agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2113 .



Președintele crizei 14/15
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Traian ]

2004-09-17  |     | 



14

- Ia zi, frate Trei...
- “Trei”... nici nu-mi vine să cred că mă cheamă așa. La ora asta sunt deja printre veteranii organizației. Hai noroc! A fost o ședință reușită. La bună vedere!
- Stai, măi, puțin. Nu vrei să mergem să bem o bere?
- Poftim?
- Ziceam și eu așa...
- Ai înnebunit? Tu nu știi că sunt interzise discuțiile secrete între Sinucigași? Ai uitat că n-avem dreptul să ne întâlnim și să vorbim între noi decât cu aprobare de la Unu? Și doar ai văzut ce periculos e Unu ăsta, pe care-l avem acum.
- Da, e periculos, ar fi în stare să-ți aplice chiar și pedeapsa capitală, pe care oricum ți-o aplici singur, după ce îți faci treaba.
- Patru, e în joc demnitatea mea de Sinucigaș. Ce-mi propui tu e o trădare și trebuie neapărat să te raportez.
- Ia-o înainte pe strada asta. Fă a treia la dreapta și vezi că la 50 de metri după colț e o cârciumă, “Mensana” îi zice. Intră acolo și așteaptă-mă la o masă. Trebuie neapărat să-ți comunic lucruri de importanță extremă, pentru noi și pentru țară. Du-te repede, Treiule și așează-te la masa din colț, vezi că e o singură masă pe colț, cu numai două scaune, celelalte sunt toate cu patru.

15

- Ei, ce bei?
- O bere.
- Domnișoară, vă rog frumos, o bere, o vodcă și un suc. Uite ce vreau să discut cu tine, Trei. Noi doi facem parte din aceeași organizație, constituită – cu ce scop?
- Cu scopul de a-i ucide pe cei care s-au îmbogățit pe spinarea poporului.
- Exact. Și până acum am lichidat oameni bogați din diverse categorii sociale.
- Patroni, politicieni, ofițeri de poliție...
- ...Și lucrători din serviciile secrete? Câți lucrători din serviciile secrete am pedepsit?
- Nici unul. Da, trebuie măcelăriți și ăștia. E o idee bună, dar nu înțeleg de ce n-ai spus-o să audă toți Sinucigașii, de ce numai eu?
- Ai să înțelegi. Dar te rog frumos, lasă-mă să-ți explic și nu te grăbi.
Ai vreo treabă de făcut?
- Nu și chiar dacă aș avea, pentru mine țara și sinuciderea în onoare sunt cele mai scumpe. Las orice de-o paret când e vorba de țară și de dreptate.
- Perfect. Uite că a venit și consumația. Mulțumim, domnișoară, haideți să vă și plătim... sărut mâna.
- Să vă fie de bine.
- Să fiți sănătoasă, domnișoară. Hai să-ți spun, Trei. Serviciile secrete sunt înființate pentru a ne apăra țara de dușmanii care vor să ne fure secretele, pentru a depista, preveni și combate manifestările ostile la adresa țării noastre, eventuale pregătiri de atac armat, bla-bla-bla, bla-bla-bla. Pe vremuri, lumea era împărțită în două mari blocuri de putere, ții minte, da?
- Da.
- Șeful nostru aici, șeful lor dincolo, își aruncau priviri agresive pe deasupra planetei. La picioarele lor, forțele armate, o să le spun Verzii, după culoarea uniformei, așadar la picioarele șefilor erau Verzii și Albaștrii. Þii minte că în unele cercuri așa li se și spunea lucrătorilor din serviciile secrete – băieții cu ochi albaștri. Munca Verzilor era să se încaiere între ei, dacă privirile agresive din ochii celor doi șefi ar fi explodat într-o furie care ar fi cerut neapărat o rezolvare violentă. Deci când conflictul ar fi atins “cota de avarie”, trupele militare ar fi sărit să se bată între ele, ca să rămână un singur învingător și să stăpânească el planeta. Munca Albaștrilor era să ghicească intențiile inamicului, să-l iscodească, să-l pândească, să dea de știre șefului de mișcările observate dincolo de linia frontului rece.
- Dar nu totdeauna dădeau de știre, uneori mai păstrau informații și pentru ei, ca să le folosească mai târziu.
- Văd că ești băiat deștept. Până la urmă, între cele două tabere s-a făcut pace, măcare de ochii fraierilor și la caricatura asta de pace au constribuit și mulți dintre Albaștri, care și-au dat seama că e rost de afaceri pentru ei. Dar asta-i altă poveste. Acum, hai să revenim la ce vorbeam. Avem, deci momentul în care s-a stabilit că nu mai e război, nici rece și nici de nici un fel, da?
- Da.
- “Ura!” – au început să strige Verzii, unii dintre ei detașați în alte țări, rupți de familii, de locurile natale și trimiși să-și petreacă viața pe coclauri, cică în folosul cauzei. “Ura!” – se bucurau ei ca proștii “gata, e pace, nu mai trebuie să stăm cu puștile ațintite unii la alții, e libertate, ce bine de noi!”. Asta a durat o lună, două, un an, doi, trei, cinci, până când au început să-și dea seama că starea de pace lor nu prea le priește, că au ajuns aruncați pe linie moartă, scoși din competiție, ca niște cai bătrâni care nu mai aleargă la curse pentru că a găsit lumea alte distracții, în loc să se uite la ei cum galopează se uită la cocoși cum își smulg penele sau la mai știu eu ce altă panaramă. “Păi noi nu mai avem de lucru, din ce să trăim noi, că până mai ieri noi eram fala popoarelor, noi, Verzii, mai cu mucii pe piept, mai cu nasturii prinși aiurea, dar țineam pușcoacele sus, eram țanțoși, eram centrul atenției, acuma, dacă e pace, nu mai dă nimeni doi bani pe țanțoșenia noastră, hopa, că nu e chiar așa bine de noi cum am crezut la început că o să fie”. Vasăzică nemulțumiți, băieții. E, și acum au intrat în scenă Albaștrii. “Stați liniștiți, că nu muriți voi de foame, avem noi grijă să mai provocăm un război colo, unul dincolo, păi dacă făceam noi o groază de năzbâtii pe timpul când eram dezbinați, nu vă dați seama ce puternici suntem acum, împreună?”. Și le-a dat de lucru Verzilor, ca să-i potolească, să le astâmpere foamea și nu le merge deloc rău, mai o ambuscadă, mai o operațiune de luptă comună (adică la care participă mai multe state, că dacă se duce unul singur nu-i frumos, șade rușine), mai o decorație pe piept, unde stăteau pe vremuri mucii – p-ăștia i-a potolit. Pe vremuri, războaiele porneau din cauze naturale – o nație vedea că nu-i mai ajunge teritoriul pe care trăiește și s-apuca să-i invadeze pe alții, ca să le ia din pământ și din bucate. În prezent, războaiele se duc pentru că altfel, fabricile de armament ar da faliment, iar militarii ar trebui să intre-n civilie și să se angajeze pe la firme cu activitate pașnică. Da, dar ei nu sunt învățați să muncească, să producă și într-un fel e de înțeles și atunci hai să le dăm și lor ceva de făcut, nu? Bă, pân-aici am dreptate?
- Da, dar în general nu spui nimic nou.
- Păi știi de ce ți-am povestit toate astea? Pentru că, Trei, vreau să-ți înțelegi un lucru. Ãștia, Albaștrii, decid tot ce se întâmplă pe lume. Nu știu dacă ațâță la război de capul lor sau împinși de la spate de Verzi, dar ei, Albaștrii au puterea să manipuleze și să învârtă lumea pe degetele lor, pentru că ei au la îndemână cea mai tare armă: informația. Îți dai seama ce sunt capabili să facă în interiorul unei țări? Aici au toate sforile în mână, cunosc piețele de desfacere ca pe propriile buzunare, personalul de muncă fiind mijloacele lor de producție, că doar cu oamenii s-au jucat toată viața. Ei hotărăsc cine să ia afacerea aia, cine s-o ia pe cealaltă, ei au legături peste tot, prin toate firmele, practic ei conduc totul. Că s-or fi organizat cumva la nivel mondial, asta nu am de unde să știu, dar e posibil. Și tot ce se-ntâmplă la noi, comparativ cu ce văd la alții, mă îndreptățește să cred că sunt organizați. Þie nu ți se pare că parcă dinadins prin toate posturile-cheie sunt puși numai imbecili care mai mult încurcă treburile decât să le descurce?
