agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3306 .



Dialog țărănesc
proză [ ]
Din ciclul "Povești din cotunime"

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alexandru Vizitiu Dumasca ]

2004-12-01  |     | 



Dialog țărănesc


- Bună ziua, moșule!
- Bună, mă băiete! Ai reușit să mai vii pe acasă?
- Am mai reușit, moșule, ce să fac!?
- Încearcă, mă băiete, și vino mai des, că eu nu mai am cu cine sta de vorbă, mă înec de proști.
- Da' parcă, eu nu mă înec moșu?
- Și tu te îneci, măi băiete?
- Și eu, moșu. Încă matale ai noroc să te îneci printre niște proști fără carte, dar să vezi cum e să te îneci printre cei cu diplomă.
- Cum așa, măi băiete?
- Păi moșu, dacă sari să-l scapi pe unul care se îneacă, fiindcă nu știe să înoate, și te agață de gît, din disperare, din prostie, și vezi că te duci la fund, îi dai un pumn în cap și-l tragi la mal. Dar prostul cu diplomă, se face că se îneacă, tu, suflet bun, sari să-l salvezi, și cînd te-ai apropiat îți trage el un pumn în cap. Tu te duci la fund, el iese pe mal, se face deputat, senator, președinte de comiții și comitete, uneori te deplînge, dar asta numai în cazul cînd nu ai reușit și tu să ieși la mal...
- Cam ai dreptate, măi băiete! Ce ți-e și cu prostia asta! Dar la urma-urmei, să știi că nu e cel mai mare rău de pe lumea asta.
- Cum așa, moșule?
- Da, măi! Uite, cînd eram mai mititel și toată lumea îmi zicea Gheorghiță, am călcat într-un rahat de om, eram desculț, și în timp ce mă spălam cu scîrbă la pîrîu, mi-am zis că cel mai rău lucru de pe lumea asta este să fii prost. Așa am crezut ani de zile, pînă cînd, pe front, am devenit soldatul Gheorghe și în încercuirea de la Debrețin am călcat într-o mină antiinfanterie, am rămas fără piciorul cu care călcasem în rahat cînd eram copil, și am văzut că e rău să fii și șchiop. Astăzi, cînd am devenit moș Gheorghe și nu văd să bag ața-n ac, văd că e rău să fii și chior... Ai zis, ceva?
- Nu, moș Gheorghe!
- Vezi? Să știi că e rău să fii și surd. Daaa, e tare rău să fii și surd.
- Pînă la urmă toți îmbătrînim moșu'. Bine că în rest ești sănătos și ai zile de trăit.
- Ce zile de trăit, măi băiete, ce zile de trăit?! Crezi că, la bătrînețe, e o așa mare bucurie să trăiești? Parcă, ce mai fac? Iaca, niște rahați în plus. Și cu cît trece timpul, cu atît mai aproape de prispă. Și cînd ajung să fac în casă, cum faceți voi, orășenii, m-am terminat. Vezi? Cel mai rău lucru de pe lumea asta nu este să fii prost.
- Da' care-i, moșu!?
- Păi, că tu vii rar pe acasă, măi băiete...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!