agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-26 | | A medita asupra clipelor frumoase ale vietii nu prea inseamna altceva decat sa-ti adancesti intrebari. Vlad se retrage inauntrul sau cel mai adanc ca sa auda glasul celei pe care o cauta, iubirea vietii sale, Gilda. Si gasea femeia rupta din dorul unui barbat ce si-a odihnit soarele patimii. Cand s-au zarit prima data, aerul dintre ei si-a aruncat brusc imaginea copacilor plini de frunze. Se simteau cand mai extinsi, cand mai aproape, ca o strangere de ape, pana cand au ales sa vina amandoi unul catre celalalt. Erau tineri, naivi, si de fiecare data el ii spunea: -Tu ai jumatate din viata, eu pe cealalta! Doi studenti, asta erau: el la engleza, ea la franceza. In cei patru ani cat s-au cunoscut, masurau fara sa stie bataia inimii in lungime. Acolo, in interior, pana si gerul se-aprinde si simteau un falfait scurt prin ploaia rece de toamna, o iedera ce le urca pe sira spinarii, mugurii ce se rostogoleau in frunzele trairii. Obisnuiau sa se certe din nimicuri, si el revenea la caminul unde locuia Gilda, in Hasdeu, calcand in picioare orice umbra de orgoliu masculin, adeseori soptindu-i: -Hai sa renastem sarutul! Port pe buze semnul sarutului tau; nu vezi nimic? Poate fi un nou inceput! Si buze pe buze poposeau, gurile tradau simturile...Replica cea mai puternica pe care Gilda i-a dat-o intr-o seara, dupa un episod in care el i-a jurat credinta, chiar si acum o repeta Vlad, vorbind de unul singur, in timp ce reface traseele plimbarilor pe ingustele strazi clujene: -Te chem sa te compun si caut tot ce esti tu! Lumina carnii mele te pazeste, iti incalzeste cerul si sangele. Si daca o secunda ne pierde Dumnezeu din mana, se pierde totul! Erau zile intregi cand mergeau prin parcurile Clujului si degustau marginile pamantului, nemurirea. Graiul vantului semana cu vorbirea ingerului. S-aveau un ritual al lor, nimanui nu l-au dezvaluit. Primul pas era facut de Gilda: el primea cu doua zile inainte o scrisoare cu versuri din clasici, iar, jos, intr-un colt indoit si lipit era trecuta ora. In fiecare luna, pe data de 7, se intalneau langa caminul 12, pe trepti, in jos, in balconul unei case parasite. Veneau pregatiti cu lumanari, cupe de sampanie si flori de camp. Adunau razele de luna si picurii de bucurie in pahare, inainte de a turna in ele sampania pregatita pentru degustare. Cupele erau umplute, florile de camp erau presarate intre picioarele desculte. Ochii lor se bucurau de lumanarile ce ardeau insirate de-a lungul pervazului acelui balcon. Parca tot Clujul, toata lumea le statea la picioare!...Tinandu-se de mana, ingenuncheau cuminti si fiecare se gandea la implinirea unei dorinte, ca in final, sa se priveasca in ochi si sa spuna in cor acelasi descantec: -Jur, ca in fiecare zi de 7, sa imi reamintesc acest moment, sa il reiau in suflet, oriunde oi fi pe acest pamant!... La finele facultatii, intre ei s-a produs o ruptura brusca din cauza cautarii unui loc de munca, fiecare cat mai aproape de radacini. Sa fie radacinile (familiale) mai puternice decat iubirea, sau totul s-a conturat ca un joc inchinat cifrei 7? Altii vorbesc de obisnuinta...Femeia traieste numai in ascunzisul creat pentru ea de barbatul care o cauta, si prea tardiv se plange ca e singura. Daca apare obisnuinta sau banalul in iubire, in ritualuri, nici nu vei muri, nici nu te vei naste!...Nici macar atunci cand luptau frontal cu obisnuinta nu realizau de ce ramaneau suspendati, ca vaslele barcii pe apa, plutind spre nicaieri. In ultimul an de studentie, formau punti trecatoare, el ii scria pe peretele de la oficiul caminului unde se pozitionau pe un presupus clopot al lui Gaus: uneori sus, alteori in vale. Dar trupul ei chiar si in vale se preschimba pentru Vlad in florile dorintei! Barbatul a gasit pana la urma steaua sa polara: se stingea incet-incet, odata cu femeia parasita. Si cum moartea si dragostea sunt impreuna in femeie si despartite in barbat, "moartea" din sufletul femeii devine din ce in ce mai vie, si striga neprihanita si acum undeva in unul dintre balcoanele Clujului, in zilele de 7: "Tine, Doamne, sufletele noastre aproape ca samburii in nuca, perechi". Azi, cand Gilda inca mai bate in arterele lui Vlad, in punctul terminus al globulelor sale rosii, exista consolarea ca nimeni nu e singur, nici steaua din cer!...La urma urmelor, cauza tuturor bolilor este una singura: insuficienta iubire si lipsa de credinta in ritualuri. Sau poate ca Dumnezeu ne pierde uneori din mana! "Unde esti, tu, Dragoste Dintai!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate