agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-20 | |
19 IULIE 2009
ALEX : Readu din tine trecutul înapoi. DRAGOȘ: Îl prezint. Aveam mai puțin de optsprezece ani. Cu bicicletele am făcut prima incursiune lungă. La Celic-Dere și Horia. Nu te amuză și acum saltul meu acrobatic de pe bicicletă? ALEX : Să te fi văzut și tu !... Eu te-am prevenit. Pe drum de pădure, cu bolovani și pantă, la orice viraj era foarte periculos. Iar tu băgai viteză cu Pegasul vrând să te ții după semicursiera mea. DRAGOȘ : Ca la rodeo am fost aruncat peste coarnele ghidonului. Bine că nu am căzut decât pe drum și nu în marginea lui, rostogolit până în pârâul Celicului. ALEX: Nu te-ar mai fi chemat Dragoș. Pe turcește ai fi fost și tu Dere, adică rece... DRAGOȘ: Să presupunem că muream. Că îmi frângeam gâtul sau îmi spărgeam capul de pietre… De altfel chiar mi-am sucit ceva. Iar tot antebrațul stâng a fost brăzdat adânc. O pietricică mi-a făcut o gaură de doi centimetri adâncime lângă cot, la impactul prim cu solul. Dacă tâmpla mea ar fi suportat contactul, sigur acum ar fi fost perforată. Ce ai fi gândit despre experiența mea? ALEX: O lecție și pentru mine. Nu m-aș fi scârbit să mai merg cu bicicleta. Aveam și eu o parte din vină. Deși te prevenisem să încetinești. Cât despre sufletul tău, ce să zic?! Vietățile nu pier așa. Nu se aruncă țapii și caprele negre de pe înălțimi. Nu se îneacă mamiferele chiar dacă le-apucă. Þi-am mai zis ție, nu ești altceva decât un bou. Te-ai născut, taurule, chiar acum, în prima decadă, la sfârșit de aprilie și zici că tot acum mureai? Dar știi că e absurd și genial, în mod paradoxal? Boul este cel mai uman când se duce singur sub ghilotina măcelarului. Tortul aniversării celor șaptesprezece ani împliniți ar fi fost propriul tău sicriu. Gustos tort, dar mi-ar cam fi rupt dinții! DRAGOȘ: Izbitura m-a stors de sânge. Vreau să mi-l las cât mai departe de casă… Hai să continuăm ruta. Să mergem spre lacul acesta de lângă Horia. Ieșim din pădure pe ogoare. O luăm prin Nifon. Drumul forestier dintre Luncavița și Horia, lung de cincizeci de kilometri o fi mai bun și poate o să gonim cu biclele noastre. O să fim aproape de Munții Măcinului. Lăsăm în urmă aceste Dealuri ale Niculițelului. Mi-ai legat strâns brațul, dar tot îmi sângerează. Ce vătămare corporală și ce prostie mare! ALEX: Te doare și te ustură, știu. Hai să-ți mai clătești rana o dată la pârâul rece. În scurt timp dispare sângerarea. N-o să se infecteze. Celic Dere s-a făcut izvor, pentru că punctul său de origine este foarte aproape de noi acum. Ia gândește-te așa: zi mersi că n-ai pățit-o mai rău, că n-ai hemoragie aici în pădure! DRAGOȘ: Ce-ți pasă ție? Poate asta și intenționam, nu ? Nu ți se pare că aceasta ar fi moartea cea mai nedureroasă? Să știi că sângele îți golește trupul ca dintr-o damigeană spartă... ALEX: Băi, Vișinată, te-ai îmbătat, nu mai cobi!... N-am terminat călătoria. Hai mai bine să facem cale întoarsă. DRAGOȘ: Nici gând. Uite, ieșim pe câmp și chiar dacă urcăm o mică pantă, nu mai e nevoie să pedalăm. Ce-o fi oare? ALEX: Ai intrat în zona crepusculară, nu vezi? Îți cuge sângele, asta e. Zbori de-aici, ți se pare! Noroc că nu te-aude profa de fizică, doamna Mureșan. Tu reinventezi și legea lui Isac Newton. Vrei ca mărul să pice în pom după ce te-a pălit în cap... DRAGOȘ: Uită-te bine, prin mijlocul acestei tarlale continuăm să urcăm o mică pantă. Inerția s-a terminat după ce coborâsem ultima porțiune de drum ieșind din pădure. De peste cinci minute noi urcăm panta, dar n-am mai pedalat. Ce-o fi, frate, cu ciudățenia asta, ce are solul, magnetism?! ALEX: Pe bune, așa e! Plutim înainte. Să vedem până când. DRAGOȘ: Ne-a pus Dumnezeu mâna pe ghidoane și ne târăște spre el, nu? ALEX: Pe semne așa se pare. Ce problemă de mecanică ar ieși de aici pentru olimpici ! Dar ce proprietăți o fi având pământul acesta roșiatic? Așa pământ de foc n-am mai văzut nici eu, în tot județul… DRAGOȘ : Cred că eu am vătămat lutul regiunii. ALEX : Da, cum să nu, i-ai făcut o adâcitură solului la impactul cu bicicleta ta, încât acum își varsă mațele pe sub noi. Nu te mai suportă, îți dă vânt din pupa. Du-te învâtindu-te ! Băi, nu mă mai opresc nici eu, u-hu, ca lumea mai e drumul ăsta infinit! DRAGOȘ : Săgeată, nu alta, ce fain ! Când o să le povestești lui Manu, Andrei, Oake n-o să creadă... ALEX: Aerul poate o fi de vină. DRAGOȘ: Da, ni s-a deschis și nouă un portal. Că și așa, abia am intrat o dată-n viață, acum o oră, după revoluție, la biserica mănăstirii. Nu mai pedalăm pentru că ne-au luat sfinții locului în primire. Ne duc ei în palme, sau în cârcă. ALEX: Da, acum suntem și rucsacuri ale râvnitorilor Muntelui Sion. Vezi să nu-ți lipsească ceva din tine, să nu fi pierdut vreo rotiță din creier când ți-a căzut ruscacul! DARGOȘ: Ba mi-au căzut toate rotițele, d-aia sunt mai ușor pe bicla asta de douăzeci de kile care mă duce și mă duce... ALEX: Gata, termină odată! Trebuie să pedalez acum, chiar să și cobor. Este ceva sus acolo, nu vezi? DRAGOȘ: Ba da, o femeie în haine de lumină, nu? ALEX: Exact, Maica Domnului ! Nu se poate… Doamne, iartă-mă. Cred în Tine, unule Dumnezeule, întreit în persoane… Dă-ți bă, șapca jos ! Hai să mergem în genunchi până sus. DRAGOȘ : Vezi acum sensul vătămării mele corporale ? Până la revoluție părinții și frații noștri, dar chiar noi înșine, nu mai credeam deloc în Dumnezeu. De-acum, din primăvara lui 1991, să ne punem sub piele, înaintând pe coate, semnele Cărții Sfinte și ale pământului nostru natal. Ce fain, așa armată mai zic și eu ! Tocmai am fost la comisariatul din Tulcea de-am recrutat. Am făcut analize de sânge și plămâni, iar acum ne ia Cerul în armată prin Maica Preacurată a Mirelui Hristos. ALEX : Înaintează mai repede. Prea rămâi în urma mea, nu vezi? Vrei să te-ajut ? Te doare mâna vătămată ? DRAGOȘ : Deloc, o binecuvintez. Parcă mi-am făcut un canon de pocăință căzând de pe șaua bicicletei. Ce cântece frumoase, liturgice! Și este după-amiaza târziu... a duminicii noastre. Aici și acum nu mai contează ce zi a săptămânii este... ALEX: Nici nu este săptămână, lună, an, ceas, minut. Ci doar secunda prezentă, eternitatea și fericirea. Drumul ne-a remorcat timp de un sfert de oră ca să ajungem aici, sus. Ce miros de palma Maicii Domnului, câte lacrimi de flori se preling în lumina aceasta necreată ! DRAGOȘ : Hai să ne ridicăm. Uite, ce ziduri ! Pictura acestor pereți de biserică n-are vârstă. Icoanele se pictează singure. Fresca este întregită de mintea noastră, nu ți se pare și ție? ALEX: Ba da, mirosul de tămâie mă cheamă. Sunt absorbit și de vocile călugărilor și fraților... DRAGOȘ: Mai se-aude ceva jos, într-un paraclis alăturat, exact ca la cele două Uspenii de lângă Slava Rusă, unde ai tu bunicii. Da, cântă și măicuțele. De-acolo venise și acolo s-a îndreptat Maica Domnului, Prea Sfânta Fecioară Maria. ALEX: Mi-a luat un car de păcate, pentru că i-am promis că o să mă călugăresc peste mai puțin de-un an, la Putna. Mi le-a uscat și mi le-a înșirat ca pe ciuperci să se usuce amintirea lor. Ca să am hrană și mană cerească la drumul pe care-am apucat. DRAGOȘ: Eu n-aș promite un lucru de care nu m-aș ține toată viața. Ai curaj, nu glumă ! ALEX : Am învățat câteva limbi străine, știu electronică, am luat premiul întâi și la liceul “Spiru Haret”. De-acum, imediat după bac, mă va aștepta suișul adevărat, natura și lumea spirituală ca două brațe larg deschise. Omul e făcut să se înalțe coborându-și capul, după cum și pămăntul pe care tocmai am trecut s-a smerit și nu ne-a măi vămuit cu gravitația. Hai să tăcem. Muzica și cuvintele mă duc înainte. Nu vreau altceva, decât o chilie, Doamne, aproape de Tine și de Maica Ta Fecioară ! (L-am visat pe Alex – părintele Arsenie de la Putna, din 1992 – așteptându-mă cu mult drag în bordeiul unei mănăstiri din Dobrogea. Numai că ținutul semăna în sălbăticie și consistența rocilor cu unul din Carpați. Mi-a dat să citesc. Asta chiar așa e. Înainte de a-l vizita, prin decembrie 1994, îmi trimisese deja două cărți, cea a părintelui Rafail Noica, “Celălalt Noica” și cea Sfântului Siluan Atonitul, “Între raiul nădejdei și iadul deznădejdei”. Visam mereu că mă aflu în pangarul unei lavre călugărești. Cumpăram sau împrumutam multe cărți. Mă duceam până la chilia părintelui Arsenie, care avea și o scobitură în munte, pe lângă bordeiul de la intrare. Stăteam acolo cu multă plăcere până se termina visul și mă trezeam.) ARSENIE: Þine minte mereu două principii, ale viului și ale eternului. Lumea aparentă și lumea concretă. Dimensiunea a patra naște lumea concretă. Această dimensiune este spiritul. În unele vise ai posibilitatea de-a deschide porțile realului. Spațiu, timp, mișcare, repaus dispar. Omul se înscrie ca participant la o ritualică înălțare de sine. Sau în coborârea spre miezul lucrurilor. Te înalți prin entități. Te cobori cu mintea și inima refuzând lucrurile cunoscute. Viața reprezintă o luptă, o gonire a morții spirituale. O înnoire intelectuală, volitivă, afectivă, ritualică. Teatrul de operații sau frontul ești numai tu. Dacă manifești ascultare, curaj, intuiție personală, bunătate, iubire, atunci dreptatea existenței te va duce spre perfecțiune. Pomul vieții se creează în om. Fiecare are câte o mlădiță sau o tulpină groasă. Cu vârful acesteia batem în geamul Cerului să ni se deschidă. Nu este ușoară udarea, tăierea timpurie a uscăturilor. Nici ferirea de capre, de omizi sau de grindină. Adică de păcatele de la trup, lume și necurat. Ceea ce ți-e scris, în coroana acestui pom este pus. O suprapunere de har peste viața comună. Te simți mușcat în dese rânduri de firea nestăpânită. Acest balaur poate fi doborât. Îi observi încolăcirea și somnul. Ca hipnotizat, el nu se va mai trezi să te supere, dacă și numai dacă nu-i vei da nicio atenție. Fă-te asociatul dragonului – care este balaurul convertit în contrariul său. Preexistă o modelizare după dragoni, care poate fi accesată oricând de oameni. Norma pe zi se îndeplinește când te aștepți mai puțin. Sunt zile în care mărești normele. Depozitul de foc, ieșind din gura dragonilor, este umbra propriului tău pom al vieții. Dușmanii nu ajung până la el, dacă nu te faci tu scară pentru ei. Culegătorule de fericire, normează-ți viața zilnică ! Criza ar putea să te corupă. Înconjoară-te de trimișii dragonilor ! Apa a curs întotdeauna, a înghețat, s-a evaporat și iar a curs limpezindu-te. Aerul te-a lăsat ca un prieten să pui mâna pe Cerul deschis, dar să mângâi nesăbuit și porțile întunericului, flacăra nimicirii. Pământul nu stă doar sub picoare, ci se mai sedimentează în tine, alături de legile unificării și descompunerii sale. Omul este mereu altă reacție sau compus din punct de vedere chimic sau compozițional. Organicul și anorganicul se află în spectalculoase atacuri și retrageri. De noi depinde să păstrăm o măsură (aurea mediocritas) pentru metabolism. Să nu adunăm corpuri de armată și să ni le camuflăm propria distrugere prin boli, mâniere, poftă nejustificată de ceva sau de cineva. Fă acestea și vei fi viu! 20 IULIE 2009 ALEX: Astăzi, la prânz, am legat rodiul din grădină. Ajunsese să aibă diametrul coroanei sale mai mare decât înălțimea. Legase doar sus, peste gard, la vecini. Are două fructe de mărimea unor mere. Acum parcă sunt boașele unui buhai. Tot acolo se mai dezvoltă direct din flori, din pistile alte fructe. Și mi-am dat seama, văzând că de la jumătatea pomului în jos cad florile, că trebuie să-l leg de două ori. Am încercat să-i pun vertical, unite cu tulpina, toate ramificațiile ce atingeau sau îndrăgeau pământul. M-am zgărâiat pe brațe foarte rău. Rodiul are și ace, de mărimea celor de la salcâmi. Asemănarea rodiului cu mine este că are constant același număr de semințe în fiecare fruct – câți ani am eu. Rodiul este ceas elvețian în această privință. Frunzele lui, mici și foarte dese, sunt de-un verde care contrastează cu florile, exact ca planta de cactus în raport cu florile ei. Numai că floarea de rodiu are roșul carmin al trandafirilor Trocadero. Imediat ce e fertilizată de viespii sau fluturi, petalele mari dispar și rămâne baza florii în formă de stea, cu stamine cu tot, pistilul devinind cărnos și umflându-se ca fruct. Mi-aduc aminte că într-un martie al anului trecut i-am tuns toate crenguțele. Era mic, dar s-a triplat. Din primăvara asta s-a făcut de patru-cinci ori mai mare decât era iarna. Numai arborele de cauciuc are un ritm de dezvoltare atât de rapid. Dacă omul nu intervenea în îngrijirea sau selectarea pe soiuri viței-de-vie sau a pomilor, aceste plante ar fi crescut cu roade mai puține, chiar prea sălbăticite. Lui Adam i s-a dat în grijă și pomii raiului, spre a avea prin intermediul lor cel mai concret contact cu absolutul. Și copiii, femeile nu pot sta fără fructe dulci, fără sucuri naturale. Ia-i unui copil plăcerea de-a mânca fructe! O să treacă imediat pe sucuri, fie și de cea mai proastă calitate. Ia+i și acest obicei... Atunci o să bea apă doar să nu moară de sete. Așa că lichidul din fructe – pe baza căruia și surogatul sucurilor are un succes nemaiîntâlnit în ultimii zece-cinsprezece ani – a ajuns necesitate în mileniul al treilea. Coloranții din compoziția înghețatei, gemurilor, jeleului, dulceței, șerbetului și a sucurilor sunt cele mai toxice pentru copii. Până la vârsta adolescenței ei se pot îmbolnăvi de bronșite și astm dacă mănâncă sau bea deseori produsele acestea, în forma tratată chimic. Copiilor veniți la Putna o să le fac eu însumi înghețată, dulceață, jeleu, gem; o să-i dau suc făcut în blender; o să-i fac să refuze orice combinație de cremă cu fructe, din comerț, din cauza E-urilor (ciocolată, napolitane, biscuiți, tarte, cornuri, pateuri, torturi, bomboane, jeleuri, rulade etc.). S-au inventat tot felul de alimente ca desert, pe lângă conținutul cărora a trecut o mică dâră de fructe. Suntem specia intoxicată a planetei. Suntem otrăviții pământului. Suntem cobaii universului. Umbrele noastre au deja formele ascuțite ale patroanei alimentației, moartea. Diabeticii, obezii, hipertensivii sau cardiacii o știu cel mai bine. La noi s-au interzis comercializările de alimente cu aditivi alimentari în jurul școlilor. Controalele au dovedit însă că regula nu este respectată. Buticurile ar da faliment. Copiii au năravuri periculoase de-acasă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate