"Timpul se joaca mereu cu noi, fara a ne lasa un moment de liniste. Nu putem trai in trecut, din amintiri, pentru ca in curand acestea nu vor mai exista. Nu putem trai in viitor pentru ca vom fi considerati nebuni. Si nu putem trai in prezent fara a ne gandi la trecut sau viitor. Pentru ca in viata unui om, in acest moment unic, cele trei timpuri se combina si coexista, intr-o stransa legatura. Timpul este inventat de noi, nu exista. Exista doar ieri, doar azi, doar maine… momente ale singuratatii sufletului."

Cartea timpului



Mama fugi repede pe trepte vazandu-l pe solul venit din batalie. Paul venea incet, presimtind intunericul din vestea solului. Tremura. Era un copil ciudat, diferit de ceilalti. Statea tot timpul in palat, refugiindu-se in biblioteca in incercarea de a citi mereu. Un copil al cartilor. Acestea l-au fascinat dintotdeauna. Ii placeau in special cartile de istorie si magie. Il incanta ideea de a citi despre vechii regi, morti pentru apararea regatului sau. Stia ca intr-o buna zi va ajunge sa lupte ca ei pentru siguranta imperiului. Viitorul ii daruise aceasta. Era fiul regelui Adhan Krimon, in timpul caruia au avut loc cele mai memorabile evenimente din istorie. In tinerete, Adhan s-a indragostit de Printesa Amateea, a eldarienilor. Prin casatoria lor, cele doua regate s-au unit si au format regatul Krimonian si totodata rasa krimoniana, nascuta din iubirea unui larian cu o eldariana. Primul din aceasta rasa era Paul, motiv pentru care oamenii il considerau o ciudatenie. Unii preferau sa nu ii vorbeasca direct, iar altii chiar il ocoleau.

- Rece... constata Paul calcand descult pe gresia palatului. Avea o presimtire in legatura cu ceea ce avea sa ii spuna solul. Inima ii era grea. Pasi incet, fara a face nici un zgomot. Se gandea mereu la mesajul pe care soldatul il aducea despre tatal sau. Era imbracat in haine de camera, pantaloni maro si o bluza cafenie, cu maneci lungi. Parul nearanjat era mangaiat de vantul primavaratic. In ochii albastri i se citea teama.

Iesi pe holul exterior. Tavanul era sustinut de coloane mari de piatra, sculptate de mesteri talentati ai vremurilor, oracani adusi de tatal sau din regatul Oragon tocmai pentru aceasta slujba. Tablele de gresie, asezate asemenea unui puzzle, infatisau un dragon, semnul casei regale. In centru, in fata marelui trup al dragonului cu aripile desfasurate se intindeau scarile; 250 de scari care succedau pana in curtea palatului; 100 de metri inaltime. De aici de sus se vedea intregul oras: Krimolia, Minunea Puterii Oamenilor. Capitala continentului.

Paul ajunse la scari. Amintirile continuara sa ii zboare prin minte. O invalmaseala totala. Imagini dupa imagini, rasfirate, nearanjate intr-o ordine cronologica. Isi aminti de ziua in care tatal sau plecase in lupta.Isi aminti locul de unde tinuse ultimul sau discurs. Exact locul in care Paul se afla acum. Isi aminti cuvintele in intregime. Adhan Krimon se afla pe aceste trepte, imbracat in hainele sale de cavaler. Armura cu semnul dragonului, scutul cu acelasi semn si Eaidin, sabia regala mostenita din stramosi, sabia care a trecut prin mana fiecarui rege de la formarea regatului larian. In spatele sau se aflau cei doi oameni de incredere ai sai: vrajitorul Emenui, cel mai intelept dintre toti si comandantul armatelor krimoliene: Rolgan Edeus. De obicei reusea sa isi ascunda sentimentele, dar de aceasta data avea o expresie sobra. Privirea il trada.

- O zi trista pentru noi toti. In timbrul vocal i se remarca putere combinata cu blandete . O zi aleasa de soarta, o zi care va ramane in istorie. Tacu pentru o clipa. Isi drese vocea, continua. Krailor ne-a declarat razboi deschis. Continentul este in pericol, precum si vietile tuturor. Trebuie sa actionam repede. Armatele Eldariei, Azurului si ale Oragonului marsaluiesc in acest moment spre campia Tarnoss, locul unde se va decide soarta omenirii. Zece mii din oamenii nostri sunt acum la baraci, pregatindu-si armele pentru lupta. Fie ca zeii sa ne ajute! Fie ca ei sa ne indrepte pasii spre victorie. Ianur! Fie ca flacara lui Erion, zeul focului sa ne lumineze pana in ultimul moment.

- Eor! Eor! Eor! Se auzi vocea poporului.

Adhan pleca capul inspre pamant. Isi inclesta pumnul ca si cum ar fi strans ceva foarte de pret in el, privi spre multime si spuse:

- Stiu ce se afla in sufletul vostru pentru ca acelasi sentiment il nutreste si sufletul meu: teama. Teama de moarte. Dar va spun acum, aici! Atat timp cat un suflet al luminii va trai, Krimonul va supravietui si continentul va ramane al nostru. Krailor nu va avea nici o sansa sa ne infranga. Suntem stapanii acestui pamant! Suntem cei care il merita! Intunericul nu ne va invinge. Lumina va fi din nou a noastra, Ossion va rasari cald pe cerul luminos. Nici un nor intunecat nu va umbri pamantul.

Isi trase sufletul. Respira adanc.

- Daca eu voi cadea nu inseamna ca imperiul va cadea.

