INSEMNÃRI DINTR-O CASÃ DE NEBUNI

PERSONAJE:

DARIA: 19 ani, statură medie, suplă, foarte drăguță. Zodia Pești. Elevă. Foarte emotivă, nu își ascunde niciodată sentimentele, pe care le trăiește intens, și acționează adesea după primul impuls. Se implică total în relația ei cu Dan. Deși e în stare să plângă imediat la un cuvânt nepotrivit al lui, îl iartă la fel de repede. S-ar putea spune că el e punctul ei slab, căci e incapabilă să-l părăsească.
MAMA: mama Dariei. 45 de ani, micuță, păr aproape în totalitate alb. Foarte irascibilă. Nici mama, nici tatăl Dariei nu sunt de acord cu relația ei cu Dan.
PAULA: 18 ani, blondă, simpatică, prietena cea mai bună a Dariei.
VIORICA: 45 de ani, foarte grasă, cu o față cumsecade, cu o voce foarte înaltă, care zgârie. Prietena mamei Dariei.
DAN: 20 de ani, înalt, brunet, ochi negri, cu o privire care ii trădează întotdeauna sentimentele. Pasional în dragoste, dar foarte gelos și posesiv. Zodia Scorpion, deci inflexibil și violent în reacții, iartă greu și se răzbună pe cei care greșesc față de el. Se înfurie foarte repede și e foarte orgolios.
SIMONA: 20 de ani, micuță, grăsuță, de o frumusețe mediocră.
MIOARA: 24 de ani, seamănă cu Simona, fiindu-i de altfel cea mai bună prietena.
CRISTI: 26 de ani, fratele lui Dan și soțul Mioarei.
MARIUS: 27 de ani, prietenul lui Dan și al Dariei.

Acțiunea se petrece în zilele noastre. Cadru: camera Dariei, apoi cea a lui Dan. Într-un colț vă fi un calendar care vă marca evoluția acțiunii în timp. Pentru a se face trecerea de la o scena la alta, se vă face pentru câteva momente întuneric complet, astfel încât actorii să-și poată schimba pozițiile.
Cuvintele de argou sau fragmentele care păr prea violente pot fi înlocuite, cu condiția să se păstreze atmosfera de agresivitate.

ACTUL I
TABLOUL I

SCENA I
(Camera Dariei. Simplă, decorată în roz și oranj, cu multe flori, dă o puternica senzație de intimitate. Tot mobilierul e foarte comod. Seara. Daria, Paula, mai târziu mama.)
DARIA (este foarte fericită, ii povestește Paulei): Și am fost cu el la restaurant, am luat cina într-un separeu cu lumânări... mi-a dat un buchet uriaș de trandafiri... Și ghici ce!
PAULA: Nu-mi spune că...
DARIA: Ba da! M-a cerut în căsătorie!
PAULA (îmbrățișând-o): Felicitări, dragă! Și pe când nunta?
DARIA (serioasă): Nu știu, trebuie să fac și facultatea... poate după primul an, știu eu...
MAMA (intră): Am auzit că Dan te-a cerut în căsătorie.
DARIA : Ai auzit bine! Nu ți-am spus eu că vorbea serios?
MAMA: Oricum, știi că eu și tata nu suntem de acord cu asta. Tu ai o facultate de făcut, ce te faci cu un golan că el pe cap?
DARIA (furioasă): Dan nu e un golan! Și te rog să te controlezi când vorbești despre logodnicul meu în fața mea!
MAMA (ridicând și ea tonul): Ia vezi, domnișoară! Nu-mi spui tu mie cum să vorbesc! Știi foarte bine câte ți-a făcut, că ți-a furat telefonul...
DARIA: Ba nu mi l-a furat el!
MAMA: ...că profită de tine și îți cere tot timpul bani... Cum poți să ceri bani de la o copila care nici măcar nu lucrează? Te-a stricat complet, lipsești de acasă că să stai la el toată ziua... Unde s-a mai văzut așa ceva? O fată să se duca acasă la un băiat? Oare ce cred vecinii lui despre tine? Mă faci de râs, mai, nu mai pot ieși cu fruntea sus în lume!
DARIA (enervată): Vezi că exagerezi. În primul rând nu profită de mine, stau la el pentru că nu pot să-i cer să mă scoată toată ziua în oraș... Știi foarte bine că Dan e viața mea, că dacă nu-l văd o zi îmi vine să înnebunesc! Pentru el trec peste orice regulă a bunei-cuviințe, și nu mă interesează ce crede lumea despre asta! Și gata! Și în plus, cum vrei să stau acasă dacă atunci când vin îmi faci scandal?
MAMA: Ai să vezi că n-o să dureze. Asta nu-i o relație care să ducă la căsătorie. Tu nu vezi că nu te poți baza pe el? Cine o să te întrețină la facultate? Pentru că să-ți fie clar că dacă te măriți cu el, eu și cu taică-tu nu-ți mai dăm un ban!
DARIA: Da, mersi, ce mai sprijin mai am în voi... și mai zici că mă ajuți, bla, bla, bla... Fă-mi te rog o favoare și ieși din cameră, că deja mi-ai stricat seara. Puteai să taci și să mă lași să mă bucur și eu!
MAMA: Eu îți spun că nu-i bine ceea ce faci. (Iese. Daria strigă în urma ei:)
DARIA: Să nu-mi mai spui! Nu-mi amintesc să-ți fi cerut părerea! (Începe să plângă). Uite, vezi, așa îmi face mereu! Cum să nu vreau să plec mai repede de aici?! Bine că îl am pe Dan, că aș înnebuni în casă asta!
PAULA (o ia în brațe): Hai, lasă, la urma urmei e mama ta, trebuie să ai răbdare până pleci la facultate! (Sună telefonul Dariei. Ea își șterge ochii și răspunde):
DARIA: Da? Bună, iubire!... Cum de ce plâng... parcă nu știi... da, mama, cine altcineva... eh, mi-a stricat seara... iar a început cu predicile ei... ne întâlnim mâine?... Bine... (zâmbind) Da, și eu te iubesc... mult, mult, mult... Noapte bună, pui! Da, și eu te sărut! Pa-pa!
PAULA: Ei, vezi, a trecut... Hai nu mai plânge, ai să te faci urâtă și Dan n-o să te mai iubească!
DARIA (rade): Da, ai dreptate... Ce m-aș face fără tine...

TABLOUL AL II-LEA

SCENA I
(Câteva zile mai târziu. Acasă la Dan. El și Daria pe canapea sau pe pat. El o ține în brațe.)
DARIA: Aseară iar m-am certat cu mama...
DAN (amuzat): De ce? Tot nu-i place de mine?
DARIA (rade și îl sărută): Cum să-i placa dacă mă faci să nu mai dau pe acasă decât noaptea? Și mai vin și mirosind a fum, turcule! Eu te-am rugat să nu mai fumezi lângă mine! Dar domnul Dan nuuuu, cum să o asculte pe nevestica lui care îl iubește! (Se sărută din nou și rad).
DAN: Ei, în cazul asta, ramai în noaptea asta la mine.
DARIA (ii sare din brațe): Ești nebun? Vrei să nu mai pot intră în casă? Vrei să vina tata din Spania? Nu se poate!
DAN: Ba se poate, ai să vezi că nu te las eu să te duci!
DARIA: De ce să nu mă lași?
DAN (o prinde în brațe și o pune pe pat): Pentru că nu vreau eu, pentru că ești logodnica mea și vreau să stai la mine noaptea asta. (O sărută. Daria râde și dă din picioare).
DARIA: Ești nebun... da` tot te iubesc! Copil prostuț ce ești.
DAN (vorbește că un copilaș care vrea să obțină ceva): Hai te rog!... Uite, sunt cuminte... hai, tu... nu fii rea... (Daria rade).
DARIA: Nu stau toata noaptea, pui, pe la 11 mă duc acasă... Și așa că o să ajung cu întârziere de 2 ore... Chiar cât e ceasul? E deja 9 jumate? Parcă văd că acuș sună mama.
DAN: Nu-i nimic, lasă că vorbesc eu cu ea... (Sună telefonul. Daria răspunde. Se aude și vocea mamei).
MAMA (pare îngrijorată): Ce-ai pățit? De ce nu ești acasă?
DARIA: Sunt la Dan și rămân la el în noaptea asta.
MAMA (șocată): Cum să rămâi la el? Vrei să faci păcatul asta groaznic? Gândește-te bine, e păcatul cel mai scârbos în fata lui Dumnezeu! Vai, Doamne, Daria, te rog, vino acasă!
DARIA (calmă și hotărâtă): Mama, nu vin! Dorm la el și n-o să se întâmple nimic! ( Închide. Telefonul sună din nou).
MAMA: Daria, dacă nu vii în jumătate de oră acasă, mâine dimineață vii să-ți iei bagajele. Gândește-te bine și alege. (Închide.)
DARIA: Ce fac, pui? Nu pot să mă mut la tine... cum mă întreții? Eu am liceu de terminat, o să dau la facultate...
DAN: Și ce dacă? Uite, luna viitoare știi că plec din țară... o să-ți trimit bani... ne descurcăm noi.
DARIA: Vorbești serios? Ce bine îmi pare! (Mama sună.)
MAMA: Ei, ce ai ales?
DARIA (calmă): Rămân la Dan.
MAMA: (surprinsă): Te-ai gândit bine? Uite, aici sunt și tanti Viorica și tanti Elena și se roagă cu mine că să vii acasă...
DARIA (izbucnește): Știi ce, pentru că a aflat deja jumătate de cartier, chiar nu mai vin acasă! (închide. Dan o sărută lung. Daria se lasă pe spate și cei doi continua să se sărute. Telefonul sună din nou.)
DARIA (nervoasa): Of, în puii mei, iar sună mama! (răspunde: ) Ce vrei? Rămân la el și gata! Ti-am spus de atâtea ori să te controlezi când vorbești în fata mea despre Dan, da? Așa că n-ai nici o scuză pentru ce ai zis aseară! Poate ai să te saturi odată de vorbit aiurea, că vezi ce nervi îmi provoci! Și nu mai spune prostii, nu fac nici un "păcat" ! (Închide și aruncă telefonul în coltul opus al patului. Dulce, către Dan: ) Unde rămăsesem? (Încep din nou să se sărute. Se aude soneria de la ușă și pașii lui Cristi care se duce să răspundă. Voci în culise: Cristi, Mioara, Simona, Marius. Cineva bate la ușă camerei, Dan deschide.)
MIOARA: Ia mai ieșiți și voi din camera, că avem musafiri. (Intră Simona, toată numai zâmbet, alături de Marius, apoi Cristi.)
MARIUS (cu Simona în brațe, pe fotoliu): Și tu ce mai faci, Dane? Cum de stai în casă? Nu ieși și tu cu noi?
SIMONA (cu un zâmbet care se vrea îmbietor): Chiar așa, hai și tu cu noi...
DAN: Nu ies, mai, că stau cu femeia mea în casă. (Simona nu mai zâmbește.)
SIMONA (surprinsă): Cum, Daria doarme la tine? Dar nu mai trebuie să fie acasă la 9?
DAN: Azi doarme la mine, că s-a certat iar cu maică-sa. Știi că ieri era s-o bata pe Irina?
DARIA (râde) : Pai cum dacă se dă la omul meu? Eu ies din camera și ea hop la el în brațe! Am lăsat-o în pace o vreme, poate se potolește, dar nu... Și i-am zis: "Vezi că Dan e iubitul meu!" Și ea de colo: "Și ce dragă, are ceva dacă stau și eu la el în brațe?" Am întrebat-o și eu: " Dar are ceva dacă îți rup o mână?" Și să vezi ce fata ofensata a făcut când a plecat! Dar măcar a stat departe de Dan... (Ceilalți râd, mai puțin Simona, care râde forțat.)
DAN: Îți dai seama ce periculoasă e nevastă-mea!
DARIA (râde și îl lovește în glumă:) Nu-s nevasta-ta... încă! Și să știi că dacă te prind cu alta, vă bat pe amândoi până mă plictisesc!
DAN (râzând): Da, sigur...
DARIA (serioasă): Nu râde, pui, ce crezi că dacă-s mică și slabă nu pot să te bat? Nu mă pune la încercare, că știi cât sunt de geloasă!
DAN: Și dacă se dă una la mine? Eu ce vină am?
DARIA: Atâta ii trebuie... Că n-o să mai aibă cu cine flirta după ce iese din mâinile mele... (Dan o sărută).
DAN: E clar, tu ești pericol public! (Daria râde.)
MARIUS: Dane, și nu mergi cu noi azi? Hai că vine și Irina, și Andreea, și Cristina... (Daria se încrunta și se uita atent la Dan.)
DARIA (prefăcându-se că îl strânge de gat): Ai ceva să-mi spui, dragă? Cine-s astea?
DAN: Tu te uiți la el, nu vezi că glumește ca să te necăjească?
DARIA (neîncrezătoare): Sigur?
DAN (zâmbind): Sigur...
DARIA: Ai grijă, poate mă înșeli că vezi tu...
MARIUS: Stai calmă, glumeam...
DARIA: Eu nu glumesc. Nu sunt dispusă să îl împart pe Dan cu nimeni!
MARIUS ȘI SIMONA (ridicându-se): Păi noi plecăm, că ne întâlnim cu ceilalți în Club C...
(Toți ii conduc până la ușă, apoi Dan și Daria se întorc în camera și se așează pe pat. Dan încearcă să o cuprindă, dar Daria se ferește.)
DAN: Ce ai, țucu? (Daria tace.) Ce e cu tine? De ce nu vorbești cu mine? (Daria tace.) Te-ai supărat din cauza a ce a zis Marius? (Daria tace și își șterge ochii.) Hai, măi prostuțo, că glumea... tu chiar l-ai crezut? Doar nu plângi, nu? Ia uita-te la mine! ( Ii ridica bărbia, dar ea smucește capul.) Daria, uită-te la mine!! (Daria ridică fața spre el, dar se uită în alta parte.) Of, tu prostuță mică... hai nu mai plânge. (Daria i se aruncă în brațe. Dan o mângâie pe păr.) Hai, gata... tu chiar crezi că aș ieși cu alta?
DARIA (suspinând): Nu știu...
DAN: Ia zi, pe cine am cerut eu în căsătorie? Crezi că aș mai fi făcut-o dacă nu te iubeam mult, mult, mult?
DARIA (ridicând ochii): Nu mă înșeli?
DAN: Nu, îngeraș, cum să o înșel eu pe țuca mea mică și frumoasă?
DARIA: Sărută-mă! (Dan o sărută, ea ii răspunde. Sărut lung. Dan o întinde pe pat și ii descheie bluza.)
DARIA (încet): Te iubesc mult...
DAN: Și eu te iubesc, țucu...

