- Bună dimineața, Magda!
- Bună dimineața, domnule director!
- Ce mai faci? Ce mai zici? Te-am rugat să dai un anunț, l-ai dat?
- Cum sa nu, domnule director! Uitați, a și aparut!
- Perfect! Prima persoană care sună, să fie invitată aici, da?
- Da, domnule director!
-Magdo, vrei să ma enervezi de la prima oră?
Femeia surâse:
- Dar ce, Mihule, nu ești tu directorul nostru?
- Magduță, parca imi ziceai altfel, până nu demult!? Ai?
- Hi, hi, hi, chicoti ea. Cum? "mama puilor raniți"?
- Ei, vezi? Gata ,că am treabă!
Telefonul mobil al barbatului suna. Intră în birou și inchise ușa.
Magda, secretara, o deschise imediat și intrebă:
- Cafea?
Barbatul sta intors, cu fata spre fereastra.Afară ploua cu găleata.
Femeia mai intrebă o dată, crezând că nu a fost auzită:
- Cafea?
Dar nici de data asta nu primi raspuns.
- Mihule!?
- A murit, Magdo! A murit! Și rămase așa,intors către fereastă.
Femeii nu-i fuse greu să ghicească motivul pentru care nu-și întorsese fața, atunci când îi vorbise: plângea! Plângea și nu voia ca ea să-l vadă plângând.
- Dumnezeu să-l ierte! Apoi se retrase, închizând ușor ușa.
Bărbatul rămase mai depare cu fața către ferastră. Ploaia șiroia odata cu lacrimile lui, de parcă și ea deplângea pierderea unui suflet atât de bun. Era ca în ziua aceea în care l-a cunoscut, insfarșit, pe Parintele Luca. Dintr-o dată, amintirile dădură năvală in mintea și sufletul lui:

Ultima zi. Era ultima zi în care mai sta in clinică. De fapt, peste treizeci de minute, poate, avea să iasă pe poarta clinicii. Iși adună cele câteva lucruri personale : o carte de rugaciuni, un crucifix si o Biblie. Dar în timp ce le așeza in geantă îi veni un gând și se întoarse spre cei trei colegi de salon, cu care își imparțise bucuria și durerea, atâta amar de vreme:
- Ioane, tu mai rămâi. Iți las ție crucifixul, ca să te apere de "Dușman" (dușmanul lor comun,alcoolul) și să-ți amintească de mine.
Ion începu să plânga ca un copil:
- Inginere, dacă o să ai noroc, mai mult decât noi, să nu ne uiți!
Inginerul, așa îi spuneau toți cei din clinică, care-l cunoșteau. Terminase Institutul de agronomie, specializarea horticultură.
- Arghire, ție îți las cartea asta. Să te rogi și pentru mine!
Arghir era un bărbat solid și vesel dar încercat greu de viață. Luă cartea si, abia stăpânindu-și tremurul din glas,zise:
- Inginere, noi avem convingerea că n-o să ne uiți. Așa că nici noi nu te-om uita niciodată!
- Măi Save, inteleptul nostru, ia tu Biblia și incearca să-i aduci pe rătăcitii ăștia in mijlocul turmei.
Save era ce-l mai bătrân. Cândva fusese țârcovnic la biserica din comuna lui. Luă cartea sfântă și-i sărută mâna.
- Save, ce ai!?
- Mă' băiatule, să-ți dea Domnul bucurie, că io te iertai acuș, de păcatu ăla!
În primele zile de tratament, Mihu o luase razna de tot. Bietul Save îi ieșise-n cale, fără nici o vină, și primise o bătaie soră cu moartea. Acum îl iertă. De fapt îl iertase de mult dar nu-i spusese.
O asistenta se ivi în cadrul ușii:
- Gata, dom' inginer, foaia este ștampilată, semnată. Sunteți liber. Mult noroc!
- Sărut mâinile, domnișoară. Să știți că vă mai vizitez. Să văd cum ați întreținut parcul.
Asistenta se retrase zâmbind.
- Gata băieți! Sejurul s-a încheiat.
Îi imbratisa pe rând și mai privi o dată prin salon.Aproape că-i devenise a doua casă.
- Pa!
- Inginere! se auzi un glas, tocmai când dădea să iasă pe ușă. Ia asta, de la mine.
Ceilalti se uitară și ei la fel de surprinși ca și Mihu.
- Ce-i asta, Save? Adresa unei fetițe? zise Mihu zâmbind.
- Nu, mă, obsedatule, e un bilet loto, la 6 din 49. Dacă dă dracu să fie cu noroc și să nu te ții de cuvânt, te bântui și după ce mor! Mă auzi?
Cu două zile înaintea externării , într-o noapte, din vorbă-n vorbă, ajunseseră la planuri de viitor. Atunci, Mihu le spusese că ,dacă iese afară, o să joace la loto până cand o să cîștige premiul cel mare. Cu banii aia o să-si facă o afacere, una la care visa el, încă din vremea studentiei: o seră imensă de flori. O să angajeze acolo numai refuzații destinului, curvele și bețivii. Cu o condiție; să fie cu ceva glagorie la purtător.
Save luase asta mai mult decât în serios, iar Mihu nu-și găsea cuvintele. Nu știa ce să facă. Să refuze sau să accepte?
- Mă' Save, da' ăsta-i norocul sau ghinionul tău, omule!
Cum să-mi dai mie biletul? Sunt numerele tale!
- Nu, Inginere, sunt numerele tale, uită-te!
Într-adevăr, Save jucase numerele lui. Þinuse minte discuția aia si numerele.
Mihu ezită câteva secunde, după care, ridicând din umeri incurcat, luă biletul și-l vârâ în buzunarul de la piept.
- Bine măi băieți! dar să știți, eu o să fiu Șefu'!
Izbucniră toti în râs. Mai puțin Save. Avea un aer grav.
- Gata, acum chiar plec! Se intoarse și porni către ușa. După ce facu doi pași se opri și se intoarse către Save:
-Auzi, mă înteleptule, și cum o să se numească firma? Te-ai gândit?
- "De la capat"!
-Save, chiar că ești un întelept! Băieți, nu uitați! Cât de curând o să ne vedem...de la capăt!
Era o zi de toamnă mohorâta și turna cu găleata.
La poarta clinicii erau adunați o mulțime de oameni. Probabil că era zi de vizită. Portarii îl salutară cu prietenie:
- Să trăiți, dom' inginer! Gata? Or să plangă florile din parc după dumneavoastră!
- Vă salut, băieți! O să mai vin !
- A! Dom' inginer, vă ateaptă cineva. E un bătrân cu o umbrelă mare, neagra! Vă salut și numai bine!
- Multumesc!
Ieși pe poartă, căutând cu privirea pe bătrânul cu umbrela neagră. Îl zari. Era undeva, în parcare, între două mașini. Se apropie de el și neștiind cum să facă, tuși ușor după care spuse iute, ca atunci când vrei să scapi de-o obligație nu prea plăcută:
- Bună ziua! Numele meu este...
- Ziua bună, fiule!
Da, acum știa cine este acest bătrân. Este cel care l-a gasit zacând, mai mult mort decât viu, în mijlocul drumului. Asta îi povestiseră medicii din clinică fiindcă el nu-și mai amintea. Știa doar că a mers la o petrecere unde a baut mult de tot, și nu pentru prima dată, și cam atât. Noroc însă că Dumnezeul bețivilor l-a ținut pe picioare până în fața bisericii. Aici s-a prăbusit. Dimineata l-a gasit Parintele Luca si la dus, pe banii lui, la clinică. A stat zece luni acolo, tot pe cheltuiala parintelui, fara macar să-l fi cunoscut. Si acum........
- Sărut mâna, Parinte. Se opri pentru că simțea cum toate cuvintele i se ingrămădiseră în gât și nu mai putea vorbi. Inghiți de câteva ori în sec, crezând că așa o să scape de nodul din gât. Dar nimic! Lacrimile izvorâra, in ciuda tuturor incercarilor lui, de a le stăvili.
Părintele îl mângâie pe creștet ca pe un copil și cu blândete îi spuse aproape în șoaptă:
- Hai că ne așteaptă preoteasa. A facut o tocăniță de iepure și niște sărmăluțe.., o minunăție.A, a facut și clătite, mai adăugă el, așezându-se sprinten la volan. Tot drumul, până acasă, nici unul nu mai scoase un cuvânt.
Preoteasa îi aștepta în prag, zâmbitore, ca și cum aștepta reîntoarcerea propriului fiu, nu vizita unui necunoscut.
Când ajunse in fața ei, Mihu abia putu să ingăimăie un "saru' mâna". Mâncă cu poftă deși îi era rușine. Mancarea gustoasă îl facu să uite puțin de imprejurări. După masă, Parintele îl invită în bibliotecă. Era o cameră mare, foarte mare. În comparație cu celelalte camere, aceasta semăna cu un salon. Era mobilată cu mult bungust, ca de altfel întreaga casă. Parintele îi făcu semn să se așeze apoi se așeză și El, alaturi de Mihu, pe canapea.
- Fiule, începu Parintele, te văd puțin cam stingher. De ce?
- Parinte, rosti Mihu, dar fuse surprins de tonul vocii lui. Parcă nu și-o recunoștea. Continuă insă; ...Parinte, aș vrea să vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut. As vrea, din tot sufletu, dar nu știu cum aș putea. Dumneata poate știi? Eu nu mai am nimic! Mi-am vândut casa, mașina, după ce m-au dat afară de la Institut, ca să pot supraviețui. Mi-am luat cameră cu chirie. N-am reușit să-mi gasesc de lucru decât prin piață, hamal, iar o bucată bună de timp am fost vânzător de ziare. La inceput a fost cum a fost dar dupa ce s-au dus banii....Toți cei la care am mers, pentru angajare, mi-au zis ca deși am o experientă vastă in domeniu, nu mă pot angaja din cauza vârstei: "La 47 de ani nu te mai angajează nici popa!".
Parintele zâmbi hâtru apoi adaugă:
- Uite că s-au înșelat! Ai ajuns acolo unde voiam chiar eu să ajung! Dar să-ți spun despre ce este vorba:
Am o bucată mare de pământ. O parte din pamânt l-am vândut iar cu banii am ridicat o casă în care locuiesc acum zece copii orfani; șase fetițe și patru băieți.
- Singuri?
- Nu! Sunt supravegheați și îngrijiți de trei măicuțe. Merg la școala asta de langă biserică. Ai să-i vezi maine. Au intre 8 și 10 ani. Uite că ajung pe altă potecă și uit ce voiam să-ti zic. Despre pământ, așa! Pământul ăsta trebuie lucrat. Am cu ce: tractor si toate celelalte, oameni care vor să muncească, dar nu am un specialist. Cineva care să știe ce anume trebuie facut și când. Ce zici?
- Ce să zic, abia aștept să fiu "în brazdă"!
Si de atunci au trecut zece ani!
Își scoase batista și-si sterse lacrimile.
Cineva bătu la ușă.
- Da!
- Eu sunt, Mihule!
- Da, Magda, ce este!?
- A venit o domnișoară, în legătură cu anunțul...
- Așa...
- Și a mai venit și Lixandru, paznicul de la sera mică.
- Ãsta ce-a pățit!?
- El, nimic. Vasilică, baiatul nou venit, s-a imbătat rău de tot.
- Bagă-l iute pe Lixandru. Domnișoara să mai aștepte , că e tânără!
- Bine. Lixandre!
Secretara iesi iar în locul ei,în încăpere, intră paznicul.
- Să trăiți, dom' director!
- Să trăiești, Lixandre! Ce s-a intâmplat!? Ia loc, te rog!
Omul se așeză cu grijă, pe un colț al canapelei, parcă temîndu-se ca nu cumva aceasta să se rupă sub greutatea lui.
