Destinul ne conduce viata impunandu-ne uneori sa facem lucruri pe care nu ni le dorim. Avem de facut alegeri care ne prind in capcana viitorului sau intrerup firul vietii.alegeri care par atat de sigure, dar care ne conduc spre un viitor nebanuit. Caile cunoasterii sunt multe si totusi putine, necunoscute. Chiar daca am vedea viitorul, nu l-am putea modela, stapani. Noi am fi cei modelati.
Biblia Arraniusului, Profetul Rufir

Ultima frunza a copacului isi lua zborul. Acesta varsa o lacrima pentru pierderea iubitei in timp ce aceasta pluti in aer dusa pe aripi de moarte. Isi dadu ultimul suflu. Galbenul ei murdar impodobi aerul cu o imagine de melancolie.
"Suflete plapande pierdute pe aripi de vant", observa Paul. Frunza se pierdu in gradina palatului printre alte mii, care la randul lor isi detera viata neavand un motiv decat acela care spune..
"Totul in viata e trecator". Paul ridica privirea spre copac. I se paru trist, insa nu realiza de ce natura era mohorata in acea zi. Trebuia sa fie o zi de bucurie, fiind cea de a optsprezecea aniversare a printului krimonian Paul Krimon I. Paradoxal, mostenitorul tronului era sobru, parca ar fi uitat de ziua sa sau nu ar fi dorit o petrecere. Prefera sa se plimbe in gradina palatului insotit de noul sau prieten, Rolgan Edeus.
Matura frunzele din cale, pierzandu-si incaltamintele prin imensitatea oceanului. ‘Ironic’, va spuneti probabil gandindu-va la aceasta ultima expresie, dar in imensitatea gradinii, covorul de frunze parea un ocean interminabil. In plus, privind atent spre acestea, lui Paul i se paru ca vede infinitul, ca se pierde in gandurile lumii pentru a renaste sub o alta forma, o forma mai puternica, care l-ar fi putut invinge pe Krailor. Gandul la acesta nu contenea sa ii iasa din minte. Trecura sase luni de la moartea tatalui sau, insa rana din suflet, sangerand, ii era inca deschisa. Un singur lucru ar fi putut-o inchide, dar azi nu avea voie sa se gandeasca la aceasta. Azi era ziua sa de nastere, o sarbatoare. Impotriva propriei vointe, trebuia sa zambeasca. Privi atent la frunzele care se miscara si facura un zgomot rupt sub pasii lui.
- Agitate, dar atat de calme; moarte, dar totusi pline de viata. Asa sunt si oamenii, Rolgan?
- Agitati in lupta, dar atat de calmi pe timp de pace; cu sufletul mort, si totusi atat de plini de viata. Da printe, asa sunt si oamenii.
- Cu sufletul mort, repeta incet Paul. Intelese aluzia. De ce, Rolgan, de ce? De ce viitorul poporului meu se afla in mainile mele? A cui a fost tradarea? De ce a murit tatal meu?
- Te rog Paul, nu imi aminti acea zi nefasta. Am fost acolo, cand tatal tau si-a dat viata. L-am vazut sangerand, i-am vazut privirea. Implora iertare. Nu de la mine, nu de la dusman, nu de la altcineva de pe campul de lupta. Implora iertare de la tine. Nu o sa uit niciodata ultimele cuvinte pe care le-a spus: ”Rolgan, cere-ti iertare in numele dragonului regal de la fiul meu. Fa-l sa inteleaga ca frunzele toamnei din Eldarien nu cad niciodata fara un scop. Ajuta-l sa isi descopere curajul si puterea din suflet. De tine si Emenui depinde educatia lui. De el depinde viitorul omenirii.”
- Si totusi, ma asteapta o cale a luptei, murmura Paul atat de incet incat Rolgan abia il auzi.
- Poate ca da, poate ca nu, veni neintarziat raspunsul generalului. Privirea i se atinti asupra ochilor lui Paul, care se intoarse surprins spre el. Ramasera o clipa inmarmuriti. Se cercetara reciproc. Paul observa cateva fire albe rasarite in trecerea timpului, dovada a experientei si pericolelor prin care a trecut generalul in viata. Sprancele stufoase ascundeau doi ochi mari, albastri. In contrast cu acestea, parul ii era foarte scurt, semn al armatei krimoniene. Nu un ordin al casei regale, ci doar o moda adoptata de soldati. In acelasi timp, Rolgan observa ca in ciuda durerii, tanarul nu isi pierdu chipul alb, pur. Sub masca torturii interioare se observa un zambet rece, abia sclipind. Iar generalul realiza ca viata printului nu se sfarsi. Durerea pricinuita de moartea tatalui avea sa treaca la momentul potrivit, cand Paul va intalni iubirea.
- Ce ai vrut sa spui cu asta? il intrerupse Paul.
- In ultimele secunde din viata tatalui tau m-am simtit inconjurat de magie. Nu de magia lui Emenui care lupta cu unul din generalii Intunecatului, ci o magie nascuta din inima mea. Am simtit o aura de lumina creata in jurul meu. Am fost dus departe de campul de lupta, in locul unde nici un picior viu nu calca. Acolo l-am vazut pe tatal tau, inconjurat de o parte si de alta de ingeri. In fata tronului se aflau paji, fluturand frunze de abaqueea. Era imbracat intr-o roba alba, avand in mana un sceptru incheiat in extremitatea superioara cu semnul lui Emenui.Toate ranile ii disparura. Imi zambi, iar din privirea lui am inteles ca era fericit. “Mi-am gasit regatul”,mi-a spus.”Celgora e in mainile voastre acum. Am pregatit o cale pentru Paul, dar nu o cale ca cea pe care am urmat-o eu. El presupune deja despre ce e vorba, dar totusi se va dovedi ca viitorul sau este diferit. Desi scris, nimeni nu il cunoaste, nici macar eu, nici macar Emenui, nici macar Paul. Facand parte dintr-o rasa noua, are caracteristici noi, puteri noi, defecte noi. Va trebui sa si le descopere singur, dar va fi ajutat de tine. Calea lui e una diferita…” Apoi mi-am revenit, dar eram ranit, strapuns de o sageata inamica.
- Calea lui e diferita, murmura Paul. S-ar putea sa fie adevarat, s-ar putea ca intr-adevar aceasta sa fie calea mea. Si totusi cum?
Simti o noua prezenta in gradina.Era prietena lui cea mai buna, Callateya Agiser.
- Calla! Se insenina Paul putin, vazand-o. A trecut un car de ani! Pe unde ai umblat?
- Am fost in lumea larga sa aduc vesti pentru regele meu.
Zambi, privindu-l fix pe Paul. O secunda mai tarziu sarira unul in bratele celuilalt. Se imbratisara cu foc, sarutandu-se. Dupa cateva secunde, Paul se desprinse de la pieptul ei. Inseninat, o privi ca pe o persoana pe care nu a vazut-o de foarte mult timp.
- Nu sunt rege inca, dar spune-mi, ce imi aduci din lumea larga?
- Vesti grele pentru imparatul meu, dar si vesti bune pentru prietenul meu. Nu este acesta momentul sa ti le spun. Vom avea mai tarziu timp suficient. Acum esti asteptat de multime in palat. Am vazut oameni de toate rasele, eldarieni mareti, inconjurati parca de o aura magica, de lumina. Am vazut oracani micuti strecurati printre rasele mari si mai ales larieni. Dar nu larieni din tinutul nostru, ci larieni din toate colturile lumii. Luand privirea de la Paul, il observa pe Rolgan, care se retrase la spatele tanarului print. Paul sesiza.
- El este Rolgan Edeus, cel mai bun prieten al tatei. Rolgan, ti-o prezint pe Callateya Agiser, prietena mea de suflet, cea care mi-a fost mereu alaturi, la bine si la rau.
- Incantat, spuse Rolgan rusinat apropiindu-se de obrajii tinerei si pupand-o. Simti ca ceva e ciudat la aceasta fata. Cunoscu o multime de femei in trecut, dar Calla nu se compara cu nici una din ele. Era atat de diferita, si totusi atat de blanda. Chipul vesel ii trada bucuria de a-l intalni pe vechiul ei prieten, caruia obisnuia sa ii spuna “frate de suflet”. Ochii mici, caprui erau ascunsi sub parul lung,de un blond inchis, carliontat.
- De asemenea, raspunse ridicandu-si putin rochia si facand o plecaciune. Intram? intreba privindu-l pe Paul.
- Da, cred ca ar trebui, raspunse acesta. Lumea ne asteapta.
Se indreptara toti trei spre palat, Calla la bratul lui Paul, in dreapta acestuia, iar Rolgan in stanga. Din departare, se auzeau muzica si chiote de veselie, in timp ce in gradina o alta frunza, aparuta de nicaieri, parasi un alt copac. Batranul varsa o lacrima privindu-l pe tanarul print indepartandu-se maret. Iar apoi o alta, o alta… Pana cand toamna isi varsa toate lacrimile lasand o iarna cruda sa ii ia locul.
"Frunzele toamnei din Eldarien nu cad niciodata singure", gandi intr-un sfarsit copacul, suspinand. Printul disparuse.