agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3306 .



Ochiul de sticlă
proză [ ]
Din ciclul "Povești din cotunime"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Vizitiu Dumasca ]

2004-11-26  |     | 



Ochiul de sticlă

Orice s-ar spune, mătușa Ștefana rămîne proverbială pentru imparțialitatea ei. Cu picioarele crăcănate, cam la un metru între genunchii noduroși, cu un băț lucios de alun în mînă, o vezi arareori prin sat, arareori scoțînd cîte un cuvînt, vălurind ciudat din șolduri, mersul ei fiind supanumit „de-a bățului”. Imparțialitatea ei se leagă de un faimos proces iscat după o nuntă, a lui Dochimiță a Însuratului. Aici, nuntașii stînd foarte înghesuiți, servindu-se în miezul toamnei mai mult cu tulburelul proaspăt fiert decît cu mîncare, mai glumind, mai punînd la cale daraveri, bărbații se cam aghezmuiră. Vizavi de mătușa Ștefana se nimeri portretul de moș Grigore, pus mereu pe șolticării. Acuma, nu se știe precis, moș Grigore se justifică ulterior la Sfatul popular cum că stătea înghesuit așa de tare încît nu avea cum să iasă dintre nuntași de la masa încropită dintr-o scîndură, într-o ogradă îngustă, așa că în loc să se facă de tot rîsul a jumătate de sat, se descheie la prohab și-și dădu drumul la instalație, cu toată forța, sub masă. Jetul fiind alimentat vîrtos cu tulburel o stropi urît, vai, pe mătușa Ștefana, dat fiind și beteșugul ei cu picioarele excesiv de crăcănate. De aici se iscă un scandal monstruos, bărbatu-său, moș Galaia fiind în stare să-și scoată ochiul de sticlă și să i-l arunce în cap lui moș Grigore. Lumea îi potoli cu greu, dar tot se lăsă cu proces după aceea. Normal, înainte de a se ajunge la județ, la Tribunal, un asemenea caz dificil trebuia judecat mai întîi la Sfatul popular unde prezida moșul Nică Gamen, om de sat. Acesta ascultă pledoariile ambelor părți și nu știa ce hotărîre va lua, îndemnîndu-i la împăcăciune, ca oameni bătrîni și consăteni ce se află. Tărășenia s-ar fi terminat urît pentru moș Grigore dacă, înfierbîntîndu-se prea tare și pocnindu-se cu palma este chelia lucuioasă, moș Galaia nu s-ar fi enervat. Zicînd cu patos: „Tovarășu președinte, golanul ista a țîșăt-o pi fimeia me păr la șîșî. Tătă ă țîșăt-o.” – arătînd cu latul palmei zona pieptului. Moșu Nică se abținu cu greu să pară serios, dar aici mătușa Ștefana făcu un gest memorabil. Se încruntă brusc, se lăsă pe spate oftînd revoltată, rezemîndu-se în bățul tremurînd și îi zise moșului ei cu asprime: „Haai, nu mai mînca la cîcat, că nu o ajuns păr acolo, păr la țîțî...”. Apoi se întoarse convingătoare spre moșul Nică: „Păr aici, numai păr aici tovarășu președinte, vă spun eu!” și arătă cu cantul palmei zona buricului. Moșul Nică abia aștepta o neconcordanță între acuzații așa că tuși scurt, închise registrul și băgă pixul în buzunar. „Eu așa nu pot trimite dosarul la Vaslui. Ãia la tribunal vor date exacte!” „Cuuum? – făcu moș Galaia mirat – care va să zică rămîne așa?” „Nu rămîne chiar așa, dar nici cum vrei tu Vasile. Sîntem oameni de sat, ce dracul. Luați-vă și vă împăcați. Și tu, măi Grigore, dă-i un bacșiș Ștefanei. Să nu mai fie supărată.”. Moș Grigore răsuflă ușurat, scoase din buzunar vreo 300 de lei pe care-i ava pregătiți să-și cumpere un purcel, dar pe care îi dărui cu drag, ca pe un premiu, mătușii Ștefana. Pentru o așa obiectivitate...
Foarte cu greu se lăsă înduplecată Ștefana să meargă cu moșul la bufet și îl cinsti cu un sfert de vin, doar cu un sfert, ea cumpărîndu-și două Eugenii. Avea socotelle ei... Voia să-și cumpere un batic galben de la tîrg, cum văzuse la fandosita aceea de Nuța, mama lu Cîcadilup, adică vară-sa, și o pereche de gumari noi-nouți, că începuseră ploile de toamnă. Restul trebuiau puși la păstru pentru bătrîneți, să mai recupereze din pierderea banilor obținuți prin vînzarea vinului și rachiului din toamna trecută.
Fără să-i spună, deși muncea și ea și la colectiv și acasă, mergeau împreună noaptea la strîns prune noaptea, cu frică, în livada ceapeului, moșu Galaia ascunsese banii, cîteva mii, într-o legăturică de cîrpă sub cenușa din vatra sobii. După ce veniseră de la nunta lui Dochimiță a Însuratului să se culce, obosiți, moș Galaia adormise primul. Ea mai trebălui ceva prin ogradă, numără găinile și le dădu grăunțe, apucată de frigul de început de toamnă, se apucă să ațîțe focul. Cînd se încălzea mai bine și pusese și niște cartofi la copt, ori de fumul înecăcios, ori de căldură, moș Galaia se trezi și o luă la bătaie pe ne-veste. „N-am avut nimica cu Grigore, n-am avut nimica, cu Grigore, zăludule, nu mă bănui degeaba, omule, hoo, oprește-te! – zicea ea apărîndu-se cu mîinile ca o cloșcă. „Șara mă-tii, ce Grigore, ai ars banii, faș foc fără să mă întrebi pe mine? Ai ars toată munculița noastră” A fi burdujit-o bine pe babă de n-ar fi urmat procesul...
Așadar, în duminica următoare mătușa Ștefana își luă bățul, ciupicii vechi, traista și o luă pe drumul tîrgului, la vreo 8 kilometri de sat. Nu mai fusese de multă vreme, lume multă, pestriță, behăituri, cotcodăceli, carpete, gălăgie, covoare, miros de mici și de bere, butoaie, tinichele și zorzoane de vînzare, lume veselă forfotă mare. Cu banii legați cu două noduri în batistă și batista în pestelcă se plimbă și ea preț de vreun ceas prin tîrg, prin lumea forfotind, înaintînd cu greu, cu mersul ei șoltic, dar oarecum mîndră că o vede lumea. Ar fi cumpărat ea multe cele, îi cam tremura mîna spre batistă, la anumite mirosuri sau la anumite sticliri de pe tarabe, dar se abținu. Luase numai o sută de lei, cu chibzuială și cumpără doar două scrumbii, o pîine și un pumn de măsline, așa de o poftă. Apoi se îndreptă agale spre marele magazin universal din buricul tîrgului. La intrarea în magazin trona pe un piedestal un manechin din plastic, întruchipînd o frumusețe de fată, îmbrăcată elegant, cu o mînă întinsă în lateral, pe care avea o eșarfă din mătase albastră. Baba se uită la tejgheaua din fundul magainului unde gestionarul discuta cu vreo doi clienți, apoi ștergîndu-și mîna liberă de poala pestelcii se apropie respectuos de manechin. „Săru-mîna duduiță – zise pierdută de emoție. Daa, aveți și batice galbene?”. Duduița nu zise nimic. Impasibilă, ținea în continuare eșarfa de mătae albastră pe mînă. „Duduiță, mai întreb o dată. Aveți batice galbene?”. Duduița tot nimic. „Hai? – mai făcu mătușa Ștefana. Apăi, fată hăi, oi fi eu surdă,da și mata ești fudulă. Dă, fată de tîrg. Ia să te iau eu la scos sfeclă, să te văd atunci ce bătături faci la palme”, bombănea ea în continuare, apropiindu-se de gestionar, care împreună cu mușterii se opriră din tocmeli și zîmbeau complice. Pînă ajunse baba la tejghea gestionarul și pregătise un batic galben. „Uite, mătușă, de ăsta întrebai?”. „Da, mătușă, da, da ce frumos îi și cum miroaseee.Da fătucaa...?” „Iart-o, mătușă, dar eu nu i-am dat voie să intre în vorbă cu clienții. E fată tînără și frumoasă, prin tîrg se perindă fel de fel de lume, nu-i cunoști, îi sucește mințile vreun șmecher care vine cu motocicletă nouă și se apucă să mă fure și fuge în lumea ei cu banii mei. Uite ce de marfă am eu aici”, zise gestionarul arătînd la mulțimea de rafturi de pe cei trei pereți. „Ei, da, la asta nu m-am gîndit. Lumea-i rea în ziua de azi. Cît face baticul?”. „Patruzeci:”. Baba se moșmondi în pestelcă, scoase legătura, dezlegă nodurile batistei cu dinții și achită baticul pe care-l împături cu grijă și-l puse în traistă. „Da... gumari aveți?”, „Avem. Tocmai am primit. Ce mărime?”. „Treizecișișase!”. „Bine. Ia unul, pe dreapta și probează-l.”. Baba îl luă cu smerenie, admiră strălucirea cauciucului nou-nouț, ca oglinda, i se făcu parcă milă să-l încalțe și probă pe talpa cipicului. Se potrivea. Ba chiar mai bine, părea un pic mai mare. Înseamnă că încăpea și un colțun, la frig. Bucuria gestionarului! Primise de vreo jumătate de an un lot de gumari. Se vînduseră toți, dar într-o cutie se nimeriseră amîndoi papucii pe stînga. Îl luă pe cel probat, îl puse alături de celălalt în cutie și mai lăsă și la preț vreo doi lei. „Ia mătușă, că vii de departe, poate iei și o halbă de bere să-i uzi. Din partea mea.” – zise, făcînd din ochi la mușterii care se pare erau de prin partea locului. Mătușa Ștefana se bucură de propunere, așa de gest, ce bere să bea cînd avea de recuperat atîția bani. Parcă se simțea un pic mai tînără cu toată oboseala drumului, se îmbujorase și junghiurile o mai lăsaseră. Mulțumi gestionarului, dădu bună ziua, apoi trecînd pe lîngă manechinul cu eșarfă zise: „Săreu-mîna duduiță!”, de data asta cu un aer de înțelegere ș respect și ieși la drum...
Merse anevoios cei vreo opt kilometri, căruțele treceau pe lîngă ea pline și gălăioase, ea megea cu capul aplecat ca de obicei, și, într-un sfîrșit ajunse acasă. Moșul o aștepta flămînd și nerăbdător. Se așeză trudită pe pat, cu un aer satisfăcut în timp ce ochiul drept al moșneagului o pivea sticlind de așteptare. Cel stîng, cel de sticlă, o fixa, ca de obicei, ca un idiot. „Dă-mi o cană de apă, zise baba, și ai răbdare, omule.”. Scoase baticul, cutia cu gumarii și le puse pe pat, apoi puse pîinea, măslinele și scrumbiile pe masă. Moșul o servi fericit cu apă, privind cu jind la bunătăți. Mătușa Ștefana despături baticul și și-l puse pe cap. Se privi în oglindă. Parcă era mai frumoasă. Așa zicea și ochiul drept al moșului. Cel stîng nu zicea nimic. Parcă o ironiza. Apoi, baba scoase galoșii. Îi privi din nou cu admirație, ca în magazin, îi mirosi cu drag și îi puse jos. Descălță ciuăpici și se încălță gumarii. Mirare mare! Amîndouă boturile se duceau în aceeași parte, spre stînga. Ceva nu ieșea la socoteală. Încrucișă piciorul drept peste stîngul, aceeași minune! Amîndouă boturile spre stînga. Retrase piciorul drept și încrucișă piciorul stîng peste dreptul. Aceeași treabă. Se scărpină în cap. Ce să fie? Se descălță, lkuă pe cel din dreapta cu mîna dreaptă, pe cel din stînga cu mîna stîngă și încrucișînd mîinile îi puse jos. Iar se încălță. Amîndouă boturile spre stînga! Aici numai dracul și-a băgat coada. Ptiu! Măcar de s-ar fi dus de data asta amîndouă boturile pe dreapta. Din nou încrucișă alternativ picioarele, cînd dreptul peste stîngul, cînd stîngul peste dreptul, zicînd în ritmul mișcării: „Ori așa, ori așa, tot așa!”. Concluzie imparțială cu care fu de acord resemnat și moșneagul, după care luară amîndoi cîte o măslină, o băgară în gură și se priviră mirați în ochi. Cu deosebirea că un ochi al moșului clipea des, nedumerit, ia celălalt o privea fix și aspru, ca un ochi de judecător.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!