Anna: Dragul meu, prost mai ești.
Tom: Prost…
Anna: Da, prost. Ești foarte prost. Ți-am zis de atâtea ori, dar tu nu vrei să înțelegi!
Tom: Păi dacă sunt prost…normal că nu pot să ințeleg.
Anna: Prost, imbecil și nesimțit.
Tom: Nesimțit? De ce sunt nesimțit?
Anna: Ești nesimțit, pentru că mă lași să îmi bat gura degeaba.
Tom: Păi lasă-mă în pace, nu mai vorbi cu mine. Pleacă.
Anna: Da’ nesimțit mai ești! Acum mă dai afară! Halal bărbat!
Tom: Dacă vorbesc cu tine sunt nesimțit. Dacă nu vorbesc cu tine, iar sunt nesimțit. Nu mai ințeleg nimic.
Anna: Păi nu ințelegi, pentru că ești prost.
Tom : (incet)Bine că ești tu deșteapt...
Anna: Ce-ai spus?
Tom: Ai auzit foarte bine ce am zis, nu te mai prosti atâta.
Anna: Nu am cum sa ma prostesc, pentru ca eu nu sunt proasta.
Tom: Bine. Dar cum se face că , fiind atât de deșteaptă, stai cu un prost?

Anna începe să plângă încet

Tom: De ce taci? Aștept un răspuns.
Anna: (plângand) De ce? Pentru că te iubesc, prostule. De aia stau cu tine.
Tom: Te rog, nu mai plânge. Hai să ne plimbam un pic. E o seară frumoasă. Cerul e senin și se vad stelele.
Anna: (ștergându-și lacrimile) Da, e frumoasă.