agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8206 .



Efectul Cehov asupra ochilor tăi
scenariu [ ]
din Trilogia burgundă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [darie_ducan ]

2016-04-19  |     | 



Personajele:

Vanda
Sonia




(Odaie simplă, cu două paturi, în curs de zugrăvire, desparțită de o scară dublă, de gradină, pusă la întâmplare. Neglijent aruncate, ici-colo, suluri de tapet. Din plafon coboară sumedenie de genți de damă, care mai de care mai diverse și mai colorate. Pot fi ajunse numai cu scara. O veioză chioară într-un colț. Un volum gros de Cehov lângă patul Vandei. Noapte. Vanda și Sonia dorm fiecare în patul ei.)

Sonia (Se joacă cu zalele unei genți, lângă pat): …
Vanda (Calmă) : Termină !
Sonia (Continuă) : …
Vanda : Poți să termini să freci geanta aia? Știi că sună.
Sonia (După un moment de liniște, mișcă geanta căutând ceva în ea): Caut somniferele alea…
Vanda : Vezi, aprinde lumina, să nu iei din greșeală anticoncepționale sau, doamne-ferește, tic-tac.
Sonia : Cu tic-tac trec toate. Chiar și copiii nedoriți. Dar trebuie să ajungă mari. (Aprinde veioza.) Ca să-și dea seama.
Vanda ( Se ridică în fund): De ce nu mă lași să dorm ? (Îi ia geanta și o privește.): Poftim, geantă din cheițe de doze de cola. Cum naiba să dormi după atâta cola ? Cum naiba ? (Trântește geanta cât-colo.)
Sonia (Se culcă. Cu ochii închiși): Mâine o să fie o zi grea…Noapte bună.
Vanda : De ce mai grea decât altele ?
Sonia : Pentru că așa e mereu când adormi cu lumina aprinsă, ca să nu fii singur…(Deschide un ochi.)
Vanda : Vorbești prostii. Știi că sunt cu tine. De fapt, vezi.
Sonia : Iar o să ne zică matroana verzi și uscate. Cum îi place ei. Cand nu îi scoți 1000, ci numa’ 990. Te crede că iei taxiu’ și tu să ajungi acasă? Nu te crede. Crede că ai casă chiar în seria banilor. Crede că trăiești în murdăria lor, că trec din mână în mână.
Vanda : Oricum, mai bine decât ultima dată, când ai făcut-o pe bonuri de masă, de ai mâncat același meniu două luni…
Sonia : Nu mai vreau orez cât trăiesc. Am avut senzația că m-a vizitat toată China. Nici cartofi prăjiți. Ziua meniu fix, noaptea meniu fix. Noaptea varia cantitatea (Se ridică în fund într-un acces de râs.)
Vanda (Râzând) : În timp ce vei lua tu tic-tac-ul eu o sa îți spun o poveste…
Sonia : Mâine, Vanda, mâine.
Vanda : Nu, Sonia, acum. Acum.
Sonia : Ești ca matroana. Mă mir că nu sună. Fi-i-ar numărul nostru de telefon vârsta la care moare!
Vanda : Îi vrei binele, văd…
Sonia : Nu, să se chinuie. Sa scoată viața și untu’ din ea. Cred că atunci numa’ bună de unt o să fie. Să alunece lucrurile din calea ei. Și lumea și pe cine iubește. (Nervi, izbucnire în lacrimi.)
Vanda (Se apropie de Sonia) : Ce faci ?
Sonia (Ia tic-tac cu pumnul): Ai niște apă?(Cu gura plină.) Că nu mai pot.
Vanda : Unde să mai încapă apa. Nu vezi că ai gura plină de perle? (O ia în brațe, o sărută pe frunte.) Animal marin ce ești tu.
Sonia (Încercând să vorbească cu gura plină): Nu am pe nimeni…gata…s-a terminat… (Scuipă bomboanele.)
Vanda : Când gândești prea multe cuvinte e bine să ai gura liberă, să iasă cuvintele. Altfel explodezi . De aia și când o faci e bine să urli…
Sonia : Pe naiba ! Unde ai citit asta ?
Vanda : Urlă cu gura închisă. Vezi, poți ?
Sonia (Încearcă) … (Se îneacă.)
Vanda : Riști să explodezi, mai bine nu…
Sonia : Poate amărâtele astea de pastile mentolate, sparte, pot împrospăta ce gândim înainte să spunem, ceva în care nici noi nu credem. Mai mișcă sângele în cuvinte. Clișeele de zi cu zi. Fiziologul, fiziologia…Noi nici n-o să avem poze de familie, Vanda. Noi…(Plânge.)
Vanda : Liniștește-te !
Sonia : Cum să mă liniștesc, Vanda ? Când am ajuns acasă, am intrat în baie, mi-am văzut periuța de dinți aproape nouă, de când n-am mai fost pe acasă. Ori s-a schimbat singură, ori a întinerit . În ce paturi mă trezesc eu, Vanda? În ce paturi? Și ce face periuța mea de dinți,Vanda? Redevine fecioară?
Vanda (O strânge în brațe) : Liniștește-te că o sa fie bine. O să rezistăm, ne avem una pe alta…
Sonia (Plânge cu sughițuri) : Simt cum mă mustră în cerul gurii. Cum mă contrazice. Cum îmi taie limba.
Vanda : Ce vreme frumoasă e afară, a venit primavara, în week-end ce ai spune să ne plimbăm pur și simplu, să cumpăram vată de zahăr, mere cu caramel, să mergem la un film? (Se joacă cu o șuviță din părul ei.)
Sonia (Puseu lacrimogen): Mă mustră cum nu mă mustra nici maică-mea. Mi-a spus sa nu îl părăsesc. Eram cât pe-aci să mă mărit, să îi promit că voi fi a lui pentru toată viața…
Vanda : Periuța de dinți ?
Sonia (Izbucnește mai tare în plâns) : Nu. Maică-mea.
Vanda : E bine că n-ai aceeași periuță de dinți cu maică-ta. Nu e igienic.
Sonia : Da’ cand am fost în ea era igienic? (Recalcitrantă.) Știi ce sacrificii a facut pentru mine? Știi cât de cald era acolo? Toate plapumele din lume nu reușesc să dea căldura aia și liniștea. Nici paradisul. (Se ridică și trage plapuma jos din pat, apoi sare ca o copilă.)
Vanda : Liniștește-te !
Sonia (Sărind) : La acea căldură vom visa mereu. Ea e Micul Prinț.. Ea e desenează-mi o oaie !
Vanda : Și mie îmi e dor de copilăria mea. De câinele meu. De mama.
Sonia (Se așază pe saltea, ghemuindu-se) : Ea e desenează-mi o oaie. Ea e faptul că tunzi oaia, că îi vinzi lâna. Știi ce pulover frumos aveam când eram mică? Știi ce scumpă e lâna?
Vanda : Și eu am unul gri, vrei sa îl vezi?
Sonia (Tristă) : Nu e nevoie.
Vanda : Când îmi amintesc carourile lui îmi vine rău. Știu că la intersecții vin mai mulți clienți. Că știu ca acolo ne găsesc. Ca pe taxiuri. Auzi, noi suntem galbene?
Sonia : Om fi, da’să știi că plângem bine…
Vanda : Nici nu mai am forță să observ când e soare. Primesc un fel de soare cash . Pe cel adevărat nu-l mai simt.

( Pauză.)
Sonia : Ok. Pigalle ?
Vanda : Nu. Saint Denis.
Sonia : Ai grijă. Vad mare.
Vanda : Știu că ai pățit-o.
Sonia : O să.
Vanda : Și eu o să…
Sonia : …am grijă.
Vanda : …ai grijă.

(Sonia se întinde la capul patului Vandei și găsește o carte mare, groasă. O răsfoiește.)

Sonia : Ce e asta ? O carte ?
Vanda : Un…roman.
Sonia : Are poze ?
Vanda : Nu are.
Sonia : De ce ?
Vanda : Să facă economie la tipar. Pozele consumă mult. Sunt oameni. Sugestia e întotdeauna mai ieftină…
Sonia (Iritată) : Tu și spiritul tău didactic…lasă că știu să îmi fac treaba bine. Ca la carte.
Vanda : Și atunci de ce vrei poze, Sonia?
Sonia : Ca să nu mă plictisesc. Cititul adoarme. Tu de ce citești ?
Vanda : Exact de aia, ca să adorm.

(Sonia dansează cu cartea sărind dintr-un pat în altul și răsfoind-o.)

Sonia : Ia te uită. După pagina 52 chiar urmează 53.
Vanda : Asta ca asta, da’ dupa 53 urmează chiar 54.
Sonia : Asta nu înseamnă decât că autorul știe să numere. De ce-l citești? Poate era matematician.
Vanda : Las’ că și ție îți plac numerele!
Sonia (Rece) : Sută-n mie…(Neutră.) Ce-ti place ție la autorul ăsta ? Nu are nici dialog ! Numai litere. Numai linii. O carte fără dialoguri e ca un bărbat păros. Iar asta sufocă…
Vanda : Sufocă…ce, nu-ți place asfixia erotică? Eu o ador…Cred că băgat în pământ de viu urli de plăcere. Dacă ești bărbat, crește un copac. Dacă ești femeie, o ia pământul la vale. Ca să respire.
( Pauză.)

Sonia : Ți-e foame ?
Vanda : Să știi ca mi-e. Nu sunt obișnuită să fiu trezită așa…
Sonia : Altădată o să-ți dau bip cu număr ascuns și o să crezi că e de la Fecioara Maria, că și aia o ardea în somn. Îi dădea cineva bipuri cu număr ascuns. Exact cum ar bate o ciocănitoare într-un lemn. –Da, cine-i ? – Nu, nu e ușa !
Vanda : Vezi dacă mai e ceva…

(Sonia urcă pe scară și scotocește într-una dintre genți.)

Sonia : Niste roșii-cherry și niște camembert.
Vanda (Patetic) : Coboară-le !
Sonia (Coborând încet până la jumătatea scării cu mâncarea în mână) : Mai trebuie să…
Vanda : Să ce ?
Sonia (Urcând înapoi) : Să închid geanta. Să nu plouă în ea…dacă cumva…
Vanda : Nu s-a înnorat demult.
Sonia (Coborând și întinzându-i o bucată de camembert) : Gențile astea pline cu apă. Burdufurile astea sunt un fel de nori. Plouă cu ce se nimerește…
Vanda (Mâncand încet bucata de camembert) : Ia spune-mi, Sonia, despre iubitul tău…
Sonia (Așezânadu-se lângă ea, tristă) : Ce să îți spun ? Eram la jumătatea relației și m-a parăsit. Îi spusesem că vreau să mă las de meserie. Dar nu m-a crezut. Eram la mare, pe plajă…Acolo m-a parasit. Dar tu, ce e cu tine ? (Îi privește ochii atent, îi mângâie genele.) Ai ochii roșii. Foarte roșii. Iritați.
Vanda (Blândă, tonică) : Ca să te văd mai bine !
Sonia : Eu totdeauna m-am iubit pe mine, de fiecare dată. Până să mă întâlnesc cu el. Numai de nebuni aveam parte. Ba un bătrân care repara pantofi - plătea bine moșu’! – care voia să fiu în pielea goală da’ încălțată. Ba un socialist care să vezi ce făcea…
Vanda : Ce ?
Sonia : Da’ nu-ți spun…
Vanda (Curioasă) : Ce ? Ce ?
Sonia : A scos din buzunar un bob de grâu și l-a băgat…adică pus …în prezervativ, în vârf, apoi, când o făcea cu el, urla ca nebunu’…
Vanda : Ce urla ?
Sonia : Răcnea de-a dreptul ca un descreierat.
Vanda (Mâncând cu poftă) : Ce ? Ce ?
Sonia (Simulând) : Pâine, pâine, să fie pâine pentru țarani, pâine, pâine, pâine pentru muncitori…Pam-pam.
Vanda (Râzand, tăvalindu-se prin pat și zdrobind o roșie cu trupul ei, îmbrăcat în haine albe) : Ah ! Ce nebun ! Ce diliu !
Sonia : Te-ai murdărit. E roșu. Nu mai iese. Nici măcar cu …tic-tac !
(Râsete.)
Vanda : Cine are ochiul roșu acum?
(Râsete.)
Sonia : Ce bine ca nu mai avem (Simulând.) pâine, pâine ! Ah !

(Așază mâncarea pe cartea groasă ca pe o măsuța. Se face ziuă.)

Vanda : Eu trebuie să plec. Da’ nu stau mult. Am atâta treabă pe câte pastile am în geantă.
Sonia : Tic-tac.
Vanda : Exact.(Își ia geanta de lângă pat.)
Sonia : Că sunt mentolate. D’ aia. Doare plăcut, să anestezieze. Mai bine votcă…
Vanda : Vezi să nu Cola…(Nervoasă.) Merg dincolo să mă îmbrac. (Își pune geanta ei pe umăr.) Apoi plec. Pa.

(Vanda iese.)

Sonia : Acum nu îmi rămâne decât să îl uit. Să îmi provoc o amnezie. (Zdrăngane geanta cu solzi.) Da. M-am iubit cu tabula rassa.
- Îmi face un copil !
- Care copil ? (Mișcă geanta în ritmul replicilor ca pe o maracasă.)
- Ãla.
- Să stai mereu treaz. Să îți ajungi.
- Să stai mereu treaz. Ca să o iei.

Să nu te vindeci niciodată. (Plânge, se încruntă, își întinde lacrimile, mucii pe față.) Să le iei pinurile la toți, să le dai în cărți, să le înmulțesti cu numărul de la pantofi cu câți centimetri are fiecare si hop, cabală și rahat, să afli când ți s-o naște copilul-lup. Lupoaico. Da’ stai, mama proștilor e mereu gravidă…(Urcă scara și cotrobăie într-o geantă suspendată. Aruncă de acolo hârtii, confetti plângând.) Latex. Latex. Când plouă de ce nu se umple un prezervativ. Cu ce să se umple ? Cu ochii lu’ Cehov ? Sau ce citea Vanda ? Cehov, nu ? Vai de ochii ei. (Divă.) S-ar rezolva în photoshop dacă s-ar rezolva și pe dinăuntru. (Coboară, mută scara mai mare decât ea la o altă geantă.) Ce pomi sterpi. Nimic n-au. Numai lucruri. Numai omidă. Și Vanda… Dacă totuși numai pe ea o am. I-am visat genunchii într-o noapte, erau exact ca niște boabe uriașe de struguri. I-am visat apoi la bătrânețe, stafide, în cozonaci. Bine. Pâine. (Nervoasă.) Nu. Nu mai vreau socialiști. Fără pâine. Nici neagră. Îngrașă. Și apoi cine te mai vrea ? Socialiștii ! Păi nu ai spus că te lași ? De socialiști ? Nu, de fapte rele… De ce ? A fi a tuturor nu e un fapt socialist ? Hristos ce a făcut ? Știi care era politica liberală a lui Hristos ? Ochii lui Cehov. Unul bătut într-o palmă, celălalt în cealaltă. (Se întinde pe scară ca pe un crucifix cu mâinile desfăcute și geme.) Și plângând îl umplu de existență. Îl învie din lacrimi care, evaporându-se, îl ridică la cer…Dacă te uiți prea mult la cer te dor ochii…exact cum obosesc norii să țină apa prea mult timp în ei. Dar…toate au o șansă, șansa de a se vindeca. Poate vindecarea e chiar mai bună decât sănătatea inițială. Ești mai virgină după o mare dragoste decât când ești virgină, periuțo de dinți…Că nu riști. (Coboară de pe scară, se întinde în pat și ia în brațe cartea lui Cehov, o frunzăreste neutru. Rupe o pagină, atentă să nu fie văzută, o mototolește și o bagă între sâni. Stinge veioza, se culcă. Pauză.)

Vanda (Intrând tiptil, cu pantofii în mână, în ținută de stradă) : Sonia, Sonia…
Sonia (Somnoroasă) : Ce dorești ?
Vanda (În șoaptă) : Ai cremă de mâini ?
Sonia : Vorbește mai aspru, mai deshidratat !
Vanda (Aspru dar perfect articulat): Ai cremă de mâini ?

(Sonia aprinde veioza, se dă jos din pat și urcă scara. Caută într-o geantă.)

Sonia : Cam câtă vrei ?
Vanda : Vreau ! (Gest care desemnează cantitate mare.)
Sonia : Cam câtă mai exact? Ce vrei să faci cu ea ?
Vanda : Supă ! Ce crezi că vreau să fac ? Să ung parchetul să nu mai scârțâie ? Ușile, lanțul bicicletei… ?
Sonia (Încă netrezită) : Ți-ai luat bicicletă?
Vanda (Ținând scara) : Ți-ai luat cremă?
Sonia : Scuză-mă.. încă dorm.
Vanda : În interiorul cremei poți să dormi.
Sonia (Îi întinde un tub de cremă din geantă) : Poftim. Nivea. Dacă e prea puțină mai pune sifon, fă-o șpriț.
Vanda (Se așază pe pat, se face comodă și își unge mâinile cu cremă) : Poate…
Sonia : Vrei un tic-tac ?
Vanda (Cu lehamite) : Hai, fie !

(Sonia îi bagă două pastile în gură. Vanda le zdrobește cu dinții.)

Sonia : Ai vorbit cu nebuna ?
Vanda (Suflând pe mâinile permeabile, din cauza cremei, aer proaspăt, excitându-se): Intră în mine în sfârșit ceva binefăcător. Ceva mai bun decât orice bărbat. Aerul primăverii. O briză.
Sonia : Pastile. Tic-tac.
Vanda : Tic-tac de-a doua zi…Da, m-am văzut cu nebuna. Mi-a spus că de acum încolo să mergem fără chiloți, că până îi scoatem trece timp din banii omului și ăla plătește.
Sonia : Ei, pisici ! Ce naiba ! Da’ cât îi ia ? (Nervoasă.) Așa a spus vaca? Te pomenești că vrea și procent mai mare! 1% pentru elasticu’ de chiloți?
Vanda (Negație) : …
Sonia : 2 % ?
Vanda (Negație) : …
Sonia (Uluită) : 5 % ?
Vanda : Aproape. 10 % !
Sonia (Urlă și se mișcă de colo-colo) : E nebună. O mănânc. O omor. Vaca naibii. Nu vrea și pauza de masă să fie neplătită?
Vanda (Suflând pe mâini) : Până și drepturile muncitorilor sunt mai mari…
Sonia (Simulând) : Pâine, pâine ! (Depresie.)
Vanda : Știu, m-ai secat…(Stoarce din tub puțină cremă și se unge pe frunte, pe obraji, își suflecă mânecile până la coate și își întinde crema de-a lungul mâinilor.) E o nemernică. Dar i se înfundă ei toate astea. E așa de închisă la minte. O brută.

(Sonia îi întinde crema pe mâini, o mângâie și îi privește ochii.)

