Emoția "‪Dragoste‬" sau Despre Dragoste

"ceva frumos și niciodată urât. Ceva care îmi dă palpitații și emoții înainte de orice întâlnire cu ea. Iubire. Nu există pentru mine altă emoție. Tremur înainte să o văd..."

Partea I

A fost odată ca niciodată un tânăr Țăran care avea grijă de multe flori, în grădina lui. Una dintre ele, un Trandafir, întârzia să înflorească. Atunci l-a pus separat, undeva înăuntrul casei lui, și a început să aibă o grijă nemăsurată și exagerată față de el.

Deși la început îi mergea bine, înflorise și totul era frumos, la un moment dat a început să se ofilească. Era un Trandafir sălbatic și tânjea după lumina pădurii.

Îndurerat, Țăranul a luat Trandafirul, l-a dus în spatele curții sale, mai aproape de pădure, și i-a pus și un pic de bălegar, la rădăcină, ca să își revină. Însă noaptea tremura de frica lighioanelor care ar fi putut trece pe acolo, să îi distrugă Trandafirul, așa că i-a construit o protecție. Din păcate, această protecție oprea lumina soarelui și, din nou, Trandafirul a început să se ofilească.

Partea a II-a


Într-o zi, o Prințesă a trecut pe lângă gardul din spate al Țăranului orbit de iubirea sa pentru Trandafir, și, văzând starea jalnică a Trandafirului, porunci Servitoarei care o însoțea să culeagă acel Trandafir, cu rădăcină cu tot, și să îl ducă negreșit la serele din palat, să îl ajute să își revină. Ajuns în sere, Trandafirul a început, într-adevăr, să își revină.

În dimineața următoare, Țăranul s-a trezit și a văzut că nu mai era nici urmă din Trandafir, că cineva i-l furase. Înciudat, a văzut urmele, și le-a folosit pentru a depista Hoțul. A mers tot drumul și, când a văzut că urmele duc la palat, și-a spus că sigur fusese vreun Curtean sau Negustor, așa că a intrat înăuntru, și a întrebat pe cameriste și pe servitoare, dacă știau ceva de un Trandafir adus de curând la palat, în stare destul de gravă, pe cale să se ofilească de tot.

Și așa a aflat că Prințesa ordonase ca un astfel de Trandafir să fie dus la sere, pentru a fi salvat.

Partea a III-a


După ce a aflat că Prințesa fusese cea care îi furase Trandafirul, înduioșat, Țăranul a cerut să vadă Trandafirul și a vizitat serele, pe motiv că ar lucra la grădinăritul lor. Nu îl mai văzuse niciodată atât de înfloritor. Așa că a continuat mereu să se întoarcă la sere, ca să îl vadă. Și, pe zi ce trece, nu se mai sătura să îi simtă parfumul, tot mai puternic, și petalele tot mai roșii.

Într-o zi, Prințesa se plimba prin sere și l-a surprins pe Țăranul Grădinar vorbind cu voce tare Trandafirului, și întrebându-l ce nu îi plăcuse la casa lui. Atunci, Prințesa interveni, spunându-i:

"Un trandafir mai înțelept decât Stăpânul lui simte întotdeauna grija și durerea din sufletul lui, și nu numai că rezonează cu ea, ofilindu-se, dar o face și din iubire nemăsurată pentru stăpânul lui, arătându-i de fapt propria condiție a sufletului său."

Partea a IV-a

Au trecut mai multe zile, în care Țăranul reflectase asupra vorbelor Prințesei. Desigur, a continuat să vină la palat, și, la a doua lor întâlnire, acesta i-a spus:

"Și dacă Stăpânul ar renunța la grijă și durere, Trandafirul ar înflori? Dacă aș fi făcut asta, ar fi putut înflori la mine în curte?"

Prințesa i-a răspuns:

"Trandafirul ar avea grijă să ajungă cumva într-un loc sau să aibă un comportament care să provoace renunțarea Stăpânului la grijă și durere. Chiar dacă nu ar fi direct acțiunea Trandafirului, ci a altcuiva. Așa de mult își iubesc florile sau plantele grădinarii."

Și în astfel de clipe versuri nemaiscrise creșteau în inima Țăranului, pentru că, din acel moment, a știut că o iubea.

Urmarea a fost o revoluție, bine cunoscută. Un concurs organizat de Prințesă, prin care cineva trebuia să îi aducă Trandafirul perfect, premiul fiind inima ei. Cele mai frumoase soiuri erau refuzate. A durat 55 de zile. În ultima zi, a venit și Țăranul, modest îmbrăcat, cu un alt Trandafir pe care îl crescuse renunțând la el și la grijă și durere:

"De dragul ochilor ce fulguiesc ca neaua,
Cei care, cu iubire, au aprins în mine steaua
Nopților fără de grijă sau durere, numai în visare
Am crescut, din nou, renăscând, o mărită floare...

Spinii ei i-au fost de-ajuns să o apere,
Iar parfumul ei, nespus, era ca o adiere
A unui paradis demult pierdut, eternă visare
A nopților de lună pline, și de îngândurare...

Lebede ce grațios se-nclină pe a lacului unduire,
În voaluri elegante, ca Prințesa din a mea amintire,
S-au oprit din valsul lor, să admire acea înflorire
Ce deschide inima celui ales să simtă tainica înfiorare...

Deși nu am comori, sau averi nenumărate, peste fire,
Inima mea ascunde tărâmuri apărate doar de spini -iubire;
Calc pe versuri înflorate, înviate de cuvinte de-adormire
În eterna primăvară, vă aduc iubirea dincolo de nemurire..."

Și astfel a fost ales cel mai frumos Trandafir din lume. Urmat de cea mai frumoasă poveste de iubire: Iubirea Adevărată.