agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1844 .



Castele de nisip
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [smaria ]

2004-10-05  |     | 



Acum vreo două nopți în urmă am avut un vis deosebit. Nimerisem într-o societate, deosebită de oricare alta am întâlnit eu până atunci și căreia nu-i aparțineam. Aparent erau oameni ca și noi. Tot ce vedeam era sobru și rezervat. O atmosferă încordată mi se părea că percep în jur, poate datorită modului deosebit de reținut al celor cu care mă intersectam. De fapt nimeni nu vorbea cu nimeni. Toți se deplasau pe jos, în același ritm calculat. Nimeni nu se grăbea… Orașul liniștit în care eram se scălda ca în lumina unui apus în deșert. Totul avea culoarea nisipului. Ba mai mult, apropiindu-mă de ziduri am constatat cu oarecare mirare că acestea sunt făcute chiar din nisip! Da, din nisip dar fără nici un liant! Se vedeau boabele de nisip cum stau unele lângă altele pur și simplu, ridicând clădiri chiar pe trei nuvele. Fațadele erau deosebit de frumoase, îmbrăcate cu tot felul de ornamente, fără a fi prea încărcate ci doar atât cât să-ți rețină privirea când treci pe lângă ele. Toate aveau aceeași culoare, nisip în bătaia soarelui aproape de apus! Și străzile și trotuarele erau la fel. Am intrat în interiorul unei clădiri pentru a rezolva problema pentru care eram acolo. Interiorul era alb. Pereții nu mai aveau aparenta celor de afară Acum îți dădeau senzația de rezistență și stabilitate, până ajungeai la scări. Niște balustrade pline, albastre (ultramarin), cu treptele argintii, pe fundalul pereților de un alb imaculat, creau o senzație de sobrietate și distincție. Aceiași oameni tăcuți și preocupați treceau în toate direcțiile parcă fără să se observe nici între ei. Cu oarecare reținere mă uitam mirată în jur ca să înțeleg cât mai mult din ceea ce vedeam. Dar cum să înțelegi modul în care funcționează de exemplu niște scări rulante care urcă și coboară în aceeași liniște ca și a oamenilor pe care-i transportă, fără a rezema pe nimic?!…
Iată-mă din nou pe o stradă în mijlocul acelorași “castele de nisip”! Undeva în dreapta văd ruinele unei astfel de clădiri. Ca orice ruină și aceasta emană multă tristețe. Mă uit din nou plină de uimire cum este posibil să rămână suspendate arcele acelea din nisip mai ales acum când restul pereților s-au risipit!
Undeva la orizont, în lungul străzii care se termina acolo unde apusese soarele a cărui lumină încă se mai zărea, a apărut din senin o mașinărie urâtă. Parcă era un tanc sofisticat a cărui turelă se rotea încercând să prindă în obiectiv pe câte un localnic (pe mine mă ocolea).
Ca din senin am început să înțeleg ce se întâmpla acolo. Gândurile mi-au apărut în minte, de nu știu unde, lămurindu-mi întrebările pe care mi le tot puneam.
Pe planeta aceea totul funcționa deosebit de bine datorită comuniunii de gândire dintre locuitorii ei. Ei toți erau ca unul. Orice gând nou intra în rețea nu era decât constructiv și era imediat asimilat de toți ceilalți. Voința lor comună era cea care rezolva toate problemele. Era suficient să-și dorească toți același lucru și gândirea lor conjugată realiza orice (case din nisip fără liant, scări rulante flotante…).
Dar uite că, mai presus de această civilizație pașnică, apare o alta! Eternul rău reușește să descopere modul în care poate zădărnici binele!. După ce au încercat în nenumărate rânduri să distrugă principalele obiective ale acestei lumi fără a reuși să le mute un fir de nisip, cu cele mai sofisticate arme, au găsit în cele din urmă soluția. Au început să distrugă oamenii unul câte unul. Așa tenace au constatat că pot slăbi și subția torentul de gândire conjugată, deci în cele din urmă distruge…
Îmi pare rău că m-am trezit curmând visul înainte devreme! Poate în episodul următor voi afla despre victoria gândului bun! Totdeauna am sperat în reușita binelui. Grozav mi-au mai plăcut poveștile cu Dănilă Prepeleag, cel care în simplitatea lui, desconsiderat și păcălit de toată lumea, a găsit ac de cojocul celui mai de temut rău de pe pământ, satana!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!