Lumea ramase uimita. Adhan pleca capul spre pamant. O lacrima i se scurse pe obraz. Intoarse privirea spre dreapta, in locul unde se afla sotia si copilul sau. Privi adanc la Paul. Parea mai inocent ca niciodata. Lacrima se prelinse de pe obraz pe armura si straluci in lumina calda a lui Ossion.

- Daca voi cadea...spuse incet doar pentru el.

'Daca voi cadea', repeta Paul cuvintele tatalui sau, revenindu-si. Cobori cateva trepte tremurand din ce in ce mai tare.

'Stia. Tatal meu stia ce il asteapta. Si-a vazut viitorul', gandi Paul.

Treptele i se pareau din ce in ce mai reci. O ploaie marunta incepu sa curga. Hainele i se udara.

'Cerul varsa lacrimi pentru victimele macelului. Solul a venit sa imi aduca aceasta veste. Este imposibil. Daca el a cazut atunci toata lumea… dar a zis ca imperiul nu va cadea odata cu el. Cine ii mai poate conduce pe oameni? In cine si-a pus speranta? Eu sunt prea tanar, nu am nici o experienta reala de viata, m-am cufundat mereu in carti. As putea deveni un carturar mai repede decat un luptator.' Pentru o clipa se imagina pe campul de lupta, conducand armatele in numele tatalui sau. Si pentru o clipa, deveni luptator. 'Vise… Sunt un spadasin bun, insa lectiile invatate aici la curte nu mi-ar fi de ajuns pentru lupta impotriva lui Krailor.'

Ajunse la mijlocul treptelor si continua sa coboare. O observa pe mama sa. Era imbracata in haine regale de culoare cenusie. Ii privi chipul indreptat spre el pentru o secunda. Era trista. Lacrima. Paul intelese.

'Totusi, nu se poate… Lumea este in mainile mele? Trebuie sa existe o alta cale. O cale…Si daca nu exista? S-a terminat! Tatal meu a stiut pentru ce ma pregateste. Stia dinainte ca raul nu se va sfarsi in timpul lui. Dar nu as putea accepta o astfel de veste. Razbunarea m-ar impinge la lupta bineinteles, insa s-ar putea sa platesc pentru necutezanta mea. Tata mi-a oferit educatia pe care am dorit-o, mi-a oferit cartile care le-am cerut, carti de istorie…carti de magie… daca asta este calea pe care mi-a pregatit-o? Vrajitorii cei mari raman uimiti de puterile mele. Chiar si Emenui,vrajitorul tatei le recunoaste. Daca aceasta este calea mea? Da! Asta trebuie sa fie. Sunt Paul Krimon, Regele Vrajitor. Cel care va trebui sa il ucida pe Krailor, dusmanul nostru. Cel care o va face!'

Cobori cele din urma trepte. Se apropie de mama lui, o cuprinse de talie si o imbratisa lipindu-si fruntea de a ei. Isi indrepta privirea spre oras. Portile cele mari erau deschise. Care cu raniti patrundeau prin cele 5 porti ajungand pana aproape de curtea regala, facand un viraj la dreapta. Se opreau in fata unei cladiri mari, albe: Casa de Tamaduire. Femeile isi plangeau barbatii pierduti in lupte, ranitii sangerau ingrozitor. Un fulger brazda cerul, urmat de un tunet infricosator. Multimea ridica privirile spre cer. Unii ii injurau pe zei pentru aceasta zi nenoricita. O imagine de teroare.

'Nimeni nu e menit sa vada asa ceva', gandi Paul si se intoarse spre sol. Il recunoscu pe unul din cei mai buni prieteni ai tatalui sau, comandant al unei legiuni de cavaleri. Era ranit. Pierduse un ochi in lupta si avea o rana deschisa la umar. Sangera foarte tare. Cazu in genunchi. Indrepta privirea spre Paul si reusi sa ingaime cateva cuvinte:

- Acum e in mana ta. Viitorul e al tau. Trebuie sa il ucizi pe Krailor. Tatal tau s-a unit cu pamantul pentru ca taramul sa fie salvat.

Si-a dat duhul. Paul privi spre corpul neinsufletit, inca sangerand. Rosi. Simti fata umezindu-i-se. Ii curgeau lacrimi mari, pline de durere. Isi simti picioarele moi. Ingenunche. Apropie mana de cadavru, cautandu-i pulsul. In timp ce inima lui Rolgan ingheta, pulsul lui Paul crescu din ce in ce mai tare. In minte ii rasunara cuvintele comandantului.

'Tatal...tatal tau... s-a unit... cu pamantul... pentru... pentru ca... taramul... taramul... sa fie..fie... salvat... salvat... salvat...'

Mii de voci se intercalara in mintea lui, una peste cealalta, fara o ordine anume. Mii de voci, toate cu acelasi mesaj. Simti ca inebuneste. Isi prinse parul cu mainile si incerca sa-l smulga. O mana rece ii mangaie fata, dar lui i se paru calda, plina de dragoste. Amateea ingenunche langa el. Mangaindu-i chipul suferind, sterse o lacrima cu degetul. Apoi o gusta. Gustul durerii.

- Nu este aceasta vremea lacrimilor. Dusmanul este acolo, afara, strangand recoltele acestei lupte. Nu ne va da nici macar sansa de a ne lua mortii. Lacrimile tale trebuie sa curga pe mormantul tatalui tau...dar nu acum. Acum este timpul sa iti iei soarta in maini, sa devii cel pe care Destinul l-a ales.

'Regele vrajitor', gandi Paul privind-o cu uimire pe mama sa. Intelese ca aceasta stia.