agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-23 | | Uitase cum o cheamă, de atația ani câți purta. O vreme, avusese grijă să-i numere, adunand, ca pe o victorie, ințelepciunea, ridurilor. Un timp, le ținuse și lor socoteala. Pana cand se plictisise. Eh, ce mai conta unul în plus sau în minus? Uitase multe, de altfel, cum uităm atâtea...Un singur lucru nu putuse uita, petrecut atat de demult, dar sfredelindu-i viu amintirea... Îl cunoscuse, banal, intr-o piață ca oricare alta. Nu mai știa în ce țară. În schimb, tabloul acelei piețe îl are-n memorie și-acum. Nimeni nu știe, cum niciodata nu știm, impleticita soartă cum iți face vânt pe o carare sau alta, de ce intr-un anume moment hotărăști s-o apuci, instinctiv, către stanga, ori pur și simplu să stai pe loc. Cum stătuse ea in ziua aceea, intrebandu-se ce-a uitat, ori pe cine așteapta. Cand l-a vazut, parca-și amintise. El să fi fost? De bună seamă că da, de vreme ce și el se oprise, năuc, așteptând ceva... Trecuseră ani, cât jumătate de viață, și tot o mai sfredelește privirea aceea. Cum, Doamne, faci ca atunci cand ne uităm în oglindă să nu ne mai recunoaștem chipul, lasând, în schimb, ca un blestem, doar sufletul același? Prea mult se iubiseră, cât nu e permis într-o viață, îi daruise totul, doar visele... Doar visele i le furase în schimb. Nu, nu i le furase, i le daruise ea, copleșită de iubire. Cum nu putuse uita? Ce i-ar fi oferit acele vise mai mult decat a avut? Parcă cine știe? „Nu vreau sa suferi" îi spunea. Dar cum poți ști ce gust are marea, daca nu-ți atingi buzele cu apa-i? Roua sub talpi cum se simte, de nu-ți pui piciorul macar o data? Cum arde soarele, daca nu i te-arăți? Visase ani la turneul din Asia. Cand nu mai spera, minunea s-a făcut. Dar dacă?...Desigur, cum ar putea sa plece, știind cu ce chin o va aștepta? La fel, rând pe rând, renunțase la toate, uitand cine este, prea contopită. Fără regrete, convinsă c-a meritat. Și totuși, de ce nu uitase? Unele lucruri se duc pentru totdeauna. Și niciodată nu vei ști ce-ar fi fost dacă... O singură dată, în urmă, avusese slăbiciunea să-i mărturisească. O dată, atat. L-a simțit făcându-se mic, suferind, aproape zăcând. În scurt timp, s-a dus. Epitaful și l-a scris singur în ziua aceea: „Aici zace, neîmpăcat, un rob al lui Dumnezeu care a ucis din prea multă iubire. Voi, cei care citiți, uitați că l-ați cunoscut, aprindeți lumânarea și treceți mai departe! Rugați-vă numai să nu-i semănați!"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate