agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-27 | |
Cand carlanii mioritici in devenirea lor il parafrazeaza pe Caragiale parca mai seamana a limba romana ,dar cand doamna "malec" il pune in paranteza pe Goma iti vine s-o bagi in pizda masii.
Draga doamna ,Goma n-a facut nimic ,da' cred ca pe dumneavoastra, cu IQ 110, nu va deranjeaza ! Paul Goma -------------------------------------------------------------------------------- Text aparut in Tineretul Moldovei, aprilie 2002 (www.maxpages.com/tineretul) Fenomenul samizdat (autoeditare, in rusa) nu poate fi gandit in afara masinii de scris. Romanii, in cautare de justificari a lipsei de curaj (la urma urmei, la asta reducindu-se totul: curajul de a face adevarata cultura), pretind ca si ei ar fi multiplicat si raspindit “propriile manuscrise refuzate de cenzura” (voi reveni asupra acestei alte deturnari de sens), “daca Securitatea de la noi n-ar fi interzis masinile de scris”... Nu: 1. Securitatea (romaneasca) nu a interzis (in anii 70-80) masinile de scris, ci, ca si KGB-ul, i-a obligat pe posesori sa le inregistreze la militie (sa li se ia “amprentele”); /Deosebirea dintre rusi - polonezi, cehi, bulgari - si romani: al nostru compatriot este un legitimist, un supus-legilor: el n-ar face, Doamne-fereste, ce i s-a interzis “de sus”: nici chiar revolutia aceeea n-o face fara voie de la primarie/. 2. A practica samizdatul (cultura catacombelor, dupa modelul crestinismului de catacombe), nu inseamna deloc: autoeditare, in sensul propriu. Aceasta acceptie (fara exemple) a fost vanturata de alt mare-interzis al regimului comunist (Marin Sorescu) si chiar daca N. Manolescu l-a amendat intr-o cronica din Romania literara, cronicarul a ramas si convins ca autorul caruia nu i s-au publicat, din motive politice, anume texte (incepind cu ale sale, despre V. Em. Galan si Petru Dumitriu), a dat (sau daduse, inainte de “interdictie”) textul cu pricina catorva colegi, practicase... samizdatul! Fireste, in spatiul carpatin se “practica” din mosi-stramosi forma fara fond, vorba in dodii, opinia ferma despre - mai ales! - ceea ce habar n-ai. Ferindu-se ca de foc de samizdat, cel care, in tarile vecine a intretinut flacaruia spiritului amenintata de regimul comunist, curajosii culturicultori romani nu stiu macar in ce consta; samizdatul nu a inceput - si nu a continuat - prin dactilografierea si raspindirea versurilor, eseurilor, romanelor, amintirilor unor autori in viata (Pasternak, Soljenitin, Salamov, Ahmatova, Mandelstam, Zinoviev, Brodski, s.a.), ci... cu inceputul inceputului: Biblia. Ea a fost cartea cu cel mai mare... tiraj, cu cel mai mare succes, dar si cu cea mai puternica influenta asupra celui care primea o copie dactilografiata, intelegea si indemnul (bine: obligatia - din rusine...) de a dactilografia el insusi alte copii, de a-si pune la treaba “dactilografele” familiei, iar de nu avea asa ceva, de a plati o dactilografa pentru a bate la masina Biblia... - si de a-si asuma puscaria, fiindca altfel nu se putea face cultura adevarata. Am vazut un exemplar din Apocalipsa Sf. Ioan, al nustiucatulea, abia lizibil; am vazut Cantarea Cantarilor - ceva mai citibil(a) - deasemeni, texte de Berdiaev, Soloviov, Sestov, Merejkovski - samizdatul a incercat sa suplineasca biblioteca (si demnitatea) arse ale limbii ruse. Demnitatea Romanului (ca sa nu mai vorbim de cartile in romaneste) nu a(u) fost nici o clipa in pericol in aceste aproape cinci decenii de intuneric, de interdictii, de singe, de moarte - daca ne luam dupa N. Manolescu, las, fricos in perioada grea, inventator, postfestum, de explicatii - ca cea potrivit careia “la noi, in Romania s-a cam