agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2181 .



Plansul Golgothei
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [SkorpioN ]

2001-10-12  |     | 



Trebuie sa fi fost o priveliste destul de bizara in oras - un om imbracat bine, la costum si cravata, insa cu hainele in dezordine, ponosite si murdare, cu un inceput de chelie si ochelari rotunzi cu rame subtiri de otel, descult, carand in spate un stilou urias, negru, aproape cat el de inalt, cu capacul desfacut si penita aurie pregatita sa scrie. Stiloul trebuie sa fi fost destul de greu, pentru ca omul il purta pe umar, gafaind si asudand de zor, ba chiar impleticindu-se din cand in cand. Evoca imaginea dureroasa a unui Iisus carandu-si crucea. La iesirea din oras, vazand marea, paru ca rasufla mai usor, briza il racori, caci soarele biciuia intr-una orasul cu limbi de vapaie, insa nu se opri nici macar pentru o clipa, nici ca sa se odihneasca si nici ca sa-si stearga fruntea de sudoare. Se apropie de plaja cu acelasi mers impleticit, lua stiloul in brate si pe fundalul sonor al valurilor ce se spargeau de tarm incepu sa scrie ceva pe nisip.
Eu stateam rezemat in coate pe balustrada unei terase de pe plaja, privind ciudatul spectacol. La o masa statea o doamna distinsa, insotita de doi copii. Copiii observasera imediat activitatea omului de pe plaja, preocupat parca sa zgarie nisipul, si ii atrasera atentia doamnei asupra evenimentului. Doamna ii consacra o privire fugara si se intoarse inspre copii.
- Nu va mai uitati la toti cersetorii! Toti sunt niste hoti si niste criminali, adauga doamna cu o grimasa dispretuitoare.
- Da\' ce scrie nenea ala pe nisip, mama? intreba unul dintre copii.
Abia acum distinsa doamna arunca o privire mai atenta inspre plaja si observa recuzita personajului. Inainte fusese orbita de soare, acum insa soarele era umbrit de cativa nori stufosi iviti de nicaieri.
- E bineinteles nebun, decreta doamna. Pe nisip nu poti scrie nimic.
Bineinteles, doamna se insela. Amintire unei veri trecute, in care am desenat pe plaja o inima strapunsa de un simulacru de sageata si am privit, alaturi de o alta pereche de ochi, cu mult mai luminosi decat ai mei, cum desenul fusese spalat si incetosat de valuri, ma arse in adancul sufletului, si cand mi-am revenitmi-am dat seama ca norii se ingrosasera din ce in ce mai mult, si briza se transformase in brusc intr-un vant racoros care ridica valuri inalte si le prabusi peste plaja fara aparare, pana la picioarele omului care inca mai tinea in brate stiloul urias.
Omul zambea in timp ce valurile stergeau inscriptia de pe plaja.
Omul scrisese cea mai importanta opera din lume. Acum zambea, intelegand ca tocmai efemeritatea ei ii dadea valoare si forta.
Ce scrisese omul, ma intrebi? Nu stiu. Momentul s-a grabit sa treaca si eu am fost absorbit de stranietatea tabloului, si nu de mesajul scris pe nisip, asa cum ar fi trbuit. Nu ma deosebesc cu nimic de restul oamenilor. M-am intrebat si eu daca omul nu era cumva nebun, sau bolnav, sau mai stiu eu ce, si varful penitei nu a zgariat nici o urma in sufletul meu.
De unde stiu, atunci? stiu, pur si simplu. Nu stiu daca nisipul adapostise niste versuri, sau un desen, sau daca omul si-a scris memoriile acolo, pe peticul acela de nisip, sau daca nu cumva a scris un singur cuvant, cu atata inteles si caligrafiat atat de frumos incat chema la el toata fericirea si frumusetea din lume. Poate era un nume, sau poate cerneala mirosea a parfum de flori. Nu stiu. stiu doar ca am blestemat momentul in care inchis ochii dinaintea valurilor furtunii. Valurile au inconjurat picioarele omului, iar el a lasat sa cada stiloul, si-a ridicat bratele spre cer si a izbucnit in cel mai sincer hohot de ras pe care l-am auzit in viata mea. Vroiam sa fiu si eu la fel de fericit si am blestemat valurile care se grabisera sa aduca uitarea.
Distinsa doamna isi tara copiii de mana, inspre oras, cu barbia in sus, cu capul intors ostentativ tot timpul in directia opusa barbatului de pe plaja, murmurand:
- E nebun!

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!