agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-26 | |
anul trecut, am stat vreo cateva saptamani in romania... ciudat!... nu vazusem inca nici o masina americana pe strazi si nici pe sosele...
intr-o zi ma aflam in bucuresti, pe strada agricultori... o asteptam pe prietena mea in masina parcata la umbra, sub castani... ma frec la ochi, nu-mi vine sa cred... vad doua masini americane, una dupa alta, parcate pe trotuarul de alaturi... un dodge si un chevrolet, ambele vechi, un fel de epave... una mai avea inca numere de new jersey, cealalta nu mai avea numere de loc... masinile erau parcate in fata unei case modeste, neingrijite... in curtea stramta, era montata o umbrela si la masa se aflau cateva persoane... pe treptele casei isi face deodata apartitia un tip chel, cu ochelarii de soare urcati mult deasupra fruntii, cu barba, cu un maieu bej larg, cu un sort pana la genunchi si cu o pereche de nike air monstruos de mari in picioare... radea cu pofta si vorbea foarte tare... s-au auzit apoi capace de cutii de bautura sub presiune care se deschideau... o fi vreun repatriat din america poate, cine stie ?, imi zic, vazandu-i si masinile la poarta. un caine incepe sa latre prin poarta de zabrele la o batrana care trecea incet pe trotuar... "max, come here... down... down"... deci nu ma inselasem, asa era... mi-a atras apoi atentia un sac mare, din plastic transparent, aflat in curte, rezemat de gardul de la strada... parea a fi plin de cutii goale de bere, sau asa ceva, nu stiu exact, pentru ca un daewoo espero cu geamuri fumurii s-a oprit si s-a pus in calea privirii mele. americanu' primea deci in vizita in dupa-amiaza aceea torida de vara... o tanara femeie eleganta, imbracata cu o rochie vaporoasa a coborat din masina cu un telefon mobil la ureche... vorbea cu cineva, zambind usor, era dezinvolta si destul de abila la mersul pe macadamul strazii agricultori, in finele-i sandalele cu toc inalt... de cealalta parte a daewoo-lui, un barbat in varsta, brunet, scund si corpolent... si el vorbea la un telefon mobil in timp ce scotea din port-bagaj un carton imens pe care am citit URSUS... au intrat amandoi in curte si nu mai auzeam decat franturi de vorbe, rasete si vedeam din cand in cand pe deasupra daewoo-lui doar cainele care se gudura si sarea inofensiv in intampinarea noilor veniti. in ziua aceea de iulie un pic din america murise subit in mintea mea... reusita americana capatase atunci pentru mine un gust de bere proasta bauta asezat pe un taburet, in curte, sub o umbrela decolorata... reusita americana avea un aer vetust de casa batraneasca cu stropul cazut, de vopsea decojita, de parbriz murdar de gainat de porumbei, de cauciucuri dezumflate... cate vise nu si-o fi facut si acest roman vreodata, inainte de a pleca de-acasa peste mari si tari?... ceva totusi nu intelegeam nici in ruptul capului: de ce o fi venit cu masinile-epave dupa el tocmai din america?... masinile erau de-acum cartea lui de vizita in vazul tuturor, la poarta... un esec, oricat de mare ar fi el, nu trebuie etalat si nici nu trebuie dezvaluit pentru a nu-i permite sa intre si in constiinta celor din jur... daca te poti debarasa tu insuti de ideea de esec suferit, poate mai ai o sansa sa renasti in vederea vrenui inca posibil succes, dar daca ti-ai asumat un esec ca pe o eticheta in vazul lumii, atunci adio... in clipa urmatoare prietena mea soseste in sfarsit cu ceva cumparaturi facute de ea mai devreme... "aveam chef de-o bare rece si am cumparat, ce zici ?"... ii raspund ca da, bineinteles, si ma uit masinal si cu un pic de emotie spre sacosa imensa, alba, pe care tocmai o asezase pe bancheta din spate a masinii... mi s-a parut ca zaresc conturul mai multor cutii de bere, desi ma putea insela plasticul aproape opac al sacosei... "am luat la cutie, se raceste mai repede la frigider"... bineinteles ca asa e, aluminiul nu e ca sticla, izolator... "ai baut URSUS vreodata?"... asta era... nu bausem, dar aveam s-o fac in sfarsit in ziua aceea... ma consolez in gand... in fond, ce mare importanta mai avea marca, de vreme ce si asa ne era sete la amandoi si in plus URSUS fusese alegerea ei... arunc o privire in oglinda masinii... imi descopar un zambet usor de care nu eram constient... era un zambet malitios, de impacare instantanee cu mine, cu americanul de vizavi si poate cu lumea intreaga... "arati superb azi, pari in forma, ti-a reusit intalnirea aia pentru autorizatia de constructie ?"... dau din cap usor afirmativ, insa fara mare convingere... mi se cerusera bani cam multi pentru urgentarea dosarului si inca nu eram decis sa-i dau, desi stiam bine ca tot o sa-i dau pana la urma... nu voiam inca sa-i spun si ei ca ma va costa atat de mult, deocamdata nu banuia nimic... ma strange atunci de brat, ma trage brusc spre ea, chicoteste si imi da un sarut lung pe buze... sarutul invingatorului... o simteam atat de mandra de mine, cel care reuseam sa ma descurc atat de bine in hatisurile junglei romanesti... stiam ca nu e asa... o jena usoara ma incearca o fractiune de secunda, apoi uit si ma las in voia ei... atunci am realizat cat de putin iti trebuit ca sa fii fericit... doar eu si cu iubita mea, doi anonimi intr-o capitala a lumii din ce in ce mai straina omului, in care vrem totusi sa construim o casa... doar noi si cu setea noastra... doar noi si cu berea noastra URSUS la cutie din belsug pe bancheta din spate... doar noi, nestiuti de nimeni, sub indiferenta racoroasa a unui castan secular... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate