-Tu te trezesti devreme sa iti traiesti diminetile. Iti inmoi buzele in aroma amaruie a rasaritului si asculti tacerile. Tacerile din noi. Gandurile-s moi si plutesc incet, ai putea sa le atingi cu un deget si ar cadea la pamant. Ca tot ne e noua dor de ninsori.
-Da, Danuta, tu astepti inserarile, cu fruntea lipita de geamul rece, cu noaptea agatandu-se de un colt de luna nebuna.
-Am vazut o luna galbena uriasa, desuet felinar, ma urmarea de dupa blocuri, sau eu pe ea, nici nu mai stiu.

-Si undeva la mijloc ne intalnim.
-Asa ca niste oameni pe niste scari.

-Stau si ma intreb, ce s-ar intampla daca am renunta cu totii la haine? Ca in visul meu. Am avea oare curajul sa ne aratam goi? Am avea curajul sa ne privim in ochi?
-Oare cui i-ar placea sa fie vulnerabil? Eu cred ca tot am inventa ascunzisuri, am imbraca hainele cuvintelor poate, sau pe cele ale mirarilor…
-Sau am fura hainele imparatului.

-Stai sa imi mai aprind o tigara.

-Si daca totul nu e decat un puzzle? Sa punem bucatica langa bucatica pana capata un sens. Atunci cand gresim, atunci suntem nefericiti.
-Inseamna ca tare multa nevoie de lectii de joaca avem. Si sansa de a o lua de la inceput.

-Intr-o astfel de zi cu ploaie , chipul meu devine altul.
-Hai sa o luam de la capat. Ca in tabloul Fridei, cu inimile la vedere, sa ne luam sufletul de mana si sa pasim inca o data pe acest drum. Unde va duce nici nu vreau sa stiu.