neom.

23 martie

Azi noapte am vazut Ressurection si toata noaptea nu l-am visat decat pe Chris. Spre sfarsit m-a bantuit si proful de info. ‘Toti ati trecut la info in afara de Ada, toti aveti cate o stea in afara de Ada.’ Mi-e frica si cred ca ar trebui sa ma pun pe drumul cel drept, nu incepand de maine sau de poimaine ci de azi. Vreau sa ma apuc serios de invatat pentru examene, sa fac referate. Inca nu e prea tarziu, trebuie doar sa incep. Inceputul e dificil. Ar trebui sa ma motivez cumva, dar cum? Vreau sa-i arat ca si eu pot lua bursa. Acum ma simt cu moralul ridicat, peste doua minute voi fi cu el la pamant.

24 martie

Am platit 180.000 unei femei sa-mi duca bagajele pe vapor cu toate ca nu vroiam sa plec. Mi-am luat la revedere de la mami si m-am imbarcat. Totul era ca o mlastina in jur iar eu muream de scarba. Aveam bagajele la numarul 68. Nu existau cabine ci doar mese lungi cu scaune. Pe mese erau platouri cu mancare si prajituri. Un copil mi-a furat o prajitura iar eu l-am prins, l-am scuturat bine si i-am dat drumul. Vaporul s-a pus in miscare chiar dupa ce am avut o discutie cu Catalin. Ii spuneam ca au bagat apa in golf ca sa putem pleca, dar el stia pentru ca mai fusese cu vaporul acela, la fel ca si mine. Stateam pe margine cu o mana peste bord, cand deodata ma musca un peste enorm. Semana cu Piranha doar ca era cilindric. I-am tras una de s-a dus inapoi de unde a venit dar s-a intors cu intariri, m-au tras dupa ei in apa si m-au omorat. M-am trezit din nou pe vapor care era acum invadat de pesti. Masa se transformase intr-un hol lung iar de o parte si de alta erau usi ce dadeau in bai pline si ele de pesti. Ieseau de peste tot, din cada, din chiuveta, de pe sub usi. Trebuia sa-i omor sau sa ma las omorata. Dar eu sunt o luptatoare. Le rupeam coloana si-i aruncam inapoi, dar parca mai multi veneau. Tot am pierdut lupta aici. A treia oara cand am reaparut, eram tot langa toalete, luptandu-ma cu pestii. Unii deja se transformasera in oameni si se dezintegrau din cauza ca statusera prea mult pe uscat. Le cadeau degetele de la picioare, si se plangeau ca nu vor mai putea dansa.

Trebuia sa ajungem la Predeal, dar n-am mai ajuns. M-am luptat cu ei pana la epuizare. Cand m-am sculat, eram terminata. Parca ma batuse cineva cu o bata, ceea ce n-ar fi chiar neadevarat, avand in vedere cata miscare am facut. Aveau dinti mari si ascutiti, erau monstruosi. De doua ori am pierdut in fata lor, dar cred ca a treia oara as fi castigat, sau cine stie!

Ora 12.00

Cateva comentarii in legatura cu problema lui Einstein.
Ce cred eu? Cred ca m-ar felicita si mi-ar spune ca sunt chiar mai putin de 2% care o pot rezolva. Si de ce nu, cand dintre toti cei pe care-i cunosc, am fost singura care a facut-o matematic si am descoperit toate variantele. Ei nici macar nu au fost in stare s-o citeasca asa cum trebuie. Stiu sigur ca am dreptate, dar cum sa ma impotrivesc valului cand toti au facut-o la fel? Einstein ar fi mandru de mine!

Ora 21.00

Ii urasc pe toti si toti ma urasc. Ar fi mai bine daca as disparea cu totul. Pentru ce sa mai traiesc? Pentru o bursa, pentru o familie, pentru o speranta sau poate pentru o iluzie? Daca as sti sigur ca nu mai exista nimic dincolo de moarte poate m-as duce chiar acum in baie si mi-as taia venele. Doar frica de ceva mai rau ma mai tine in viata. M-am saturat s-o aud mereu plangandu-se. Maine vine Anca si ea ce a facut azi … curatenie. I-am spus sa nu se oboseasca. Pe urma vine si zice ca noi nu facem nimic. De ce mai vine femeia, de ce o platim? Pe urma o aud rugandu-se sa moara si asta ma demoralizeaza. Acum, din senin am izbucnit; m-am certat cu amandoua. Mami nu si-a baut ceaiul iar eu vreau sa plang si nu pot. Ma simt atat de nefericita! Dar daca eu sunt asa, atunci oare copilul acela de opt ani caruia i-au amputat piciorul din cauza cancerului, cum se simtea? Sau cel de 14 ani cu limba de cinci ori cat ar fi fost normal din cauza tumorii, sau omul acela de 45 de ani, caruia o bacterie i-a mancat la propriu fata lasandu-l fara ochi, nas si cerul gurii, doar un mare vid acolo unde ar trebui sa existe ceva placut vederii. Sau omul acela care a ramas fara toate cele patru membre si totusi isi traieste viata, se bucura de ea, o pretuieste. Oare toti acestia nu sunt nefericiti cu adevarat? Si eu stau si bocesc aici ca proasta “nu-mi ia calculator, nu-mi ia role, sunt suparata, mamaie nu apreciaza viata …”. Dar eu o apreciez?




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!