agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2460 .



Podul
scenariu [ Teatru ]
texte: Diana Iepure, Florin Halalau, Ovidiu M. Ionel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OvidiuZ ]

2005-05-20  |     | 



Piesa se joaca in Green Hours 22 Jazz Cafe de aproximativ doua ori pe luna si s-ar putea in iunie in ArCuB; poate vom incerca sa o rejuca intr-alta versiune in Casa Eliad, la cenaclurile Agonia

Muzica: George Baicea/Ovidiu M. Ionel
_______________________________________
---------------------------------------
Personaje:
1 - Nebunul care nu a mai fost nebun
interpretat in Green Hours de Ovidiu M. Ionel
2 - Muzica
interpretata in Green Hours de Cristina Ionescu (in prezent), Ioan Ilinca sau Ruxandra-Maria Guta
_______________________________________
---------------------------------------

1: Lasati-ma sa fiu nebun! Sa cant, sa visez... sa traiesc...
---------------------------------------

2: Stupid, ca o mare de cuvinte inutile substituindu-se gestului unic al facerii, acest poem născut mort se prelinge.

1: Mereu mă-ntorc la muzică. Nu. Am greșit. Întotdeauna muzica se-ntoarce la mine. Când sunt singur, trist, vesel… ea-i acolo lângă mine. Să nu ne părăsești niciodată! Fără tine viața NU ar exista. Fără tine… Mulțumesc!

2: Pentru ce?

1: Că ai venit la mine.

2: Dar nu am venit, eu dintotdeauna am fost aici. Ochii nu mă pot vedea! Eu i-am închis de mult. Inima e cea care vorbește cu mine.

1: Simt tristețe-n glasul tău… De ce?

2: Astăzi, într-o lume mai mare tot mai puțini sunt cei care au inimă…

1: Mă cheamă, nu-i auzi? Mă strigă… să-mi iau banii pe sufletul ce-l vând… Trebuie să plec, mi-e foame… dar mă-ntorc. […] Am revenit.. unde ești? Unde ai plecat?

2: Eu sunt aici, nu mă auzi?

1: Unde ești? De ce fugi de mine?

2: Sunt lângă tine… Nu fug…

1: Vino înapoi! Mi-era foame…
------------------------------------------
1: Într-o lume banală, unde toți sunt triști trăiesc și eu. Tristețea, nu se naște dintr-o dată. Ea trebuie cultivată de societate. Societate care omoară copilul din noi. Societate care ne învață să devenim maturi, societate care ne învață să aruncăm cu pietre.

2: Omul ăsta e nebun, e cel mai nebun dintre noi, nebunii, și îl iubim, și îl urâm, și îl batem amical pe umărul crispat de dezgust. E de-al nostrum și ne e străin… E bolnav, îi cade mâna jilavă peste ceva ce-i atârnă legat cu două silabe de trup… E pe moarte. Are cancer la cuvinte. Dintr-un cuvânt îi crește altul mai hidos… Silabele canceroase i-au făcut limba pușcă și degetele trăgaci. Nebunul nostru cel drag începe în fiece zi câte un război…

1: De ce nu ne trezim din acest vis numit viață! Înlănțuiți zi-de-zi, loviți oră de oră, batjocoriți minut-de-minut, morți în fiecare secundă.

2: Libertatea-i atât de aproape încât nu o puteți ajunge! Prinși în lanțurile create de voi, prinși în închisorile zidite cu toată pasiunea voastră vă păcaliți spunându-vă că trăiți bine. Cu fiecare ban, o altă cărămidă se pune între voi, cu fiecare compromis pentru o viață mai bună se mai adaugă un lanț!

1: Libertatea e acolo lângă noi, stă și ne-așteptă fără speranță…

2: Dacă viața e un vis înseamnă că-l puteți controla dacă aveți suflet.

1: Toți trag în mine că mi l-am păstrat. Un păcat grav ce nu-l voi răscumpăra niciodată. Îmi merit lanțurile ce mi le-au pus, îmi merit soarta-n care visele mi-au răpus. Cu toate astea eu încă sunt fericit fiindcă pot simți, pot iubi. Dar în cele din urmă-mi pare rău că nu sunt ca ei…

2: nu mai trageți în pianist pe el oricum nu-l ascultă nimeni viața își urmează cursul între felul unu și felul doi oamenii ridică privirea din farfurii doar pentru apostrofarea chelnerului nu trageți în pianist face și el ce poate în lumea asta tembelă scobitorile lucesc languros printre dinții îngălbeniți de aur plescăiturile de plăcere plutesc deasupra poporului de burți ca o ceață neagră e ultima țigară a condamnatului fumată de plutonul de execuție și totuși nu trageți în pianist pe el oricum nu-l ascultă nimeni

1: O clipa de Lumina zece de iNTUNERIC! arata superoferta din magazin. Asta daca aveti card de fidelitate, daca nu O clipa de Lumina o suta de iNTUNERIC. Pana si Lumina sufletULUI este o afacere. Totul se face pe bani. Traim pe bani... Visele vin
daca avem bani. O clipa de Lumina zece de iNTUNERIC...
e anuntul ce, mi s-a intiparit pe retina. Nu vreau clipa de Lumina nu vreau acest drog, nu vreau sa ma bucur... ii spun vatmanului care ma priveste nedumerit... "Inca un nebun" spuse in timp ce ne conducea pe un drum deja stabilit, gresit! doar linia
vietii noastre, invechita mai rade, stiind ca nu putem deraia O clipa de lUMINA zece de Intuneric... VENITI! ca-i superoferta! striga vanzatorul...


2: Avem a ne spune atâtea dureri peste care-am aruncat cu falsă nepăsare cojoacele. Durerea despuiată e respingătoare, știu… de aceea ne temem de primăvară și de cântecul vertical al ciocârliei ne temem de dragoste de zbor de vise cu prea multe culori ne temem să nu orbim de dorul exploziei întârziate cu schije de ghiocei…

1: Noi? Nu avem a ne spune nimic! Am greșit. Mulțumesc!

2: Pentru ce?

1: Că ai venit la mine și mi-ai arătat că există o lumină în bezna ce ne-nconjoară.

2: Dar nu am venit, eu întotdeauna am fost aici. Ochii nu mă pot vedea! Eu i-am închis de mult. Inima e cea care vorbește cu mine. Cât despre lumină, voi trebuie ca voi să fiți luminile ce alungă bezna.. eu doar ecoul luminii voastre.

1: nu mai închide ochii! nu te mai ascunde după pleoape când mi-e dor te găsesc și-acolo…

2: Ude, cuvintele tale zboară lovindu-se de pereții încăperii, ca păsările născute în colivii secate de zboruri.

1: Simt tristețe-n glasul tău. […] De ce?

2: Astăzi, într-o lume mai mare tot mai puțini sunt cei care au inimă… Iar fără ca voi să luminați, eu nu pot exista…… Azi, încet-încet cu toții vă stingeți, vă lăsați cuprinși de întuneric.

1: Eu nu ma voi stinge niciodată! Tu vei fi ecoul luminii mele.. însă nu merit… în această lume mică, sunt și eu prea mic ca să merit iubirea ta! Rătăcesc, singur și mic; mic și singur, pierdut, întrebându-mă de ce sunt toți atât de mari într-o lume atât de mică… Încercând să răspund am fost călcat… Vouă care mă călcați vă mulțumesc! Că-mi arătați ce bine-i să fii mic!

2: Pentru mine ești cel mai mare!

1: Vreau să fiu mare în societate, nu numai pentru tine.

2: Dar tu nu te mulțumești. Vrei totul, vrei să fii ca ei! Cu ochi goi, fără suflet.

1: Vreau să fiu acceptat! Vreau să văd abisul! Vreau să înfrunt moartea! Vreau să-i ucid! Vreau să fiu salvat! Vreau sa fiu salvat…. ceea ce trăim nu se poate numi viață, este o umbră a vieții! Din păcate nu vom înțelege nici când va fi prea târziu că dorința de bogăție ne-a blestemat și ne blesteamă în fiecare zi.

1: Mă cheamă, nu-i auzi? Mă strigă… să-mi iau banii pe sufletul ce-l dau… Trebuie să plec, mi-e foame… dar mă-ntorc. […] Am revenit.. unde ești? Unde ai plecat?

2: Eu sunt aici, nu mă auzi?

1: Unde ești? De ce fugi de mine?

2: Sunt lângă tine… Nu fug…

1: Vino înapoi! Mi-era foame…
Acum l-am vândut și-am devenit și eu normal. Ca voi… rece șî fără suflet. Aș vrea să zâmbesc, dar nu mai știu cum se face, nu am mai văzut pe nimeni zâmbind de atâta timp. Nu-nțeleg, care-i rostul vieții voastre, care-i rostul vieții mele acum? Lăsați-mă sa fiu nebun! Măcar eu știu ce sunt… voi știți? Dar grădinarul ne lovește peste aripi cu bastonul negru când unii dintre noi larve muribunde încearcă pentru o clipă să se creadă fluturi.

--------------------------------------------------------

2: te-ai stins. Te-ai trezit? Întemnițat… devii ce vor ei și te doare… Sună ceasul. Adormi și începi să visezi. Supraviețuiești coșmarului fără să întrebi DE CE! mori în tăcere.

Oamenii înTOTdeauna își neagà vÂRsta la Început. În cele din urmă acceptă acest chin fără să întrebe DE CE. Tinerii cred.. Că trÃiesc la Nesfârșit. DAR peste 20 de ani.. vor afla și ei că mor. Peste alți 20 de ani vor AȘTEPTa… tu, nu te VEZI, nu TE reGÃSEȘTI în NICI un grup. Ce să facem cu tine? Să te pregătim pentru SFÂRȘIT?

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!