La gară, vă rog!

Astea au fost cuvintele mele într-o dimineață în București.
Stăteam la un Hotel amărât, era frig și eu trebuia să plec în delegație.
Șoferul se bucură: "La care gară, vă rog?!"
"Gara din Craiova", răspund eu și mă bucur că nu merg singur într-un compartiment, al unui tren unde clasa I, care arata la fel ca unul de clasa a-3-a în India. Mai ales că în trenurile românești, ori e frig de-ți îngheață picioarele, ori faci saună. Intre, nu prea am nimerit niciodată. Știu că am să las o avere la taxi, dar șoferul mi se pare un om interesant, cu ambele picioare pe pământ.
Eu iubesc taximetriștii!
Stau toata ziua și așteaptă în mașina lor, și știu tot ce se întâmpla în lume.
Gonesc ca nebunii pe străzile orașului, vorbind în continuu, știind totul ce se întâmpla în Europa.
Iși repară singuri mașinile, înjurând și știind tot timpul ceea ce se întâmplă în tară.
Iți dau sfaturi cum să-ți trăiești viata, știind ce se întâmpla în oraș.
Nu au niciodată bani potriviți ca să-ți schimbe, dar știu ce se întâmplă și în cel mai îndepărtat sat. Dar nu știu să te ducă pe cel mai direct și ieftin drum la locul dorit. Te urăsc dacă îi rogi să te ducă pentru 15.000 Lei două străzi mai departe, că afară plouă. Pentru tine de mers pe jos e prea departe, pentru taximetriști prea puțin.
Întotdeauna mă urc repede înăuntru, îmi țin geamantanul pe genunchi și spun repede adresa, specificând că dau spagă bună. Credeam că știu toate înjuraturile din Europa, dar taximetristu' știe mai multe.
Dar nu are bani de schimb și nu știe drumul...
Știu exact ce gândește:
...din cauza ta am pierdut cei mai buni ani ai mei stând la coadă în stația de taxi. Din cauza clienților ca tine nu am ce îmbrăca, copiii nu au ce mânca și nevasta și-o trage cu vecinul. Din cauza ta, cu mutra ta de 15.000 Lei mănânc numai pâine cu untură de ani de zile, din cauza ta trebuie să mă pun din nou la capătul cozii, când mă întorc. Poate tipul care era după tine, vroia sa meargă la Otopeni și din cauza ta am pierdut 300.000 Lei....
Dar tot nu are bani de schimb și mă duce aiurea. Mai ales dacă observă ca nu sunt din București. Ah din Ardeal, ce oameni cumsecade trăiesc acolo! Așa e. Dar nici ei nu au bani de schimb.
"Cât face?"
"15.000 Lei"
Spun douăzeci și îi dau una de 100.000 Lei.
"Cei asta? Păi nu am mărunt nene. Sunteți al 12 - lea azi cu bani mari. Da’ ce sunt bancă?"
Întotdeauna sunt al 12 lea, sau al 7 lea sau al 3 lea. Dar primul nu am fost niciodată chiar dacă vin noaptea la 4.
" Păi unde să schimb acuma. Tot măruntul s-a dus".
Măcar dacă ar fi pus ceasul. Aia sunt cei mai șmecheri: "Păi dă-mi cât crezi dumneata".
Nu am nimerit-o niciodată. Iți dau de înțeles că ar trebui să cazi în genunchi în fata lor și să-ți ceri scuze:" Te rog păstrează restul, egal cât este. De mâine am sa merg cu un geamantan plin cu bani mărunți și jur că nu vă mai chinui cu bancnote mari. Sunt un om rău și dacă-s din Ardeal."
In școlile lor învață unde sunt toate străzile, barurile, hotelurile, stadioanele, dar nu învață cum să schimbe bani și cum să te aducă direct la destinație. Fără mari ocoluri. Adevărații maeștrii stau în Otopeni. Aștia cunosc și limbi străine și te duc în centru Bucureștiului prin Ploiești. Dar nici ei nu au bani de schimb. Ultimul care m-a dus acasă, mi-a povestit că a fost zece ani taximetrist în Frankfurt pe un Mercedes. Ce bine a fost! Dar dorul de casă l-a adus acasă. Ce rău e! Mi-a luat tariful de Frankfurt în bani germani, m-a dus pe cel mai lung drum posibil și nu a avut mărunt.
In sfârșit am învățat și eu. La ultimul i-am spus ca nu am mărunt, i-am dat o garanție și i-am spus că-i trimit mâine banii cu posta. Am luat un plic, am pus o bancnota de 100.000 și i-am scris un bilețel:

Din păcate nu am mai avut mărunt. Puteți să schimbați?

Tare ia-și fi văzut mutra. Deci, merg cu nea Gică spre Craiova și-mi trec toate astea prin cap. E un băiat simpatic. Cunosc deja toată viața lui. Știe tot și are o părere despre orice. Dacă ar fi el la putere, totul ar fi mai bine în țara asta. Îl întreb cât îmi cere până la Craiova. Prețul este bun. Sper că poate să schimbe. Ce am uitat să întreb: în Mărci sau Dolari? El vrea neapărat Dolari. Zice că lui americanii îi sunt mai simpatici. M-a recunoscut că sunt neamț din Ardeal, vorbesc românește și că am numai bani mari în portmoneu? Cred că da.
Simt că se apropie problema când văd gara din Craiova. Așa este! Nea Gică mă înjura și mă trimite la bancă să schimb bancnota de 500 DM. Da’ ce cred eu despre el, că-i bancă de stat? Cine umblă cu un salariu în buzunar în provincie trebuie să fie un bou. Ce salariu? Aha așa gândește el.
Îl urăsc. Nu i-am dat spagă. Da’ ce sunt bou?
Cred că mă urăște!
A spus că sunt bou nemțesc.
De unde știe?
Trebuie să mă întorc cu trenul. Am rezolvat totul și îmi i-au bilet la clasa I-a. Mă mir că fata de la ghișeu are mărunt. Și ce ieftin este! Cred că a greșit, sau nemernicul de taximetrist a manipulat ceasul. Îl urăsc și mai mult. Îmi cumpăr o hartă și văd că m-a dus la Craiova prin Valea Oltului. Dacă știam treceam prin Sibiu să-mi vizitez fratele mai mic. Mă mir și mai mult, găsesc un ziar nemțesc în gară. Mă urc în compartiment și încep să citesc. Se urcă cinci tipi în compartimentul meu. Toți la cravată și cu diplomatul în mână. Aici miroase a bani. Oare nici ei nu au mărunt? Zâmbim unul la altul și fiecare își vede de ale lui. Eu citesc iar ei joacă cărți.
"Bă Ioane, ce face oare neamțul aici?"
"Poate a venit să-și cumpere un Cielo și nu a avut destul mărunt."
De unde mă știe omul ăsta? O fi rudă cu nea Gică? Sau scrie pe fruntea mea: ”Nu am mărunt!”?
"Uite ce gras e. Daca-l tăiem mâncăm o lună de pe urma lui".
Băieții se distrează, iar pe mine mă apucă frica. Dar zâmbesc ce să fac, nu am mărunt! Mai bine mă întorceam cu taximetru’, dar cum am mai spus...
După trei ore de explicații din anatomia porcului și de rețete cum și ce se poate găti din carnea mea, ajungem în Gara de Nord. Mă bucur, recunosc ca mi-a fost puțin frică, și mă bucur că nu mai trebuie să zâmbesc și să dau din cap, mă ridic, îmi i-au bagajul și spun politicos: "Bună seara!" pe românește și cu pași lungi o iau spre ieșire.
Păcat că nu le-am mai văzut mutrele...

In seara asta am mers pe jos până acasă.
Primul în coada taximetrelor era nea Gică....

(C) wolfgang klein. www.wolfiklein.de
"...si ce daca?" editura argument