Cand se porneste sa sune la acea ora e clar ca nimic bun nu poate urma. Cine dracu’ te poate suna la sase si un sfert dimineata? E somnul meu, asa ca n-am sa ma ridic, nici sa pice tavanul peste mine. Daca ceva se intampla cu adevarat, o sa ma mai sune odata. Am si robot, hai, am sa-l ascult peste trei sfert de ceas, peste o ora. Intr-adevar... suna o data, suna de doua ori, mai suna de vreo trei ori si se aude “beeeeeeeeep...”, urmeaza vocea mea, inca un “beeeeeep” si (argh, n-am adormit inca la loc!) o voce... o voce pe care n-am mai auzit-o... ceea ce ma cam intriga; e devreme, prea devreme (chiar si pentru intriga ce ma paste), nu, clar, nu pot distinge mesajul, nu e bai, dupa ce-am sa fac primul pipi de dimineata o sa imi fie mai bine. Pot sa mai dorm putin, nu? Da... Da’ de unde! Suna iarasi... nu e inca nici sapte fara un sfert, ce rahat! Of, si gustul asta infect din gura, pfui, cum as putea sa deschid gura? Mi s-ar face sila de mine, asa ca... sa sune, o sa sun eu indarat; ar putea sa-mi lase un numar de telefon! Unde am lasat sucul de portocale? Mi-ar mai improspata nitel dimineata... mda... nu e bine, of, mai puteam sa dorm, desteptatorul mai devreme de ora sapte nu incepe sa-si faca... SUNA!!!! Suna iarasi, e clar, musai sa scap de o grija, dupa ce voi racori basica am sa fiu putin mai limpede si am sa... ah, unde sunt papucii? Iar trebuie sa merg descult pe gresia din baie... Sa fac din picioare? Sa fac din sezut? Daca ma asez as putea sa adorm la loc... as putea daca... daca nu ar suna iarasi! Daaaaaaaaaaaaaaaaaa, ma! Ai rabdare, ma pis si-ti raspund, nu ma mai fute la icre!!! Uh... Asa, vezi... mai bine... mmmmmmmmmmda! De-acum poate incepe ziua.

Ia, sa vedem cine naiba a fost? Patru apeluri ratate, doua mesaje... Nu mi-a afisat numerele, asta e... (Vocea metalica imi spune “Aveti doua mesaje” Beeeeeep, “Primul mesaj”) “Te rog, raspunde-mi...” (cine o fi? Pe dumneaei nu am auzit-o niciodata, pare o doamna intre doua varste insa nu-mi amintesc de vocea ei!) “... hai, fii bun, pune mana pe telefon... (pauze lungi, respira greu, parca ar ofta, nu stiu daca nu cumva sunt si lacrimi inghitite...) trezeste-te si...” (e ceva disperare in glasul doamnei, e pierduta, e ca si cum ar strange-o de gat o stafie) “...am nevoie sa imi raspunzi, te rog, da-te jos din pat, am nevoie de tine...” “Beeeeeeeeep, (intervine vocea metalica) Al-Doilea-Mesaj” “Arnold... A murit Arnold!”

ARNOLD? Cand? Cum asa? Cine e Arnold? Fantezia mea se da cu motocicleta pe zidul mortii! Nu am cunoscut niciodata vreun Arnold (la televizor, da...). Cand va suna din nou.. caci o va face, nu? Ce am sa-i spun cand va suna iarasi??? Cine e ea, doamna care m-a sunat, de fapt? Cine e Arnold, pana la urma? Vreau, de fapt, sa sune iarasi? Hai, cucoana, hai, doamna, suna-ma! Deschid PC-ul, check-anesc dupa mailurile noi (in general spam-uri), arunc o privire in diagonala pe revista presei, ma uit la comentariile meciului de aseara (cum puteam pleca neinvinsi daca nu baga baiatul acela autogol) dar in tot acest rastimp stau cu urechile la telefon. Suna, hai!

SUNA odata!!!

Il iau cu mine la dus, doar-doar...

Cine a fost Arnold?

Vreau sa stiu ce viata a trait, soarta lui Arnold m-a ravasit ca si cum de cand ma stiu as fi trait cu Arnold acesta, fie-i tarana usoara! Vreau sa ii pun o garoafa la sicriu.

N-a mai sunat...