Am făcut cunoștință cu un guguștiuc peltic și cam...somnoros. Era peltic fiindcă avea un stil foarte personal de a spune "gu-gu-știuc". Și era somnoros, fiindcă uneori nu apuca să spună decît "gu-gu". E drept că era dimineață, și nu-l poftisem încă la micul dejun.

Dar am făcut schimb de complimente și exerciții de admirație reciproce. Eu din grădină, el de pe-o antenă, în bătaia vîntului.

p.s.-salutări de la un Ariel ghemuit pe puiul de pernă. Puiul meu de pernă, să ne înțelegem bine, că el n-are așa ceva. Cred și eu. Acasă la el, în poveste, dormea prin scorburi și sprijinit de trunchiuri de copaci. Zice că dacă-l mai necăjesc mult pleacă, da cu pui cu tot, și se duce să doarmă afară, pe-o frunză. Tot începuse să plouă mai devreme.
Somn ușor!