Bat clopotele si inca mai cutreier strazile intunecate spre biserica, cu doi caini in coada si-un pictor in dreapta-mi. Mi-e greu a vorbi si ma simt atat de mic pe langa el... Mi-a aruncat candva pe masa o hartie cu trei culori pe ea si-un drum alb ce-mi definea simturile- si nu l-am crezut. Acum invat de la el si-mi place a desena vieti negre pe coli albe, apoi le arunc si incep altele mai bune, tot mai bune, dar ce rost au... caci nimeni nu ma baga in seama si cosul de gunoi e-aproape.
Sunt iarasi tradat de propria-mi viata si-arunc o cana dulce de cafea pe al meu pictor, si-apoi se scurge usor in picaturi mici si tari. Poate o picatura sunt si eu intr-un ocean si-mi doresc sa fiu... orice... orice ca-s in biserica si visele se implinesc sub altar. Dar imi visez strazile intunecate si mai bine plec... si calc in baltoci si dau in ploaie si picaturile se lipesc de mine, ma iubesc ca-s cald. Asculta: Bat clopotele atat de reci...!