Atunci mi s-a întâmplat un fapt curios. Era ziua când
împlineam 18 ani.Lumea încă îmi părea un miracol.Vara era superbă, invadată de maci roșii și flori de tei, iar iubirea pe care o trăiam ar fi putut fi la fel de bine un vis frumos...Pentru care ar fi meritat să mă nasc a doua oară.Undeva mi se pregătea o petrecere.
În acea dimineață părinții îmi dăruiseră primele bijuterii cu adevărat valoroase din viaa mea: un lanțișor de aur care imita solzii unui șarpe și un inel- un șerpișor în spirală, cu ochi strălucitori de cristal.Erau frumoase, străluceau, m-au făcut să mă simt deosebită, deși- prin felul meu de a fi- aproape că ignoram bijuteriile. Ei zâmbeau fericiți, dar mie mi s-a strâns inima un moment, m-am înfiorat simțind un sentiment nelămurit de tristețe, pe care am pus-o însă pe seama gândului că, neavând prea mulți bani, mama și tatăl meu făcuseră un efort pentru acest dar.

Ieșisem pe la mijlocul dimineții în parcul de lângă locuința mea.Mă gândeam la frumusețea pe care viața o așternuse la picioarele mele. Simțeam că voi zbura de bucurie pentu că ziua pe care o tot pomeneau ai mei:,, Când vei fi majoră tu o să hotărăști..." sosise, în sfârșit.Puteam de-acum să-mi împlinesc visele, puteam porni la cucerirea Lumii!

Gândul mi s-a rupt deodată...Ceva nedeslușit...Ca și cum cineva s-ar fi apropiat...În jurul meu nu era nici un om și nici vântul parcă nu mai tulbura frunzele. O nemișcare plina de o prezență invizibilă și apăsătoare.
Căutând un răspuns, ochii mei întâlniseră o altă privire.Un moment, inima mea a uitat să mai bată. Mintea mea primea un mesaj de neînțeles, dar intuitiv plin de primejdii.Stranie și fixă, privirea aceea avea în ea ceva superior, tonul unui verdict și totodată aerul unei taine despre mine, care în acel moment mi se dezvăluia, după ce îmi fusese inacesibilă ani în șir...Deasupra ierbii, neclintit, un șarpe subțire mă fixa, frângându-mi inima.Și imediat am simțit cum lanțul de la gâtul meu se
înstrăinează, se desprinde de corpul meu căpătând personalitate proprie și, asemenea, mi-am simțit inelul rece, străin, dar viu, cu strălucire bizară.Și o tristețe ca de moarte s-a coborât peste sufletul meu, ca apoi să mă simt sleită de puteri, ca și cum o parte din mine plecase pentru totdeauna. Cumva, nu mai știu, poate că a trecut cineva, șarpele s-a topit printre ierburi.

A urmat un an cumplit pentru mine, iar viața mea a luat întorsături nedorite și pentru totdeauna unele drumuri mi s-au închis.Au venit apoi alți ani în care am ascuns ruinele sub o nouă cetate...

Uitată fusese întâlnirea cu șarpele până la această stranie coincidență.Împlineam acum 24 de ani.
Am început să-i vorbesc cu blândețe:
- Ce vrei să-mi spui?...Ce vrei de la mine?
Șarpele însă continua să stea nemișcat, iar eu am avut sentimentul implacabilului, totuși era în privitul acela un duel aerian între noi doi, așa că i-am
poruncit cu glas scăzut:
- Hai, du-te în treaba ta! Pleacă!
Și atunci șarpele s-a coborât furișându-se printre ierburi și flori,ca apoi să dispară, ca o vedenie sau ca o părere.