agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-29 | | Evenimentele care vor fi descrise în povestea de fata s-au petrecut în Piata Primariei. Ele ar fi trebuit sa fie simple, si, daca au devenit altminteri, singurul motiv pare sa fie ca ele au sfarsit prin a se dezvolta monstrous, precum o tumoare care scapa de sub control daca o atingi pentru a-i constata prezenta. Orasul, sa recunoastem, nu avea nimic deosebit si numele sau nici nu merita mentionat. De altfel, cand fusese construit blocul care gazduia banca centrala de comert, cladire impozanta de 10 etaje si ce reprezenta mandria fostului primar social-crestin Eftimescu, nimeni nu ar fi crezut ca tocmai vizavi de el se va inalta peste cativa ani Hotelul Plaza de patru stele. Si cu atat mai putin ar fi prevazut ca hotelul Plaza va avea fix 10 etaje, adica exact atatea cat cladirea Bancii centrale de comert. De fapt, cititorul nu ar trebui sa uite ca hotelul Plaza fusese construit în timpul primarului Zamfirache, din partea opozitiei, a carui alegere puesese capat sirului de trei mandate consecutive ale lui Eftimescu, partial, dupa cum se barfea, in mod nemeritat, datorita sloganului sibilinic "Vom cladi cum am stiut noi si un pic mai mult decât ati crezut voi". Dar locuitorii urbei în general erau de parere ca ambele constructii erau inutile si ca Zamfirache nu fusese manat decât de o stupida dorinta de a-l egala pe Eftimescu (ambii politicieni devenisera nepopulari in ultima vreme). Cert este ca la data de ... 199..., strazile erau impanzite de afise colorate care anuntau - lucru oarecum ciudat pentru o urbe fara pretentii precum cea din povestirea noastra - o reprezentatie nemaiintalnita de acrobatie care urma sa se desfasoare duminica viitoare în Piata Primariei. Invitatia parea derutanta, intrucat fotografia primarului Zamfirache aparea zambitoare pe afise, alaturi de o invitatie cam neobisnuita la "senzatii tari în Piata Primariei" (titlul afiselor era "Nu veti regreta nimic daca veti putea intelege ceva"). Adela Alexandrescu, studenta, altminteri mediocra, în anul trei la litere în Bucuresti, fire labila si manata de entuziasme efemere, venita sa isi viziteze parintii în urbea noastra, sustinea ca marele poet Pleosteanu fusese implicat în regizarea spectacolului de acrobatie de duminica viitoare, asa ca fireste ca ocazia nu merita ratata si lipi ea insasi pe stalpi afise în care invita lumea la spectacolul în aer liber. (De fapt, poate ca dorise doar sa isi dea importanta pretinzand ca ar fi fost o apropiata a poetului Pleosteanu, lucru pe care nimeni nu il putea verifica). Domnul avocat Mihai Paralagina, membru de vaza în conducerea judeteana a partidului social-crestin, pretinse ca vazuse agenti electorali ai lui Zamfirache lipind afisele care anuntau numarul de arobatie si ca va asista la eveniment numai pentru a dovedi, daca mai era cazul, ca Zamfirache incearca sa castige capital electoral necinstit. Stefan zis Grasu, un ageamiu care isi facea veacul prin carciumile din preajma Pietei Primariei si traia din pacaleli pe seama naivilor pe care ii atragea la bautura, ridica halba catre tovarasii de la masa de bere si declara pe un ton autoritar ca reprezentatia de acrobatie de duminica va fi ceva nemaivazut ("Haide ba, ca asta nu o sa fie vrajeala, daca va zic eu asa este!" obisnuia sa pufneasca în ras dupa fiecare propozitie si sa adauge "ce mama dracului"). Adolescentii care ieseau de la liceul numarul 2 vazura si ei afisele si se intrebara cat timp va dura reprezentatia: oare dirigintele le va motiva absenta de la primele ore de luni daca ar invoca participarea la spectacol. (compusera imediat glume din care reiesea ca se vor intalni acolo cu profesoara de chimie si facura pariuri daca o vor surprinde în cutare ipostaza ridicola sau alta). Era data ca sigura prezenta la reprezentatie a primarului Zamfirache, care va putea fi vazut la o fereastra a primariei. Asa se face ca în urmatoarea zi de duminica, Piata Primariei era plina pana la refuz de oameni de toate sexele, varstele si optiunile politice. Vremea era schimbatoare, cu un zburdand neregulat in toate directiile, dar ce mai conta? Intre balcoanele de la etajele 10 ale hotelulului Plaza si Bancii Centrale de Comert fusese suspendata din noaptea trecuta o sfoara fosforescenta, parca pentru a dovedi ca cele doua cladiri nu fusesera construite întamplator una în fata alteia. Vanzatoarele de seminte isi disputau locurile cu vad. La fereastra primariei se vedeau chipurile primarului Zamfirache si ale poetului Pleosteanu, care tinu un scurt discurs în hexametri prin care anunta ca profita de ocazie pentru a-si lansa candida la viitoarele alegeri pentru un post de consilier local pe listele partidului lui Zamfirache. Studenta Adela Alexandrescu care, la fel majoritatea tinerilor, era impotriva partidului social-crestin, incepuse deja sa scandeze lozinci politice in favoarea lui Zamfirache. Atunci acrobatul isi facu aparitia în balconul de la etajul 10 al hotelului Plaza. Soarele iesise dintre nori, lumea din piata amutise fara a sti prea bine de ce. Dupa un moment solemn, în loc de salut acrobatul privi catre etajul 10 al Bancii Centrale de comert. Fiecare dintre spectatorii din piata crezu pentru o clipa ca el simtea ceea ce acrobatul simtea. Evident, acrobatul domina scena. Primarul Zamfirache ceru un moment de reculegere în eventualitatea ca acrobatul va cadea si va muri iar multimea il respecta la unison. Apoi incepu probabil sa ploua. Acrobatul - un tip mai degraba mic si uscativ - incepu sa paseasca pe sfoara fara a privi în jos. Primii pasi fura ezitanti - se putea altfel - apoi continua sa paseasca din ce în ce mai sigur de sine. Dupa cinci minute, ajunse la jumatatea drumului aerian dintre Banca Centrala de Comert si Hotel Plaza, se opri din drum si, dupa cum crezura ca observa chiar si spectatorii fara binocluri, începu sa se masturbeze cu acelasi aer pe care il avusese cu cinci minute în urma, caned primarul Zamfirache ceruse momentul de reculegere…Din piata rasunara huiduieli aproape unanime; chipul primarului Zamfirache disparuse de la fereastra primariei, lasand locul unui abur de rusine (asa se exprima poetul Pleosteanu). Adeptii partidului lui Zamfirache raspandira insa repede informatia ca acesta era un element în plus de dificultate în numarul de acrobatie. Nu prea convingator, caci doamnele care se aflau chiar dedesubtul acrobatului simtira ca le ia cu voma. Studenta Adela Alexandrescu fu singura care izbucni în urale si striga "Da, da, e cel mai sexy acrobat". Dar acrobatului parea ca nici nu ii pasa: nici nu se uita în jos continuandu-si drumul catre celalalt capat al sforii. Dar deja multimea incepuse sa regrete ca sosise în piata. "Chiar asa ceva sa faca! Lua-l-ar dracu, ca mai bine ar cadea!" se auzi din ce în ce mai des. Poate din acest motiv, poate din altele mai greu de marturisit, nimeni nu parasi piata: unii spectatori ramasera pentru a vedea ce avea sa urmeze (asa ziceau ei), altii doar din dorinta de a-l vedea pe acrobat cazand mai repede. Ploaia statu si în mijlocul pietei, exact sub sfoara pe care mergea acrobatul, se facu ca prin senin un loc gol. Acrobatul ajunse totusi cu bine la capatul sforii si, coborand în balconul etajului 10 al Bancii Centrale de Comert, saluta pentru prima oara multimea cu gesturi largi. De jos rasunara huiduieli, ba chiar si strigate "Pai pentru asa ceva am venit aici? Asta puteam sa o facem si noi". Printr-o portavoce, acrobatul se adresa pentru prima oara multimii: "Voi chiar ati dorit sa cad si sa imi sparg capul? De ce nu mi-ati admirat riscul, efortul si indemanarea? INCLUSIV RISCUL DE A VA STARNI O REACTIE DEFAVORABILA, ASA CUM AVETI VOI?". De jos au rasunat mai multe strigate si injuraturi, dintre care cel mai politicos a fost "Pai arata-ne ce poti; doar va trebui sa continui". Atunci acrobatul ridica un bolovan aflat ca din intamplare în balconul etajului 10 al Bancii Centrale de Comert si anunta ca va parcurge drumul inapoi pe sfoara tinand bolovanul în brate - la urma urmei, daca va cadea, deja se facuse un loc gol dedesubtul sforii, astfel incat nimeni nu va fi ranit. Si nimeni nu pleca din piata. Acrobatul incepu, incet-incet, sa mearga pe sfoara cu bolovanul în brate. Spectatorii fura atenti, fara sa isi dea seama prea bine de ce, la momentul cand acrobatul ajnse la jumatatea sforii. Se opri putin la acest punct, privi cerul parca pentru a-si aduce aminte de ceva, apoi isi continua drumul fara a mai repeat scenta de la precedentul drum. In acel moment, unii spectatori si chiar spectatoare avura un moment de nemultumire, fara sa inteleaga prea bine de ce. Adela aplauda oricum; Stefan zis Grasu se gandi unde se va imbata diseara. Acrobatul se tinu de cuvant si parcurse drumul pe sfoara: de data asta, se dezechilibra frecvent, ceea ce determina schimbarea constanta a pozitiei spectatorilor celor mai apropiati de locul gol de sub sfoara. Evident, nu era foarte usor de anticipat cu exactitate unde anume ar fi putut cadea, si el si bolovanul, iar paza buna trece primejdia rea. Cand ajunse la mijlocul sforii, acrobatul incepu sa oscileze, ramanand alternativ pe cate un picior si lasand impresia ca va cadea imediat; spectatorii uitara cele petrecute la precedentul drum si pana si doamnele care venisera cu revista "Dilema" în geanta avura sentimente tandre pentru el. Lumea fusese din nou castigata de partea acrobatului: ar fi fost in aceste clipe rusinos sa nu te identifici cu cauza lui (presupuand ca ar fi avut vreuna). Acesta nu cazu de pe sfoara si, în ciuda unor peripetii cum ar fi aruncarea bolovanului în sus apoi prinderea sa intr-o mana, ajunse cu bine la etajul 10 al Bancii Centrale de Comert. Dupa aceea, fara a-si lua un moment de respiro, parcurse drumul inapoi, tot cu bolovanul în brate, pe care il lasa asadar în balconul etajului 10 al Hotelului Plaza. Apoi urma parca momentul de respiro: acrobatul merse pe sfoara, fara nici un element suplimentar de dificultate, ca pe un bulevard aerian, inapoi de la Hotel Plaza pana la Banca Centrala de Comert. Plictiseala isi facea insa locul: lumea incepea sa caste si sa regrete timpul pierdut intrebandu-se ce mai avea sa urmeze. Nu se auzira aplauze: nimeni nu parea sa admire riscul acrobatului. Ceea ce a urmat in urmatoarele doua minute este greu de descris în cuvinte. Acrobatul apuca un obiect lunguiet si cenusiu, cu reflexe metalice, din balconul Bancii Centrale de Comert si anunta prin portavoce ca avea sa parcurga drumul pana la capatul celalalt al sforii tinand în maini acel obiect. . Ceea ce si facu: pasi cu incredere pe sfoara tinand obiectul metalic în brate si (asa relatara cei care mai aveau puterea sa priveasca prin binocluri) privind la el ca la un copil nazdravan. Studenta Adela Alexandrescu fu atunci prima care observa, sau crezu ca observa, ca obiectul metalic cenusiu si lunguiet ERA DE FAPT O BOMBA CARE, DACA AR CADEA, AR ARUNCA IN AER INTREGUL ORAS ceea ce anunta intr-un strigat de oroare: "O bomba! Ne omoara pe toti". Ploaia statu brusc si spectatorii incepura sa urle de oroare. "Ah deci asta era!". Nimeni nu se mai gandi daca Adela avusese dreptate sau nu; nu lua decat o jumatate de minut pentru ca toti spectatorii sa devina convinsi ca acrobatul realmente tinea în maini o bomba. Domnul Mihai Paralagina, membru de vaza in conducerea judeteana a partidului social-crestin, striga atunci ca el fusese de fapt cel care isi daduse primul seama ca acrobatul tinea in maini o bomba, insa adauga "Pastrati-va calmul si tineti minte cine a fost responsabil cu organizarea". Inutil incercara primarul Zamfirache si poetul Pleosteanu sa sustina, în cor, pentru a se face mai bine auziti, ca incertitudinea facea parte din spectacol: nimeni deja nu mai avea vreo indoiala ca acolo sus acrobatul mergea pe sfoara cu o bomba în maini. La urma urmei: CHIAR DACA NU AR FI FOST O BOMBA, TOT AR FI TREBUIT SA PRESUPUNA CA ESTE O BOMBA, INTRUCAT RISCUL CA ACROBATUL SA CADA SI SA PROVOACE O EXPLOZIE FATALA NU PUTEA FI COMPENSAT DE PLACEREA DE A PRIVI SPECTACOLUL. Locul gol care se formase sub sfoara deveni evident insuficient: lumea navali spre trotuare si incerca sa paraseasca grabnic piata. Nimeni nu se mai uita la cel de sus, cu exceptia catorva sceptici (sau inconstienti) care crezura ca, în fond, nu era decat o farsa. Tocmai atunci, bomboana din varful tortului: un cordon de jandarmi inconjura compact multimea din piata, ba chiar incepu sa isi faca drum prin multime cu bastoanele, izbind în spectatorii care navalisera spre strazile laturalnice. Nimeni nu putu parasi piata. Zamfirache si Pleosteanu strigara atunci la portavoce, laolalta cu ceilalti: "Da, este o bomba: fugiti din piata". Dar nimeni nu mai era atent la ei; daca cineva se mai gandea la ei, o facea doar pentru a-i blestema. Singurul pe care nu il blestema nimeni era acrobatul: Doamne, fa orice numai sa ajunga cu bine la capatul sforii. Oamenilor le-ar fi fost de altfel frica sa gandeasca cel mai mic lucru impotriva acestuia: nu cumva sa influenteze astfel dezechilibrarea lui. Groaza ajunse la apogeu: confruntari violente izbucnira pe ici pe colo: în multime se formara doua curente, unul al celor care se izbisera deja de zidul de jandarmi si acum erau nevoiti sa se reintoarca (un calcul rational facut spontan le dicta ca loviturile de baston ale jandarmilor erau certe, pe cand caderea acrobatului cu bomba cu tot era doar probabila, asta presupunand ca obiectul metalic si cenusiu chiar era o bomba) si alt curent al specatorilor care inca nu aflasera de existenta cordonului de politisti si sperau - natangii - sa poata parasi piata. Nu se stie daca s-a inregistrat vreun deces în aceste momente, nici daca ar fi putut fi constatat ulterior; cert este ca fu o zi buna pentru nemernicii de toate spetele: la adapostul invalmaselii se comisera numeroase furturi, talharii si violuri. Intrucat multi dintre cei prezenti erau convinsi ca isi traiesc ultimele clipe, memoria lor deplasa brusc accentele: nimeni nu se mai gandi la intentiile acrobatului (ceea ce facea acesta deveni precum o trauma atat de puternica încât ea serveste drept fundal si obsesie provizorie celorlalte amintiri, naucindu-ne si asteptand sa coloreze amintirile viitoare, daca vom mai avea). Vechi rafuieli si povesti de dragoste isi gasira o rezolvare violenta. Adela Alexandrescu fu apucata concomitent de Gelu, primul sau iubit din liceu care ii ceru isteric un ultim sarut si de Lavinia, partenera sa dintr-o scurta perioada de lesbianism consumata în urma cu cinci luni, care ii spuse ca se asteptase de la inceput ca la asta se va ajunge (nu se intelese insa daca se referea la intalnirea Adelei cu Gelu, la invalmaseala din piata ori la