publicat tot ce a fost valoare” - deci nici n-a fost nevoie de samizdat... Nici acum, la sapte ani dupa ce au primit voie de la militie sa afle ce-i cu samizdatul acela, bravii compatrioti nu stiu (nu-i intereseaza!) cum functiona si la ce slujea el... In primul rind samizdatul a jucat un considerabil rol psihologic: cei carora li se interzicea cuvantul (adevarat) scris stiau: vor putea sa-l rosteasca (scrie), pe alte cai, semeni de-ai lor ii vor citi (si da mai departe...); In al doilea rind samizdatul a jucat rolul aducatorului-aminte, al celui care spune fara contenire: “Sa nu uiti, sa nu uiti - fiindca uitarea este trei-sferturi moarte”. Or, cine nu uita are o cu totul alta opinie despre sine si despre semeni (care nici ei nu uita); are opinia celui care stie: el face parte dintr-o comunitate numita popor; In fine, un al treilea rol al samizdatului: circulind in interior, cu zecile, daca nu cu sutele de mii de exemplare, oricat de bine pazite erau granitele URSS (mult mai sever decat ale RSR), a facilitat... Iesirea (in termeni biblici) din robie, din catacombe, din intuneric - la lumina tiparului occidental: asa a fost posibil fenomenul Pasternak; asa a fost posibil fenomenul Soljenitin - asa a fost posibil fenomenul Brodski. Numai ca, vorba unui bulgar: “Romanul nu-i rus...” Al nostru ca bradul avea nemaipomenitul curaj sa execute “ordinele” Sfantului Anton (sau asa ceva, oricum: de a face 11 - sau 22 - copii si de a le trimite, cu aceeasi recomandare), insa... daca nu avea voie de la primarie sa dactilografieze macar Cantarea Cantarilor - daca nu Istoria civilizatiei romane moderne de Lovinescu - el nu misca in front. Caci el, Romanul, nu e prost (ca Bulgarul, Rusul, Polonezul, Cehul...). (Nu, nu. El e prost ca Romanul). De ce? De frica. Numai ca frica ii era si Rusului si Polonezului si Cehului - care ar fi deosibirea intre frica unuia si a altuia? Poate ca unul stia: frica este masura curajului; Celalalt stia el ce stia: paza buna trece primejdia rea. Unul stia: anume acte, fapte nu pot fi indeplinite decat cu sacrificii - prima si cea mai neinsemnata incercare: frica; Romanul stiind el de unde stia: nu are structura de martir - deci sa nu i se ceara (!) sa fie (sa fi fost) martor, iar daca interlocutorul insista, il pune la punct: “Ia mai lasa-ma, domnule,-n pace! N-am actionat pe fata impotriva comunismului, pentru ca mi-a fost frica - ce, n-au suferit destul parintii, bunicii mei?” - asta fiind prima varianta, fiindca fricosul nu se multumeste cu atat, imbraca platosa “oponentului” de tip Al. George: “Ce, eu sant bou sa ma deconspir, sa stie Securitatea cat de feroce anticomunist sant? Oi fi stat eu in cur - dar am facut cultur’!” Banuiala: Romanii nu au cunoscut fenomenul samizdat, insa nu dintr-un nefericit accident (istoric), nici dintr-o neconcordanta... sincronologica - ci mai simplu (si mai tragic): nu au structura potrivita acestui mod de exprimare. Insa Doamne-fereste, nu ar recunoaste... momentul de slabiciune! Din contra: potrivit transformarii complexului de inferioritate in superioritate, N. Manolescu va justifica lipsa acestei calitati prin... lipsa nevoii (la noi, la romani) de asa ceva. De aici pana la a formula neadevaruri neobrazate (“la noi au cam fost publicate toate operele de valoare”) nu mai e decat... un paragraf de cronica - altfel, literara. I-am auzit pe alti colegi ai lui Manolescu spunind ca asta (samizdat-ul) “nu intra in schemele noastre”, ceea ce, din pacate, este adevarat. Fiindca, schema-neschema, tot aculturare se cheama, tot amnezie colectiva rezulta... P.S. Nu-i placeau profele de Slava veche. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate