POPORUL ELF

Personaje:
EURICE – elful de pădure (cea mai frumoasă tânără din neamul elfilor).
TORR – stăpânul elfilor (tatăl Euricei, bătrân înțelept).
GERR – un muritor (îndrăgostit de Eurice).
LARR – elf (comandantul armatelor regale, îndrăgostit și el de Eurice. În cele din urmă devine trădător).
AMOD – elf (ostaș în comandamentul I al armatei regale).
ALKOR – stăpânul întunericului (deși la început prieten, devine dușman al elfilor, având puterea de a se transforma în orice ființă dorește).
DENIS – zâna pădurilor albastre (păduri pline de mistere, ascund magia de ani de zile).
INICE – stăpâna gromilor (asemănători unor pitici, cu urechile lungi și tăiate în vârf, păstrători ai spadei dreptății, singura ce poate pune capăt luptei dintre elfi și Alkor).
COPACUL – străjerul pădurii.
DRACK – conducătorul armatei întunericului (ființă fabuloasă, întruchipată asemănător unui diavol).
DISCORDIA – zeița răzbunării (fată în casă a elfilor).


Actul I, Scena I – Pe un tărâm mirific, al cărui locuitori își aveau casele în copaci, tărâm plin de ape și verdeață, casa elfilor. Personaje: Eurice, Gerr și Larr, în casa stăpânului.

LARR: Amarnică e lupta asta, fără de noimă. Nu îi văd rostul, n-o înțeleg. O risipă de energie, o veșnică nepace... De ce ne urăște atât de mult? Cu ce-am greșit trăind aici? Ce gând ascuns i-am tulburat de n-avem dreptul la liniște? Dacă aș fi vrăjitor, măcar pentru o clipă, i-aș face praf armata. Dar sunt un biet luptător, chiar de comand o armată regală... El deține puterea morții, eu o dețin pe cea a adevărului. Ascultă-mă, Eurice. Nu îți cer prea mult. În schimb fac orice pentru tine. Doar tu ești lumina pentru care merită să lupt, ești idealul care mă face să privesc cu nădejde... (se apropie mieros de Eurice, care nu pare să fie impresionată, îi ia mâna și i-o sărută) Roagă-l pe stăpân să mă lase să conduc singur lupta, aș câștiga, știu cu siguranță. Măcar tu arată-mi încrederea!
GERR: (vădit deranjat, intervine) Știi bine că Torr n-ar accepta. Dacă ești bărbat, luptă! Oricum, intră în atribuțiile tale! De ce o pui pe ea să se milogească pentru tine, ai singur grijă să îți îndeplinești sarcinile. Vrei să scoți cărbunii aprinși din foc cu mâna ei? Arunci, fără pic de rușine, o femeie la înaintare... Că mă faci să vorbesc ca-n lumea oamenilor... de-acolo de unde am venit, mânat de dragostea ce mi-a aprins inima... (se apropie, la rându-i de Eurice, care, de astă dată, pare să fie mai docilă).
LARR: (jocul gelosului) Dar, cine te-a rugat ceva pe tine? Puteai rămâne, foarte bine acolo, cu obiceiurile voastre meschine, cu traiul vostru fad, monoton... Nici măcar nu faci parte dintre noi. Nu te implici, nu lupți. Și, dacă ai face-o, ar fi doar de fațadă, să cucerești dragostea acestei preafrumoase creaturi... Care e problema ta? De ce te bagi în viața noastră? Cine te-a invitat să intri după pofta inimii? Oricum, în lumea voastră am auzit că nu mai e „la modă” iubirea curată, că totul se cumpără și totul se vinde... Nu mă mir c-ai pus ochii pe o prințesă, tocmai fiica stăpânului, preabunului nostru stăpân...
EURICE: (îl întrerupe) Eu, eu l-am invitat, și tata deopotrivă. Are dreptate, în privința ta. Și n-o spun doar ca să-i iau apărarea. Mă arunci în furia tatei, când, de fapt, ar trebui să îți asumi o asemenea responsabilitate. Tu, poate, ești cel care vrea să mă câștige, înduplecându-mi tatăl. Dar, cum singur ai spus, el e mult prea bun ca să-mi impună ceva. Bătăile inimii mele sunt pentru cine știe să le asculte și pentru cine doar eu le voi oferi. Nu vreau, nici eu, să mă implic într-un război ce nu mă prea privește. Vreau, în schimb, să trăiesc, până la ultima clipă, așa cum doresc, viața pe care o am... De fapt, o întreagă eternitate... pentru asemenea prostii, nu merită să-mi irosesc nici măcar o clipită... Trăind în afara timpului, încercăm să invadăm spațiul! De-aia atâta zbucium fără de rost. Viață...
LARR: Așa crezi tu? Că ai o viață? Și ce faci cu ea? Ce vei face? Ce viață va fi, atunci când vei robi pentru întuneric? Ce viață va fi, atunci când copiii tăi vor crește în umbrele morții? Dacă nu e pace, nu e nici iubire și nici invers. A lupta pentru inimă e o utopie! Inima se cucerește cu liniște, nu cu război... Și, crezi că pe el îl poți lua cu tine? Te înșeli. E doar un muritor, Gerr va fi ucis înainte să apuce să spună vreun cuvânt, iar tu vei fi aruncată în cea mai adâncă grotă a întunericului. Deschide ochii! N-aveți viitor, cum n-ați avut nici trecut. Doar prezent, ce, iată, deja a trecut... În lumea lor fug după timp, suferă pentru el... Ai putea să mergi și tu acolo, să vezi. Asta vrei? Mai bine lupți și mori demn, decât să te ascunzi în brațele unui bărbat. Orice ajutor ne e de folos. Cum poți, chiar tu, să arunci astfel de vorbe? Nu îți pasă de neamul tău, de viața ta și a urmașilor tăi? Ce fel de monstru zace în tine? Oricât ai fugi de neamul tău, mai departe sau doar împrejur, mai devreme ori mai târziu, rădăcinile te vor atinge. Ești un elf de pădure!!! Nemuritor! Și încă nu unul oarecare, chiar prințesa, cea mai iubită de pe întregul nostru tărâm...
EURICE: Ai dreptate (cu lacrimi în ochi). Sunt egoistă... dar plină de iubire. O iubire ce-mi împăinjenește rațiunea... Cu un destin mai puternic decât noi, degeaba luptăm. Mai bine am construi, împreună un drum mai bun pentru ai noștri. Nu am gândit așa departe, cum poți tu să gândești. E țara mea, îmi e moștenire. Sunt un elf și, oricât inima îmi cere să mă sacrific, originile mă revendică de la începuturi... Trebuie să lupt alături de voi, am să...
GERR: Nu! Nu spune asta! Vei fi ucisă în război, iar eu? Eu? Nu pot trăi fără dragostea ta. Am renunțat la tot, doar pentru că tu ai răspuns iubirii mele sincere. Nu poți schimba un destin, dar îl poți face mai bun, merită să lupți, într-adevăr să lupți, pentru asta... E țelul spre care tindem, ca oameni, mă rog, ca elfi... De când te-am văzut prima oară, iubirea m-a înconjurat. Mi-am părăsit neamul, pentru a veni în întâmpinarea ta. Orice s-ar întâmpla, n-o să regret clipele petrecute alături de tine. Ar fi o blasfemie la adresa celor mai nobile sentimente. Doar că...
EURICE: E țara mea, nu înțelegi? Sunt sânge din sângele lor, ne-am hrănit cu aceleași scoarțe ale copacilor în care locuim, am băut aceeași apă fermecată, avem bucurii și necazuri trăite împreună... Voi fi regină, iar noi suntem drepți. Un popor nobil și cu cuvânt. Odată ce-am acceptat această ipostază, nimic nu trebuie și nu va putea să mă oprească. Am fost egoistă și rea. Abia acum îmi dau seama de greșeala pe care era s-o fac. Am uitat de poporul meu, și asta datorită iubirii ce ți-o port. M-am lăsat pradă sentimentelor, mai mult decât rațiunii. O ființă, fie ea om sau elf, trebuie să-și găsească echilibrul trăirii interioare. Nu poți să iubești fără să gândești, și nu trebuie să gândești fără să iubești. Sunt nevoită să lupt pentru ei, pentru copii noștri, pentru libertatea noastră. M-au ales, m-au dorit să-i reprezint, să-i încurajez, să-i apăr... Oricât de mult aș suferi, acum simt că trebuie să-ți spun. E o clipă de adevăr, cum la noi o să ai de-a face cu multe. Ne deschidem sufletele ca să ne eliberăm de povara interioară. Poți să lupți alături de mine sau poți pleca. Nu e lupta ta! Nu e neamul tău! E al meu, iar tu poți să fii sau nu, unul dintre noi. Am o prea mare răspundere pentru acești viteji; dacă lăsăm totul și plecăm acum în lumea ta, aș fi nefericit. A venit momentul să punem capăt acestui război ce ține de prea mult timp. Sunt hotărâtă să nu mai dăm înapoi... O revelație a coborât asupra mea și mi-a dat, cel puțin pe moment, răspuns la toate întrebările. Am găsit drumul meu, spre care rătăceam orbește! Nu te uita așa la mine, ochii tăi nu mă pot întoarce. Tata ar fi dezamăgit dacă ar afla că mi-am părăsit țara, poporul pentru ați purta ție dragoste. Te rog, înțelege! E destinul meu.
GERR: (Resemnat) Ce pot să fac pentru a te ajuta? Îmi dau și inima pentru tine, și sufletul, tot ce am. Bine! Voi lupta! Deși, reține, sunt un spirit pacifist! Dar eu nu am sânge albastru, de nobil... Vreau să pun capăt luptei fără noimă, dar spune-mi numai cum? Știu prea bine să mânuiesc arme...
LARR: (Parcă așteptând acest moment, fericit): Îți spun eu cum. Inice, stăpâna gromilor, e cheia întregului mister. Există o singură armă în întreaga lume ce poate pune capăt războiului: Spada dreptății! Se află la gromi, ei sunt păstrătorii de secole. Nu le-o dau decât celor cu sufletul pur, mai pur decât al îngerilor. E o armă periculoasă, se poate obține, cu ajutorul ei, atât binele, cât și răul. Dacă pică pe mâini neștiute, s-ar putea produce un adevărat dezastru. Trebuie să punem mâna cumva pe ea. Inicei îi e teamă să ne-o dea. Spune că Alkor ne-ar putea păcăli și ar putea beneficia de puterile ei oculte. De aceea avem nevoie de ajutor din afară. Fă ce crezi de cuviință, convinge-o, fur-o. Dacă vrei să ne ajuți, numai așa poți.

Actul I, Scena II – Intră Torr, pe ultimele replici.

TORR: Nu! Asta, nu se va întâmpla. Peste cadavrul meu! Nu îl voi lăsa să se ducă la Inice. E un muritor, un pământean, nu are de ce să fie implicat în războiul nostru. Noi suntem ai noștri! Nu văd motivul. E suficient că o iubește pe Eurice. Nici un muritor nu ne-a făcut o asemenea cinste. A ales asta, pentru că inima i-a șoptit așa, deși nici lui nu-i e ușor departe de casă. Noroc că acest „acasă” face parte și din inima ta. Vreau să trăiască printre noi, dacă asta a ales, dar nu va fi niciodată ca noi. Nu are nici o datorie față de elfi. Și-apoi, de ce l-aș trimite la moarte sigură, drumul e greu și plin de peripeții... Viața lui poate fi pusă oricând în pericol...
GERR: Bunule rege! Ascultă-mă! Am luat și eu o hotărâre. Poate sunt dintre ultimii pământeni care ar face asta în numele iubirii. Poveștile romanțate au rămas doar povești. De fiica ta mă vrea drept soț, vreau să dovedesc că sunt bun pentru ea. Vreau să dovedesc elfilor că nu sunt un laș. Aici am învățat să iubesc, aici înseamnă că am învățat să trăiesc și să mor deopotrivă. Că ce-i alta dragostea, decât agonie și extaz? Dacă ea a decis să lupte, atunci o fac și eu. De intru în armată și nimicesc dușmanul, nu voi fi stat degeaba. Vreau să-mi arăt curajul. Iubirea îmi dă puterea să încerc. Ca mine, nu mânuiește nimeni spada. Sunt un bun luptător și vreau să dovedesc. În numele inimii mele de om, mutată pe tărâmul minunat al elfilor. Nu îmi voi pierde viața și, chiar de-ar fi așa, pentru poporul Elf mi-aș da-o cu plăcere.
TORR: Nu! Nu, și iar nu! Nu accept să fii târât într-o poveste care nu te privește. Ești oaspetele nostru, cel mai de vază. Și ești mult mai vulnerabil decât noi. De fapt, nici vârsta ta nu mai e ce-a fost cândva... Pentru noi nu contează, dar la tine o să-și spună cuvântul... Nisipul devine timp numai în cădere... Poate o să crezi că sunt încăpățânat, dar am o armată puternică și vom găsi calea de a ajunge la spada dreptății, daca asta e ceea ce ne lipsește pentru a fi liberi. Suntem un popor străvechi, am mai trecut și prin alte nenorociri. Numai împreună am făcut-o, pentru că unitatea răsare dintr-un sâmbure de iubire. Așa cum ne-am descurcat atunci, demult, ne vom descurca și acum. (încruntându-se, se întoarce amenințător) Iar tu! Tu, Larr! Să încerci să îl convingi să lupte... Ce mârșăvie! De două ori lașitate: ai vrut să ai, lângă tine, un aliat curajos, un adevărat lider, care să-ți pornească oamenii la atac; dar ai vrut să scapi și de-un rival periculos, mult mai bun decât tine... Din pricina unora ca tine, poporul Elf va fi desconsiderat. Suntem ființe nobile, ne-am născut sub acest blazon, iar tu mă duci cu gândul la întunecatul Alkor. Cine știe ce trecut comun veți fi având. Gândești ca el, poate că nici nu meriți să fii comandantul oștirilor mele. Erai altul atunci când, prin tăișul sabiei mele, te-am uns căpitan. Dragostea pentru fiica mea te-a orbit. Nu poți accepta că iubește un muritor. Te macină, te frământă gândul ăsta. Dar, atunci, luptă bărbătește, nu lovi, mișelește, pe la spate, cu atât mai mult pe aliați. Nu îi poți porunci inimii, de aceea nici nu mă opun. O las să își aleagă singură calea. E dreptul ei, să facă precum simte că e mai bine. Și apoi, nu sunt de acord, cu atât mai puțin, ca ea să lupte. Poate că Gerr, după ce se va acomoda, după ce va vedea rosturile acestei lumi, obiceiurile și traiul nostru, va fi un mult mai bun conducător. Deocamdată, eu sunt în viață. Lupt pentru poporul meu, așa că pe fiica mea o las să-și trăiască tinerețea și dragostea, alături de cel pe care-l crede hărăzit.
EURICE: Vai, tată! Dar are dreptate. Ești mult prea dur. Una e iubirea aproapelui și alta e iubirea creatoare... Aproapele meu sunt elfii, deși îmi doresc o familie alături de un muritor. Lucrurile, poate, se vor schimba, dar, deocamdată, elfii sunt și poporul meu. Vreau să lupt, e de datoria mea. Te rog, tată! Lasă-mă, cel puțin, să le dau o mână de ajutor celor răniți. Lasă-mă să le alin suferințele și durerile. Măcar atâta lucru pot să fac pentru cei ce îmi vor fi supuși. Nu-mi va cădea coroana dacă o să mă aplec să-mi servesc supușii; ba poate c-o să mi aurească inima. Nu mă voi avânta în tăișul spadei, acolo unde se dă lupta. Oricât mi-aș dori, sunt doar o femeie, supusă slăbiciunilor Voi face un punct de infirmerie; în felul acesta cei răniți pot fi tratați așa cum merită. Voi strânge toate fetele din regat. Unele sunt mame, altele soții, sunt convinsă că vor dori să își ajute apropiații. Lasă-mă să fac și eu ceva pentru poporul oropsit de această soartă crudă. Cât despre inima mea, după ce-o s-o hrănesc cu iubirea aproapelui, o să-i dau și iubirea aleasă, care, sunt convinsă că, dacă e adevărată, va rezista...
GERR: Mărite! Nu e o idee rea. Să le dea o mână de ajutor celor răniți și să îi tratăm cum se cuvine pe cei trecuți în neființă. Lasă-ne să ne implicăm în lupta asta. Voi fi alături de iubirea mea, sporindu-mi iubirea pentru neamul acesta încercat! Numai coborând în suferința unui popor, îi poți înțelege destinul, rostul și felul lui de a fi. Dacă am decis să-mi schimb viața, o s-o fac prin orice mijloace...
TORR: Da! Ceea ce îmi propune fiica mea, nu e de loc o idee rea. Ai dreptate! Cei răniți ușor, cu îngrijirea necesară, se pot întoarce la război. Așa vom avea, din nou, forțe proaspete... Ceilalți, vor avea nevoie de îngrijire specială. (adresându-se fiicei) Te las să îi ajuți. Dar, să nu cumva să te duci în bătaia spadei! Nu-i locul tău acolo! Aș muri dacă ți s-ar întâmpla ceva! Ești singura fiică pe care o am. Nu e corect ca un copil să moară înaintea părintelui. Vreau să îmi văd nepoții și fiica cum cresc. Pentru mine vor fi mereu copii. Vom face așa cum dorești, aici în mijlocul pădurii, în mijlocul țării. Vom renaște din propriile noastre răni, cu iubire din iubire.
EURICE: Îți mulțumesc, Mărite! Sărut mâna, Tată! Mă simt așa de fericită! Împlinirea mea nu poate fi mai deplină decât cum e acum, când drumul meu pare din ce în ce mai clar, când știu calea și când ea mi s-a eliberat! Îți mulțumesc că îmi dai șansa de a-mi ajuta supușii. Vreau să dovedesc că îi pot ajuta, așa cum o poate face o femeie. Cu mângâieri, dar și cu tărie de caracter. O să le alin suferințele și durerile. Pe cei puternici am să-i trimit, la loc, pe câmpul de luptă. Dăruind, vei împlini. Cei morți, vor avea parte de înmormântarea binemeritată. Ei sunt eroi pentru noi și trebuie cinstiți ca atare...
LARR: (simțindu-se marginalizat) E drept! E un ajutor nesperat. În felul acesta...
TORR: (nervos) Să taci! Nu ți-am dat dreptul să vorbești. Nu uita, tu nu ai dreptul să-i spui copilului meu ce e mai bine pentru ea. Du-te la luptă! Acolo îți e locul. Alături de armata ta! Ce armată e aceea fără un conducător? Și nu vreau un conducător laș și pesimist. O armată are nevoie de un strateg curajos și înțelept! Dovedește-mi-o! Chiar mâine mă voi avânta în luptă, alături de supușii mei. Avem nevoie de ajutor, oricine ne e de folos.
GERR: Nu! Nu, rege! Nu face asta! Poporul are nevoie de tine, dar nu pe câmpul de luptă. Conducătorii au fost întotdeauna în linia a doua, umbre mișcătoare, marionete ale istoriei, feriți de bătaia glonțului. Lasă-mă pe mine să mă avânt în locul tău. Voi fi demn, vei fi mândru de viitorul ginere. Așa cum tu îți ceri dreptul la popor, vreau și eu să sper că, fiind acceptat, o să fac parte din el, și-atunci o să lupt alături...
TORR: Gerr, Gerr, Gerr. Am impresia că vorbesc în van. Þi-o repet: dacă vrei să ajuți, ajut-o pe Eurice să ridice cortul pentru răniți. Mult mai bine vei ajunge să cunoști elfii, decât pe câmpul de luptă, acolo unde n-ai timp de analize, unde totul e impuls și inspirație, atenție și curaj. Tu nu te avânta în furia spadei. Poate că ești un spadasin desăvârșit, dar nu doresc să văd lacrimi amare pe chipul fetei mele, atunci când vei fi răpus. O singură atingere va fi de-ajuns să cazi și să nu te mai ridici. Și-atunci inima mea, când va vedea sfârșitul fericirii fiicei mele, nu va mai rezista... Pentru binele meu...
GERR: Prea bine, rege! Eu, mă supun! M-am convins, încă o dată de înțelepciunea Măriei tale. Am să-ți respect dorința. O voi ajuta pe Eurice. Tot nu e timpul pierdut. Dar, vă implor, Maiestate, lăsați-i pe ostași să lupte. Au nevoie de un asemenea conducător, nu de un frate de suferință, în grija fiicei...
TORR: Așa te vreau, băiete! Așa! Acum, eu și cu Larr vă părăsim. Îl conduc până pe front, vreau să văd cum se descurcă armata mea. Tare mi-e teamă că Alkor pune la cale un vicleșug. (Iese!)

Actul I, Scena III – Gerr și Eurice, rămași singuri.

GERR: Acum, că regele s-a dus, vreau să îți fac o mărturisire. N-am să-mi calc promisiunea făcută, de-a nu intra în luptă, însă pot să fac ceea ce, de la bun început am vrut. Am să plec în căutarea spadei. Oricum, e mai puțin riscant decât în bătaia puștii. Nu vreau să te opui. Ascultă-mă până la capăt, nu te grăbi să mă refuzi! Dacă regele se avântă în luptă (și, după cum l-am văzut plecând, așa va face!), nu va rezista mult. Trebuie să punem capăt unei adevărate tragedii. Și, știm cu toții, un singur lucru ar putea-o împiedica. Mă duc în căutarea spadei, așa vom pune capăt unui război, vom salva vieți nevinovate și vom putea trăi în pace. Lasă-mă să merg pe acest drum. E pentru elfi. E pentru noi. Viața ni se va îmbunătăți, ne vom crește copiii în pace. Nu te opune, Eurice! Te conjur! Ești sufletul meu și știu că vei înțelege, așa cum eu am înțeles imboldul tău...
EURICE: Tata ți-a interzis, în primul rând asta, abia apoi intrarea în luptă. Mare-i va fi mâhnirea, când va afla. Ascultă, Gerr, dragul meu! Dacă va bănui măcar că i-ai ieșit din cuvânt, se va înfuria. Se va opune căsătoriei noastre și cine știe ce se va mai întâmpla? Eu vreau să pleci în căutarea spadei, am încredere în tine, dar îmi e teamă de furia regelui, mi-e teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla cu noi... Și-așa dragostea noastră este supusă testului vremii. Numai o minune ne-ar putea uni pe vecie. Repet însă, tatăl meu ne-ar putea despărți definitiv.
GERR: Nu e obligatoriu ca regele să afle. Dacă se va avânta pe câmpul de luptă, nu va mai avea timp și de mine. Poate nici de tine. Oricum, sper să nu lipsesc foarte mult. Deși nici lupta asta continuă nu poate aduce nimic bun. Fiecare clipă înseamnă pierderi de vieți elfești. În timpul ăsta tu vei găsi explicații, ori de câte ori se va întoarce acasă. Ești iscusită în a țese vorbe meșteșugite, ca orice femeie. Oricum unui bărbat îi e greu să-ți reziste, cu-atât mai mult tatălui tău. Chiar de-ar fi să afle, dacă tu vei dori, nu se va întâmpla nimic rău. Vom izbândi, iubita mea. În felul acesta voi dovedi că sunt și demn de tine. Că sunt vrednic de-a intra în neamul vostru, de-a procrea împreună cu tine alți viteji... Chiar astă noapte voi pleca, fără să mă vadă nimeni.
EURICE: Amară îmi va fi inima. Așteptarea mea, cu ochii ațintiți spre câmpul de luptă, îngrijind victime nevinovate, care nu vroiau decât pace... Ce stupid! Să lupți pentru pace! Atâta chin și durere. Apoi tu... Dorul meu secătuindu-mi fiecare clipă, gândurile întunecându-mi orizontul... Doar ruga și speranța îmi rămân. Măcar de ai avea un tovarăș de drum, m-aș simți mai în siguranță. Cine îmi va aduce vești de la tine? Of! Sufletul meu va plânge pelin. Degeaba, te iubesc! Și asta învinge totul și-mi dă tărie!
GERR: Þine această piatră. E piatra verde a sufletului meu. De câte ori tu vrei să știi de mine, privește piatra. Ea îți va spune dacă sunt bine ori nu. Dar, să nu îți fie teamă. Am să mut munții, dacă e nevoie, și tot am să vin cu spada dreptății. De sunt rănit ori de voi fi prins, să nu disperi; am să scap din capcane și am să vin din nou la tine. Chiar dacă ar fi să fie cu ultimele puteri.
EURICE: O, Gerr! (îi cade în brațe!)
GERR: (îmbrățișare pătimașă) Iubita mea, să nu ai teamă! Fii puternică, ca o adevărată regină! Voi găsi spada și voi pune capăt războiului. O să-i dovedesc bătrânului tău tată că sunt un bun luptător, poate așa și Larr va înțelege... dar lasă. Oricum, sunt un optimist incorigibil. Vreau să-ți transmit și ție din liniștea mea. Numai așa se poate construi, pe ape limpezi... Dar hai, mai bine, să urzim un plan!


Actul II, Scena I – Pe câmpul de luptă: Torr, Larr, Drack și Amod

TORR: Privește, Larr! Uite-i ce îndârjiți sunt oamenii lui Drack. Luptă ca niște câini. Dacă o ținem tot așa, armata noastră se va spulbera. Nu avem luptători destoinici! Parcă sunt nemâncați și n-au pic de vlagă. Sunt slabi, bolnavi, răniți, nu știu cât vor mai rezista. Ar trebui să-i încurajăm cumva.
LARR: Așa-i, Mărite! Armata noastră are nevoie de forțe proaspete. Sper ca Eurice să-și pună repede în practică planul. Armata lordului întunecat se mărește pe zi ce trece, în schimb a noastră se împuținează. Nu avem oameni! Dar, ce mi-e dat să văd? Drack se îndreaptă spre noi. Și poartă cu steag alb. Să fie cu gânduri pașnice?
AMOD: Am să-l dobor!
TORR: Nu fii nesăbuit! Lasă-l să ne vorbească. Nu vezi că vine ca sol? Poate ne aduce vești sau poate chiar și pacea. Câtă nevoie avem de-o veste bună acuma. O, Doamne, dă-mi putere! Ajută-mă să trec și peste ăst război care nu se mai termină. După, cine știe...
DRACK: Mărite! Mă înfățișez în fața prea bunului rege. Am vești pe care trebuie să vi le comunic de îndată.
TORR: (recăpătându-și ținuta și atitudinea de rege) Atunci, vorbește! Ce mai stai? Sper doar să fie o amânare sau un tratat de pace. Poporul meu este sătul de-atâta război, pe care voi îl prelungiți fără rost. Nu v-ați mai sătura de atâta sânge!
DRACK: Se poate numi și așa (râde mișelește). Stăpânul meu a hotărât: o vrea pe Eurice! De i-o vei da drept soață, războiul va înceta. De nu, vai de voi! Armata și-o va dubla și vă va spulbera. Ai două săptămâni întregi să te gândești (face o plecăciune). Eu cred că e un târg corect!
LARR: Să se gândească! Să se gând...
TORR: Taci, Larr. Să mă gândesc? Nici nu încape vorbă! Spune-i nebunului că s-a pus cu cine nu trebuia. N-am să-mi dau fata, nici chiar dacă întregul meu popor va muri. Nu mă las înșelat! Blestemați să fiți...
DARCK: Dar, nu suntem deja? Să trăiești în fundul pământului, înconjurat de flăcările iadului, nu-i un blestem? Vă plângeți soarta, dar nu aveți minte!
AMOD: Să nu îndrăznești să-mi jignești regele. Te voi face una cu pământul, te voi trimite în cazanele iadului. Lasă-mă, rege, să-l dobor. Lasă-mă să lupt cu el...
TORR: Nu! Categoric, nu! Războiul e acolo (arată spre câmpul de luptă). Acolo o să ai ocazia de-a-l înfrunta. Nu! Nu aici în fața mea. E prea multă durere și așa. Nu vreau să văd mai multă. Să văd cum te târăști..., of, Amod! Tu ești tânăr și mult prea impulsiv.
DARCK: Acum, când ați putea pune capăt unui război, ce faceți? Și apoi, e un preț mult prea mic (o femeie!), în comparație cu miile de vieți care vor fi salvate...
TORR: O femeie, da! Numai că în pântecul ei se ascunde o lume. O lume de regi ai elfilor, puternici și nepieritori! Acea femeie va rămâne alături de tatăl ei și alesul inimii sale! Dumnezeu va aranja totul așa cum trebuie. Flăcăii mei, nu vă faceți griji!
DARCK: Eu zic să-și facă. Dacă Eurice nu va deveni soția lui Alkor, cu toții veți fi nimiciți.
TORR: Câtă nenorocire, câte nesocotință. Nu știți a face decât rău, astfel încât voia Domnului să nu fie hărăzită pe pământ. Vrem doar libertatea și pacea pentru semenii noștri, nu am cerut niciodată prea mult. Dorim o viață fără grija războiului. Dar, dacă în schimb îmi ceri ce am mai de preț, prefer să mor luptând, decât să-mi văd copila nefericită în labele monstrului acela. Prefer să o ucid cu mâna mea și știu că va muri fericită. Nu cer mai mult decât atât. Libertatea copilului meu și a poporului.
DRACK: Eu zic să mai cugeți, mărite. E o cale dreaptă de a pune capăt unui măcel...
TORR: De când știți voi ce este dreptatea? De când cunoașteți voi cuvântul „măcel”? Știți ce e mila, îndurarea, suferința, dragostea pentru propriul copil? Dacă ați fi cunoscut măcar un sfert din toate astea ați fi înțeles că războiul nu este o soluție. Dar de aceea v-ați născut din era întunericului, pentru ai pedepsi pe cei nevinovați, pentru a vă bucura de suferință, moarte și cruzime. În schimb asta nu se va termina așa. Prefer să îți dau spada și să mi-o înfigi în inimă, măcar mor înnainte de a vedea măcelul pe care îl comanzi cu atâta iscusință și plăcere (și-a dus capul în palme). Mă las în voia destinului, dar voi lupta până ce ultimul elf își va da suflarea. Mai bine un popor mort decât unul birut și supus sclaviei.


Actul II, ScenaII – Torr și Larr, rămași singuri.

TORR: Amarnic îmi e dat să sufăr. Nu mai am forță să continui. Alkor îmi cere tot mai mult, oare cu ce i-am greșit? In vremea, erei vechi, eram prieten buni. El s-a născut din iad, a fost și este, o ființă fără înfățișare. Chipul i se schimba în funcție de starea sufletească. L-am îndrăgit și l-am primit în casa mea, dar originile l-au chemat. Forța întunericului este nebănuită. Născută din cine știe ce vrăjitorie, din cine știe ce gând întunecat al măritului Univers. Ei ne-au fost dușmani tot timpul. Ne-am înțeles cu dwarfii, gnomii chiar și cu trolii, popor sortit întunericului, apoi cu omul și în cele din urmă cu cele mai crude ființe ale pământului, harpiile. Doar cu Alkor, nu am reușit să ajung la pace. Gândul mă frământă. Nu mi-a spus nici până în ziua de azi motivul pentru care mă urăște atât. Îmi răsplătește bunătatea cu ură, sânge, moarte, cruzime. Nebănuite sunt misterele înaltului și puternicului Univers. Cum se poate transforma o ființă din prieten în dușman? Mă întreb în fiece zi. Răspunsul e în inima Universului, sau în spada Inicei. Nu îmi permit să mai trimit elfi după spadă, cei mai mulți nici nu ajung până acolo, iar cei care ajung sunt refuzați și își găsesc sfârșitul pe drumul de întoarcere. Nu pot decât să sper că va fi și pentru noi o minune. Ascultă Larr...Am de gând să o trimit pe Eurice printre oameni, cel puțin acolo va fi în siguranță. Am să-l rog pe Gerr să fugă cu ea. Aici nu mai este sigur. M-aș simți mult mai demn de luptă știind-o pe ea în siguranță. Nu spui nimic?
LARR: Ce să spun mărite? Nu pot să mai scot nici un cuvânt. Știi bine, înțelptule cât de mult o iubesc pe fiica ta, dar în asemenea condiții o prefer lângă Gerr decât în mâinile întunericului. Aș face orice pentru ca fericirea ei să fie completă și am înțeles că nu va fi fericită alături de mine. O iubesc..., dar asta nu îmi dă dreptul să o despart de cel iubit. Nici ție, mărite nu îți dă dreptul să o desparți de părintele ei. Îți spun cu regret că, atâta timp cât va ști că este război, nu va accepta să-l însoțească pe Gerr...
TORR: Va accepta! Am un plan ce nu va da greș (zâmbește cu subânțeles). Ca orice soață demnă va trebui să-și urmeze soțul. Am de când să grăbesc nunta lor, astfel va fi nevoită să îl însoțească pe tărâmul oamenilor, să trăiască alături de ei și să învețe să-i iubească...
LARR: Iertare, rege! Mi se pare exagerat ce aveți de gând să faceți. Gândul ăsta mă înfioară, e prea tânără pentru a porni într-o căsătorie și apoi, dacă Gerr o va obliga să fugă împreună o să-l urască. O să-l creadă nedemn de dragostea ei pentru că a obligat-o să își părăsească tatăl și poporul.
