INTERIOR,ORA 13

(Salonul vilei familiei Georgescu. Intrarea principală – în stânga. Fereastră imensă spre gradină, cu ușă, , în dreapta.În fund, un șemineu împodobit cu obiecte de preț. De asemenea, o scară de acces la etaj. O masă cu opt scaune, plină cu platouri cu gustări și fursecuri. O tavă cu pahare de coniac și de șampanie și sticlele aferente, pe o masuță de serviciu. Un fotoliu, lângă șemineu.Florica șterge praful pe șemineu. Maestrul ciugulește un fursec, apoi scoate telefonul mobil. )


MAESTRUL: (Vorbind la telefonul mobil.) De marmură....de marmură neagră,da.....Cum, bust?!...Imposibil!
Þi-am spus: în mărime naturală! Doamna Georgescu vrea să arate ca vie! Când merge să se reculeagă în fața monumentului, să aibă impresia că privește în ochii ei...Nu, nu se uită la bani, stai liniștit...Nu, mă, ce-ai cu bustul, de-o ții întruna? Cum, Doamne iartă-mă s-o faci bust? Ești nebun? Repet: mărime naturală. Copie fidelă a realității! Calitatea întâi! Hai, salut, mai vorbim.(Închide telefonul.) Auzi, bust...(Către servitoare.) Vrea să-i facă statuia bust! (Gest cu mâinile în sus.)Cum ar fi?... Tu ce zici, Florico, ar merge...bust?

FLORICA: Vai, domnu’, vorbiți frumos, că io sunt fată cinstită, la mine nu merge chestii d-astea... Oți fi dumneavoastră zugrav, pictor, ce-oți fi, da’...

MAESTRUL: Pictor, Florico, pictor, nu zugrav.... și-apoi nu era vorba de bustul tău, ci al... știi tu cui...

FLORICA: Al cui?

MAESTRUL: Al ei, al regretatei...Dracu’ s-o ia, că i-am uitat numele, ptiu...Ia zi-i ,Florico, cum o chema?

FLORICA: Păi...(Se aude strident soneria.) Stați că sună....(Bombănind.) Om bătrân și fără minte....

(Intră reporterul. Florica bombăne mai departe și dispare la etaj.)

REPORTERUL: (Timid, stânjenit.)Bună ziua, sunt de la revista...Aici locuiește familia Georgescu?... Cred că am nimerit bine,nu?.. Am primit un telefon, o invitație...

MAESTRUL: Haide dragă. Intră, tinere, nu te jena...

REPORTERUL: Dați-mi voie să mă prezint... Ah, dumneavoastră sunteți, maestre?

MAESTRUL: Dumneata, da, da, te știu, ești reporter la revista aceea, cum îi zice...

REPORTERUL: Reporter special, chiar fotoreporter...(Îi arată camera foto.) Mă bucur că m-ați reținut.

MAESTRUL: Parcă ne-am mai văzut pe undeva de curând: la botezul nepotului fotbalistului...

REPORTERUL: Ba parcă la inaugurarea restaurantului lui...

MAESTRUL: Sau la lansarea colecției de toamnă-iarnă a doamnei...cum îi zice, ptiu, mă lasă memoria...

REPORTERUL:Nu mai știu nici eu, maestre, dar mă bucur că vă revăd. Ce mică-i lumea!

MAESTRUL: Lumea bună!

REPORTERUL: Și noi pe lângă ea... Dar ce mai pictați, maestre, în ultima vreme? N-ați mai avut de mult o expoziție adevărată... cred că sunt mai mult de zece ani...

MAESTRUL: Ehe..Viața-i grea, băiete, culorile costă...burta cere...De pictat, pictez, dar mai mult la comandă.
Uite, astăzi am fost chemat s-o pictez pe defuncta...

REPORTERUL: Cum, maestre, dumneavoastră? Chiar așa?

MAESTRUL: De ce te miri, tinere? Parcă și dumneata ziceai ceva de niște poezii ținute prin sertare...Vrei să spui că nu te-ai bucurat de invitație?...Mai un fursec, mai o măslină...ce dracu’, oameni suntem...

REPORTERUL:(Râzând, destins) Sper să nu fie doar o măslină la așa o casă mare, că atunci și articolul meu va ieși cam anemic...Ha,ha,ha...

MAESTRUL: Că bine zici! (Îl invită spre platourile de pe masă.) Hai să îndrăznim, băiete, că s-a făcut deja două... Ia să ne turnăm și nițeluș coniac, că doar n-am venit degeaba...




EXTERIOR

(Grădina vilei, pe marginea unei piscine, cu șezlonguri și plante exotice în ghivece uriașe. Dincolo de piscină se vede garajul, închis. Alice îl târăște de o ureche pe fratele ei, Georgel.)

ALICE: (Foarte nervoasă.) Măi, nenorocitule, era să strici totul! Ce-a fost prostia asta? Așa te-am învățat eu să spui?

GEORGEL: (Plângăreț și revoltat) Păi dacă tu folosești cuvinte absurde?

ALICE: Absurd ești tu! Boule! Ce era așa absurd să spui: „Coletul a ajuns la destinație”? Ce era așa o filozofie să ții minte parola asta? Explica-mi și mie – dacă poți – cum ai ajuns de la asta la „Mitsubishi e-n garaj”? Că era mama să facă infarct! Idiotule!

GEORGEL: Idioată ești tu! Lipsești o săptamână întreagă și lași totul pe seama mea. Iar când vii și ți se servește toată operațiunea îndeplinită, ca pe tavă, ți se blochează creierul și te faci că nu pricepi. Era mai important să-ți dai cu ojă pe unghiile de la picioare, pe malul piscinei, decât să vii să-ți explic omenește lucrurile, fără să ne-audă mama...

ALICE: Tocmai de-aia am stat mereu lângă ea, ca să nu-i dăm de bănuit. Tu trebuia să zici cum te-am învățat eu.

