Creatorul, ca orice secerator, reteaza flori amestecate cu graul copt si le depune in depozitul universului. Pentru planta El nu mai e clepsidra, si cand isi strange snopul bogat de grane, gaseste in el si luxul inutil al florii. Stie ca exista un timp pentru a-si alege samanta, dar exista si un altul in care se bucura de cresterea granelor. S-a scris drumul pe care fiecare planta trebuie sa il parcurga spre cer; depinde cum isi descifreaza fiecare samanta ce ii este scris...
Important este ca Treieratorul de grau nu-si risipeste lumina. Pentru El, omul e plin de tandrete, asemenea granelor in hambare, plin de parfumurile pe care nu le respira, plin de murmurul izvorului ce este inima casei sale. Precum cerealele, omul e secerat, treierat pentru a fi decojit, freamata pana ajung supus, ca apoi sa-si ofere focul sau si sa devena painea sfanta la ospatul divin. In hambare sunt varsate raurile de recolte. Munca devine cant: se bate graul si plang de placere spicele de aur!
Un vizitator ciudat, venit parca din dimensiunea Raului, a filozofilor atei, incearca sa se convinga pe deplin de activitatea de agricultor a Creatorului si cauta de patruzeci de ani hambarul din desertul cerurilor. Intr-un tarziu, zari o constructie transparenta, un fel de sera cu plante in ceata, in deriva, in fata careia un muzeograf astepta sa fie interpelat.
-Bine ai venit in "orasul meu agrar"! Esti curios sa vezi un hambar pentru suflete si inimi? Sa stii ca numai aici se disputa proviziile universale!...
Vizitatorul, intrand in hambar, ii spuse molcom muzeografului:
-Ce fel de paini sunt acestea? Aluaturi fara drojdie, luturi fara samanta, o gloata fara dorinte? Toate aceste elemente tind cumva sa moara prin perfectiune?
-Da, aceste plante ganditoare tind spre perfectiune. Perfectiunea lor nu e un scop, ci o schimbare intru viata vesnica. Sau poate gresesc, si pivnita sau gheena sunt de vina!...Dupa cativa ani de intarziere plantele isi descopera privilegiile simplicitatii, si vine ora cand zarurile nu pot sa mai reprezinta nimic, jocul nu mai e posibil. Semintele nu vor mai indica nimic si se recunoaste faptul ca felul Creatorului de a le privi le-a dat valoarea!
-Care e taina fericirii acestor plante? Cum pot fi fericite cand stau intr-un cort pierdut in desertul cerului, si nu stiu ce le asteapta? In ce sa mai creada?
-Taina fericirii lor consta in plimbarea picaturilor de apa sfanta pe frunze, concomitent cu descoperirea cu ochii mintii a frumusetilor din jur. Asta inseamna sa priveasca toate minunile lumii fara sa uite de picatura din interiorul lor. Si urmand ulucul picaturilor se ajunge usor la final, la stadiul de planta depozitata pe asternuturi albastre!
-Si cum se rup de etape pentru a ajunge la final?
-Drumu-i mai scurt daca isi privesc trecutul lor de planta ca pe reper si nu ca pe o calauza pentru alte plante ce-si doresc sa ajunga la Muntele Sfant. Daca vor rupe contactul dintre Morar si fiul sau, vor pierde morala morii. Dar, atata timp cat experienta e stapanita de stari mentale pacatoase, orice virtute transcedand valorile acestor stari e blocata si acceptata numai ca o nostalgie, nu ca o experienta.
-Si nu poate fi vorba in cazul Morarului de intreitul lant freudian care il tine legat de seminte: spaima, mila si dezgustul?
-Morarului nu-i pasa de Freud, o fosta samanta care trebuia sa il urmeze. Dupa ce isi ingroapa semintele "cu metoda", Morarul nu gaseste absolutul în afara plantelor, ci numai inauntrul acestora. Or, extazul plantelor nu reveleaza decat sclipiri si umbre interioare. Morarul cunoaste toate timpurile semintelor, toate miscarile, toate parfumurile, umbrele, si tacerile. Cand primavara tasneste din tamplele de planta si le linge ca un pechinez pe fata, semintele ar trebui sa prefaca ceea ce este spus. Acolo unde se afla ele este si Poarta cerului, unde le intalnesti este un inceput...iar campul este doar o scena vie ce le ofera sensul.
-Si, în definitiv, ce le mai trebuie atata sens? Oare nu pot trai si fara ca in lumea aceasta semintele sa aiba un anume sens?
-Samanta nu e cum se arata, ci cum simte, cum viseaza. Singurul lucru necesar pentru triumful raului este ca samanta sa nu faca nimic. Insa visele nu trebuiesc crezute, ele trebuiesc degustate. Ar fi bine sa dormi cat mai putin cu putinta, si sa reusesti sa visezi cat mai mult, pentru ca numai prin propriile taine poti banui taina celuilalt. Cine dispretuieste oare gradinile suspendate?
Iesind din hambar, vizitatorul a tacut vederea orizontului pierdut, care saruta fruntea intunericimii plantelor. Departandu-se, a privit peste umar hambarul, acel cuib de lumini, cateodata alb, cateodata albastrui, si s-a trezit vorbind singur: "Asa cum marea de sub pustiuri vede in fundul ochilor lui Narcis propria ei frumusete, de mare fara margini, si granele isi vad chipul lor frumos in ceruri. Trebuie numai sa li se aprinda stelele de credinta inainte de a privi lunga lor hibernare!..." Deocamdata, campurile se odihnesc, hambarul doarme, iar Stapanul domeniilor poarta in inima sa si somnul argatilor...Iar maine, vizitatorul cu siguranta va reveni la ogorul semanat cu dragoste si secerat cu recunostinta ca si flamanzii dupa oaza de liniste.