Dumnezeu stie sa citeasca si fiecare om este in biblioteca sa pana la Ziua Judecatii, dupa care nici El nu stie ce va face cu noi. Noi, literele, avem un mare defect: nu stim sa ascultam. Si mai rau, cu cat ne jertfim mai mult in a forma cuvinte, cu atat iubim mai putin. Daca vrei ca cineva sa aiba grija de cuvintele care iti sunt dragi tie, trebuie sa ai grija de cuvintele dragi lui Dumnezeu.
Nu sunt in padure atatia copaci cate clipe frumoase putem gasi in credinta. Orice zi trebuie sa o dedicam credintei, daca nu, atunci la ce bun sa ne mai trezim? Macar acum, cu un ceas inainte de Ziua Judecatii, hai sa invatam sa ne impartim la infinit fara sa ne micsoram. Un prim pas am facut, am acceptat moartea ca sa avem puterea de a suporta viata. Prin credinta ne indoim ca stelele sunt de foc, dar nu ne indoim ca exista Dumnezeu, desi, daca stelele nu ar fi pe bolta cereasca, ce sinistra ar fi noaptea credintei!
Cand voi inceta sa exist, Dumnezeu ma lasa sa cred ca nu voi fi existat vreodata. In acel timp uitat de soarta, iarba va da inapoi de frica, garoafele se vor lasa violate, stelele vor fi golase. Acea floare a mea va fi presarata in istorie, dar ingerii asteapta anotimpul florii, ca floarea inca nu s-a deschis. Si astfel, traversez stadiul de floare taratoare. E greu cand vanezi cucii sa iti cante eternitatea si, pana iti intri pe drumul astral, te lungesti in asteptare, iar pe ulitele tale cresc hotarele artificiale ale necunoscutului.
Iubind o forta supranaturala simti ca poti conduce regii, si pamantul, si sfintii de deasupra. Si atunci iti regasesti comoara binelui in interiorul tau. Trecutul fluviului meu e sus, viitorul in aval, in marea de speranta, in albastru. Am de ales intre un salon unde platesc pentru audierea armoniilor din afara si un grajd pentru ascultarea corzilor suferintei.
Cand esti o ecuatie cu doua necunoscute, simti ca x nu a reusit, iar y a esuat. E normal in acest caz sa iti acoperi slabiciunea spunand ca ai confundat algebra cu geometria, mangaind cercul pe toate fetele. Si daca nu ti-e foame de cercurile stiintei, gusti poezia, faci exhumari literare. Sunt cel putin nebun sau regula aceasta pentru mine nu are exceptie. Si iata ce gasesc: metafore crude soptite de undele ceresti, dulceata lamailor universale si pelerina grea a vantului solar care paseste pe mine. Acolo trandafirii sunt spinosi de dragoste.
M-am condus singur peste tot, am inchis gura, am deschis ochii si am luat de bun punctul de vedere al urechii. Eram ca un ceas ce merge cu cateva ore inainte, pentru a prelungi intalnirea cu Ziua Judecatii. Iar limba sau inima ceasului batea tic-tacul fericirii. Degeaba se bucura viermii ca în trupul meu imi scobesc regretul. Cand inima imi face bataturi de atata iubire, voi fi printre rarii copaci trasplantati care prospera. Cu toate ca Dumnezeu e capricios cu omul calator, am reusit sa sparg ceasul azi: i-am dat mainile sa mi le spele ca sa nu mai murdaresc cerul.
M-am intors putin din drumul meu sa va inchid noaptea intr-o dimineata si sa va obisnuiesc programarea plansului la anumite ore dintr-o singura zi, pentru ca exista o teorema a matematicii ceresti, dupa care ar trebui sa fie pe-aproape Ziua Judecatii.