agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-11 | |
Prima zi la inchisoare. Priveam plutonul mărșăluind în fața ființelor dragi, dintr-un ungher al ultimului etaj.
Dar eu mă simțeam un evadat, eliberat de sfaturile impuse cu forța obiectului cu care mă mângâia, lăsând dâre roșii ce înnegreau și așteptau să renască la următoarea bătaie. “O să ajungi un căcănar, un zgârmător în gunoaie” și, împingându-mă spre geam, îmi arăta cum amărâți scoteau din ghenă traiul lor de zi cu zi. Acum, o alta lume mi se deschidea, în care eu eram cel puternic, dominând șleahta de pușlamale mânate de părinți spre a nu deveni “carne de tun”. Alți nenorociți care-și urmau destinul, convinși că așa-i mai bine. Fiind ultimul venit, la trei zile de la inaugurarea îndobitocirii tinerilor liceeni, am fost mânat ca o vită, dintr-o turmă în alta. Considerat un ingrat de către colegi și un pămpălău de către ofițeri, eu nu puteam decât să râd. Un râs bolnav care speram să dispară la primul răsărit de soare…la al doilea…la al treilea… Zilele treceau iar eu, băiat ascultator, învățam batjocură, invidie, sarcasm, cuvinte noi. Tot ceeea ce simțeam era leahmite de oameni și o dorință nebună de a le inchide gura. Să nu mai pută. Nu mai voiam să le zâmbesc frumos. Și prima ripostă s-a soldat pe un deșirat, mai înalt cu un cap decât mine și care se lăudase că știa ceva judo. Dar n-am stârnit decât o și mai mare antipatie. Loveam, dar plângeam eu. Uram. În momentul acela uram tot ceea ce însemna viață. Imobilizat de ceilalți, l-am privit în ochi și am simțit pentru prima oară aceeași singurătate. Doi copii siliți la maturizare, siliți să scoată capul din pântecul odată cald al unor mame moarte, siliți să tragă în plămânii proaspăt desigilați, împuțiciunea hoitului. Am jurat să nu mai plâng. “Bărbatul nu plânge, își ascunde durerea, o ignoră. O lacrimă de varsă și tot e prea mult” (un altfel de sfat de animalizare primit în copilarie). Prieteni mi-am facut printre turmele la care eram aruncat. Un somnambul, cu baioneta in mână, striga într-o noapte, prima de fapt fiind, alături de tovarășii săi: “…te tai…unde ești … că te omor”. A doua zi, deși nu închisesem un ochi, am rămas fără nimic. Îmi dispăruse până și ceasul de la mână. Am fost nevoit să schimb tactica. Bătaia nu-i a bună dar nici ciripitul. Și când am simțit respectul lor, am fost mutat. Într-o nouă cireadă. Eram “coleg” de clasă cu jivine și ocrotit pe timpul nopții de animalele domestice pe la care ofițerii mă trimiteau să dorm. “Ce-ai avut bă cu Vasile?..cretin împuțit…tu nu vezi că ne-am săturat de tine, te`n mă-ta de porc”. A doua persoană bătută în văzul clasei, dar nimeni n-a mai avut curaj să mă imobilizeze. În schimb, a plouat în inima mea cu cuvinte murdare, care-mi sângerau ochii. Am fugit afară și am explodat. Nu mă mai puteam opri, sughițam, nu mai puteam respira. M-au lăsat picioarele. Prăbușit, cu capul în mâini, sprijinit de zidul rece, încercam să mă stăpânesc. Îmi impuneam că trebuie să mă stăpânesc. Dar gânduri adunate invalmășit, timbre vocale ale 27 de jivine, care de care mai grotești, restârneau impulsul. Hohote de plâns, antrenate de aceeași întrebare ce pulsa sacadat în amplitudini maxime: “Ce o să faci? O să ne bați pe toți?”. Și am mai jurat ceva. Că nici o fiară nu va scăpa nepedepsită de mâna mea. Am jurat iar strâmb. Nu mai simțeam teamă, nu mai simțeam nimic. Doar provocare. Mi-erau indiferente repercusiunile. A doua zi am lovit. Pe fiecare jivină bătută încercam s-o domesticesc, spunându-i că răzbunarea în grup o s-o coste. Dublu. Seara loveam iar noaptea eram apărat de cireadă. Nu m-am atins de unul singur, jivina cea mai feroce, până în ultima zi de liceu. Am lăsat-o să fiarbă… Și am mai plâns o dată. De fericire. Am revenit acasă. Adio, liceu blestemat de amintiri bolnave, adio jargonisme, adio răfuială. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate