agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-06 | |
- Ce te-ai sculat așa devreme? Nu puteai să mai dormi?
- Eh! M-am sculat ca să nu faci mata retenție urinară. (Enoh se duce în tufiș. Apoi, după micțiune, se-ntoarce. E apostrofat.) - Asta – ca să nu mă mai dojenești în fiecare dimineață… - Știi ce-am văzut? M-am dus puțin mai departe. Un pom hidos. - Ia arătă-mi-l și mie. Să văd: nu ți se năzare? Eu nu-l știu. (O iau printre ruinele cetății Tomis, până spre portul antic, la terme.) - Bătrânul Eli mi-a spus odată că am ochii foarte curați. Marini. - Eli nu se poate înșela. A răsădit în loc de soare un pom care face mutre. - Nu. Iată! Trunchiul lui nu-i sculptat de nimeni. Taman capul lui Buddha! - Poate fi și capul lui Mahomed. Sau al lui Odin, cu ochiul barosan și sfânt. (Amândoi se uită lung la minune. Scoarța-i puțin cenușie. Maro spre negru.) - Din acest cap al fragedului bulb lemnos ies crengi subțiri. Înfloresc. - Da. Și se aud păsări. Sunt pe-acolo și năpărci. Jderi, veverițe, pești. - Ei, na! Uite și-un rechin. Și-a pus aripa laterală pe-o pisică de mare! - N-o sfâșie! A luat-o pe sub manta. Ce soi o să iasă din ei, derbedeii?! (Enoh și Elias au halucinații, săracii. Au fost angajați să sape negrul țărm.) - Știi ce-am făcut în vis? Îmi luasem, cu gașca din tinerețe cameră la hotel… - Care gașcă? Ce hotel? Mata n-ai avut parte nici de una, nici de alta! - Ia mai lasă-mă-n pace, nepoate! Am văzut atâtea până când mă treziși. - OK. Și eu m-am plimbat până la regina din Saba. Acum o admir pe Riana. - Nu Riana, fraiere! Se zice Raiana! Se vede că nu ți-a plăcut deloc engleza. - Tu erai internaționalist de mic. Eu, în schimb, am spart idoli, am tăiat… - Ce-ai tăiat, a răsărit iarăși! Mulți Barabas ți-au călcat pe urme… Degeaba. - D-aia m-a pus bătrânul Eli să mă răzbun pe nori. Să măcelăresc atmosfera. - Ai zis-o! Îți spuneam că mă instalasem în hotel aici. Colega de cameră... - Aaa! Făceați muzică de cameră... Multe locașuri sunt în al nouălea cer! - Da. Urma să avem concert de chitară și vioară. Ea a primit telefon de la soț. (Nepotul Elias se întristează. Bolta frunții pare să-i asude. Cu adieri de ploi.) - Și, și, nimic? Păcat. Nu mai zi că era cameră. Era o sală de festivități. - Da. Însă uitasem denumirea. Când am văzut-o atât de-adâncită în mobil... - Primise telefon cu taxă inversă din șeol, cred. Altfel nu se explică apelul. - O fi cum zici tu. Nu mă-ndoiesc. După ce săpăm tot, o să se interzică asta. - Da, păcat. Asta-i tare dureros. Femeia sus, bărbatul ei jos! Poate-l scapă. - Să continui. Eram încălțat. Nu m-am uitat cum am ieșit îmbrăcat pe terasă. (Enoh își aprinde pipa sa, a păcii. Îi dă un fum și nepotului. Ãsta fulgeră.) - Ce-i cu porcăria asta? Altceva inventat de Baal, de sicofanți. Mai dă-i în…! - Habar n-ai ce-i aia Stufstock. Rolling Stone. Doors. Bob Dylan. Joan Baez. - Nici o treabă n-am cu ăștia. Mie mi-a plăcut muzica populară și clasică. - Să revin. Printre hoteluri erau pietre mari, ovale. Mai încolo Marea Neagră. - Erau calde, era plajă, era soare. Of, lucrăm numai primăvara și toamna aici. - Și am constatat că ieșisem fără slip. În halatul nostru de casă, obișnuit. - Da, în toga aia, în care nu dormim niciodată de fapt, ci veghem, lucrăm… - Nu mai suportam. Voiam să-mi răcoresc gambele. M-am dus încolo. (Enoh indică fluturând cu mâna, nu cum face Eli, pe bolta Capelei Sixtine.) - Vrei să spui pe la Cazino! Pe scara aia, din dreapta clădirii. La cormorani. - Nu știam că-i zice Cazino. Tu te pricepi la istorie și geografie. Ce văzui?! - Ei, ce ți s-a mai arătat, contemplativule? Poate te-ai întâlnit cu vreo Medee. - De Medeea am auzit și eu. Nu, văzui turiști din țară, stând în apele termale. - Ieșeau apele ca gheizerele prin stabilopozi? Sforăia monstrul, leviatanul... - Nu se vedea, nu mirosea urât. Oricum, intrai descălțat. Am pășit pe trepte... - Ca la vechile terme din apropiere, de la Edificiul cu Mozaic, bizantin. - Exact. Brusc, efectul vindecării mă făcu să zăresc jos o arenă de amfiteatru. - Curios! Apa e doar aburi. Este sulf lichid, mângâietor. S-a retras dintre voi. - Da. Eram înghesuit, pe trepte. O femeie avea un ghiveci. M-am ferit de ea. - Poate venise cu planta ei preferată, care-i murise. Spera s-o învieze în ape. - Îți spun că aveam încălțările cu aripi în mână. Ghiveciul a căzut. Să bea. Eu am fost însă cel admonestat de-un custode al vechilor terme bizantine. “Ce cauți neechipat, tinere, venind și cu adidașii ăia rupți în apa sfântă?” Răspunsei: “Am martori pe toți din jur. Nici n-am atins-o pe femeie. Nu?” Ceilalți mi-au răspuns: “Și dacă o atingeai puțin, puștiule, se supăra?” - Da, se pare că localnicii ăștia de-acum stau să se uite la ridurile femeilor. - Așa-i, Elias. Eu unul am trăit o sută de ani, până m-a răpit. Uite ce față am! - Bătrâne Enoh ! Dă-ți jos fața zbârcită de crocodil. Ești de fapt Bodhisattva. - Și tu mai lasă aerul ăla marțial, nipon-chinezesc, maestre Bodhidharma! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate