- Stiți de ce ați fost acuzat?
- De prost, sărumâna.
- Și de mai ce?
- De tâmpit, sărumâna.
- Lăsați autocritica!
- Auto, da, știu și eu, nu m-aș mai fi trezit în ziua când m-am hotărît să mă fac șofer, că d-aia-s acu’ incuplat.
- Inculpat. Vă întreb dacă știți care este acuzația de infracțiune care vi s-a adus.
- Furt, sărumâna.
- N-ați putea să-mi răspundeți și fără „sărut mâna“?
- Ba da, sărumâna.
- Deci?
- Deci furt, s... A furat alții și eu am fost soferu’. De un’ să știu ce sărăcia mi-a băgat ăia acolo?
- Acolo unde?
- În mașină, ‘tu-le muma-n...sărumâna.
- Vă rog să vă exprimați decent!
- De ce ce?
- Am spus „decent“. Adică fără înjurături.
- Fără, da ei ce mi-a făcut mie, lovi-i-ar boala!
- Liniște! Răspundeți doar la întrebări. Ultimul cuvânt în apărarea dumneavoastră?
- Ce cuvânt, că am mai multe!
- S-auzim!
- Să-i dați telefon lu’ Didina lu’ Spoitoru să vă zică cum mi-a făcut răscurs și l-a trimes la București.
- Ce, ce? Cui să dau telefon?
- Lu’ Didina.
- Care Didina?
- Lu’ Spoitoru.
- Care Spoitoru?
- Care mi-a făcut răscurs și...
- Recurs. Un moment. Nu sunteți dumneavoastră Spoitoru?
- Ba da, săru...
- Și Didina a cui e?
- A lu’ Spoitoru.
- Care Spoitoru?
- Care mi-a făcut...cum ziceți.
- Recurs. Păi nu spuneați că dumneavoastră sunteți Spoitoru?
- Apăi io-s. Da ăla-i altu’. Adecă alt Spoitor. Io-s Spoitoru Ion și ăla tot Ion e, da-i altu’, că pe ta-su l-a chemat altfel ca p-al meu, doar pe mă-sa...
- Bine, bine. Ajunge.
- Ordinea 10!
- Să-i dați telefon, doamna președintă, că io stau aicea ca prostu’ și ăia să râde!

xxx

- Dumneavoastră ați depus la dosar o cerere de eliberare.
- Am.
- Cât ați efectuat din pedeapsă?
- Patru luni din trei.
- Poate trei din patru.
- Ba nu, să moară mama, patru din trei, că pedeapsa a fost de trei luni, da’ m-a uitat Dumnezeu p-aici.
- Mda. Doar că instanța nu se poate pronunța, întrucât copia sentinței din F. este ilizibilă.
- Și eu ce vină am că-i invizibilă?
- Ilizibilă. Adică...
- Tot aia-i. Și eu ce mă fac?
- Așteptați.
- Cât?
- Până la termenul următor. În 16 iunie.
- Aoleu! Și pân-atunci? Îmi mor copilașii de foame, mă lasă nevasta, vinde frate-miu casa lu’ tata. Ce mă fac după aia?
- Aici eu pun întrebările.
Față de cele precizate...
xxx

- Puneți mâna pe cruce si repetați după mine – „Jur să spun adevărul și numai adevărul. (...) Așa să-mi ajute Dumnezeu!
- Jur să spun adevărul și numai adevărul. (...) Așa să-mi ajute Dumnezeu!
- Acum povestiți ce știți!
- Mai întâi, bunica trăgea să moară...
- Ce legătură are asta cu violul?
- Păi are. Că dacă bunica nu era pe moarte, eu cu mama nu plecam cu ea la spital și verișoara mea nu rămânea singură-n casă peste care a intrat Ghiță. Zis Șurub.
- De unde stiți că Ghiță a intrat? L-ați văzut?
- Nu. Mi-a spus verisoara mea care, când am venit de la spital, mi-a ieșit înainte că sărise pe geam și fugise la Poliție și zice – „Du-te și vezi ce s-a-ntâmplat!“. Când mă duc, politiștii tocmai constatau violul.
- Cum îl constatau?
- Făceau poze la clanță.
- La ce?!
- La clanța de la ușă, să vadă dacă fusese forțată de Ghiță. Zis Șurub.
- Aveți idee dacă verișoara dumneavoastră mai întreținuse relații sexuale cu Ghiță înainte?
- Cu Ghită nu știu, dar cu alții da.
- De unde știți?
- Păi i-am surprins. Pe verișoara mea doar cu bluza de pijama, pe unul dezbrăcat, iar pe altul descheiat la pantaloni și cu pantofii-n mână.
- În...același timp?
- A, nu, în zile diferite.
- Mă rog...Inculpat, aveți ceva de adăugat în apărarea dumneavoastră?
- Am, cum să n-am. Că fapta am săvârșit-o, nu-i vorbă, da’ n-am forțat-o, nici pe ea nici pe ușă. Și ce v-a spus reclamanta, c-am întreținut și relații normale, nu-i adevărat. N-am întreținut nimic normal, nu recunosc, doar previziunile, cum zicea și domnu’ procuror, aia da.
- Doar ce?
- Previziunile sexuale.
- Perversiunile.
- Alea, da. Și nu-i adevărat ce zicea domnu’ procuror, c-am efectuat sex orar. De efectuat am efectuat, nimic de zis, dar nu orar. Acuma, ce-i drept, n-am stat cu ochii pe ceas, da judecați-vă și dumneavoastră, cum era să dureze o oră, că doar nu-s taur comunal?
- Oral. N-are legătură cu ceasul.
- Da’ cu ce? Că dumnealui așa a zis.
- Știați că reclamanta e minoră?
- Nț, de un’ să știu? Că doar nu i-am cerut buletinul. Că io nu obișnuiesc cu poze.
- Vă mențineți în continuare declarația de nevinovăție?
- Mi-o țin, deh!
- Deci vă considerați vinovat sau nevinovat?
- Nesigur vinovat.
- Cum?
- Nesigur vinovat.
- Cum „nesigur vinovat“?
- Adică ne, sigur, vinovat.
- Aha! nevinovat, sigur.
- Așa.
xxx

- Eronată istanță, cucoană președintă, cum să vă spui? Io taman mă-ntorceam de la câmp că să-nserase de-a binelea și nici calu’ nu mai putea darmite bou’ adică io. În poartă la Joițoiu, mă-ntâlnesc cu vecinu-meu Gheorghe pă care l-a lăsat nevasta să tot fie anu și are și vreo cinci copii nici nu știe ai cui îs săracu’...
- Mai pe scurt, vă rog!
- Pă scurt, pă scurt, c-așa-i și viața bat-o norocu’ s-o bată! Cum vă ziceam dă Gheorghe să tot aibă fo cinzeci de ani că-i leat cu Mărin a lu’ Stana zis și Papuc că când era mic își pierdea mereu papucii da’ arată mai bătrân că după ce l-a lăsat nevasta s-a luat de băut nici copiii nu-i mai calcă prin bătătură să duce și doarme la alde Șchiopu că are casa mare și niciun copil că cic-a blestemat-o nu-ș cine pă nevastă-sa care s-a ținut de tânără cu Ion a lu’ Pantel care...
- Gata! Reveniți la subiect!
- Viu, cucoană, viu, da cum să viu dacă mata mă tot oprești? N-apuc io să deschiz gura să zic două vorbe, că nu mă lași neam. Vine-acu și subiectu’ buși-l-ar boala! Da’ nu m-ai pus să spui tot? Iaca spui! N-oi vrea să zic doar pă jumate să mă bată Ãl de sus, că i-os om cu frica lu’ Dumnezeu c-am fost om dă serviciu la biserică si multe-am mai învătat de la părintele odihnească-se-n pace acolo unde-o fi că uite-așa nu stie omu’ unde-ajunge cât s-ar zbate și câți colaci ar mânca și el și porcu’...
- Iar v-ați abătut!
- M-am, cucoană, c-așa-mi zice și nevastă-mea „Iar te-ai abătut pă la alde Tarcoci, fi-le-ar sămânța de râs!“ când mă vede că nu mai nimeresc vorba ceea. Da’ io m-abat, cum să nu m-abat, că face ăia un trăscău de stă mâța-n coadă.
- Și Gheorghe?
- Ptiu, bată-te să te bată! Mă făcuși să uit dă Gheorghe cu oprelile matale. Ce tot îmi iei vorba din gură? Lasă-mă să zic. Iaca zic - cum veneam io cu sapa-ntr-o mână și cu calu-n alta, că calu’ ca calu’ mai obosește și el și trage săracu da tre’ să știi cum să-l iei ca să mai facă și-a doua zi și ce era să mă mai urc și io pă el...
- Pe cine?
- Pă cal, vezi bine.
- Și Gheorghe?
- Așa, că dă el vorbeam. Cum veneam io cum ziceam cu amândouă mâinile ocopate da mintea era lejeră adică slobodă și tot umbla săraca pă alte coclauri că mi-adusesem aminte dă tinerețe și de-o mândrete dă ibovnică cu care m-am ținut sări-i-ar ochii lu’ Petrea Vasile că mi-a suflat-o n-aș avea parte de ochii lui că dac-am fost prost și m-am încrezut că să uită la ce arătare dă flăcău sunt da când colo ea a poftit la pământu’ ăluia astupa-l-ar de viu să-l astupe...
- Și Gheorghe?
- Ce-ai cucoană, ce tot îi tragi cu Gheorghe? Io mă perpelesc acu’ că mi-am adus aminte de Petrea Vasile juca-l-ar ielele să-l joace și matale-ți arde dă Gheorghe! Că io acuma-i zic lu’ Dumnezeu „Pardon“ și că-mi trag jurământu-napoi c-am mai făcut io d-astea și m-a iertat și te las cu buza umflată de nu mai afli nimic și neam de neamu matale că io când oi tăcea tac, ca peștele tac. Apăi dă ce m-ai adus aici? Nu să zic? Iaca zic!
- De Gheorghe!
- Dă Gheorghe, alegi-s-ar prafu de neamu lu’ ta-su că cin’ l-o fi pus să-mi iasă-nainte taman când eram cu sapa-n mână și cu Petrea Vasile-n cap? Nu că n-aș vedea bine; cu amândoi ochii văz, da cum v-am zis să cam înnoptase și mintea-mi era tulbure că de, doar mi-adusesem aminte de năzdrăvăniile celea și numai ce-mi cășună că Gheorghe-i Vasile. Adică nenorocitu- ăla de v-am zis că mi-a furat mândrețe de ibovnică că poftise la pământu’ lui cum v-am zis mânca-i-ar gujăliile pământu’ să i-l mănânce! Și ce vină am io să n-apuc să mă mișc d-acia dacă la momentu-ăla Gheorghe semăna cu Vasile și mi s-a dus sapa nuș’ cum direct în țeasta lu’ Vasile adică lu’ Gheorghe care vra să zică de i-a crăpat-o fix în două? Și ce vină am eu mă jur pă sapă că taman ce-o ascuțisem în dimineața ceea că zic că dacă tot faci o treabă barem s-o faci ca lumea?
- Destul! Am înteles.
- Apăi, oi fi-nțeles matale, da’ nu-i dăstul. Că io când mă pornesc nu mă mai opresc. Daravela abia acu-ncepe, că venise și Istrate Mutu și Ilie Știrbu și dacă tot m-am jurat să zic apăi zic. Cum vă spuneam, eronată istanță...
- Liniște! Ședinta se suspendă pentru zece minute.