iminenta prabusire a acrobatului cu bomba de pe sfoara; dar Adela nu fu în stare sa le baiguie decat "Nu, nu e adevarat ca l-am cunoscut pe Pleosteanu, e un poet foarte prost; totusi sa speram ca ala de sus nu va cadea"). Avocatul Mihai Paralagina isi facu repede calculul ca daca va scapa cu viata, va avea mari sanse sa devina primar: fireste ca Zamfirache oricum va fi obligat sa isi dea demisia dupa acest oribil spectacol. Dar cu siguranta ca nu era momentul sa marturiseasca asemenea ganduri, asadar arbora o mina sigura de sine si indemna vecinii sa adreseze rugariuni Atotputernicului pentru ca acrobatul sa se mentina pe sfoara, chiar daca aceasta dorinta era deja pe buzele si in inimile tuturora. Stefan zis Grasu il zari în multime pe domnul Cernat, pe care il atrasese în urma cu cinci ani la carciuma si care apoi il denuntase la politie pentru tulburarea linistii publice, si baga cutitul în el ("na ma, ce mama dracului, macar sa crapi inaintea mea").. Printre adolescentii de la liceul numarul 2, unii profitara de ocazie pentru o vaga incercare, altminteri nereusita, de sex în grup aleator; doar Prihondescu, premiantul clasei a XII-a A, fire ceva mai serioasa decat colegii sai, care se gandea serios sa dea la filosofie atunci cand era vag bantuit de tendinte suicidale si scrisese deja un eseu depreciativ despre poezia lui Pleosteanu, remarca în sinea sa ca, daca va muri, macar va scapa de lucrarea la chimie de luni: de altfel, experienta groazei pe care o simtise ultima oara atunci cand profa de chimie mitraliase cuvitele "scoateti o foaie de hartie" fusese mai traumatica decât ceea ce indura acum. Parintii isi cautara copiii, pe care ii gasira parca maturizati brusc si unii dintre ei promisera ca il vor vota pe acrobat pentru orice functie posibila in stat, numai sa se tina bine pe sfoara. Se auzira blesteme groaznice la adresa primarului Zamfirache, ce permisese o asemenea reprezentatie sadica. Adevarul este ca haosul era complet si fiecare il dusmanea pe fiecare. Putinii care aveau curajul sa priveasca in sus isi incordau superstitios toti muschii spre a-l sustine pe acrobat. În timpul acesta, jandarmii cu bastoanele continuara sa isi faca drum agresiv prin multime, si nu se oprira decât în momentul în care acrobatul ajunsese cu bomba (sau ceea ce se credea acum unanim a fi o bomba) pana la etajul 10 al Hotelului Plaza, terminandu-si astfel cu bine drumul. Este greu de spus care anume fu observat mai intai dintre cele doua evenimente concomitente: faptul ca acrobatul isi terminase drumul pe sfoara fara a scapa obiectul metalic, ori faptul ca jandarmii se oprira din avansul lor. Macar lumea rasufla usurata; cei mai politicosi dintre spectatori isi cerura scuze vecinilor pentru a-i fi calcat pe picioare. Pentru a se convinge ca acrobatul realmente ajunsese cu bine la capatul drumului, spectatorii indraznira sa se uite în sus si il vazura pe acrobat salutand multimea. Acest gest paru dintr-o data sfidator! De atunci, în majoritatea mintilor celor de jos prinse contur ideea ca acrobatul avea sa fie pedepsit. Conturul deveni din ce în ce mai clar pe masura ce lumea rasufla mai usurata: în momentul urmator intelesera un nou motiv de ce respirau acum parca mai în largul lor: jandarmii se retrageau politicos din piata, ascunzandu-si bastoanele la spate precum un caine cu coada intre picioare Parca abia acum spectatorii isi simtira sudoarea de pe sira spinarii: unora li se intampla ca tocmai dupa momentul de incordare maxima, groaza sa apara inca si mai mare o data ce ea nu mai este justificata; din ea mai ramane un ce inertial, asociat sentimentului ca tocmai am depasit o experienta limita si