- Ba da.
- Și că oamenii cu bune intenții, care ar vrea să lucreze eficient, sunt împiedicați de imbecilii de care vorbeam.
- Cam așa e.
- Și cum îți închipui tu că o asemenea răsturnare a valorilor la scară națională se poate face altfel decât la comanda unor minți diabolice?
- Chiar așa să fie? În situații de criză se întâmplă tot felul de anomalii, lichelele și mediocritățile proliferează, poate că nu există cineva , undeva, care rânjește cu sadism și dă drumul la conducta cu tembeli și dup-aia îi pune în scaune mari...
- Mă Treiule, mă...
- Și tu ești sigur că Albaștrii provoacă războaiele?
- Amintește-ți cum au izbucnit ultimele conflicte armate. “Serviciile noastre secrete ne-au informat că teroriștii se ascund în țara cutare, serviciile noastre secrete ne-au informat că guvernul fabrică bombe pe ascuns...”
- Măi Patrule, eu sunt conștient că la noi mulți Albaștri au devenit patroni și cu ocazia asta unii dintre ei poate chiar au căzut victime Sinucigașilor, dar unde vrei tu să bați...
- Ãștia, Albaștrii toți laolaltă hotărăsc: “în țara aia să se trăiască bine, în țara aialaltă să se moară de foame, ca să fie populația rezervație de forță de lucru ieftină și masă de manevră lesne manipulabilă”. Dacă n-ar fi așa, cum îți explici că același job e plătit în alte locuri de 5, de 10 ori mai bine ca la noi, că doar și președintele Janghinoiu a dat exemplul ăsta, când a apărut la televizor. Acuma e globalizare, egalizare, vrăjeli, hau-hau, mau-mau, cum borcanul meu, globalizare numai la prețuri și la venituri nu?
- Þara noastră are putere economică scăzută...
- Du-te, bă-n borcanul meu, nu vezi că ai început să vorbești ca fraierii de democrații? Albaștrii au rupt un sistem ca să unifice, de fapt, ambele sisteme și să profite. Și ce-a ieșit dup-aia? Ce-a ieșit la noi? Haosul ăsta, sau mai degrabă aparența asta dehaos, cu bogați și săraci. La un moment dat, hop! Au scos capul și Sinucigașii Dreptății, porniți să taie căpățâna balaurului. Căpățâna care se vede. Auzi, Trei, ce-ai zice tu dacă noi am fi o unealtă în mâna Albaștrilor? Pentru că, în fond, noi le facem jocul.
- Prostii!
- De ce prostii? Noi am ucis dintre cei mai bogați, da?
- Da.
- I-am ucis pe cei mai vizibili dintre bogați, Trei. Ãștia, Albaștrii, când au creat lumea cea nouă, că ei au creat-o, au inventat și niște “patroni”, “oameni de afaceri”, “magnați”, sau cum li se mai zice la modul oficial. Ei, Creatorii, n-au avut nici un motiv să iasă în față. I-au scos p-ăștia.
- Da, dar printre ăștia au fost găsiți și Albaștri, cum le spui tu, comisia aia specială i-a demascat că “aparținuseră de structurile fostelor servicii secrete”.
- Și cu ce se ocupau ei în structurile alea? Ai? În listele alea pe care le tot flutură tâmpiții de pe la ziare și televiziuni există vreun colonel, vreun general, ceva? Aiurea, cârnați care pe vremea “fostelor structuri” se băgau și ei în seamă, ca informatori, funcționari care plimbau hârtiile, țuțări achitându-se cu destoinicie de periculoasa misiune de a mesteca zahărul în cafelele boșilor. Pe țuțării ăștia i-au scos în față, i-au botezat “oameni de afaceri multimiliardari”, mă rog, alții, mai ai dracu’, le-a zis “de carton”, dar nu despre asta-i vorba. Adevărații păpușarii, trăgătorii de sfori, stăpânii averilor, stau bine-mersi și nu-i deranjează nimeni, absolut nimeni, nici măcar Sinucigașii Dreptății. Care Sinucigași, între timp, omoară țuțări. Ia să-mi spui, de ce?
- Ãsta-i crezul nostru!