ACTUL AL II-LEA
TABLOUL AL III-LEA

SCENA I
(Camera Dariei. Daria, Paula, mama, Viorica. Daria citește la birou, Paula pe pat. Cineva sună la ușă. Mama deschide. Se aude vocea ei și cea a Vioricăi, foarte înaltă și ascuțită, la început numai din culise.)
VIORICA: Ce mai faci, tu fato? Ce-ti mai face Daria?
MAMA (plângându-se): Ce să facă, a fugit de acasă și a dormit la Dan și acum nu mai știu dacă e curată sau nu... Și țipă la mine și mă amenință că pleacă, se mută la Dan...
VIORICA: Doamne, tu fată, da` de ce n-ai pus mână pe băț? Da` tu o lași așa să te calce în picioare? Dacă aș fi în locul tău, aș bate-o în fiecare zi până când nu mai îndrăznește să ridice ochii din pământ! Tu chiar o lași să ti se urce în cap? Ce să caute ea singura, noaptea, la un bărbat acasă? Ii trebuie bărbat la vârsta ei? (Fetele nu mai citesc, se uită una la alta și ascultă.)
MAMA (cu tot mai mult curaj pe măsură ce Viorica vorbește): Păi cum să-i trebuiască, ce, eu când eram ca ea aveam probleme din astea?
VIORICA: Tu trebuie să-ți faci curaj, că dacă Petrică nu-i acasă, fetele nu te ascultă, că nu știi să le strunești! Ia să pui mână pe băț, să vezi ce cuminți ce fac și cum le ies mofturile din cap... E-he-he, las` că mă mut eu la tine și te ajut! (Daria își pune mână în cap.)
DARIA (încet către Paula): Asta-mi mai trebuia... Vreau să scap de dracu` și dau de tată-su...
PAULA: Dar cine-i femeia asta?
DARIA: E o prietena de-a mamei... care se crede acum mama perfectă, dar are un băiat că o mămăligă și o părăsit-o bărbatu-său la 3 ani după căsătorie... Și acuma vine să-i dea lecții mamei!... de parcă nu-mi ajungea o pacoste pe cap!
PAULA (mirată): Și cum face scandal la tine în casă?
DARIA: Eh... știi cum e maică-mea, influențabilă, și cum dă peste cineva mai tare de caracter ea imediat ii dă ascultare... Ea singură nu știe să se impună în fața noastră și când are "ajutoare" profită de ocazie ca să dea impresia că ea e șefa.
VIORICA (din culise): Tu, Daria, tu, dar tu îți bați joc de mama ta? Cum vine asta? După ce te-a născut și te-a crescut?
DARIA (strigă și ea): Da... mare scofală a făcut! Asta face și ultimul animal pentru puii lui... Iaca na, cică îmi dă de mâncare și de îmbrăcat și dup-aia îmi scoate pe ochi ce a făcut ea pentru mine! Da` eu nici nu mănânc aici, că plec dimineața și vin acasă seara! Și chiar dacă aș veni mai devreme, tot nu-mi permit să mănânc aici, că mă pune mama la plata! Cât despre îmbracă, umblu cu aceleași haine de 3 luni!
MAMA (tot din culise): Cum te pun la plata, mai? Eu nu ti-am zis nimic, ti-am zis eu să nu mănânci?
DARIA: Ei nu mi-ai zis... Mereu îmi amintești că "Aici mănânci și aici dormi, așa că trebuie să mă asculți"...
VIORICA: Pai trebuie să o asculți, că e mama ta!
DARIA: Ei și ce dacă e mama mea? Ea mă ascultă pe mine? Că n-am mai fost la o discotecă din octombrie anul trecut! Una-două, eu trebuie să-i fac pe plac, și când vreau și eu ceva, ioc! Mi-a dat vreodată mașina după cât am plimbat-o de Crăciun prin toate părțile? Nu!
MAMA: Uite, vezi, ti-am zis eu că așa o să spună! Nu poate să facă ceva pentru familia ei fără să ceară altceva în schimb!
DARIA: Nu e vorba numai de asta! Dar când vreau și eu ceva pentru toate serviciile pe care i le fac, zice că asta e datoria mea și ea nu îmi e obligata cu nimic! Și la urma urmei, de ce se baga tanti Viorica în vorba? E membru al familiei, i-a cerut cineva părerea?
MAMA: Da, eu i-am cerut-o, că nu mai știu ce să mă fac cu voi și n-are cine să-mi dea și mie un sfat bun.
DARIA: Ei bine, eu n-am întrebat-o nimic, așa că vă rog să nu vă mai băgați în vorbă, că nu știți nimic din ce e între mine și Dan!
MAMA: Viorica, hai în bucătărie că nu ai ce discuta cu fata asta, că răstălmăcește tot ce zici! (închide ușa de la camera Dariei pe dinafară.)
DARIA (sărind de la locul ei și smucind ușa): Nu-mi închide mie ușa în nas! Așa faci tot timpul: când n-ai dreptate, îmi zici să tac sau pleci!
MAMA: Vezi, ti-am zis eu.
VIORICA (către Daria): Nu am vrut să țip, dar tu m-ai provocat.
DARIA: Ce?! Eu?! Când, că ați început de cum ați intrat pe ușă! (Mama intră împreună cu Viorica în camera și înaintează amenințător spre Daria, care se retrage spre capătul patului.)
MAMA: Ia nu mai țipa și controlează-te, că-ti prind botul și ti-l rup!
PAULA (intervenind): Vă rog, nu spuneți asta, nu cred că e nevoie să apelați la violență!
VIORICA (prinzând-o de mână și smucind-o deoparte): Ia las-o măi, că e mama ei și are dreptul să se poarte așa!
PAULA (puțin speriată de reacția neașteptată a Vioricăi): Știu că și Daria a greșit că a țipat la ea, dar nici dumneavoastră nu folosiți metodele cele mai corecte!
DARIA (la capătul răbdării, izbucnește în plâns): Ieșiți odată de aici că nu vă mai suport!!
MAMA: Hai dincolo, Viorica, s-o lăsam pe nebuna asta.
DARIA (țipând): Nu-s nebună! (se trântește pe pat plângând cu hohote și izbind cu pumnii în perne. Paula o mângâie.)
PAULA: Gata, scumpo, calmează-te, a trecut... Doamne, aici la voi chiar parcă e casă de nebuni...

SCENA II
(A doua zi. Daria, mai târziu mama și Viorica. Daria intră în cameră, își lasă ghiozdanul, își scoate o carte și începe să citească pe pat. Se aude ușă de la intrare și vocile mamei și a Vioricăi.)
MAMA: Bună ziua, Daria.
DARIA (ușor ironic): Bună să-ti fie inima.
MAMA: Ce-ai făcut azi la școală?
DARIA (sec): Nimic.
MAMA: Ai fost iar pe la golanul ala acasă, nu?
DARIA (enervându-se brusc): Þi-am zis să ai grijă cum vorbești despre Dan în fața mea!
VIORICA: (intrând în cameră și postându-se intimidant alături de mama în fata Dariei) Tu Daria tu, da` așa vorbești cu mama ta?
DARIA: Vorbesc cum vreau și vă rog să nu vă mai băgați!
VIORICA: Sincer, eu dac-aș fi mama ta te-aș bate până m-ar durea mâna!
MAMA: Da` chiar am să-ți trag o palmă, să te înveți minte cum să vorbești! ( Dă s-o lovească pe Daria. Tot ce urmează se petrece foarte repede. Daria, sărind în picioare, se ferește de palma mamei și o îmbrâncește. Viorica se repede la ea și ii prinde mâinile. Daria se zbate, dar nu se poate elibera.)
VIORICA (țipând la mama): Bate-o, tu Ela, că o țin eu! Bate-o să nu mai îndrăznească! Tu Daria, dar tu dai în mama ta?
DARIA (înspăimântată, țipând și încercând fără succes să se ferească de ploaia de lovituri ce vin din partea mamei): Lasă-mă în pace! N-am dat în ea! Lasă-mă! (în culmea furiei, ca și mama de altfel) Lasă-mă că vă omor pe amândouă! (Plânge, țipă în continuu aceleași cuvinte și se zbate, dar fără rezultat, în timp ce se petrece scena.)
MAMA (țipând și ea, cu o furie nebuneasca, în timp ce o pălmuiește, o trage de păr și o ciupește): Dai în mine, da? Þipi la mine? Þipi la mine, măi? Lasă că n-ai să mai țipi tu! Te învăț eu minte! Mă ajuta Viorica să te educ eu! Ai să vezi tu! Am să te bat până n-ai să mai poți să stai jos! Îți trebuie bărbat, da? Îți miroase a izmene? Îți miroase a izmene, măi? Îți trebuie p*lă? Curvă ce ești! Lasă că te satur eu de bărbat! (Iese din cameră.)
VIORICA: Tu dai în mamă-ta? Lasă că o ajut eu să te îmblânzească, sălbăticiune! (Către mama care a intrat în camera cu melesteul de lemn în mână, cu părul zbârlit, cu ochi de nebună furioasa): Bate-o, tu, până te doare mâna! Ce, a ajuns să dea în tine? N-ai grija că o țin eu! Învăț-o să te respecte!
MAMA (lovind-o cu furie): Na, să te înveți minte! Nu mă calci în picioare tu pe mine, măi! Mă credeai o cârpă, nu? Mă credeai cârpă? Îți băteai joc de mine cu golanul tău, da? Te muți la el, da? Lasă că n-ai să te mai muți! Dacă îți trebuie p*lă, îți dau eu ție! Ia dezbrac-o, Viorica, să aduc eu o lumânare să o ard, să văd, ii mai trebuie bărbat? (Daria țipă mai tare și încearcă din nou să scape, lovind cu picioarele, aproape sufocata de greutatea uriașă a Vioricăi pe care aceasta o folosește pentru a o imobiliza. După un timp, femeile obosesc, mama își îndreaptă spatele și își așează părul cu mâinile. Viorica o mai tine pe Daria, dar nu ca până atunci. Fata plânge înnăbușit, cu capul în cearșaful patului, cu hainele în dezordine, cu tricoul rupt.)
MAMA (mai calma, dar pe un ton amenințător pentru Daria): Viorica, ia hai cu mine până la Dan să stau de vorba cu el și să-i spun cu cine și-a ales să se însoare! Să-i zic eu că e o puturoasă, că nu-și spală singură nici chiloții, că sub patul ei e praful cât palma și plin de păianjeni! Că nu-i în stare să facă curat sau mâncare! (către Daria): Lasă că te fac eu de râs, domnișoară! Să știe toți care sunt acolo ce poamă îmi ești!
DARIA (se oprește din plâns și striga speriată): Nu te du, te rog, nu-mi fă asta! ( Mama iese cu Viorica, se aude ușă de la intrare încuindu-se.)
DARIA (cu glasul stins de plâns): Nu-i adevărat, nu-s așa!... (Tace și plânge, dar se liniștește treptat și își șterge ochii. Încercând să se încurajeze): Dan n-o s-o creadă, el mă cunoaște... Dar dacă m-aș duce și eu? Pot ajunge înaintea lor... (Cu speranță, aleargă la ușă, dar aceasta e încuiată.) Lua-o-ar...! (Se plimbă agitată prin cameră.) M-a încuiat în casă și mi-a luat cheia! Ce mă fac?! De sunat nu pot să-l sun, că iar a închis telefonul în sufragerie... (Disperata) Doamne, ce mă fac? Cine știe ce-o să creadă Dan! (Se lasă în genunchi în fata patului, cu capul în mâini.)

SCENA III
(După trei zile. Daria e slăbită, palida, agitata. Deși ușă camerei e încuiată, din când în când încearcă, fără folos, să o deschidă. Pe birou, o farfurie cu mâncare, neatinsa, și o cana cu apa. Intră mama. La auzul ușii, Daria se ridica plina de speranță de pe pat, dar văzându-și mama, cade înapoi și se întoarce cu fața la perete.)
MAMA (aspru, smucindu-i umărul că s-o facă să se întoarcă): Ei, ai de gând să te cumințești?
DARIA (cu ură): Niciodată!
MAMA: Treaba ta, dar ai să stai închisa aici până ti-or trece dracii.
DARIA (la fel): Trebuie să mă duc la școală!
MAMA: N-ai să te duci până nu te potolești. Da` tu chiar crezi că mă calci în picioare? (Se apropie amenințător de Daria, dar ea se trage spre perete, departe de mama ei.)
DARIA (la fel): Fii drăguță și nu-mi mai invada spațiul personal.
MAMA: Iar începi cu prostiile tale? Mai termină și ia și mănâncă.
DARIA: Nu vreau.
MAMA: Să nu te aud, că de trei zile n-ai pus nimic în gură. Ai să mori dacă mai continui așa.
DARIA: Asta și vreau. Fă-mi plăcerea și ieși din camera sau lasă-mă să vorbesc cu Dan.
MAMA: N-ai nimic de vorbit cu nătărăul și cu necioplitul ăla!
DARIA: Atunci n-am să mănânc până când n-am să-l văd sau n-am să-l aud!
MAMA (trăgându-i o palmă): Termină cu tâmpeniile! (Daria tace, dar o privește cu ură.) Ai să stai în casă până zic eu! Și dacă vrei să te duci la școală, am să chem un jandarm să te păzească să nu te întâlnești cu nespălatul tău! La nevoie am să-l plătesc, să te duca la școală cu cătușe la mâini și la picioare, să te faci de râs!
DARIA: Tu ai să te faci de râs, nu eu, că nu eu îs nebună. (Mama o plesnește iar peste gură. Dariei îi dau lacrimile, dar tace din nou.)
MAMA: Să nu mai îndrăznești să vorbești cu mine dacă nu te întreb eu, că te plesnesc de nu te vezi! (Se aude soneria. Mama se mai uita o data amenințător la Daria, iese și încuie ușa. Voci în culise, apoi mama intră din nou.)
MAMA (încercând să para calma): Ai musafiri. (Intră Paula. Mama iese.)
PAULA: Ce s-a întâmplat?
DARIA (încet): Ce să se întâmple, iaca, nebuna m-a încuiat în casă și nu mai am voie să ies deloc, nici să mă duc la școală, nici să dau vreun telefon. Când pleacă încuie ușa și mi-a luat cheia. Și mă bate în fiecare zi, cică să mă educe... Uite! (îi arată vânătăile de pe brațe și de pe picioare.) Și Dan nu știe nimic, habar n-are prin ce trec eu. Nu pot să-l anunț, nimic... (Plânge.)
PAULA: Liniștește-te, scumpo. Uite, scrie-i o scrisoare, am să i-o duc eu. (Daria se oprește din plâns și sare să o îmbrățișeze.) Lasă pupăturile, ia și scrie-i până nu vine maică-ta. (Daria începe să scrie.) Doamne ferește, eu mă plângeam de ai mei, dar mama ta chiar că e prea de tot...
DARIA: Mie îmi spui... mai am puțin și înnebunesc... nu l-am mai văzut pe Dan de trei zile, îți dai seama?
PAULA: Sper să facă ceva să te scoată de aici... nu prea văd ce ar putea face, dar...
DARIA: Lasă că se descurcă el, numai să știe... (Termină de scris și ii dă scrisoarea Paulei, care o strânge repede. Intră mama.)
MAMA: Uite, Paula, cum am ajuns... Of, copiii din ziua de azi nu mai au un pic de respect.
DARIA (stăpânindu-se): Mama, te rog, măcar când e Paula aici scutește-mă de predici... că destul că îmi toci nervii de trei zile încoace...
MAMA (enervându-se): Ia vezi cum vorbești...
PAULA (încercând să facă pace): Doamnă!...
MAMA: Hai că ies, să nu zici că-s o mamă rea... (Iese.)
DARIA (mormăie): De parcă n-ai fi... Lua-te-ar... să te ia odată că nu te mai suport!
PAULA: Hai calmează-te și tu, nu poți să vorbești așa despre mama ta!
DARIA: Ei nu! Privește-mă!
PAULA: Hai mai, o să treacă și astea, ai să vezi... Vrei să mai stau sau să plec, să-i duc scrisoarea lui Dan?
DARIA: Mai bine du-te... Cu cât află mai repede, cu atât mai bine!
PAULA: OK, dragă, tu fii liniștită și nu te mai certa cu mama ta. (Se sărută pe obraji, apoi Paula pleacă.)

SCENA IV
(După o zi. Daria, Paula, apoi mama. La început Daria e singură și stă turcește pe pat, cu ochii privind în gol. Nu întoarce capul auzind ușa deschizându-se.)
PAULA: Cum te mai simți?
DARIA (tresare, se întoarce și se aruncă de gatul Paulei): Ai venit, în sfârșit! I-ai dat-o? Ce i-ai zis? Ce ți-a zis? Þi-a dat ceva?
PAULA: I-am dat-o, a zis mulțumesc și atât.
DARIA (dezamăgită): Atât?... Și nici un semn de la el... (Se aude sunând telefonul. Răspunde mama, apoi intră în camera cu receptorul în mână.)
MAMA (nemulțumită): Daria, la telefon. (Daria sare și ia receptorul. Mama pleacă.)
DARIA: Da? (fericită) Ce faci, țucu? De când aștept să mă suni! De ce n-ai sunat? Ai citit scrisoarea mea?
DAN: Da, am citit-o. Ce-i cu prostiile astea?
DARIA: Care prostii? Sunt sechestrată în casă de maică-mea și iau bătaie în fiecare zi! Unde vezi tu prostie?
DAN: Ei, sigur i-ai zis tu ceva!...
DARIA (supărată): Ba nu i-am zis nimic! Ti-am scris cum a fost! (Pauza. Daria respira adânc.) Mi-e dor de tine, pui.
DAN: Și mie, dar ce vrei să fac?
DARIA: Vino până la mine, să te văd măcar 5 minute!
DAN: Ești nebună? Cum să vin la tine? Vrei să mă ia maică-ta la împins vagoane?
DARIA: Hai că nu-ti face nimic... Te rog! Mi-e așa de dor de tine, sunt disperată, vreau să te văd!
DAN: Hai calmează-te, țucu, ce-i cu tine? Nu pot să vin!
DARIA: De ce?...
DAN: Mă duc acuș cu Cristi până la Suceava, că am niște treabă.
DARIA: Unde ai tu treabă la Suceava duminica seara?! Zi mai bine că nu-ți pasă de mine! Habar n-ai cât de mult sufăr din cauza ta și a mamei!
DAN: Cum adică din cauza mea? Te-am pus eu să te cerți cu ea?
DARIA (se enervează): Dar de ce crezi că mă cert cu maică-mea? Că te iubesc și că nu vreau să renunț la tine, de asta! Și tu știi prin ce trec și nu faci nimic!
DAN: Ba am vrut să fac ceva, dar când am primit scrisoarea ta, mi-am dat seama că sigur i-ai spus tu ceva mamei tale de ți-a făcut asta.
DARIA: Cum poți să spui așa ceva? Adică eu sunt vinovata acum de tot, nu?
DAN: Hai, gata cu gălăgia, că mă enervez.
DARIA: Vii la mine sau nu?
DAN: Ti-am zis că nu pot!
DARIA: Da, e clar, am înțeles, nu-ți pasă de mine și nu meriți să sufăr atât pentru tine! (trântește receptorul și începe să plângă în brațele Paulei, care nu-i zice nimic, ci doar o mângâie pe păr. Intră mama.)
MAMA: Ei, ai văzut cât ține la tine?
DARIA (țipând brusc): Ieși afară și nu mă mai enerva și tu, că nu știu de ce sunt în stare!
MAMA: Mda, cu o nebună că tine nu am ce discuta. (Iese. Daria aruncă o pernă în ușă.)
DARIA: Te urăsc!

TABLOUL AL IV-LEA

SCENA V
(Acasă la Dan, după încă doua zile. Daria stă în brațe la Dan.)
DARIA: Știi cât de mult am suferit că n-am putut să te văd, și cât am plâns pentru că nu știam ce ti-a zis mama...
DAN (sărutând-o pe frunte): Ei, lasă că acum a trecut... Mai rabd-o și tu până termini liceul, și după aceea ne căsătorim și plecam amândoi în Spania.
DARIA (fericită): Vorbești serios?
DAN: Sigur că da. Pe cine iubesc eu mai mult și mai mult?
DARIA (posomorându-se): Eu știu...
DAN (enervându-se): Hai că ești idioată. De ce vorbești așa?
DARIA: (fără să se uite la el): De ce mă înșeli?
DAN: Ce?!
DARIA (ridicând capul și uitându-se în ochii lui): Ai auzit bine. De ce mă înșeli?
DAN: Eu? Cu cine?
DARIA: Cum cu cine? Știi foarte bine cu cine. Cu Simona!
DAN: Te lasă spiritele, țucu. (Daria se uita urat la el.) Cum să te înșel eu cu balena aia ucigașă, tu n-o vezi cât e de grasă? Cu neterminata aia? Dacă aș vrea să te înșel, mi-aș găsi una mai bună!
DARIA: Hai lasă teoria chibritului, că mi-a zis mie cineva că v-a văzut sărutându-vă.
DAN: Nu m-am sărutat cu ea! Am ieșit de două ori cu mai mulți prieteni și era și ea în grup, asta-i tot!
DARIA: Da... sigur. Și marmota învelea ciocolata în staniol...
DAN: Hai că mă enervezi. Dacă vrei să mă crezi, bine-bine, dacă nu... (Se ridică de pe pat și se mută pe fotoliu. Daria, speriată că l-a supărat, se duce după el.)
DARIA: Dan, hai nu te supăra, iartă-mă, dar știi că sunt geloasă și că nu vreau să te împart cu nimeni... (Dan tace.) Þucu, hai zâmbește, știi că te iubesc, de asta m-am purtat așa... nu vreau să te pierd... (Dan tace. Dariei îi dau lacrimile.) Hai, pui, nu te purta așa... iartă-mă, promit că nu mai fac... (se așează în brațele lui și îl sărută. Dan nu reacționează, dar apoi începe și el să o sărute și o strânge în brațe.)
DAN: Să nu mai spui așa ceva, îngeraș, știi că numai pe tine te iubesc...
DARIA: Și eu te iubesc și nu vreau să te pierd! (Se sărută din nou. Dan o ia în brațe și o așează pe pat, continuând să o mângâie.)

SCENA VI
(Același decor. Întâi Mioara, apoi Daria și Simona. Mioara citește o revistă sau se uită la televizor. Bătăi în ușă. Intră Daria.)
MIOARA: Bună, Daria, ce mai faci?
DARIA: Bine. Dan nu e acasă?
MIOARA: Nu e, a plecat cu Cristi până la țară. Tre` să vina în vreo jumătate de ora. Vrei o cafea?
DARIA: Da, mersi.(Se așează în fotoliu.)
MIOARA (aducându-i cafeaua): Și ce mai faci? Cum te mai împaci cu Dan?
DARIA: Bine... dar ne cam certăm în ultima vreme, nu știu ce se întâmplă cu el.
MIOARA: Sincer, eu în locul tău nu-i suportam atâtea toane, mi-aș căuta pe altcineva.
DARIA: Ușor de zis... Ce, crezi că eu n-aș vrea pe altcineva? Dar nu pot să-l părăsesc, îl iubesc prea mult, și fără el nu pot trai...
MIOARA: Ei, dacă-i așa, na, ce să-i faci... dar ți-am zis, eu în locul tău i-aș da papucii, mai ales să mă insele...
DARIA (tresărind): Mă înșeală?
MIOARA (prefăcându-se încurcată): Ei, așa umbla vorba... da` eu nu cred, nu l-am văzut...
DARIA (furioasă): Dacă îl prind cu alta, pe cuvântul meu că ii omor pe amândoi!
MIOARA (surprinsă de răspunsul violent al Dariei): Ei, nici chiar așa! Doar nu e sfârșit de lume dacă te înșeală!
DARIA: Ba o să fie pentru ei doi! Numai să încerce, că eu dusă de multe ori la biserică nu-s și nu-mi trebuie mult ca să fac urât! (Soneria. Mioara deschide. Intră Simona, care dă să iasă înapoi când o vede pe Daria. Aceasta se întoarce și o surprinde.)
SIMONA (încercând să para calmă): Bună, Daria.
DARIA (că o amenințare): Bună să-ți fie inima. Simona... (uitându-se la ea) ...cum ti-e căutătura.
SIMONA: Ce mai faci? Am auzit că vrei să vorbești cu mine.
DARIA (sumbră): Da, (subliniază) vreau să vorbesc cu tine...
MIOARA (înțelegând că e în plus): Eu mă duc până la mama. Dacă vine Cristi înaintea mea, spune-i că are mâncare în frigider. (Iese.)
SIMONA: Nu văd ce am avea de discutat.
DARIA (ironică): Serios? Ia mai gândește-te. (Tăcere. Simona se preface că nu știe nimic.) Ce e intre tine și Dan? (Simona își recapătă siguranță de sine.)
SIMONA: Chiar nu văd ce am avea de discutat pe tema asta. Oricum, e alegerea lui.
DARIA: Lasă că vă arat eu vouă alegere acuș...
SIMONA (nevinovat): Dar ce vrei să fac eu dacă el mă caută și-mi aduce flori și cadouri?!
DARIA: A făcut el asta? (Simona încuviințează.) Ei, în cazul asta, o să ți le bag pe gât, pentru că Dan e omul meu și n-am de gând să-l cedez primei venite!
SIMONA: Eu n-am ce-ti face, dragă, el a vrut așa.
DARIA: Și eu îți spun că n-o să mai fie așa!
SIMONA: Asta e o amenințare?
DARIA: Ia-o cum vrei, dar ai grija ce faci, pentru că eu vorbesc foarte serios: dacă te prind cu el, îți rup capul!
SIMONA: Da` doar nu-l chem eu la mine!
DARIA: Nu știu cum să-ti spun, dar nu mă interesează. Nu trebuia să-l accepți, dacă știai că are pe cineva.
SIMONA: Dar poate că îmi place și mie.
DARIA: Puțin mă interesează, eu sunt cu el de doi ani, îl iubesc și am făcut o grămadă de sacrificii pentru el! Așa că fă bine și nu te mai baga!
SIMONA: N-am de gând să renunț așa ușor. Dan mă place și eu îl plac pe el. Și dacă eram în locul tău, de mult puneam capăt relației! Eu nu suport să fiu înșelată.
DARIA (batjocoritoare): Și crezi că dacă pe mine mă înșeală după doi ani, pe tine n-o să te înșele după o săptămână?!
SIMONA (sigură): Nu. Dan nu e așa. Pe mine n-o să mă înșele și n-o să mă mintă.
DARIA (râde ironic): Și tu chiar crezi asta? Ha ha ha! (Redevenind serioasa.) Ia zi... te-ai culcat cu el?
SIMONA (sigură): Asta e problema mea și a lui.
DARIA: E clar... nu era mai clar nici dacă spuneai că da...Asculta, copilo eu nu glumesc, nu-mi place că cineva să-și bată joc de mine...
SIMONA (cu siguranță): Vom vedea pe cine vă alege...
DARIA: Și roagă-te să nu te aleagă pe tine, dacă vrei să mai aibă cineva ceva de văzut la tine vreodată...

SCENA VII
(Mai târziu. Dan și Daria, amândoi enervați.)
DAN: Ce te-a mâncat să vorbești cu Simona?
DARIA: Aham, deja ti-a spus... Proasta mai e. Și de ce adică să nu vorbesc cu ea, dacă se dă la tine?
DAN: Pentru că eu ți-am spus că nu-i nimic intre mine și ea!
DARIA: Ciudat, ea mi-a zis cu totul altceva!
DAN: Ce ți-a zis?
DARIA: De exemplu, că te-ai culcat cu ea...
DAN: Și ce te privește pe tine?
DARIA (izbucnește): Cum să nu mă privească? Ai uitat că ești logodnicul meu? Cum îți permiți să mă înșeli?
DAN : Dar tu cum m-ai înșelat?
DARIA: Eu? Ești nebun? Când? Eu nu m-am sărutat cu alții și nici nu m-am culcat cu altcineva!
DAN (calm): Hai nu-mi mai vinde gogoși, că știu. Te-a văzut atâta lume.
DARIA (nu înțelege și asta o exasperează): Tu nu înțelegi că eu nu te-am înșelat? Ești bolnav la cap? Știi bine cât te iubesc!
DAN: Da, sigur... de aia te lingeai cu alții... (Daria se repede și ii trage o palmă.)
DARIA: Cum îndrăznești?...
DAN (stăpânindu-se): Dacă mai dai o dată în mine, te iau de mână și te dau afară.
DARIA: Hai să te văd! Fă-o și pe asta, ca să fii mitocan până la capăt!
DAN: Ai grija cum vorbești, țucu.
DARIA: E treaba mea cum vorbesc! Ești logodnicul meu și nu-ți permit să mă înșeli!
DAN: Ei bine, nu mai sunt. (Daria e consternată. Un lung moment de tăcere, în care fata încearcă să înțeleagă ce tocmai a auzit.)
DARIA: Cum adică nu mai ești? Vrei să rupi logodna?
DAN (simplu): Da. M-am săturat de crizele tale de gelozie, de mofturile tale și de celelalte impresii pe care le ai în cap, m-am săturat să mă tot cert cu ai tăi...
DARIA: Dar ziceai că mă iubești! La ce m-ai mai cerut în căsătorie?
DAN: Pe atunci erai altfel... sau cel puțin eu credeam că ești altfel. Dar văd că m-am înșelat.
DARIA: Cum? Și nu mă mai iubești? Toata dragostea din doi ani s-a dus așa, pufff, că un balon de săpun?
DAN: Da. Și acum du-te, te rog, de aici, îmi dai dureri de cap.
DARIA (furioasa): Ești un nesimțit! Te urăsc! Nu vreau să te mai văd în viața mea!
DAN: Foarte bine, ușa e acolo. (Daria tace. Dan își aprinde o țigară. Ea începe să plângă.) Hai, nu începe iar.
DARIA: Nu pot să cred... parcă n-ai fi Dan pe care îl cunosc eu. (Revoltată) De ce te porți așa? Ai uitat tot ce am făcut pentru tine? De câte ori te-am ajutat? Ai uitat toate momentele acelea fericite, când făceam dragoste și spuneai că mă iubești?
DAN: Mai mult tu voiai, eu o făceam din obligație.
DARIA (tace din nou un moment. Apoi cu ură): Am să o omor pe Simona.
DAN: Dacă îi faci ceva, ai să te rogi de mine să te las să ieși din casă. Ai grijă!
DARIA: Ce? Mă ameninți pe mine, care ti-am fost alături atâta timp, pentru prima aparută în cale?
DAN: Da.
DARIA: Am să mor fără tine, iubitule...
DAN: N-ai grija, nu moare nimeni din dragoste.
DARIA: Nu fi atât de sigur, pui... nu fi atât de sigur... (tace) Mai sărută-mă o data.
DAN: Nu se poate.
DARIA: Nici atât?... bine... plec... (Dan se ridica să o conducă la ușă.) Sper să vii măcar să arunci o floare pe mormântul meu...
DAN: Termina cu prostiile.
DARIA (se uita tristă la el): Dacă tu crezi că eu vorbesc prostii... poate că e mai bine că s-a întâmplat așa. Fii fericit... dacă ai să poți... și dacă n-ai să-ți amintești că am murit din cauza ta...
(Pleacă.)

TABLOUL AL V-LEA

SCENA VIII
( Camera Dariei, cinci zile mai târziu. Ea plânge pe pat, cu o pernă în brațe. Paula se uită la ea neputincioasă.)
PAULA: Nu mai plânge, n-are rost, s-a terminat acum... ( Daria tace.) Haide, scumpo, încetează, mă doare să te văd în starea asta... Uită-l, nu te-a meritat, ai văzut cât de mult ținea la tine de fapt... te-a părăsit pentru prima venită...
DARIA: E vina mea, eu l-am înșelat...
PAULA: Nu vorbi prostii, nu l-ai înșelat!... ( Daria tace.) Daria... mă auzi?... ia și mănâncă ceva, n-ai pus nimic în gură de cinci zile... nu trebuie să-ti faci rău ție pentru ce-a fost... doar nu vrei să mori... (Daria face semn că da.) Fii serioasă, unul că el nu merită așa ceva... viața ta e prea prețioasă... ( Daria tace.) Daria, hai mănâncă ceva. (Daria întoarce capul.) Doamne, ce să-ti mai spun?... Gândește-te la cei pe care îi lași în urmă...
DARIA: N-o să mă plângă prea mulți...
PAULA: Ba da, multă lume te iubește!
DARIA: Și ce folos, dacă el nu?... Eu pe el îl vreau, altcineva nu mă interesează... fără el nu pot trăi... viața mea fără el nu are sens...
PAULA: Ba poți, nu te încăpățâna, mai sunt și alți băieți, mai buni că el!
DARIA: Nu-i adevărat! El e singurul bărbat pe care îl vreau și nimeni nu e mai bun ca el!
PAULA: Bine, cum spui tu, dar te rog, mănâncă ceva!
DARIA: Nu mănânc până nu-l văd din nou, până nu-mi spune că suntem din nou împreună!
PAULA: Nu te încăpățâna, ia și mănâncă, măcar că să ai puteri s-o bați pe Simona!
DARIA: Ce folos mai are acum... el oricum nu mă mai iubește...
PAULA: Haide, mai, unde e Daria cea puternica și optimista pe care o știu eu?
DARIA: Nu mai e, a murit acum cinci zile...
(Intră mama, întrebând-o din ochi pe Paula.)
PAULA (ridicându-se): Nimic, nu vrea să mă asculte, îl vrea pe Dan...
MAMA: Tu chiar ești tâmpită? Hai termina cu prostiile, pune-te și mănâncă. Pentru un neghiob și un golan să te chinui tu atât?
DARIA (sare ca arsă): Nu-ți permit să vorbești așa despre el!
MAMA: În fine... eu ți-am spus că nu merită să suferi pentru el și n-ai vrut să mă asculți... Unul ca el nu e pentru tine...
DARIA: Ieși afară! ( Mama iese.)
PAULA: Hai că mă duc și eu... mai trec și mâine pe la tine... tu ia și mănâncă ceva, da? ( Daria nu răspunde. Paula iese.)

ACTUL AL III-LEA
TABLOUL AL VI-LEA

SCENA II ( Final I )

(Acasă la Dan. La început scena e goala. Semiobscuritate. Dan și Simona sunt într-o camera laterala și se poate presupune că fac dragoste. Se aude o cheie răsucindu-se încet în broasca și intră, fără zgomot, Daria. Se oprește, ascultând, închide ușa și scoate din gentuță un pistol. Pe fața ei se citește suferința îndelungată și în ochi un început de nebunie, e palidă și abia se tine pe picioare din cauza zilelor nemâncate.)
DARIA (încet): Bucurați-vă cât mai puteți... Nu ți-a ajuns că te-am iubit mai mult decât pe orice pe lume, scumpule... Credeai că glumesc când ți-am spus că vă omor, și pe tine și pe ea... Credeai că nu pot găsi o armă, că n-am curaj... (Se duce și bate la ușa din fund. )
DAN (râzând): Ocupat!
(Daria deschide ușă. Cei doi nu se văd.)
DARIA (cu pistolul ațintit spre patul care doar se bănuiește): Ce faci, iubitule? Nu vrei un foc?
(Simona țipă. Se aude glasul lui Dan încercând să o oprească.)
DAN: Daria, ce faci aici? Ce gluma mai e și asta? Lasă arma jos!
DARIA (încercând să fie calmă): Ce e, dragul meu? Nu te bucuri că mă vezi? Nu ti-a fost dor de mine?
DAN: Credeam că...
DARIA: Că ai scăpat de mine, nu? Adu-ti aminte când îmi ziceai că soiul rău nu piere... și iată-mă! Voiam să-ți las o amintire înainte să mor...
DAN: Daria, calmează-te, se poate rezolva...
DARIA (ironică): Serios? Ai să-ți aduci aminte că mă iubești? Ai s-o părăsești pe Simona?
DAN: Da, țucu, orice vrei tu!
DARIA: Și tu, Simonel? Te mai bucuri de alegerea lui Dan? Mai crezi că tu ai câștigat?
SIMONA (plânge isteric): Te rog... nu vreau să mor!
DARIA: Prea târziu, scumpo... (Trage. Simona țipă.) Hai nu mai fă atâta gălăgie, e doar un glonte în picior, n-ai să mori... Și acum ieși afară!
SIMONA: Stai să mă îmbrac...
DARIA: Nu te mai îmbrăca, lasă, să te vadă lumea cât ești de atrăgătoare... poate îți găsești pe altcineva, care nu e deja logodit... (Aspru) Mișcă-te! (Se întrezărește silueta Simonei, acoperita de un cearșaf, străbătând scena și ieșind.) Și tu, țucu... ce să fac cu tine? Ia vino încoace. (Ii face semn cu pistolul.) Nu era nevoie să te îmbraci, te-am mai văzut și gol... (Dan intră în scena, îmbrăcat numai în blugi.) Vino aici, pui, și ia-mă în brațe... (Dan o ia în brațe și o sărută, atent totuși la arma Dariei.) Săruți la fel de bine... tare aș mai vrea să mai facem o data dragoste...
DAN: Și cine te oprește?
DARIA (părând mirată): Ai vrea tu asta? De bunăvoie?
DAN: Sigur că da... Nu ești tu țuca mea mică și frumoasă? (o sărută pe gât) ...cea pe care încă o iubesc? (îi descheie cămașa) ...cea pe care o doresc mereu? (îi dezgolește un umăr și i-l sărută. Daria pare să renunțe la planul ei și se abandonează mângâierilor lui Dan, însă fără să lase pistolul.) De ce nu lași pistolul, scumpa mea, ai putea să te rănești...
DARIA: Ce rost mai are... dacă tot o să murim amândoi?
DAN: De ce să murim, când avem o viață întreagă înainte să ne iubim?
DARIA (îl cuprinde cu amândouă brațele după gat): Sărută-mă iubitule, fă-mă să uit de mine, că în vremurile noastre bune... (Dan o ia în brațe și o sărută sălbatic. Daria se lasă moale în mâinile lui, deși pistolul rămâne la nivelul coastelor lui Dan. O împușcătură, și Dan îi dă drumul și cade încet.)
DARIA (îngenunchind lângă el): Îmi pare rău, dragule... dar trebuia să fii numai al meu... Vezi, dacă nu m-ai iubit... (Se îndreaptă spre telefon, formează un număr și spune foarte calm): Alo, poliția? A avut loc o crima... Aleea Nucilor numărul 5... (închide și se apropie din nou de Dan, în timp ce departe se aude sirena poliției, și se întinde lângă el, în brațele lui.) Spune-mi că mă iubești, dragul meu.
DAN (încearcă să spună ceva, dar nu poate)
DARIA: Și eu te iubesc... sunt nebună după tine... (Își lipește buzele de ale lui, ridica pistolul și se împușcă. De afară se aud glasuri bărbătești, polițiștii bat puternic în ușă; în cele din urma, o sparg și intră, dar se opresc în prag și se descoperă. Pe fundal se aude recviemul lui Mozart.)
Cortina.

Final II
( Camera Dariei. Ea e în aceeași poziție că în scena I. Intră Paula.)
PAULA: Daria... a venit cineva să te vadă. (Daria nu ridica ochii, intră Dan, iar Paula iese. Dan se așează pe pat și o cuprinde în brațe.)
DAN: Daria...
DARIA (cu un ușor țipăt de bucurie): Dan! (se aruncă de gatul lui și îl sărută de mai multe ori.) Ce bine îmi pare că te văd!
DAN: De ce am auzit că nu vrei să mănânci?
DARIA (întristându-se și plecând capul): Pentru că... pentru că ne-am despărțit și... știi tu.
DAN: Nu știu.
DARIA: Și nu pot trăi fără tine... așa că mi-am zis că decât să trăiesc știind că dăruiești alteia ce mi se cuvenea mie, mai bine mor...
DAN: De ce ești prostuță... nu mă mai iubești deci deloc?
DARIA: Ba tocmai fiindcă te iubesc prea mult...
DAN: Þucu, ascultă-mă pe mine... îmi promiți că încerci să mănânci?
DARIA: Nu... dacă nu mă iubești, dacă nu ești cu mine, prefer să mor...
DAN (blând): Of... ce mă fac eu cu tine... țucă mică și rea ce ești...
DARIA (zâmbește trist): Știi foarte bine ce... desparte-te de Simona.
DAN: Asta nu se poate.
DARIA: De ce?! Nu mă mai iubești?
DAN: Ehhh... ba da... dar....
DARIA: Atunci de ce?
DAN: Nu pot să-ti spun acum...
DARIA: Atunci nu-mi rămâne decât să continui ce am început... oricum deja m-am obișnuit cu ideea.
DAN: Daria, nu fă asta... uite... știi că trebuia să plec în Spania și n-am mai plecat… și n-am bani nici de țigări… or Simona lucrează., înțelegi tu? Nu pot să-i cer bani dacă nu-s cu ea…
DARIA: Înseamnă că e mai proastă ca mine… dar în rest, recunoști că eu sunt mai bună ca ea, nu?
DAN: Sigur ca da, țucu. Uite… mai vrei să te căsătorești cu mine?
DARIA (surprinsă): Bineînțeles că da, iubi! Dar dacă ești cu Simona...
DAN: Ei, cu Simona e alta treaba... dar vrei? Putem să ne luăm starea civilă și să plecăm din țară împreună...
DARIA (visând): Îmi place ideea... Când plecăm?
DAN: La sfârșitul lui august.
DARIA: Dar mai sunt trei luni până atunci! Și ce faci, te căsătorești cu mine și Simona rămâne la tine în gazda mai departe? Eu nu accept asta!
DAN: De ce nu? La urma urmei eu n-am nici o treaba cu Simona, nu fac nimic cu ea...
DARIA (neîncrezătoare): Nu?
DAN: Nu, mai... tu nu te uiți la ea...
DARIA: Dar mie de ce îmi ziceai că așa și pe dincolo, ce-ai făcut tu cu Simona...? Voiai să mă faci să sufăr sau ce? Pentru că te-am înșelat, nu-i așa?
DAN: Mdah... eu ti-am zis că dacă mă înșeli s-a terminat tot...
DARIA: Și măcar dacă aș fi făcut-o... era să mor din cauza unei minciuni...
DAN: Dar acum a trecut tot, nu-i așa? Ce zici dacă, pentru început, aș înșela-o pe Simona cu tine?
DARIA (sare râzând pe el și îl răstoarnă pe pat, sărutându-l ): Aș zice că e o idee nemaipomenită... Și după ce termini cu ea, îmi dai voie să-i trag o mamă de bătaie?
DAN: Cum vrei tu, țucu... Și acum, ce-ar fi să-i fiu puțin infidel?
DARIA: Abia aștept... (îi smulge tricoul și îl sărută cu patimă.)

SCENA III
(O zi mai târziu. Daria, mama. Daria mănâncă.)
MAMA: Da` cum de mănânci? Parcă ziceai altceva...
DARIA: Ziceam că nu mai mănânc până nu mă împac cu Dan. Și acum mi-e o foame...
MAMA: Adică te-ai împăcat cu Dan? Nu te înveți minte? Ai văzut că imediat ce a avut ocazia, a alergat la alta!
DARIA (enervându-se): În loc să te bucuri pentru mine că mă simt mai bine... sau chiar voiai să scapi de mine?
MAMA: Nu spune asta, ești copilul meu și te iubesc! Normal că îmi pasă ce ți se întâmplă și vreau să te ajut!
DARIA: Da, sigur... cum să nu. Când am suferit, cum de nu mă iubeai? De ce nu m-ai ajutat atunci?
MAMA: Pentru că mergeai pe un drum greșit și era datoria mea să te opresc.
DARIA: Ba nu aveai nici o datorie! Nu trebuia să te bagi în viața mea și în relația mea! N-ai nici un drept!
MAMA: Ba am, pentru că sunt mama ta și trebuie să-ți arăt când greșești.
DARIA: Știi ce, gândește-te că eu vreau să dau singură cu capul de pragul de sus și de cel de jos! Și n-aveai nici un drept să mă încui în casă! Știi că pot să te reclam la poliție pentru asta?
MAMA: N-o să se bage nimeni, pentru că e treaba mea cum te cresc!
DARIA: S-o crezi tu asta! Nici măcar infractorii nu sunt bătuti!
MAMA: Ei na, du-te la poliție, să vedem dacă te ia cineva în seamă. Și dup-aia cine te creste, măi? Cine îți plătește facultatea?
DARIA: Nu te interesează, așa cum nu te-a interesat nici până acum ce probleme am avut! Abia aștept să plec din casa asta!
MAMA: Pleacă, măi, cine te oprește? Ușa e acolo!
DARIA: Da, ai vrea tu... da` îți mai stau câteva luni pe cap, să termin liceul și dup-aia mă mai gândesc... oricum părinți mai ... ca voi n-am mai văzut până acum! Auzi, să încui telefonul în sufragerie sau să nu ne lași să ne uităm la televizor că e post! Cine a mai pomenit așa ceva?
MAMA: Câtă vreme stai în casa mea, mă asculți pe mine, că eu îți dau de mâncare și loc de dormit!
DARIA: Știi ce, oricum aici nu prea mănânc... sau vrei să încep din nou? Și de dormit pot să dorm și la Dan, sau în cel mai rău caz în gară! Că m-am săturat de scandalul pe care mi-l faci mereu! Când o să am și eu un pic de liniște?
MAMA: Când te faci fată cuminte! Până atunci ai să ai scandal în fiecare zi! Asta să-ti fie clar: nu mă mai calci tu în picioare, măi! Că nu-s cârpa ta!
DARIA: Hai gata, că mă enervez.
MAMA: Să nu aud că te mai întâlnești cu Dan că-ți arăt eu ție! Vezi că acuș îl sun pe tata și vine el acasă!
DARIA: Iaca, sună-l! Că asta îmi mai lipsea! Să vină când l-oi chema eu! ( Cineva suna la ușă. Daria iese din cameră și se întoarce cu Paula. Mama iese.)
PAULA: Am auzit că te-ai împăcat cu Dan…
DARIA: Da… nu-i așa că-i super? Și acum ghici cu cine o înșeală pe Simoneta?
PAULA (râzând) : Cu tine, nu?
DARIA: Da… si când îmi amintesc cu ce aere îmi zicea ea că “Pe mine Dan n-o să mă înșele”…
PAULA: Și ție îți convine să fii așa… a doua?
DARIA: Sigur că da, pentru că în felul ăsta mă răzbun și pe Simona, îl am și pe Dan…

TABLOUL AL VII-LEA

SCENA IV
( Acasă la Dan. El stă de vorbă cu Simona într-o poziție foarte apropiată. Sună la ușă.)
DAN: Stai să văd cine e. ( Se uită pe vizor.) E Daria! Fugi în dormitor! (Deschide.) Ce mai faci, îngeraș? ( Se sărută.)
DARIA: Eh, iar m-am certat cu mama... ca de obicei.
DAN: Lasă, țucu, nu-i nimic... acuș ne luăm starea civilă și plecăm din țară... n-o mai lua în seamă.
DARIA: Abia aștept... Pupă-mă. ( Dan o sărută. ) Dac-ai ști cât de iubesc, pui... aș vrea să nu ne mai despărțim niciodată...
DAN: Și eu îmi doresc asta, țucu. Dar până atunci trebuie să te împaci cu mama ta, că mai ai nevoie de ea și de banii ei.
DARIA: Dacă ai ști cât mi-e de greu... Îs sătulă de toate mofturile ei... Măcar dacă aș ști că pe mine mă vrei, nu pe … aia…
DAN ( o strânge în brațe.) Bineînțeles că pe tine te vreau, îngeraș!
DARIA: Nu pot să mai stau, trebuie să mă duc acasă, e târziu... ( Dan o conduce la ușă.) Te iubesc mult, țucu.
DAN: Și eu te iubesc mult, mult, mult. ( Se sărută, iar Daria pleacă.)
SIMONA (ieșind din camera): Gata, ai terminat?
DAN: Da, s-a dus acasă. ( Se așează pe fotoliu, iar Simona vine și i se pune în brațe.)
SIMONA: Bine că a plecat... că mi-era dor de tine. ( Se sărută.) Pe cine alegi până la urmă?
DAN: Ghici… pe tine…
SIMONA: Mă bucur…

TABLOUL AL VIII-LEA

SCENA V
( De o parte a scenei se vede camera Dariei, în cealaltă parte cea a lui Dan. Toți cei prezenți - mama Dariei, Viorica, Paula de o parte si Simona, Mioara, Cristi si Marius de cealaltă parte - se uită la televizor, la știri. Mama, Viorica și Simona sunt furioase, ceilalți surprinși. )
CRAINICUL: O întâmplare mai puțin obișnuită a avut loc zilele acestea. Deoarece părinții ei nu erau de acord cu iubitul ei, o fată în vârstă de 19 ani s-a căsătorit în secret cu acesta și au plecat împreună din țară. Nu se știe de unde a avut ea bani pentru a-și face actele necesare…
(Vocea crainicului se aude tot mai încet, în timp ce cortina cade.)