Aseară, aranjând ceva lucrușoare pe la mine prin cameră, am scotocit un pic prin niște cutii mai vechi. Într-una din ele ședea bine păstrată o aripă de fluture, numai una, atât mai ramăsese...

Era prin 86 cred, nu mai știu exact, dar a fost o toamnă oarecum specială în anul acela, o toamnă mai caldă și mai lungă ca de obicei, asta îmi aduc bine aminte, îmi zicea mama, uite, a înflorit magnolia a doua oară, iarna s-o fi rătăcit pe undeva. Stăteam cum am stat si ieri, minute în șir privind prin geam la crengile care îmi tremură lumina in cameră, și-mi aruncă culori ruginite amăgitoare. Atunci au apărut primii, erau mici, delicați, gălbui. Mai întâi câțiva, zburau voios printre crengi, apoi s-au mai îndesit, erau ca o fulguire de lămâiță ce învăluia strada, printre blocuri, printre mașini. Mă uitam cum se tot așază pe crengi, se iau la întrecere cu frunzele, și ele la vremea zburatului. Prin oraș se zvonea că are să vie nu-știu-cine in mare vizită, și se aceea, edilii se străduiau din răsputeri să ție frumos vopsit și curat, știți cum era pe vremea aceea, și erau mereu pe străzi oameni îmbrăcați în verde, cu mături, și adunau in grămăjoare frunzele si fluturii care zburaseră îndeajuns. De la o vreme, fluturii incepură să fie așa de mulți că oamenii nu puteau strânge peste tot, ci numai trasau alei, ca să se poată trece ușor. Veniseră și unii ceva mai mari de-acuma, cu aripi in culori multe, si printre blocuri plutea așa un nor, că nu vedeam din camera mea ce se întamplă pe stradă. Am fost într-o zi în parc, erau niște copii acolo care se tot munceau să adune o grămadă mare de fluturi, așa, cam cât un stat de om mai mic, ca să sară in ea dintr-un pom. Făceau tot felul de tumbe și era așa o mare veselie, că n-am putut sta deoparte și am dus și eu un braț de fluturi. Apoi au venit unii cu role și au pus o trambulină de lemn și veneau în viteză pe ea ca să se arunce in muntele de fluturi, rotindu-se în aer mai ceva ca cei care zburau pe drept după felul lor. Chiar cand au anunțat la meteo că, local, stratul de fluturi depășește 120 de centimetri, au venit și cei din urmă, cei mari. Deja se răriseră, puteai vedea bine la distanță, insă fluturii cei mari făceau jocuri de umbre și raze pe pămînt iar în aer plutea ca un halou colorat praf de pe aripile lor, de parcă era carnaval. În anul acela iubeam o fata, subțirică și cu iz de primăvară, și ieșeam in parc adesea, să privim pomii, frunzele și fluturii. Intr-una din zile, a luat de jos un fluture din cei mari și mi-a dat mie o aripă, una a păstrat-o ea.