- Du-te, bă-n borcanu’ meu!
- Mă Patru, deocamdată eu îți sunt superior în organizație, ai grijă cum te exprimi!
- Scuze. Hai să-ți sun eu ce-au făcut țuțării. Văzându-se și ei cu saci de bani în spinare, răsfățați de opinia publică, de presă, cu apelative măgulitoare sau criticați pentru opulența și metodele lor – dar și ăsta tot un răsfaț e, că oricum nu le mișcă nimeni un fir de păr din cap, reclama negativă e tot reclamă – ce s-au gândit ei? “Noi suntem cei mai șmecheri pe bulevardele astea”, și au început să decidă de capul lor. Au scăpat, cum s-ar zice, hățurile și s-au obrăznicit, s-au crezut mai dihai decât Albaștrii care i-au inventat. E, dar ia să vezi, că din senin se ivesc Sinucigașii Dreptății și poc!, poc!, poc!...
- Poc!, da...
- Îi lichidează pe capete. Ia zi, cine avea interes să-i trmită la excursie pe Calea Lactee?
- Noi, Sinucigașii! Nici nu vreau să mai ascult aberațiile tale. Văd unde bați. Vrei să mă convingi că am fi niște unelete în mâna Albaștrilor.
- Crezi ce vrei. Dar la o întrebare îmi răspunzi?
- Pune-o!
- Tu pe cine crezi că e mai eficient să ucidem, pe marionete sau pe cei care trag sforile?
- Pe toți cei bogați! Și până la urmă vine rândul tuturor. Al tuturor celor care își imaginează că ne pot sfida la nerfârșit, al tuturor nemernicilor care și-au pierdut orice urmă de demnitate, al tuturor celor care au uitat să fac parte din specia umană și și-au tratat semenii ca pe niște sclavi! Eu mi-am terminat berea. Plec.
- Mai stai numai puțin, că mai am o gură de vodcă. Trei! Eu nu sunt dușmanul tău. Ascultă-mă. Nu va veni rândul tuturor vinovaților. Și știi de ce?
- De ce?
- Eu cunosc foarte bine poporul ăsta. E un popor însetat de liniște, de tihnă, un popor care nu rezistă prea mult timp în starea de tensiune, specifică luptei și violențelor. Încet-încet, voluntariatul pe care l-am îmbrățișat noi va dispărea. Terapia “Nebunovici” și terapia “Sinucigașilor Dreptății” vor da roade. Noi n-o să mai trăim ca să vedem, dar sunt sigur că așa va fi. Se va crea o lume aparent dreaptă și echitabilă. Dar condusă tot de Albaștri. Care ne-au folosit, așa cum îl folosesc și pe Janghinoiu, tocmai ca să elimine aceste căpățâni de balaur. Și nu pentru popor au pus ei la cale toate astea, ci pentru că situația le scăpa de sub control.
- Și? Tu ce propui?
- Îți propun să propui, la viitoarea ședință, cu toată autoritatea pe care ți-o va conferi titulatura de Doi, să ne schimbăm țintele. Să ucidem Albaștrii. De ceilalți să se ocupe Janghinoiu.
- Și de ce nu ai venit cu ideea asta în fața întregii organizații?
- Vezi bine cât de greu îmi vine să te lămuresc pe tine. Să mă cert cu cinci de-o dată și să mai îmi impun și punctul de vedere, chiar că ar fi fost imposibil. Noi, Sinucigașii, suntem caractere tari.
- Și crezi că eu voi fi mai ascultat decât tine?
- Oricum, tu ești Trei, ai mai multă autoritate. Iar eu te voi susține. Împreună vom fi doi. Doi din cinci. Încă unul dintre ei să mai adere la ideea noastră și gata, i-am lămurit. Întoarcem roata istoriei.
- Da’ ce, noi suntem democrați, să mergem pe majoritate?
- Nu, dar ai să vezi, vom reuși. Vorba e, pe tine te-am convins?
- Să știi că ai ceva-ceva dreptate. Mai lasă-mă, totuși, să mă mai gândesc la ce-am discutat. În 48 de ore ai un răspuns. Pozitiv sau negativ.
- Perfect.
- Pa.
- Trei...
- Poftim?
- Să nu uiți: gândește cu capul.
- He, he, he... hai, mă, la revedere!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!