Apoi, cu aceeași teamă, incepu:
- Dom' director, îl știți pă Vasilică, băiatu' de l-am adus io. E beat mort.Trebuia să mă schimbe pa mine, dar nu poate, dom' director. E moooort!
- Și unde-i acum?
- La noi, la vestiare!
- Uite cum facem: ia-l tu pe Vasilică și adu-l la "Camera de oaspeti", la etajul unu. Știi unde este?
- Da, dom' director!
- Bine, atunci ne vedem toți trei, acolo.
Lixandru ieși glonț. La câteva minute, Mihu îl urmă:
- Doamna Magda, vă rog, cheile de la camera...
- Da, domnule director, zise secretara care intuise ce voia directorul. Nu era pentru prima oară când se întâmplau astfel de lucruri.
- Bună ziua, domnule director! Era fata cu angajarea.
- Bună, domnișoară! Așteaptă puțin, te rog! A apărut o urgență! Apoi ieși pe ușă.
În urma lui, domnișoara venita pentru interviu, rosti:
- Am auzit că este tare ciudat tipul și că angajează numai târfe și bețivi.
Mihu facu cale întoarsă și, pășind în biroul secretarei, se adresă direct domnișoarei:
- Apropos, domnișoară, noi am uitat să menționăm în anunț, care sunt condițiile de angajare și m-am gândit că ar fi bine să le cunoașteți, ca să nu mă așteptați degeaba. Nu de alta dar s-ar putea să intarzii mai mult. Prin urmare, ca să puteți obtine un post la firma noastră trebuie sa fiți:
1 - ușor abordabilă, ca să nu zic curvă;
2 - consumatoare de băuturi tari, ca să nu zic bețivă;
3 - Pentru puctul 3 sunt necesare raspunsurile de la primele doua. Ei!?
Fata îl privi încurcată după care răspunse:
- Nu, nu beau și nici....
- Nici nu-mi închipuiam! Deci, îmi pare rău, nu îndepliniti nici una dintre condiții!
- Poate la punctul trei, incercă fata.
- Domnișoara, dacă la primele 2 puncte nu m-am putut pronunța și a trebuit să aștept răspunsul dumneavoastră la punctul 3 m-am lamurit singur. Era cel care vă putea salva dar se pare că ați picat!
- Care era cea de-a treia conditie, dacă nu sunt indiscretă?
- Indiscreta? Nicidecum, domnișoară! Ce, ăsta-i un secret!? Poate pentru dumneavoastra! Conditia 3 - inteligență.
Mi-a parut bine! Și inchise ușa în urma lui.
La etajul întâi îl așteptau Lixandru și Vasilică.
- Gata, băieți?
- Da, dom' director, răspunse Lixandru. Celălalt vru să zică ceva dar se răzgândi.
- Ce mă', Vasilcă, a băut pisica oțet sau a mâncat vaca struguri?
- Ș-una, s-alta, donu' dietor, raspunse Vasilică.
Mihu pufni în râs. Deschise ușa și-l apuca pe Vasilică, impreună cu Lixandru. Îl cărară pe sus până la pat apoi il întiseră de-a latul lui, ca să-i scoată pantofii.Era plin de noroi. Pesemne cazuse intr-o baltoacă.
Cineva batu ușor la ușă. Mihu se îndrepta nervos spre ea și o deschise cu putere dar și cu precauție, în așa fel încât cel de afară să nu poata pătrunde cu privirea înauntru. În prag apăru Magda.
- Am adus cafeaua și lămâia!
- Bravo, Magdo, dar mai trebuie un lighean, că prăpăditul o să vomite, si niște haine curate. O pijama , că e plin de noroi.
Magda lasă cafeaua și zeama de lămâie și se întoarse după celelalte lucruri.
- Doamne, dom' director, biata doamna Magda! Așa a facut și când am fost eu atunci, știți.....? Ce femeie!
- Lixandre, poți să mai stai tu putin, până găsesc pe cineva să te înlocuiască?
- Ramân eu și in locul lui. Ce să-i fac, săracu'? Și ce mai băiat! A făcut facultate. Haideți că am plecat. Să trăiti!
- Să trăiești, Lixandre! După plecarea lui Lixandru, Mihu închise ușa, apoi lua cana de cafea și i-o duse lui Vasilică.
- Hai, scoală c-am muls vaca! Vasilică! Sus!
- Aoleu, donu director, scuzați-mă, da' nu pot!
- Sus, Vasile!
Îl prinse de braț și-l ridică puțin. Apăru și Magda. Îl prinse și ea pe Vasilică, de celălalt braț, și il ajută să bea cafeaua. După aceea îl schimbară de haine si îi dădură lamâia. La rând veni ligheanul; după lămîie și cafea...
Îl lasară să doarmă iar ei se întoarseră la birou.Era ora 12.00.
Întors în birou, Mihu îl sună pe Save.
- Alo, salut Save! încearcă să vii pâna diseară. Da, s-a stins! Da, Arghir a fost langă El. M-a sunat imediat. Plec și eu pe la 3. Ne vedem acasă. Nu, în seara asta rămâne acolo. Mâine ni-l dau acasă. Salut!
Mai dadu câteva telefoane și ieși din birou. Magda nota ceva într-un carnet.
- Ce faci Magduțo? Plecă ordfelina? Ai văzut ce faimă am? Auzi, mă gândeam, înainte să ies din birou; ce fața ar fi făcut, săraca, dacă i-aș fi spus că ceea ce a auzit este adevărul gol goluț. Că tu ai fost cândva o curvă cu facultate iar eu, un betiv ordinar, tot cu facultate. Să-i mai pun și pe ceilalți din firmă pe listă?
Magda surâse:
- Tare te mai alinți! ca cioara-n băț! Norocul nostru cu biletul lui Save!
- Să știi! Dar n-am lăsat timpul să treacă degeaba. Uite unde suntem! Avem flori în toate colțurile țării și, cine știe, cu puțin noroc, și în toate colțurile lumii!
- Să dea Domnul!
- Magduțo, te pup! Mă duc să văd ce face prostănacul ăla de Vasile! Alt bețivan cu diplomă. Ãsta e și mai și! A terminat filosofia! Dacă mă lasă, îi scot eu gărgăunii din cap si-l fac om! Pa! Se indreptă spre lift. La etajul unu coborâ. Se plimbă câteva minute pe hol și se gândi că Ion s-ar fi bucurat, saracul, dacă ar mai fi fost! Acum au rămas doar ei trei: Save , Arghir si el. Părintele se alăturase și el lui Ion .Ajunse la ușă. Deschise ușor, ca să nu facă zgomot.
- Domule director, dumneavoastră sunteți?
- Ai înviat? Vasilică, Vasilică!
- Ce știți dumneavoastră, domnule director!? Viața asta e un mare rahat si oricât te-ai spala și te-ai parfuma, tot pute!
- Hei, Vasilica, "bufnițele nu sunt ceea ce par a fi!", parcă asa se zice, nu? Eu am fost mai rău decât ești tu acum!
- Adevărat? Eu am auzit ceva dar am crezut că-i doar un zvon!
- E adevărat, Vasilică și dacă te interesează îți povestesc intr-o zi. Tu ai mare dreptate când spui că viața asta e un mare rahat care pute si oricât te-ai stradui să scapi de putoare, nu reusesti!
Dar eu zic ca poți alege între doua variante; ori te obișnuiesti cu "mireasma" si te concentrezi pe ceea ce poți face mai bine pentru tine, ori te plângi mai departe că-ti pute și lași rahatul să te acopere.
Acum te las! Mai vorbim mâine, da? Am s-o rog pe secretara mea, Magda, să mai treacă pe la tine, înainte să plece. Ai nevoie de ceva?
- Da! Niște apă. Si, vă mulțumesc!
- Să fii cuminte până cand ne revedem! Pa!
- Domnule director, dar de ce se numește firma dumneavoastră : " De la capăt!"?
- O să-ți spun altă dată. E o poveste lungă!