agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-27 | |
Un amurg de toamna pustiu, plin de pacate, cu-o fata rosie si plina de mizerie... si-asteapta- mi-asteapta sufletul desmierdat de roua lunii cazuta in nestire din praf si intuneric. O lumina ma strabate inselator, si-mi trec prin suflet minciuni si vorbe... ca un fulger ma secera-n bucati. O clipa de tacere- pamantul incoronat de prostie si cu frunze iesite din lut ce m-asteapta... ma seduc, ca pe un prunc ce nici acum nu si-a vazut parintii si clipele ce-l mai despart de viata. Si totusi- ma retrag cu pasi grei si infundati in namol catre o alta fiinta. Ma vrea? De ce ma vrea?
Ajung aici... la voi- nu vad nimic- ba nu vad, vad numai alb si-n colt o dara, un flux de sange ce curge nestapanit din trandafirul alb infipt in propria-mi fiinta. Petalele ma taie si urlu- ma doboara- sunt frant... si obosit, si adorm... Fiinta-mi trece-n nefiinta si capat aripi, si zbor, dar nu stiu unde ma duc... fug si fug de lume nebuneste si ma duc... la Dracu ma duc... Sunt eu acelasi? Mai sunt eu om? Si iarasi alunec in gandirea-mi profunda si cu greu imi tarasc picioarele in fiecare zi, pe acelasi drum absent, muiat de ploaia gandului retoric. Radiez sub un schelet incert al abstractului inchis. Sub murmur adolescentin visez ingeri de diavol si rastignesc in umbra trupul nestins. Sunt tulbure sau mai bine zis visez pe-acelasi drum, acelasi camp, din care neincetat rasare falnica a mea gandire credincioasa... Salut ca un calugar apus, intreb, vorbesc si urlu pe drumul meu- si toti tac si nici macar nu privesc isteria miscarilor dorite. Locuiesc doar in a mea lume si-astept tainic al meu flux de sange care sa-mi tresalte fiinta cazuta departe... musc din carnea daruita sa uit totul- sa renasc pentru a sluji acelasi zeu, astept si tot n-apare... Incerc sa fug pe aripi de ingeri si cad... Ce prost sunt! Fug de neincrederea-mi slujita monoton printre fiinte... Si iarasi cresc sub ochii verzi. Murmur neincetat despre o fiinta ce-mi da viata, si ma slujeste plutind in a mea lacrima: iubita dintre ingerii fara aripi... si sufletul gasit sub un mormant ruginit de-a neincrederii pace. Inspir aceeasi raza caci- Divinul stapanitorului sunt Eu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate