agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-06 | | Dinastia clipelor frigorifice mișună fecund în imaginația mea cu libelule moarte. "Te cunosc" îmi șpoteau când erau vii, dar am uitat că lumea e praf de stele bacoviene și triste și melancolice și suspinate și pline de nimicul ceasurilor dezumbrite de coama bucuriilor de a trăi. Nu e nimic și nimeni, e vechea înspumată iluzie de a fi.. Tradu-mă cum vrei :cu sau fără cuvinte. Cine mă întelege ce sunt? Nici eu, nici tu. Rămâne de văzut dacă iubirea îmi va dezlega ființa de lanțurile pubertății de iluzie ca să nu mint, ca să nu înțeleg, ca să rămân copilul pe drumul cu deșertăciune. Îmi voi prescrie ca pe-o rețetă testamentul și vă promit că mă voi măcina prin mașina de tocat carne în mii de bucățele de idei... mă veti găsi ori nu e treaba voastră. Totul se crede dezlegat de om, dar nu e Totul închis în cercuri deschise de materie umană și în cercuri sumbre de noi? Cercul, o linie curbă închisă, perfect în sine este de fapt o limitare, deci imperfect. Mă contrazic în paradoxuri prea fine, prea șubrede? Crucea este libertate de cercul sfărâmat, eliberare de cerc, eliberare de limitare...iar noi, umanul efemer suntem limitări de libertăți și libertăți de limitare... Se deschide universul la mii de kilometri de iluzii depărtare.. Noi ne topim în timp de trecut și zburdăm inocenți pe plaja cu sunete de libelule moarte. Ne dezumbrim de fericiri și rămânem seci de lume. Oare sunetul nostru după moarte rămâne suspendat în sus de un vârf concentric suspus vătămarilor de cer? Cred că uneori totul este perfect în imperfecțiune. Uneori soarele răsare de la vest. Uneori polaritatea pământului se schimbă, uneori noi plouăm în mii de cuvinte incolore când culoarea există doar pe catargele unor impresionante povești de suspine, alteori lumea se mișcă rotund în cataplasme de minuscule idei. Si memento mori, și carpe diem și dolore ipsum se împletesc în truditele ziduri de monastiri cu Ane și Manoli. Ne rămâne zâmbetul și puterea slăbiciunii de a fi. Cum să mă prefac în mine? Cum să exist ca om? Cum să respir viața? Prin ce punct? Alb? Negru? Galben? Mov? Cum să înțeleg rugăciunea către divinitate? Cum să dezbrac firele nopții de lumina lunii? Cum să mă mișc pe plaja libelulelor moarte? Cum?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate