Silueta subtire, imbracată cu gust se reflecta in vitrinele magazinelor de pe Bulevardul Magheru. Asa cum mergea, imbracată in costumul dintr-un material extrem de fin, alb cu dungi roz si gri, ai fi zis ca participă la o prezentare de modă. Aproape ca iti venea sa te opresti pe loc si să aplauzi. Zgomotul sandalelor argintii cu talpă dură si cei câtiva câini vagabonzi care o escortau la distantă te trezeau insă la realitate si iti aduceau in minte versurile (si chiar si melodia, daca aveai ureche muzicala): “What a nice girl like you, is doing in a place like this?” (na că l-am băgat si pe Nice in seama, să mai zică cineva că textele mele n-au greutate).
Tamara n-a raspuns la intrebarea de mai sus, nu pentru ca n-ar fi stiut limba engleză (ar fi fost si culmea si-o sa vedeti voi mai departe de ce) ci pentru simplul fapt că era prea adancită in propriile-i gânduri. N-ar fi auzit nimic nici daca ar fi aterizat un elicopter in mijlocul bulevardului. Cel mult s-ar fi mirat un pic ca nu-i stau firele de păr cum trebuie, desi inainte să plece de-acasa le dăduse cu fixativ, si-ar fi incercat cu sigurantă să si le aranjeze in geamul vreunei vitrine. De când o stersese Mardare in Canada avea tot mai multe pe cap (si nu mă refer la firele de păr, care erau din ce in ce mai putine). Andrei avea aproape patru ani si incepuse să-i puna tot felul de intrebari incommode: “Mama, pe mine de ce nu mă ia de la gradinită un nene cu mustată, cum il ia pe Adrian?”, sau “Mama, unde e sotul tău?” Ba intr-o zi, dupa ce a revăzut Bambi a intrebat-o: “Mama, pe tine de ce nu te pupă nimeni pe botic?” Asa că Tamara, care lucra la subtitraj intr-un post de televiziune ce difuza de dimineată pana seara telenovele i-a facut pe loc un scenariu: “Andrei, tăticul tău a fost pompier pe masinile alea care fac uinu, uinu, si-ntr-o zi o fetita care se juca cu chibriturile fiind atentă la motanul incăltat care-l scosese pe micul muc din nas si acum o pândea pe pasărea măiastră care tocmai aparuse la fereastră, a scăpat un chibrit aprins peste turbinca lui Ivan si aceasta a luat foc si odata cu ea si casa păpusilor. S-a topit pana si soldatelul de plumb. Tăticul tau a intrat s-o salveze pe fetită. A reusit s-o arunce pe geam, pe patura pe care o tineau afară colegii lui, insa el s-a inecat din cauza fumului si a murit.” Andrei a privit-o cu ochii lui mari ca doua boabe de struguri negri pe Tamara si apoi a intrebat: “Păi lui nu i-a zis nimeni ca tutunul dauneaza grav sănătătii?” Zâmbi aducerii aminte. Bodiguardul din usa barului se simti dator sa-i intoarca zâmbetul: “Domnisoara Laura vă asteaptă la masa numarul trei”. Laura era colega ei de liceu si mai apoi de facultate. Făcuseră amandoua filologia, sectia de engleza-spaniola. Laura lucra acum ca redactor la un ziar de scandal. Fusese un timp, mai precis sapte luni, profesoară de engleză la un liceu industrial, la o clasa a douasprezecea cu specializarea “prelucrator prin aschiere”. In prima oră s-a facut ca nu aude remarcile golanilor din fundul clasei: “Bă, da ce picioare lungi are tipa. Ce mai partidă de basket as incinge cu ea”, sau: “Cu asemenea profesoară, cum dracu sa nu fi tare la limbi?” In a doua oră a inceput sa le scrie pe tablă tot ceea ce ei crezusera ca ea nu auzise, toate expresiile lor “cool” si alăturat traducerea lor in limba engleză. Cu asta i-a cucerit. Mai târziu a adus si câteva casete video din arhiva personala cu filme de actiune dublate de vocea inconfundabila a Irinei Nistor, o voce de Demis Rusos strâns de ceea ce are el mai sensibil. Unii dintre dumneavoastra s-au gandit cu siguranta la nas. Mai aveti dreptul la o incercare. Au râs pană si smecherii clasei cand doamna Nistor a tradus, vadit stanjenita, “mother fuck-er”, cu “nenorocitule”, sau “You’re full of shit” cu “spui numai prostii”. Ce mai, in câteva ore, Laura se făcuse iubită de mai toti elevii. De unul dintre ei chiar un pic mai mult. La unul dintre extemporale le-a cerut sa scrie ce vor ei in limba engleză. Mircea i-a scris doua poeme de dragoste de William Blake, unul de Keats, si-a incheiat cu câteva versuri de Leonard Cohen:
“As the mist leaves no scar
On the dark green hill,
So my body leaves no scar
On you, nor ever will.
De unde a stiut pustiul ca Laurei ii place Leonard Cohen avea sa ramană un mister. Cert este că din acea zi a inceput să-l priveasca intr-o alta lumină, mai caldă parca si mai invăluitoare. A băgat de seamă, asa, cu coada ochiului, ca Mircea se desprindea incet, incet, de grupul gălăgios din care făcea parte si că devine, din liderul grupului odinioară ascultat si adulat, tinta unor comentarii in doi peri: “Dacă te-ar chema Vrabie as intelege să visezi la mălai, dar asa?” sau “Tu iubeste platonic, că de restul ne ocupam noi.” Laura se musca de buza de sus să nu râdă ( nici prin cap nu-i trecea ca asta o făcea si mai sexy) si se prefăcea ca nu aude. Observase si o schimbare in tinuta lui: de câte ori il scotea la tabla isi trăgea umerii inapoi si-si impingea pectoralii inainte, apoi păsea tantos ca un cocos. Să te strici de râs nu alta. Bietul copil. Intr-o zi, pe cand se intorcea de la liceu, s-a trezit cu el in scara blocului. “Stiti, am imprumutat un film de la Biblioteca Engleza, un film de Milos Foreman, One Flew Over the Cuckoo's Nest, si are câteva expresii pe care nu le-am inteles. E o scenă când ii pune indianul perna pe fată lui Jack Nicholson si… “ Noroc că Laura locuia la parter. A deschis usa de la apartament cât a putut de repede ( nu chiar pe cât de repede ar fi vrut că ii tot scăpa cheia din mână si când nu i-a mai scăpat nu mai nimerea broasca) si i-a facut vânt lui Mircea inauntru. Nu de alta, dar nu vroia sa-i vadă vecinii impreună si să-i iasă vorbe, mai ales ca Tanta de la unu, poreclită si coana Vizor, atâta astepta. Mircea s-a dezechilibrat, a alunecat pe faianta din hol si-n cadere s-a agătat de marginea acvariului. N-a fost o miscare prea inspirată dupa cum avea el sa constate ulterior din privirea ingrozită a Laurei, din zgomotul de sticla spartă si din pestisorii colorati care inotau pe covor.
Era trecut de miezul noptii cand operatiunea “Salvati-l pe Willy (3)” s-a incheiat cu succes. Toti pestisorii erau acum intr-un borcan de muraturi de zece litri, hainele lui Mircea erau puse la uscat pe o sârmă in dreptul ventilatorului, iar el era imbrăcat intr-o cămasă de noapte cu pisicute, lunga pana-n podea. Se uitau amandoi la “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, Laura cuibarită pe canapea, iar el pe fotoliu. Dacă aerului din incapere i s-ar fi putut masura tensiunea, asa cum i se masoară unui bolnav de inima, cu sigurantă că i s-ar fi recomandat să mănânce usturoi si ceapa, sau sa facă yoga. La faza cu indianul care-i spune ceva la ureche lui Mc Murphy (Jack Nicholson) si apoi ii pune perna pe fată, Mircea a dat sa opreasca video-ul. S-a intins după telecomanda care se afla pe canapea. Laura a vrut sa faca si ea acelasi lucru. Pentru o clipa mâinile lor s-au intalnit in acelasi timp pe obiectul cu multe butoane. A fost clipa in care aerul din incapere a facut stop cardiac. Nici usturoi n-a mancat si nici yoga n-a mai apucat sa facă. Eliberati de tensiunea din incapere cei doi au inceput sa-si plimbe infiorati degetele pe toata lungimea corpurilor lor transformate in două uriase telecomenzi. Zilele urmatoare nici unul n-a mai apărut la liceu. Ea a sunat si i-a spus directoarei că e bolnava la pat. Si nici nu mintea prea tare. Seara ieseau amândoi la câte un restaurant si luau masa in vreun separeu cât mai retras, privindu-se-n ochi ore in sir de parcă ar fi vrut să se hipnotizeze unul pe celalalt. Iubirea lor ardea in fugă etapele, ca o persoană care află că suferă de o boala incurabilă si vrea să-si trăiasca la maxim cele cateva zile care i-au mai ramas. Intr-una din seri, (trecusera vreo doua saptamani de la episodul cu acvariul) asteptau sa vina ospatarul sa le ia comanda, Laura tocmai se asezase in bratele lui si el nu se mai sătura s-o inspire prin toti porii. Era imbracată cu un T-shirt negru, mulat pe corp, pe care scria : “In love, never say never” si cu niste blugi sic, rupti in genunchi care te-mbiau parca sa-ti strecori degetele prin crapaturi.
Expresia: “i-au iesit ochii ca la melc”, nu poate reda decat 1% din ceea ce s-a intâmplat cu ochii ospătăritei venită să le ia comanda, si care nu era alta decât tocilara clasei, Irina. Unde mai pui că si ea nutrea pentru Mircea o dragoste neimpartasită si nespovedită. Cât ai zice peste congelat ambalat in folie de plastic si uitat afară la plus patruzeci de grade, Irina intelese că iubitul ei secret nu numai că nu-i raspunde cu aceleasi sentimente, dar mai si iubeste pe alta, pe nimeni alta decât pe profesoara de Limba Engleză. Pe care si ea o iubeste. “Uf ce complicat a devenit dintr-o dată totul, ia mai bine să iau eu comanda” . “Va recomand cu caldură pestele congelat”.
Bineinteles că a doua zi tot liceul a aflat de aventura lor. La ora de Engleză a fost un adevărat cosmar. Când a intrat in clasă a găsit scris pe tablă un fragment din “Cântarea Cântărilor”: “Pântecele tău este un pahar rotund din care nu lipseste vinul mirositor, trupul tău este un snop de grâu incins cu crini. Amandouă tâtele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei caprioare”. Si alaturi traducerea in engleză, din care lipsea un singur cuvant. “Doamnă, cum se zice “tâte” in engleză, a intrebat inocent Grigore, repetentul clasei. “Silicoane, bă” i-a răspuns altul si toată clasa a izbucnit in ras. Laura l-a cautat din priviri pe Mircea, ca pe un ultim sprijin, dar acesta nu mai era. Il mutaseră părintii la un alt liceu. Pe Laura a fortat-o colegiul profesoral să-si dea demisia in aceasi zi.
In timp ce-si făcea loc printre mesele de billiard Tamara o zări pe Laura la masa cu numarul trei frecând cu o bucatică de cretă vârful tacului. “Ce faceti doamna profesoară, scrieti versuri de dragoste pe bete de bambus?”