formativa. (Asa se exprima în sinea lui premiantul Prihondescu de la a XII-a A, observandu-si bataile inimii). Bun, ne-am linistit si ne admiram ca am scapat de o frica vecina cu moartea. Au fost doar doua minute, dar parca au durat ani. Partea buna este ca ne-am redescoperit solidaritatea: experienta prin care am trecut ne-a sudat sufletele. Mihai Paralagina striga ca trebuie sa ii multumim lui Dumnezeu ca ne salvase ("în numele meu si al partidului social-crestin pe care il reprezint, eu am fost alaturi de voi în aceste grave momente de pericol"). Adela Alexandrescu fu de indata de acord si, pe un ton grav, jura sa devina religioasa, ba chiar calugarita (ce-i drept, dupa un scurt moment de ezitare). Totusi cu jandarmii cum ramane? De ce au facut ei ce au facut in minutele anterioare? Comportamentul lor a fost de neinteles. In fond, ei erau functionari in slujba cetateanului: datoria lor ar fi fost sa il aresteze pe acrobatul iresponsabil, sa dezamorseze cat mai grabnic bomba si nu sa impiedice evacuarea pietei.de catre spectatori. Nu cumva ei fusesera vinovati? Dadusera impresia ca actioneaza ca niste complici ai acrobatului. Tocmai atunci primarul Zamfirache aparu la fereastra primariei si, printr-o portavoce, oferi imediat explicatia: jandarmii tocmai asta incercasera, sa isi croiasca drum catre intrarea in cladirile Bancii centrale de comert si ale Hotelului Plaza, pentru a-l aresta pe acrobat luandu-l din ambele parti si a dezamorsa bomba. Jandarmii zambira la unison si lumea isi dadu seama ca, în fond, erau niste baieti simpatici care nu ar fi putut fi în stare de nici un rau nemotivat la adresa cetatenilor. Cu ceva mai multa intelegere si organizare, s-ar fi putut crea niste culoare prin multime prin care jandarmii sa poata patrunde mai repede la etajele superioare ale celor doua cladiri intre care era intinsa sfoara. Desi cam ilogica (dupa cum observa premiantul Prihondescu), aceasta explicatie fu imediat acceptata, ca si asumptia ca primarul Zamfirache nu avusese habar de turnura neasteptata a evenimentelor. Poetul Pleosteanu, care disparuse de la fereastra primariei în timpul precedentului drum al acrobatului, reaparu acum si sustinu ca diferentele doctrinare dintre partidul social-crestin si partidul lui Zamfirache sunt mult mai mici decat pareau: o fuziune, macar la nivel judetean, nu era exclusa. Singura problema ramane: cum sa il pedepsim pe acrobat? Jandarmii, impreuna cu cativa dintre barbatii destoinici care devenisera spontan liderii multimii din piata, urcara paana la etajul 10 al bancii centrale de comert si il arestara pe vinovatul care pana acum cateva minute se bataia pe sfoara. Fu unul dintre acele momente in care multimea cedeaza spontan patimilor celor mai josnice josnice - violente si intense. Se decise unanim ca pedeapsa sa fie cat mai asemanatoare cu nelegiuirea comisa: Mihai Paralagina ii spuse lui Zamfirache ca acrobatul ar merita spanzurat cu sfoara pe care umblase batandu-si joc de increderea spectatorilor; Adela Alexandrescu adauga ca nemernicul trebuia mai intai castrat; pana la urma, o comisie alcatuita la paritate scrupuloasa din membri ai partidului social-crestin si ai opozitiei pro-Zamfirache adopta hotararea ca poetul Pleosteanu sa fie responsabil cu organizarea pedepsei. Pleosteanu decise ca acrobatul sa fie lapidat: obligat sa ingenuncheze in mijlocul spatiului gol care fusese format la cel de-al doilea drum al acrobatului, cand acesta mersese pe sfoara cu un bolovan, si de la etajul 10 al Hotelului Plaza sa ii fie aruncat în cap bolovanul. (Asa se proceda la incasi, adauga el, iar Adela Alexandrescu ii admira cultura generala). Daca, dintr-un motiv sau altul, va scapa cu viata, atunci viata avea sa ii fie crutata. La urma urmei, asta e meseria lui, sa riste; dar ce drept avea sa ne expuna pe noi riscului acestuia? Sa fie si el expus riscului la care ne expusese pe noi... Acrobatul incera sa se apere (fu unul dintre rarele momente caned i se auzi vocea, caci - desi fusese adus jos în piata si portavocea ii fusese confiscata, zbiera acum efectiv în apararea sa. El sustinu sus si tare ca nu era sigur ca obiectul metalic pe care il tinuse în maini era de fapt o bomba; lumea nu il crezu. Desi isi atinti disperat privirea spre Pleosteanu si urla "M-ai tradat! M-ai tradat! Tu m-ai pus sa fac asta! Era parte din spectacol". Nimeni nu il crezu. Pleosteanu ridica bratele în sus si declama pe un ton grav "Da, era parte din spectacol, dar ce spectacol!". Adela Alexandrescu striga: "Chiar daca nu a fost o bomba, oricum el e vinovat pentru a ne fi lasat sa credem ca e o bomba; INIMILE NOASTRE EXPLODASERA DE GROAZA, CHIAR DACA NOI AM RAMAS INTREGI" - iar Pleosteanu sustinu ca acesta era un vers din ultima sa poezie. Acrobatul isi sustinu nevinovatia si ceru o verificare independenta a faptului ca obiectul pe care il tinea în maini nu era de fapt o bomba. Ultimele sale cuvinte fura: "DIN FAPTUL CA PROTESTEZ ATATA PENTRU CA MA PEDEPSITI EXPUDANDU-MA ACESTUI RISC REIESE CA EU DE FAPT NU SUNT OBISNUIT CU RISCUL. CHIAR DACA NU VA POT DOVEDI CA EU NU TINEAM IN MAINI O BOMBA, MACAR V-AM DOVEDIT, PRIN PROTESTUL MEU, CA ERAM SIGUR CA NU AS FI SCAPAT ACEL OBIECT" Premiantul Prihondescu incepu sa mediteze la acest argument. Domnul avocat Mihai Paralagina, care tocmai se imbratisase cu primarul Zamfirache, atinti degetul aratator spre acrobat si declara, privind cu coada ochiului la ziaristii care aparusera: "Poate ca era o bomba, poate nu; daca nu era o bomba, oricum esti vinovat pentru ca ai pacalit oamenii lasandu-i sa creada ca este". Iar tonul sententios al lui Paralagina era binecunoscut tuturor repoterilor din presa judeteana.... Parca pentru a scapa de rusinea penibilului spectacol al fricii de bomba, se decise ca pedeapsa sa fie aplicata cat mai repede. Acrobatul fu legat fedeles în mijlocul pietei, exact acolo unde se formase spatiul gol deasupra caruia mersese cu bolovanul pe sfoara. La drept vorbind, nimeni nu stia sigur daca obiectul metalic fusese o bomba sau nu, si nici nu mai era interesat: spectacolul continua, fractal, inghitind reactiile fata de spectacol. Spatiul gol din jurul acrobatului fu inconjurat de cetatenii dornici sa nu piarda detaliile executiei, sau, mai bine zis, ale potentialei executii. La urma urmei, poate ca acrobatul va scapa, poate ca bolovanul nu ii va cadea în cap. Se pusera imediat pariuri. Un jandarm, care a tinut ca numele sa ii fie trecut sub tacere pentru a evita asocierea cu dizgratioasa meserie de potential calau, fu insarcinat sa se deplaseze pana la etajul 10 al hotelului Plaza, de unde sa arunce cat mai precis catre capul acrobatului bolovanul ramas acolo. Dar vai! Un jandarm nu este intotdeaua pregatit pentru meseria de calau, chiar de potential calau. Un jandarm care tine sa isi pastreze anonimatul cand executa, fie si pentru prima si ultima data în viata o asemenea insarcinare, se poate emotiona ireparabil, iar consecintele emotiiilor sale pot fi incalculabile. O data ajuns la etajul 10, el a ochit cat putea de bine de la o asemenea distanta capul acrobatului legat jos in piata, insa s-a fastacit intr-atata incat, în loc sa arunce bolovanul, a apucat din greseala un obiect metalic si cenusiu aflat în acelasi balcon si i-a dat drumul. Ce s-a intamplat dupa aceea nu conteaza. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate