INT. LICEUL A. SALIGNY – ZI

Tânărul profesor se trezește față în față cu Eva. Pentru câteva secunde nici unul nu spune nimic. Prea surprinși unul de celălalt pentru a putea vorbi. Sprâncenele lui se ridică pline de uimire părând să o recunoască.
DAVID: Vă pot ajuta cu ceva ?
EVA: Aaaa.... La naiba ! Scuză-mă, nu știu ce e cu mine.
Eva se întoarce ca pentru a pleca, dar după doar trei pași se răzgîndește. Oftează cu spatele la tânăr și apoi se întoarce apropiindu-se foarte mult de David care e forțat să se aplece în spate pentru a putea respira.
DAVID: Cine ești?
EVA: De fapt, da! Tu ești David Echil?
DAVID: Da... Iar tu ești...? Mi se pare că te cunosc de undeva dar...
EVA: Nu te obosi. Noi doi nu ne-am mai întâlnit până acum. De aceea sunt aici, acum!
DAVID(privind ușa clasei): Știi, acum am oră. Nu am timp pentru așa ceva.
EVA: N-aș vrea să te deranjez.
De asta te caut de câteva luni! (zâmbește) Ca să-ți spun cine sunt.
DAVID: Cum spuneam, acum am oră. Dar, dacă vrei, ne putem întâlni undeva mai târziu….
Fața ei se luminează și zâmbește bucuroasă.
DAVID: Perfect. Știi cafeneaua “Enigma”?
EVA(ascunzând bine că habar nu avea de locul acela): Aa, desigur.
DAVID: Voi fi acolo după opt. Dacă vrei să vorbim, mă găsești acolo.
EVA: Mulțumesc.
Eva pleacă și David privește lung în urma ei. Apoi tânărul intră înapoi în sala de clasă.

EXT. STRADÃ – ZI

Eva merge pierdută în gânduri. În spatele ei se profilează conturul liceului. Ea își zâmbește și urcă într-o mașină.

INT. MAȘINÃ – ZI

Automobilul începe să se miște dar Eva nu e în spatele volanului. O femeie mai în vârstă conducea autovehiculul. Mașina intră în trafic și se oprește la următorul semafor. La volan IMBRUS ELENA (46), o femeie respectabilă, bine îngrijită și cu o expresie nobilă pe față.
ELENA: L-ai văzut?
EVA: Îhî. (zîmbește misterios)
ELENA: Și? Nu mă mai chinui femeie!
EVA: Nimic, nu încă.

Mașina pornește la culoarea verde a semaforului și dispare în trafic.

INT. CLASA A-XII-A A – ZI

David e în picioare în fața clasei continuându-și povestea captivându-i:
DAVID: Imaginați-vă că... sunteți atârnați de pervazul unui balcon aflat la etajul zece, întrebându-vă disperați dacă să vă dați drumul sau nu !
Clasa nu răspunde reflectând.
DAVID: Viața nu vă mai atrage, simțiți că nu mai aveți pentru cine trăi. Nici o datorie! Că sunteți singur pe lume. Ce faceți atunci când vi se cere totul și nu mai aveți nimic de dat?
Soneria sună anunțând iritantă sfârșitul orei. Nimeni nu se mișcă de la locurile lor.
DAVID: Aveți timp să vă gândiți până ora viitoare. Vă doresc o zi bună.
David își închide catalogul și servieta și se pregătește să iasă. Oprindu-se în pragul ușii privește înapoi cum toți elevii își notau tema. Doar Alex și Carmen rămăseseră cu privirile ațintite asupra lui. David le zâmbește și iese.
Carmen și Alex se privesc scurt iar apoi, încurcați, își deschid și ei caietele pentru a-și nota tema.

INT. LICEUL A. SALIGNY – ZI

David merge de unul singur pe mijlocul coridorului. Brusc e înconjurat de elevi care răsar în jurul lui curgând în valuri din sălile de clasă. Tinerii se adună în grupuri, râd, strigă, dar se feresc mirați din fața lui.
Implacabil, David se pierde prin mulțimea elevilor.

INT. CLUB “ENIGMA” – NOAPTE

Muzică relaxantă și romantică pe un fundal semiîntunecos, lumânări peste tot, fum de țigară, o mulțime de clienți.
Eva e așezată la o masă cu două scaune din apropierea ferestrei. Își soarbe agitată cafeaua și privește mereu în direcția ușii.

David intră. Se îndreaptă direct spre bar, înainte de a ajunge acolo, barmanul îi face semn cu capul direcția mesei pe care o ocupa Eva. Tânărul dă din cap aprobând mulțumit și se apropie de ea. David se așează foarte calm pe scaunul liber de lângă ea speriind-o. O privește câteva secunde în liniște.
DAVID: Sărut’ mâna, domnișoară.
EVA: M-ai speriat.
DAVID: Îmi pare rău..
O ospătăriță așează un pahar în fața lui tânărului.
DAVID: Mulțumesc.
Ospătărița îi zâmbește și pleacă.
EVA: Văd că ai fost servit rapid. Eu a trebuit să aștept vreo douăzeci de minute. Ai comandat la bar ?
DAVID: Da. Scuză-mă, aștepți de mult?
EVA: Nu. Ce bei (cercetează curioasă paharul) Vodcă, gin ?
DAVID: E apă cu lămâie și gheață, vrei să guști ? E grozavă !(ea refuză și el bea însetat)
EVA: De ce bei apă?
David o privește scurt, deschide gura pentru a-i răspunde dar se oprește. O privește direct în ochi și se apleacă ușor peste masă în direcția ei, zâmbește.
DAVID: Cine naiba ești?
Eva se lasă pe spătarul scaunul inspirând adânc plină de seriozitate înainte de a-l privi.
EVA: Numele meu e Eva Imbrus și te caut pe tine de când am aflat de existența ta acum câteva luni...
David o privește neîncrezător.
EVA (continuând): Totul pare desprins dintr-o telenovelă de doi bani, știu.
DAVID: Nu-mi plac telenovelele.
EVA: Nici mie, așa că să nu o mai lungim: eu sunt fiica adoptivă a surorii mamei tale, deci oarecum, verișoara ta.
David o privește fără să creadă un cuvânt.
EVA: Nu mă crezi, of…, i-am spus că nu mă vei crede. Ai mintea mult prea analitică. Doamne, cum să (își trece mâinile prin păr) te conving?
DAVID (ridicându-se cu răceală): Repede.
EVA: Bine, bine, bine! Te rog să stai jos și să mă asculți cu atenție.
David se așează.
DAVID: Nu vreau să fiu nepoliticos dar nu ai decât două minute să mă convingi că tot ce credeam eu despre mine este fals.
EVA: Mulțumesc. E tot ce vreau!