Plimbarile pe malul marii sunt benefice pentru sanatate, spun doctorii, asa ca mi-am planificat, pentru a doua zi, o astfel de plimbare, inainte de rasaritul soarelui. Am adormit devreme in aceea seara, iar timpul mi s-a parut a fi, ca si ieri ca si maine, tot una, condensat, pana la ultimul rest de secunda, in clepsidra gandurilor mele.

Bratele intinse pe nisipul umed, imbratisau fiecare val ce saruta in treacat tarmul. Mireasma algelor si-a scoicilor framantau, intr-un du-te vino continuu, simturile altadata amortite de aerul poluat al orasului in care obisnuiam sa locuiesc.

Aici, departe de luminile si freamatul obositor a ceea ce lasasem in urma, valurile ma numeau altfel, maree, si inca nu aflasem cat de sora imi era luna. Nici plimbarea cu vaporasul noaptea, nici privitul stelelor in largul marii, nici salturile peste valurile inspumate, ce obisnuiau sa ma smotoceasca in joaca ca apoi sa ma lase purtata lin pe suprafata acestora, nimic n-a egalat aceea calatorie. Era ca un fel de respiratie.

Se nasteau scoici, caluti de mare, delfini...si undeva departe, nu era soare, nu era luna, era un suflet cald, ce participa tacut la aceasta armonie a formelor. O curiozitate nebuna, caci asa mi-e felul, m-a impins intr-un gand catre ea. Cu cat ma apropiam mai tare, cu atat mai familiar imi era locul. La un moment dat am auzit un glas ce inota in urma temerilor mele: tu, fiinta, inotatoare firava cu suflet stiut de femeie, ramai cu noi, sa locuiesti intr-o scoica!

Visul a continuat, dar multe taine se vor a fi dezvalui la timpul lor, poate ca maine au sa-mi dea voie sa povestesc continuarea, sau poate ca tu o cunosti, deja.

Insa atunci am inteles...
ca muntii nu naufragiaza niciodata, caci apele lor sunt mici si repezi;
ca sirenele privesc inspre adancuri si uneori adancurile se aseamana cu niste tarmuri;
am inteles de ce oamenii contruiesc uneori castelele de nisip pe tarmuri...

De undeva din spatele valurilor un "mi-a fost dor" de-abia deslusit purta sirene ratacite, dintr-un pelerinaj necunoscut spre castelul din adancuri...cine a spus ca ele nu cunosc drumul inapoi spre casa?

Vara, daca ai sa vrei, doar scrie-mi numele pe-o scoica uitata pe mal, ca valul ascuns in urma piciorul tau alunecat in apa, sa cheme ploaia; cand tu ai sa ma iubesti eu am sa stiu, degraba...