TORR: Mai bine să-l urască, pe el, pe mine, pe toată lumea, decât să vadă iadul cu proprii ochi. Prefer să blesteme întreg Universul decât să o văd pierind în flăcările întunericului. Mânia și răbdarea mea au ajuns la capăt, măcar fiica să mi-o slavez din acest coșmar, apoi pot să îmi dau duhul fericit. Vreau să mor pentru poporul Elf, dar cel mai mult îmi doresc să mor pentru fiica mea. Așa cum buna ei mamă și-a dat viața pentru a o aduce pe lume. Vreau și pot să mă sacrific pentru un popor întreg, atunci sunt nevoit să mă sacrific și pentru copila mea. Ea e tot ce am avut pe lume, singura alinare, singura adiere, singura rază de soară. Ea trebuie salvată, pentru că e singura care cunoaște secretul rasei noastre și singura ceare o poate readuce la viață.
LARR: Ce spui mărite? Dacă Eurice va avea copii cu Gerr aceștia nu vor fi în totalitae elfi, se va naște o nouă rasă...
TORR: Larr, Larr, cât de naiv ești. Elfii sunt cele mai înțelepte ființe de pe pământ iar omul aproape că i-a ajuns înțelepciunea. Din cei doi se va naște o creatură puternică și mult mai înțeleaptă. Se va naște atât un om cât și un elf, mult superior oricărei alte rase. Și apoi...îți pot destăinui un secret, și îmi poți jura că buzele îți sunt pecetluite?
LARR: Orice mi-ați spune mărite, nu va ieși pe această gură.
TORR: Eurice s-a născut sub semnul celor doisprezece vrăjitoare ale trecutului. S-a născut sub semnul celor de mulți apuși. E singura din neamul nostru care are puterea nelimitată a celor doisprezece, dar încă nu își cunoaște această forță. Atunci când o va descoperi totul va fi bine. Ea va aduce pacea și viața în lăcașul nostru. Ea este ceea ce așteptăm. Nu spada, nu aliați ci ea. Este o zeiță, o vrăjitoare, o forță (a rostit cu mândrie sub privirea îngrozită a lui Larr). Într-o zi destinul se va împlini și, atunci va fi prea târziu pentru Alkor. Acum înțelegi de ce trebuie să ne dăm viața pentru ea? Nici un sacrificiu nu e prea mare pentru cineva născut cu o asemenea putere. E singura noastră șansă, să așteptăm ca forța din ea să iasă la iveală, să o iubim și să îi ofermit tot ceea ce are nevoie pentru ca spiritul ei să se poată dezvolta.
LARR: Dar rege, chiar dacă este născută sub acest semn nu însemnă că forța va fi a ei. Cele doisprezece nu și-au lăsat puterea aievea, și-au ales conducători e drept, dar prea puțin dintre ei au avut parte de puterea care le-a însoțit de-a lungul vieții.
TORR: E drept prea bunul meu prieten, dar înnainte să se nască am visat-o pe prima, ea mi-a dezvăluit că Eurice deține puterea, este vrăjitoare, este zeiță. Mi-a spus să am răbdare și să-i ofer tot ceea ce are nevoie, doar simținduse în siguranță și iubită își va dezvolta această capacitate. Mi-a spus că destinul ei este acela de-a salva poporul iar eu, știu că destinul se va împlini.

Actul II, Scena III – Eurice li se alătură.

EURICE: Aici erai prea bunule?
TORR: Ce cauți atât de apropae de câmpul de luptă, parcă ți-am interzis să ieși din curtea casteluilui?
EURICE: Ce mi se poate întâmpla alături de tine? Știu că mă vei apăra și apoi am venit să îți vorbesc. Am terminat de aranjat tabăra, am adus toate femeile și am făcut rost de pansamente și licori pentru cei răniți. Vroiam să fii cel dintâi care află vestea.
TORR: Și Gerr?
EURICE: Ce e cu el?
TORR: Unde este? Cum poate să te lase să umbli singură în mijlocul unui război?
EURICE: Să nu exagerăm, tată! Lui Gerr i-am dat sarcini de îndeplinit, l-am trimis după lemne, pentru a avea cu ce încălzi apă pentru cei răniți. Se va întoarce înnainte de apus. Pădurea e atât de frumoasă în această perioadă. Cascadele curg atât de lin, sunt atât de limpezi și curate, păsările cerului sunt o feerie pentru oricine se încumetă să le asculte. Avea nevoie de o plimbare, așa că i-am făcut rost de una. Războiul acesta îl macină și pe el la fel cum mă macină și pe mine. Și cel mai rău, este că, consideră că nu ai suficientă încreere în el pentru al trimite la luptă. I-am explicat că nu vreau să moară acolo, dacă va fi să moară va muri lângă mine.
LARR: Prințesă, mai bine te-ai întoarce. Armata inamică e din ce în ce mai aprigă, îmi este teamă pentru viața ta. Să te conduc.

Actul II, ScenaIV – Larr rămas singur.