Scena 1
Naratorul, Bătrînul, Tînărul, Copilul

N:
Tăcerea s-a cuprins lichid cu noaptea.
Din lună cad misterele năvală.
Cei trei, cuprinși de voluptatea
Tăcerii, vrerea și-o găsesc egală
De-a merge-n mersul lunii, sus,
Spre a deschide ușa cea ovală;
Că ușă pare, către ce nu-i spus.

Și trece timpul unui ceas aproape
Pînă voința li se-ntoarce-n trup.
În ochii lor sclipind în mii de ape
Lumina pămînteană urcă-n loc
Iar punțile din suflet li se rup.


"Iată c-a fost și-al clipei lungi soroc!"
Rosti bătrînul, închegîndu-și glasul.
"Atît, numai atît ne fuse masul
Și ne-am întors la fum, tocmai din foc."
"Bătrîne" spuse tînărul spășit
"În noaptea ce-o urma, ne vom întoarce;
Pentru o clipă, vrerea ne-am hrănit."

B:
Dar clipa asta-n urmă vrerea-mi stoarce;
Îți e ușor - ai multe de trăit.

T:
De nu ai multe zile hărăzite
Nu-nseamn-atunci că mai aproape ești?

B:
Un ghimpe-n mine îmi aduce vești
Și-mi spune despre căile zărite
Că sunt minciună, vis, neadevăr.


Scena 2
Copilul singur

De ce s-or fi certînd... nu pot pricepe...
Și cum să spună una de-asta Bunul
Că ce am văzut ar fi neadevăr...

Mereu se ceartă; și-apoi cînd începe
N-o lasă locului niciunul
Că zici - acuș, acuș se iau de păr.

Ia uite! Uite colo! Vezi?
Mi s-a părut o stea... Dar nu mai e.
Acolo, sus, cresc stele în livezi
Și-acele coapte prea, cobor în paie.

Se face-un negru-atuncea în pămînt
Da' negru rău, mai rău ca răul
Și orișice-mprejur, fie și vînt
Înghite-ntr-o clipită hăul
De zici că-i nemîncat de-o săptămînă.

Acolo lor le place mult să stea,
Să prindă gaura aceea cu o mînă
Și să se-ntrebe ce o fi în ea

Mie nu-mi place; mie-mi place zborul.


Scena 3
Batrînul, Tînărul


T:
Și-atunci ce este de făcut?
Că tot ce am văzut în clipă
La-ntors în toate se risipă
Și graiul nost' rămîne mut.

B:
Nu știu... Nu știu!... Doresc...
Curînd, cît mai curînd să mor
Că mă usuc, mă sting de dor
După tot ceea ce iubesc.

Și ca nebun, v-am tras pe voi
Copil și tînăr - joc, amor
Spre triști perți-aceștia goi
Mînat de egoistu-mi dor.

De-ar fi să pot, v-aș dezlega.

T:
Am vrut o vreme asta, tată,
Dar sunt legat de calea ta
Și tînăr nu-s mai niciodată.

B:
Dar el? Copil fără de vrere?

T:
Copilul nu există, tată...
Precum ești tu, e o părere
În soarta care mi-a fost dată.