GEORGEL: Păi am uitat, mai ales că nu pricepeam nimic din cuvintele alea stupide. Și atunci m-am gândit să- ți spun mai pe înțeles: „Am pus banii în pușculiță.” Tu – nimic. Apoi, ca să te ducă bibilica, am zis mai aluziv: „Am dus pizza la adresă.” Tu – nimic. „Am pus varza în butoaie.” Tu – nimic. (Din ce în ce mai exasperat.) Nimic. „Crocodilul e în baie!” Nimic! „Infractoru’-i la pârnaie!” Nimic!! „Nenea Nae e-n copaie!” NI-MIC!!!....(În surdină.) Că ești proastă ca o oaie... Asta e!

ALICE: Tu vezi că mai ai puțin și o iei razna? Mama era gata să cheme doctorul...

GEORGEL: Noroc că i-am zis că repet o piesă de Eugen Ionescu... Si toate astea, pentru că n-ai vrut tu să pierzi cinci minute de bronzare, ca să vii, să-ți zic pe șleau...

ALICE: Nu, că mama ar fi intrat sigur la idei.

GEORGEL: Și așa crezi că n-a intrat? În ultimă instanță, am zis, exasperat: „MITSUbishi e-n garaj!”... „MI- TSU-bi-shi”, Alice, e-n garaj, Alice... Am dus-o cu bine-n garaj pe MI-TSU-bi-shi!... Hello, Alice...Stă acolo de o săptămână, Alice, așa cum am stabilit....mă auzi? Orice cretin ar fi priceput!

ALICE: Bine că n-a priceput mama! Dar tot a izbucnit în lacrimi. Sunetele i-au stârnit ceva amintiri.Știi ce traumatizată psihic e de când cu dispariția...

GEORGEL: Lasă, că tot răul e spre bine: mi-a spus:”Georgel, dragă, noi n-avem Mitsubishi, scumpule, dar poate c-o să-ți ia tata unul, dacă treci clasa.”

ALICE: Hm! Hai s-o lăsăm moartă... (Își dă peste gură) ...ăăă, adică vorba vine, pricepi ce vreau să zic. Ia spune, are tot ce-i trebuie? E OK?

GEORGEL: OK!

ALICE: Bun. Eu o să mă car, că nu-i suport pe-ăștia care or să vină pe-aici. Si o să mă întorc pe la trei. Ar fi bine să pleci și tu, că cine știe ce prostii te mai scapă gura!

GEORGEL: Bine, bine, ne vedem aici, la trei.

ALICE: Și ai grijă la... (Semn – vorbit la telefon.)

GEORGEL: Totul e pus la punct până la ultimul detaliu.

ALICE: Sper. Baftă!

GEORGEL: Baftă! Mai stabilim vreo parolă?

ALICE: Parola este să ții gura închisă. Hai, valea!

(Cei doi pleacă. Pe ușa vilei ce dă spre grădină ies pictorul și reporterul, cu paharele în mână, vorbind degajat.)


INTERIOR

(In salon, Florica așază alte platouri pe masă. De pe scară coboară doamna Georgescu, într-o rochie lungă. Este corpolentă și toată ființa îi e profund răvșită.)

DOAMNA GEORGESCU: Florico, unde ești?

FLORICA: Aci sunt, doamnă.

DOAMNA GEORGESCU: N-ai aranjat încă masa?

FLORICA: Mai am de pus tacâmurile...

DOAMNA GEORGESCU: Să aduci și niște lumânări, să fie la-ndemână...

FLORICA: Le-adusei, doamnă, iete-le colea...

DOAMNA GEORGESCU: N-a venit nimeni până acum?

FLORICA: A venit domnu’ pictor și un tinerel dă la o gazetă, da’ se duseră până în gradină o țâră.

DOAMNA GEORGESCU: Foarte bine. Acum trebuie să apară și ceilalți. Ah, am așa o migrenă...

FLORICA: Parcă s-aude o mașină..



CADRU EXTERIOR (Dintr-un taxi coboară doi bărbați: doctorul și psihologul. Doctorul, care e mai de-al casei, îi arată amicului său psihologul drumul spre intrarea în vilă. Sunt foarte bine dispuși, ca după o conversație savuroasă.)


INTERIOR (Același salon.)


FLORICA: Poftiți, domnu’ doctor...Și dumneavoastra, domnu’....

DOCTORUL: (Intrând în salon, către doamna Georgescu.) Sărut mânuțele, distinsă doamnă...Dați-mi voie să vă prezint regretele mele sincere pentru greaua pierdere suferită... Dumnealui este prietenul meu, psihologul despre care v-am vorbit, domnul... (Nu apucă să-i rostească numele.)

DOAMNA GEORGESCU: (Cu glas pierdut.) Ce bine-mi pare că ați putut veni, domnule, știți, lucrurile sunt așa de confuze... Luați loc, vă rog... unde doriți...eu...

(Se aude soneria. Intră polițistul.)

POLIÞISTUL: (Salutând cu gest specific.) Am onoarea să vă salut, doamnă Georgescu!

DOAMNA GEORGESCU: Ah, domnule polițist, mă bucur că ați ajuns...

POLIÞISTUL: Da’ se poate? La ordinele dumneavoastră, doamnă...și ale domnului Georgescu, desigur...

DOAMNA GEORGESCU: Vă rog, faceți cunoștință... pe mine mă scuzați... sunt atât de copleșită...

DOCTORUL: Nu vă deranjați, doamnă, ne descurcăm...


(Intră, dinspre grădină, pictorul și reporterul.)

DOAMNA GEORGESCU: Ah, maestre... ce bine că ați venit... sunt distrusă.....

MAESTRUL: Scumpă doamnă... (Îi sărută insistent mâna.) Liniștiți-vă, lucrurile sunt aranjate, tabloul e gata, am vorbit și pentru monument...

DOAMNA GEORGESCU: Sunteți o comoară, maestre. Nici nu știți ce mult contează serviciile dumneavoastră... Soțul meu se va achita de toate.

MAESTRUL: Vai, dar se poate, doamnă? Nu trebuie să vă tulburați sufletul cu aspectele astea meschine... Ce nu fac eu în memoria regretatei?...Acesta este reporterul pe care l-ați chemat, de la revista...

DOAMNA GEORGESCU: Da, da foarte bine.... să scrii un articol mare, tinere....

REPORTERUL: Măreț, doamnă, vă asigur...Patru pagini, cu ilustrații, în cel mai distins stil monden...

DOAMNA GEORGESCU: Așa, așa, vreau ceva de clasă. E tot ce mai pot face pentru bietul suflețel... Florico, ocupă-te puțin de dumnealor... Copiii unde sunt?

FLORICA: Adineauri erau prin grădină, da’ cred că plecară. Parcă-i auzii că se-ntoarce pe la trei.


(Invitații beau coniac, minunându-se de calitatea acestuia.)


DOAMNA GEORGESCU: Vezi că mai trebuie să sosească și părintele și madam Clara. Pe madam Clara s-o poftești direct sus la mine, să-mi facă niște pase, poate îmi mai trece capul... Domnilor, simțiți-vă în largul dumneavoastră, iar pe mine scuzați-mă câteva minute. Trebuie să îmi iau niste medicamente... (Suie la etaj.)

(Pe ușa de intrare se strecoară ca o umbră madam Clara. Florica o conduce sus, după ce îi șoptește ceva. Suie amândouă.)

DOCTORUL: (Privind pereții casei.) Strașnic se mai trăiește din politica asta!

PSIHOLOGUL: Și din afaceri!

DOCTORUL: Parcă le poți face pe una fără cealaltă!

PSIHOLOGUL: Uite că tu, dacă n-ai intrat în politică, acum cauți cățeii de purici în cabinetul tau și tremuri de teama că n-ai să-ți poți plăti facturile...

DOCTORUL: Eu îi caut de purici, iar tu le tratezi nevrozele... Ha-ha-ha!...

POLIÞISTUL: Dar domnul Georgescu... s-a orientat! Și încă foarte bine!

MAESTRUL: S-a suit de la început pe o cracă și se ține bine, ba chiar se zbate să se suie cât mai spre vârful pomului!

REPORTERUL: Aș putea să-ncerc să intru și eu în politică... Tânăr sunt, studii am....

MAESTRUL: Să fii tu sănătos, drăguță! Acolo locurile sunt ocupate demult...Sau îți închipui că vreunul ca domnul Georgescu o să-l dea pe copilul lui la o parte ca să-ți facă loc ție, un neica-nimeni?...


(Se aude soneria. Florica coboară în fugă.)


FLORICA: Acuși, acuși, iaca viu... (Deschide.) Sărut-mâna, părinte! (Își face cruce și îi pupă mâna.)

PÃRINTELE: N-ai mai fost pe la spovedanie, Florico...

FLORICA: N-am mai fost, părinte, păcatele mele... Da viu negreșit... Săptămâna viitoare, părinte...

PÃRINTELE: Să vii, fiica mea, că Dumnezeu nu doarme.... toate le vede...

FLORICA: Mă duc să o anunț pe doamna c-ați venit. (Iese, pe scară.)

PÃRINTELE: (Intrând în salon, cântând cu glas puternic, de liturghie.) Binecuvântează, Doamne, această casă!

DOCTORUL: A binecuvântat-o deja! (Arătând pereții , lucrurile.) După cum se vede!

MAESTRUL: Ba chiar din plin!

PSIHOLOGUL: Binecuvântează-ne și pe noi, părinte că avem mai multă nevoie...Binecuvântează-l pe băietanul ăsta care crede că tot ce zboară se mănâncă...

PÃRINTELE: (Cu umor.) Iartă-i, Doamne, pe robii tăi cei păcătoși, căci numai la zădărniciile vieții se gândesc!...


(Vine de sus doamna Georgescu, tresărind îngrozită de șoaptele lui madam Clara, care o urmează.)


DOAMNA GEORGESCU: Da, da, așa o să facem, madam Clara...Părinte, bine ai venit!

PÃRINTELE: Să te ajute Dumnezeu, fiica mea, și tărie să-ți dea în aceste momente de grea cumpănă... (Face cruci asupra ei.)

DOAMNA GEORGESCU: (Îi poftește la masă.)Vă rog, vă rog, domnilor… (Toți în picioare, în jurul mesei. Scena capătă solemnitate.) Sfințite părinte, madam Clara, domnilor, ne-am adunat astăzi, aici, pentru a comemora o săptamănă de la dispariția inexplicabilă, în urmă cu exact șapte zile, a scumpei mele Miți... Bucuria vieții mele... (Suspină.) Lumina ochilor mei... (O podidesc lacrimile.) Comoara fără de care… (Plânge de-a dreptul.) existența mea nu mai are nici un rost pe lume....(Aproape de prăbușire.)

DOCTORUL: Fiți tare, doamnă, liniștiți-vă...

PSIHOLOGUL: Orice traumă se vindecă, dacă aveți puțină voință....

REPORTERUL: (Face poze și silabisește, notând în carnețel) „Lu-mi-na vie-ții me-le” Nici reportofon nu mi-au dat zgârciții ăștia...

PÃRINTELE: Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat!..
.
DOAMNA GEORGESCU: (Adunându-se cu greu.) V-am invitat aici pe toți cei care, într-un fel sau altul ați cunoscut-o sau ați fi putut-o cunoaște pe Mițișor... Era un ghemotoc de blăniță albă numai atâtica atunci când am primit-o cadou, acum doi ani... De atunci am fost mereu nedespărțite...zi și noapte... Dormeam cu ea pe pernă, îi dădeam mâncare din farfuria mea, mergeam cu ea peste tot, la coafor, la croitoreasă, am luat-o cu mine și în Dubai. Ce fericite eram! Vă spun drept - bine că nu sunt copiii acasă – zău dacă n-am iubit-o mai mult decât pe propriii mei copii, Doamne, iartă-mă!... Mițișor, unde te-ai dus tu, Mițișor? De ce m-ai lăsat singură, comoara mea?...

REPORTERUL: Dar cum s-a întâmplat întâmplarea... adică... vreau să spun... nenorocirea... Știți, pentru articol... A fost o moarte violentă?

DOAMNA GEORGESCU: Moarte?! Cine a zis moarte? Vai ce cruzime! Dar ai dreptate, trebuia să pronunț și cuvântul ăsta odată. Trebuie să înfrunt crunta realitate... Da, da, Miți trebuie să fie moartă... Sau cine știe?... A dispărut, domnilor, a dispărut fără urmă. Ea, care nu pleca niciodată... Unde să se ducă? De ce să se ducă? Unde era mai bine ca acasă? Și chiar dacă ar fi plecat... Miți n-ar fi rezistat nici o zi în libertate... vreau să zic în sălbăticia de afară! Ce ar fi mâncat ea? Nu știa să prindă șoareci. Nu văzuse în viața ei un șoarece!... Trebuie să fie moartă, da, da... Ea moartă și eu neconsolată pe veci...


REPORTERUL: Înțeleg că au fost niște împrejurări misterioase...?

DOAMNA GEORGESCU: Mister mare! De aceea v-am chemat pe dumneavoastră, să mă ajutați să-l dezleg, să-mi pot găsi împăcarea... Domnule polițist, fiindcă dumneavoastră ați fost primul prezent aici când s-a întâmplat nenorocirea, vă dau cuvântul, să mai povestiți o dată totul...

POLIÞISTUL: Stimată doamnă, permiteți-mi să raportez: în dimineața zilei de 10 mai, am primit un apel de urgență de la domnu’ general, alertat de doamna Georgescu aici de față, pentru a mă deplasa împreună cu o echipă operativă la domiciliul acesteia pentru a investiga dispariția numitei Miți, felină, sex femenin, vârsta doi ani, ochi verzi, constituție astenică, 38 centimetri bot-coadă. În urma cercetării locuinței și a scotocirii timp de cinci ore a împrejurimilor obiectivului, nu s-au descoperit urme de pătrundere prin efracție, amprente digitale lipsă. Uși-ferestre ermetic închise, deci se exclude și varianta părăsirii imobilului de către potențiala victimă. Cu toată lipsa probelor, caporalul Tămâie a raportat prezența câtorva smocuri de păr pisică pe capacul de la canalizare din curte, care smocuri au fost însă luate de vânt. A fost chemată de urgență o echipă de vidanjare care a golit canalul colector, fără însă a găsi corpul victimei, doar dacă nu cumva obiectul cercetării va fi fost aspirat în vidanjă, aspect infirmat de vidanjori. Astfel că, din lipsă de probe, dosarul a fost închis, prin concluzia moarte accidentală prin înec canalizare domiciliu. Cadavru degradat, condiții improprii conservare. Am încheiat raportul.

PREOTUL: Păcate grele, taică... așa o moarte....


(Doamna Georgescu leșină.)


DOCTORUL: Dați-mi voie, sunt doctor...

PSIHOLOGUL: Ești veterinar, pentru Dumnezeu!

MAESTRUL: Scumpă doamnă... (Profită pentru a-i săruta mâna până la cot.)

MADAM CLARA: (Face pase magnetice) Lăsați-mă s-o rechem...

POLIÞISTUL: Apă! Apă! Necesar resuscitare victimă colaterală!


(Florica o stropește. Doamna Georgescu își vine în fire.)


DOAMNA GEORGESCU: Vă rog să mă iertați... Șocul retrăirii... prea mare.... Doctore, dumneata, care o îngrijeai de mic copil, de pui vreau să zic, spune și dumneata ce crezi. Miți era așa de vioaie, așa de sănătoasă, cum a fost posibil?

DOCTORUL: (Filozofic.) Ce e sănătatea, doamnă?.... O iluzie!...Te simți bine, crezi că vei trăi o mie de ani și dintr-o dată faci poc! Iar la autopsie îți descoperă cine știe ce boală congenitală... Așa și cu Miți. Analizele, ce-i drept erau perfecte, tensiunea bună, digestia splendidă, inima ca un ceasornic nou-nouț. Dar cu inima nu poți să știi niciodată...Eu cred că a făcut un infarct! Cred că s-a suit într-un pom, s-a speriat de vreo veveriță și a făcut pur și simplu un infarct, picând pesemne după aceea dincolo de gardul proprietății dumneavoastră, de unde cadavrul a fost probabil ridicat de muncitorii de la REBU.

DOAMNA GEORGESCU: Dar Miți nu se suia în pom! Avea rău de înălțime! În plus avea gheruțele proaspăt pilite și lăcuite: doar cu o zi înainte ne făcuserăm manichiura... Și pedichiura!...

DOCTORUL: Atunci... (Gest că-l depășește problema.)

PSIHOLOGUL: Dați-mi voie... Am studiat și eu fișa pacientei și, ca psiholog, am observat lucruri foarte interesante: constituția astenică a pisicii indica un temperament melancolic, saturnian și un psihic labil... Despărțirea prea timpurie de familie, de mamă, i-a deteminat carențe afective, iar imaginea neclară a tatălui a dus la o răsturnare în oglindă a unui complex oedipian, care i-a perturbat profund sinele. Traumele au fost împinse în subconștient, până când, într-o zi, un fapt oarecare, un miros, o imagine, nu se poate ști cu siguranță, i-a declanșat acele amintiri care, pe fondul unei tendințe latente , dar E-VI-DEN-TE de suicid, au refulat cu violență și, într-un acces de nebunie temporară, au determinat-o să recurgă la un gest regretabil... Eu cred sincer că s-a suit pe un stâlp de telegraf și, convinsă că nu o înțelege nimeni, a călcat intenționat pe firele de înaltă tensiune și s-a carbonizat instantaneu, cenușa fiind împrăștiată de vânt...

FLORICA: Doamnă, să știți că mai alaltăieri mirosea ceva a ars pân grădină, da’ crezui că dădu grădinaru’ foc la niscaiva frunze...

DOAMNA GEORGESCU: Deci și dumneavoastră credeți că Mițișor a murit...Va trebui să mă împac cu gândul... Dar copiii? Ce să le spun copiilor? Bieții de ei, au lipit afișe cu poza ei prin tot cartierul, soțul meu a promis o recompensă de 1000 de euro cui o găsește, dar nimic... Copiii sunt distruși... Alice a plecat câteva zile la Milano ca să mai uite de durere, iar Georgel – nu știu ce-i cu el – una-două se duce în garajul cel vechi. Cred că se ascunde acolo ca să plângă, fără să-l văd eu... că acum este destul de mare și se rușinează...

MADAM CLARA: Simt, simt ceva... ca o energie care se scurge... o aură energetică... pâlpâie... parcă se strecoară ceva printre noi...

REPORTERUL: O fi sufletul pisicii...

FLORICA: Ptiu, ptiu, ptiu, asta ne mai lipsea, vârcolaci pân casă....

DOAMNA GEORGESCU: Părinte, pe dumneata te-aș ruga să faci o slujbă pentru sufletul lui Miți, să-și găsească odihna...

PÃRINTELE: (Executându-se cu promptitudine.) Odihnește, Doamne, sufletul roabei Tale...

MAESTRUL: Asta-i blasfemie, oameni buni! Animalele nu au suflet. Dumneata, părinte, nu știi?

PÃRINTELE: (În șoaptă, către maestru.) Știu, fiule, dar mai știu și că biserica este neterminată, iar familia Georgescu face danii generoase. Odihnește, Doamne, sufletul roabei Tale Miți, la loc cu verdeață și răcoare, unde nu e întristare, nici suspin...Veșnica pomenire, veșnica pomenire, veșnica ei po-me-ni-i- re!...

DOAMNA GEORGESCU: Părinte, m-ai uns pe suflet... Soțul meu o să aibă grijă să sporească dania către biserică, dar am și eu o dorință mare, părinte: pune-l pe zugrav, când ne-o picta acolo, în pridvor, la ctitori, să mă picteze cu Mițișor în brațe!...

PÃRINTELE: Știu și eu, fiica mea? Să nu-l mâniem pe Dumnezeu...

DOAMNA GEORGESCU: Dar de ce să se mânie, părinte, că ce e frumos și lui Dumnezeu îi place! Apropo, părinte, clopotul cel vechi sună cam dogit, nu-i așa? Ce-ai zice dumneata de un clopot nou, de aramă, să răsune în tot cartierul... Hai, zău, ce mare lucru să-o picteze și pe Mițișor...

MAESTRUL: Poate să o picteze la Apocalipsă, printre cazanele de smoală...


PRIM-PLAN: (Telefonul sună strident.Florica ridică receptorul.)


FLORICA: Doamnă, vă caută cineva la telefon. O voce înfundată. N-a spus cine e.

DOAMNA GEORGESCU: Da, eu... Cum? Mițișor? Trăiește?? Recompensa e de 1000 de euro, da...Cât? Zece mii???... Alo! Alo!!...Alo!!! Ce mă fac?... Au închis... Ce mă fac? Vor 10 000 de euro în schimbul lui Mițișor! Au răpit-o!!!

TOÞI: Cine?

DOAMNA GEORGESCU: Cum cine? De unde să știu eu?

REPORTERUL: (Scrie, silabisind.) Un oribil kidknapping....ăăă... catknapping a avut loc la somptuoasa reședință...

DOCTORUL: E o înscenare! Pisica e moartă! Vor să vă jecmănească!

PSIHOLOGUL: Chemați poliția!

POLIÞISTUL: Poliția este prezentă la datorie! Preiau cazul. Când mai sună, lăsați-mă să răspund eu. Când și sub ce formă vor banii?

DOAMNA GEORGESCU: Au închis înainte să precizeze. Sunt convinsă că vor suna din nou...

PSIHOLOGUL: Ãștia sunt profesioniști! Vă lasă să fierbeți!

POLIÞISTUL: Nu vom da nici un ban până nu vom avea dovada clară că victima trăiește!

DOAMNA GEORGESCU: Și până nu apare soțul meu cu carnetul de cecuri!



EXTERIOR: (O limuzină parchează pe alee. Din ea coboară, jovial, domnul Georgescu. Se vede că e cu chef.)


INTERIOR (Același.)



FLORICA: Vorbirăți de lup și - iaca - stăpânu’ la ușă! (Îi deschide și-i preia pardesiul .)

DOMNUL GEORGESCU: Bună seara, bună seara! (Se duce la fiecare și după caz, le dă mâna sau îi bate pe umăr. Aceștia îi răspund cu înclinări adânci și zâmbete largi.) Oricând e o plăcere să mă întâlnesc cu alegătorii...

DOAMNA GEORGESCU: Dragă, am să-ți spun ceva urgent!

DOMNUL GEORGESCU: Nu-i chiar așa urgent, că mai sunt două săptămâni până la vot. Merge campania, merge excelent! Vin chiar acum din teritoriu. Am făcut zob opoziția! Succes pe toată linia!

DOAMNA GEORGESCU: Dragă, e vorba de Mițișor! Au răpit-o! Au sunat răpitorii!!!

DOMNUL GEORGESCU: Au răpit-o, zici? He-he, nu-ți dai seama, dragă, asta este doar o mașinațiune murdară a opoziției. Sunt mână-n mână cu mafioții, cu interlopii, cu poliția...

POLITISTUL: Poliția e la datorie, să trăiți, domnu’ Georgescu!

DOMNUL GEORGESCU: Ha! Poliția! Poliția e aservită... (Aparte.) Dar nu totdeauna cui trebuie, ha-ha-ha...

DOAMNA GEORGESCU: Au răpit-o pe Miți, dragă! Au răpit-o de-a dreptul! Vor
10 000 de euro recompensă...Și dacă tu refuzi, să știi că eu sunt în stare să mă otră... să-mi tai... să te părăsesc!

DOMNUL GEORGESCU: Ei, asta-i bună! Ce naivă poți fi, încât să-i crezi! Doar orice prost își dădea seama că toate convorbirile telefonice din această casă sunt înregistrate...Geme casa de microfoane!

REPORTERUL: (Notează) Ge-me ca-sa de mi-cro- foa- ne... Con-vor- bi-ri le sunt as-cul-ta-te...

MASETRUL: Nu scrie asta, imbecilule!


(Sună telefonul. Polițistul nu apucă să răspundă, pentru că receptorul este ridicat cu dezinvoltură de către domnul Georgescu.)


DOMNUL GEORGESCU: (Prompt, nici nu ascultă ce i se zice în receptor) Alo! Ha-ha-ha! Sunteți jalnici, domnilor! Știu că sunteți săraci și că vi s-au terminat fondurile, dar chiar așa, să ajungeți să furați pisicile oamenilor, ca să vă finanțați campania electorală din banii de recompense, asta n-am mai auzit-o până acum! Ha-ha-ha, știi că-i bună? De ce sunt amărâții ăștia în stare, domnule...! (Trântește receptorul.)

DOAMNA GEORGESCU: Ce faci? Tu mă omori cu zile!...

REPORTERUL: Ce-au spus răpitorii?

DOMNUL GEORGESCU: Ageamiii ăia? Când mi-au auzit vocea s-au speriat și-au închis!

PSIHOLOGUL: Vor suna din nou, e interesul lor...

POLIÞISTUL: Stați liniștită, doamnă, lucrurile se vor reglementa, totul e sub control...

PÃRINTELE: Suntem în mâinile Domnului...Să ne rugăm...


(Intră Alice.)


ALICE: Ce e agitația asta? Mamă, tată, s-a-ntâmplat ceva?

DOCTORUL: Domnișoară Alice, se pare că Miți a fost răpită și se cere o recompensă de zece mii de euro.

ALICE: (Frizând naivitatea.) Serios? Tată, eu cred că trebuie să plătim fără-mpotrivire, până la ultimul bănuț. Altfel o vor tortura pe Miți, nu-i așa, mamă?

DOAMNA GEORGESCU: S-o tortureze? Vai de mine! Hai, dragă, du-te urgent la bancă și scoate banii!

ALICE: Eu cred că acceptă și cecuri. Ce-au spus la telefon?

DOCTORUL: Se-ntâmplă ceva ciudat, domnișoară Alice. Răpitorii n-au comunicat locul și ora la care vor banii. Au închis!

ALICE: (Nervoasă.) N-au comunicat? N-au comunicat??? Extraordinar! Câtă tâmpenie! La ora asta trebuia să fie totul pus la punct...ăăă... ca s-o salvăm pe Miți!

DOMNUL GEORGESCU: (Foarte încântat.) S-au speriat de vocea mea!

ALICE: (Aparte.) Nu se poate! Dobitocul!

DOAMNA GEORGESCU: Vezi, madam Clara, cât se consumă fetița mea? Cât ține la Miți? Dar de ce nu mai sună?

ALICE: De ce nu mai sună?

POLITISTUL: Să ne păstrăm calmul... În situații de criză e ceva absolut necesar.

DOCTORUL: Eu cred totuși că pisica-i moartă..

PSIHOLOGUL: Moartă de mult...

MAESTRUL: Moartă și-ngropată...

DOMNUL GEORGESCU: Așa fac dușmanii mei politici: aruncă mâța moartă peste gard, în ograda adversarului... Jocuri murdare, domnilor...


(Se aude soneria. Toti tresar. Răspunde Florica.)


FLORICA: Ce vrei, mă? Pleacă, pleacă de-aici!

ÞIGANUL: (Intră până-n mijlocul salonului.Are în mână un sac murdar, în care se zbate ceva. Cu glas puternic.) Hă, cucoană, c-am găsât-o! (Agită sacul.) Scoate paraii...

DOAMNA GEORGESCU: Cine-i ăsta, dragă? Scoate-l afară...

DOMNUL GEORGESCU: Cetățene, ce poftești?

ÞIGANUL: Am găsât-o, boiarule, mânca-ți-aș ochișorii matale... Scoate mia de parai...

POLIÞISTUL: (Neîncrezător.) Ãsta-i răpitorul?...

PSIHOLOGUL: Nu, imposibil. Nu corespunde profilului psihologic. Pe ăsta nu l-ar duce capul...

ALICE: Ce-ai găsit, mă? Ce-ai găsit? N-aveai ce să găsești! Cară-te!

ÞIGANUL: Ham găsât mâța cucoanii... pisâca...Mi-o citit puradelu’ pă stâlp, pă hârtie...1000 de parai lu care găsăște pisâca...Iete, ț-o găsâi io-n tomberoane!

DOAMNA GEORGESCU: Miți a mea-n tomberoane? Miți a mea-n mizerie??
Dă-o-ncoace mai repede! Miți, vin’ la mama!

ÞIGANUL: Hă, că n-o dau! Nu dau nici o pisâcă pân’ nu văd gologanii! Să moară copchiii mei, să mor în pușcărie...

POLIÞISTUL: Hai, scoate marfa, fără nasoale, că ți-o iei pe spinare! (Scrie în carnețel.) Proces-verbal... încheiat astăzi 10 mai ...de confiscare a mărfii ilegale...... S-a confiscat una bucată pisică sustrasă de numitul... cum te cheamă?

ÞIGANUL: (Văicărindu-se.) Hauleo, da’ n-o furai, să moară mama, nu ț-am zâs? Era pă după tomberoane, după haleală. Ham luat salamu’ dă la gura copchiilor d-o prinsei, să n-am parte dă noroc!...

DOAMNA GEORGESCU: Dă-i, dragă o sută de mii...

DOMNUL GEORGESCU: (Îi dă o sută.) Na, mă...

POLIÞISTUL: Scoate marfa!

ÞIGANUL: (Scoate o pisică.) Iacăt-o, ce frumușață, mânca-ț-aș!

DOAMNA GEORGESCU: (Consternată.) Dar asta nu e Miți!!! Asta-i neagră! Miți era albă! Albă ca zăpada!

ÞIGANUL: S-a murdărit pân gunoaie, cucoană! Acu’ la o sută de mii cât îmi dăduși, mai vrei și pă alese! Ia-o-așa, că prinde șoareci! Uite-așa un guzgan avea în bot!

DOMNUL GEORGESCU: Cetățene, ia-ți pisica, ia-ți suta, mai na încă cincizeci de mii, dar vezi cu cine votezi duminica viitoare!

ÞIGANUL: Hauleo, că n-am bulitin, boiarule...

DOMNUL GEORGESCU: Las’ că-ți facem... Trimit eu un om la tine-n mahala să vă facă buletine la toți romii. Da’ vi le dă tocmai la vot. Þara are nevoie de votul fiecăruia! Ia vezi, dom’ polițai, pe unde stă, rezolvă treaba, ca duminica ailaltă să fie la votare cu tot neamul lui.

ÞIGANUL: Votăm, votăm, boiarule, da’ după aia ni se face o foame....

DOMNUL GEORGESCU: O să am grijă....

ÞIGANUL: Ș-o sete....

DOMNUL GEORGESCU: Ia nu te-ntinde atâta....Dom’ căpitan, în ziua de votare, la prima oră te duci la ăștia în mahala cu urna mobilă și... ai grijă... mă-nțelegi.... Contez pe dumneata! (Către țigan.) Și tu, hai, cară- te!

ÞIGANUL: Săru’mâna, săru’mâna, să trăiți.... (Dă să iasă.)


FLORICA: Și ia-ți și jigăraia de-aici, că ne umple de purici..



(Îi dă sacul, iar țiganul pleacă.Toți fac haz, cu excepția doamnei Georgescu.)



DOAMNA GEORGESCU: Eu nu mai înțeleg nimic! Îmi pierd mințile! Ba e moartă, ba e vie! Ba-i răpită, ba-i găsită!...

DOCTORUL: Ba e laie, ba-i bălaie!

MAESTRUL: Ba-i aici, ba nu-i aici...

REPORTERUL: Hai la groapa cu furnici....Ha, ha, ha!

ALICE: Vă arde de glume, și eu... adică mama... moare de nerăbdare...De ce nu mai sună răpitorii? Trebuiau de mult să sune și să spună foarte răspicat ce sumă vor, când și unde să fie lăsați banii! Așa fac niște răpitori serioși când cer o răscumpărare! (În șoaptă.) Dobitocul! Îl omor!

DOAMNA GEORGESCU: (Către soț.) Caută, dragă, în seif, trebuie să ai bani în casă, că doar săptămâna trecută ai fost în comisia aia de licitații... Ce mare lucru dacă iei acolo, zece mii de euro...

DOMNUL GEORGESCU: Cu zece mii de euro îti iau o sută de pisici! Zău, dragă,
nu-nțeleg mania asta cu mâțele, în care dau unele femei în vâr...

DOAMNA GEORGESCU: Să nu-ndrăznești! Să nu-ndrăznești să mă faci nici femeie în vârstă, nici nebună! Când m-ai luat, acum douăzeci de ani, nu spuneai așa! Îmi spuneai versuri de Eminescu și alergai după mine cu limba scoasă....Dacă nu cumva alergai după influența și funcțiile din CC ale lui bietul taică- meu! Că el te-a făcut om! Și acum nu merit și eu un fleac de zece mii de euro, ca să-mi scap de la moarte singura ființă care
m-a-nțeles și care m-a iubit vreodată cu adevărat....Ești o bestie! (Îl bate cu pumnii în piept, plângând teatral.)

DOMNUL GEORGESCU: (Bine dispus, cu paharul de coniac în mână.) Stai, dragă, că se varsă coniacul pe costumul de mers la televiziuni, în campanie. N-ai zis și tu că-mi poartă noroc? Și dacă-mi poartă noroc mie, e clar că-ți poartă noroc și ție, îngerașul meu... Cine-a zis că nu-ți dau banii? Am zis doar că poți să-ți iei câte pisici vrei...

DOAMNA GEORGESCU: Eu o vreau pe Miți! O vreau pe Miți și numai pe Miți!... Madam Clara, iartă-mă că te tulbur din meditație. (Aceasta, care moțăia pe un scaun, tresare.) ...Dumneata, care ești o clarvăzătoare așa de înzestrată... încearcă ceva, orice... numai dumneata mai poți să faci lumină în cazul acesta!... Te rog...

MADAM CLARA: O să încerc să invoc spiritul pisicii... să intru în contact cu ea... Dă-mi un lucru de-al ei, așa… (Doamna Georgescu îi dă o zgardă.) așa... încep... încep să văd... Această ființă este moa...(Trage cu ochiul să vadă reacțiile doamnei Georgescu.)...este vi...(Același joc.)...adică...se...zbate între...nu, nu.... spiritul ei este liber... adică rătăcește... nu-și găsește încă locul... Ah! Parcă ar vrea să ne spună ceva!... Dar trebuie mai multă energie, mai multă concentrare....

DOAMNA GEORGESCU: Ce să facem, madam Clara? Învață-ne!

MADAM CLARA: Să facem un cerc în jurul mesei... să ne ținem de mână....

DOAMNA GEORGESCU: Florico, aprinde lumânările și stinge lumina! (Florica se execută.) Trage draperiile...

(Toți intră în joc, amuzați, cu excepția părintelui care adormise în fotoliu.)


MADAM CLARA: Așa....Þineți-vă strâns....închideți ochii....Oooo, spirit al lui Miți, te conjur, vino și vorbește-mi....


(Georgel se arată după draperie, în dreptul ușii. Îi face semne disperate lui Alice, dar aceasta nu-l observă.)


MADAM CLARA: Stați... se simte ceva... ca un foșnet... Un spirit se apropie, vrea să ne comunice ceva!

GEORGEL: (Foarte șoptit, în timp ce dă din mâini din ce în ce mai tare și mai inutil.) A fugit!...garajul era gol!...

MADAM CLARA: Sigur aud ceva...Mai tare, spirite, oricine ai fi!...

GEORGEL: (Ceva mai tare.)Nu mai era nimeni în odaie... Crocodilul... nu mai era în baie...


(Alice deschide ochii, dar nu se dumirește ce se-ntâmplă.)


MADAM CLARA: Spiritele sunt astăzi cam incoerente... cam tulburate... Ce mesaje bizare... PI-SI-CÃ, nu crocodil....ne bruiază ceva....pot fi chiar periculoase când sunt așa agitate....

ALICE: (L-a observat, în sfârșit pe Georgel, dar nu se poate smulge din cerc.În șoaptă.) Spune, spune...

GEORGEL: (Tare.) A fugit nenea Nae din copaie!!! (Dispare după draperie.)

MADAM CLARA: Vai! E de rău! Este un oarecare Nae, foarte furios!

DOAMNA GEORGESCU: Ãsta e frate-tău, Nae, dragă! Vezi, nici mort nu se potolește! Mai aprinde-i și tu câte o lumânare!...

MADAM CLARA: Îmi pare rău... dar nimeni nu-mi poate da un mesaj prea clar... atâta simt... că spiritul lui Miți e undeva departe de noi... și că... (Iluminându-se dintr-odată.) ...da, da.... simt sigur că, acolo unde e, e liniștită și fericită...


EXTERIOR:

(Alice, care ieșise în fugă, și Georgel, în grădină, lângă ușa din spate.)


ALICE: (Zgâlțâindu-l.)Te-ai tâmpit? Ce vrei să spui?

GEORGEL: A fugit! A fugit din garaj! Nu știu sigur pe unde!

ALICE: Ești o catastrofă! Adio recompensă!

GEORGEL: Adio Paraziții și BUG Mafia de ziua mea!

ALICE: Adio Chipendali!

GEORGEL: Adio bungee-jumping din elicopter!

ALICE: Adio silicoane!... Și numai din vina ta! Gândește-te mai bine la o soluție să mai dregem ce se poate! Să se potolească ăștia cu ancheta!

GEORGEL: Am o idee! Dă-mi un pix și o foaie! Și un plic, dacă ai!

(Alice intră și revine cu cele cerute. Georgel scrie ceva, chinuit, pune foaia în plic, fuge cu plicul la ușa din față, pune plicul pe covorul de la intrare, sună tare la sonerie, apoi fuge în spate. O ia pe Alice de braț și o împinge în casă. Intră și el după ea.)



INTERIOR:

(Același salon. Toți sunt buimaci. Revenindu-și, se apucă să mănânce și să bea. Atmosfera devine în foarte scurt timp plină de veselie, ca la orice ospăț cu mâncare pe gratis. Părintele se trezește și el și devine sufletul petrecerii. De doamna Georgescu au uitat toți. Aceasta stă în fotoliu, cu privirile pierdute și cu mâinile în poală. Se aude soneria.)


FLORICA: Doamnă, am găsit un plic la ușă!

DOAMNA GEORGESCU: (Animată brusc.) Dă-l încoace! O fi de la răpitori! Precis! Domnule polițist, citește-o dumneata!

POLIÞISTUL: (Citește cu poticneli, în auzul tuturor, vădit deranjați de la masă.) „Nu vă mai agitați. Așa- zișii răpitori nau nici o piscă” așa scrie...piscă.... „Au văzut poliția șau fugit. Au frut doar să glumească. De fapt sunt băeț buni.” Semnat „Un binevoitor”.

ALICE: (Către Georgel.) Uf, să sperăm că am scăpat!

DOAMNA GEORGESCU: (Apropiindu-se.) Parcă mi-e cunoscut scrisul...Și Georgel mai mănâncă litere...”piscă”, „băeț”...

POLIÞISTUL: S-o ducem la poliție, să luăm amprentele...

GEORGEL: (Panicat.) Ia s-o văd și eu! Nu, nu seamănă deloc cu scrisul meu... (Se face că scapă scrisoarea într-un pahar cu apă.) Am udat-o! Ce păcat că trebuie aruncată! Nu mai e bună de nimic! (O bagă în buzunar.)

DOMNUL GEORGESCU: (Polițistului, confidențial.) Las’o dracu’ de anchetă, că nu pică bine acum, în campanie. Îi iau un pechinez și-ntr-o săptămînă îi trece! (Către ceilalți.) Oameni buni și dragi alegători, se pare că mașinațiunea adversarilor mei a dat greș! Ha-ha-ha! Era eșuată din start! Noi să fim sănătoși!

MAESTRUL: Doamnă Georgescu, fiindcă se face cam târziu, permiteți-mi să mă retrag, nu înainte de a vă dărui acest umil omagiu... Portretul lui Miți... (Îi oferă un tablou de format mic, pe care îl scoate din buzunarul vestonului.)

DOAMNA GEORGESCU: Oh! Parcă-i vie! Doar că nu vorbește! Sunteți un artist de nota zece, maestre!

MAESTRUL: Dar ce facem cu bustul... ăăă... cu statuia... cu monumentul funerar... am dat deja comanda... marmură calitatea-ntâi, mărime naturală... Dacă nu s-a găsit cadavrul... Nu mai pot anula...

DOMNUL GEORGESCU: Las’ că o punem pe șemineu. Ce, parcă mie nu mi-au făcut statuie în viață?

REPORTERUL: Iată și schița articolului meu „In memoriam”.

DOAMNA GEORGESCU: Ia să-l văd... Da, dar scrie și despre zgarda cu diamante... bagă poze, multe poze. Și titlul... Nu-mi place. Scrie așa: „Celebre și bogate” - eu și Miți adică... Ia să văd ce poze ai făcut... Văd că tu ai pozat-o mai mult pe Alice... (Reporterul face un gest de scuză.)

POLIÞISTUL: Doamnă, cu regret trebuie să raportez că trebuie să plec, sunt de gardă...

PÃRINTELE: Și eu trebuie să plec, fiica mea... Încurcate sunt căile Domnului... Și mi-e că se-ncurcă și mai tare dacă nu ajung la preoteasa acasă la timp... Împacă-te cu ideea...Voia Domnului, taică...

DOCTORUL: Și noi trebuie să ne luăm rămas-bun...

DOAMNA GEORGESCU: Vă înțeleg și vă mulțumesc că ați venit... Doar un singur lucru vă mai rog: să păstrăm un moment de reculegere în memoria lui Miți, oriunde o fi ea!


(Toți stau în picioare, cu capul plecat, încremeniți. Deodată, în această liniște mormântală se aude distinct: MIAU! MIORLAU! De mai multe ori.)


DOAMNA GEORGESCU: Asta e Miți!!! E o minune!!!!

FLORICA: E Miți pă gardul vecinului, doamnă, cu Tom, motanul generalului! I-auziți ce serenade-i face!


(Se aud miorlăituri pe două voci.Florica trage draperiile și toți pot urmări spectacolul.)


CADRU EXTERIOR :

(Cele două pisici, pe gard, într-o imagine idilică. Muzică adecvată.)


INTERIOR (În salon.)

DOAMNA GEORGESCU: Vai! Ai avut dreptate, madam Clara! Miți a mea e fericită! Miți e îndrăgostită!... Să nu-i tulburăm fericirea!... Și Tom... Ce motan!... Ce blană!... Ce mustăți!... Ce situație!!!... Nici nu se putea mai bine... Ce pereche minunată!... N.am mai fost așa de fericită de la nunta mea... Florico, toarnă șampanie!... Veniți cu toții la fereastră!... Ne-ai dat emoții, Miți, dar te-am iertat! Suntem ca-ntotdeauna alături de tine!...Adio, Miți! Adio! Fii fericită!


(Toți ciocnesc lin paharele și rămân siderați, ascultând miorlăiturile.)


GENERICUL