George are mult timp liber. Atât de mult încât s-a hotărât să-și pună pe picioare o firmă de software deși nu are destul hardware pentru intențiile sale. Mai precis, cu toate că există și frigiderul Fram, mașina de spălat Arctic semi-automată și ruginită și radioul vechi "no name" de colecție primit bulk de la bunicii săi, singurul hardware cu care se confruntă mereu e televizorul Diamant, alb-negru, de o diagonală impresionantă, cu a cărui antenă negociază uneori violent pentru o mai bună recepție a programelor sale favorite.
Ca fapt divers, are câte o poziției specială pentru aproape fiecare post românesc (doar Radio România Actualități și Radio Trinitas se prind fără probleme pe ecran, ocupându-i până acum multe ore și aducându-i multe suferințe în a le face să prindă și imagine). De exemplu, PRO TV îl prinde numai întins în pat, cu o furculiță pe piept ca post de lumânare și sârma subțire a televizorului înfășurată grosier în jurul degetului mare de la picior și atunci numai în preajma orelor 17 a fiecărei zile.
O altă poziție interesantă dar de mare efect pentru el este aceea în care-l găsește în fiecare noapte, pe Antena 1, emisiunea domnului Andrei Gheorghe: urcat pe recamierul bătrân, stând într-un picior, arcuit elegant ca în Lacul Lebedelor, cu profilul la televizor și în mana, pe post de flamură/antenă, cu o vază. Orice vază. Întotdeauna sârma antenei televizorului îi este înfășurată strâns de degetul mare al piciorului ridicat în aer și trebuie să-și țină respirația pentru a auzi clar ce spune gazda emisiunii, asa că pauzele publicitare îl prind destul de bulversat, obosit dar mulțumit, ocazie cu care iși schimba piciorul de sprijin și își înfășoară sârma pe degetul omolog. Dar activitatea asta, datorită ploilor din ultima vreme, a devenit fastidioasă, necesitând multă alifie Ben-Gay pentru calmarea durerilor reumatice, împiedicându-l pe bunul George să se relaxeze, privindu-l pe Andrei Gheorghe în fiecare seară, cu un picior în aer și o vază în mână.
Așa...unde eram. George vrea să-și facă o firmă de software. În acest scop s-a documentat dintr-o revistă albă cu calculatoare fotografiate pe coperți, poate știți și voi numărul, și s-a decis să se pună pe treabă cumpărându-și un calculator în rate de la Altex. După ce a stat o oră la o coadă lungă, domnișoara la care se formase coada, foarte frumoasă și amabilă, i-a calculat rata deși i-a cerut niște hartii pe care el nu le avea "decât numai buletinul care este".
George urma acum să se ducă acasă și să aducă foile care trebuiau.
După o "bureaucrație" destul de anostă, care l-a făcut să caște cu dinții strânși zâmbind încurcat, George și-a luat un calculator negru, pe numele său, Coral. Coral ca într-o vedere chinezească de pe comodă, cu corali și pești, pe care dacă-i mișcai puțin păreau că se mișcă și ei cu tine.
Acum în casă erau doar ei: George și Coral. Și liniștea lui solemnă, mirosul de nou, culoarea sa neagră și butoane arginii îl înălțau până la lustră în sufrageria sa verde, cu peretii dați cu sclipici.