Sonia : Parcă nu mai ai ochii așa de roșii. Ți-ai mai revenit…
Vanda : Și un bolovan ar reuși să îmi intre în piele odată cu crema. Ea, nu…
Sonia : Să zicem 10 %. Încă. Și noi ce facem ?
Vanda : Nu declarăm marfa. Facem dublu și îi spunem jumate. Jumi-juma.
Sonia : Nu merge. Clienții sunt tot ăia…și află.
Vanda (Făcând exerciții de respirație) : Găsim alții.
Sonia : Se află.
Vanda : Și totuși… 10 % ? Plus încă 50 %. (Își pune pantofii.)
Sonia : Plus ca unu’ m-a pocnit. Cine îndură toate astea ?
Vanda : Mai mult ne pocnește ea că nu-i pasă. Mai știi la început că era ca o mamă ? Aproape își despica abdomenu’ să intrăm la cald…Și în abdomenu’ ei era un bar cu un ceiuț cald, rom, whisky, o muzică bună…odihna din toiu’ oboselii…Arcuri bune.
Sonia (Își dă și ea cu cremă pe mâini) : Vanda, tu iar ai ochii roșii. Ți-am zis sa nu mai citești…
Vanda (Obosită) : Nu de la citit, de la oboseală.
Sonia : Oboseala nu vine dacă nu citești. Dacă nu vezi…Cu ochii nu faci altceva.
Vanda : Hai să o convingem să nu ne ia atâția bani.
Sonia : Draci. N-o să vrea. (Dezamăgită.)
Vanda : Orice scorpie poate fi îmblânzită. Diavolul poate fi dat cu cremă băgându-ți C.V.-ul la locul de muncă pentru diavoli.

(Vanda urcă scara și scotocește prin genți.)

Sonia : Sentimentul e că trebuie să rămânem pe pilot automat mereu, treze tot timpul. Altfel o să ne vândă de tot. Să nu dormim de tot. Să bem multă cafea și să stăm tot timpul ținându-ne de vorbă una pe alta, ca la volan, să nu adormim.
Vanda : Multă cola. (În glumă.) : Un biciclist !
Sonia (Sec) : Firește.

(Vanda își dă jos pantofii și îi aruncă de pe scară.)

Vanda : Scara se urcă tiptil. Încet. (Își suflă pe mână.) Ca răcoarea. Cum vine răcoarea în momentul în care ești transpirat. Suflă pe mine, Sonia, suflă !
Sonia (Suflă în joacă) : Suflu. Nu vrei un ventilator ? O frunza de palmier ?
Vanda : Vreau doar aer curat, să schimbe stările, centrii nervoși, să mute punctul G.
Sonia : De acolo se aprinde lumina ?
Vanda (Râzând) : Da. De acolo.
Sonia (Țopăind în jurul scării) : Da. De acolo. De acolo se aprinde lumina. ( Se joacă cu veioza. O stinge. O aprinde. O stinge. O aprinde.) Eu. Tu. Eu. Tu. Eu. Tu. Eu. Tu.
Vanda : Am găsit mai multe tuburi de cremă aici. Esti sigură ca nu e expirată ?
Sonia : Nu are cum. Nu expiră așa repede.
Vanda : Da’ ce ? E ca murăturile ? Ai pus peste iarnă ? O sa se oțetească peste iarnă, o să devină alcool ?
Sonia : Să o vezi când scapă în aer : nimeni nu te mai scoate din beție.
(Vanda coboară cu încă un tub de cremă.)

Vanda : Nivea. Am adus Nivea. Pune-ți o dorință. Că apoi dispare.
Sonia (Se întinde pe pat tristă) : Vanda, mă gândesc la el. Crema asta mi-l induce.
Vanda : Mai bine te-ai gândi cum scăpăm de matroană, Solzoșia Ta !
Sonia (Mișcă solzii genții) : Pur și simplu o lăsăm baltă, Solzoșia Ta…
Vanda (Râde) : Ce naivă ești, crezi că oamenii ca ea stau cu mâinile în sân ? Ãștia au tot orașul la mână.
Sonia : Da’ ce, mă, au închiriat aeru’ ?
Vanda : Mai grav, nu numai aeru’. Si moartă ești a lor.
Sonia : Zău ? Și ce-or să facă ?
Vanda (Cu tact) : Or sa te facă, în tranșe mici, carne pentru hamburgeri. Or să te dea la școlari…
Sonia : Io cu mucoși nu mă-ncurc. Să fie clar. ( Nervoasă. Agitată. Își dă pe față cu cremă.) Mi-e dor de iubitul meu și nimic nu mi-l aduce înapoi. (Fuge prin cameră ca o dementă.) Să fie clar. Mi-e dor de el ! Mi-e dor de el . Nu vreau să ajung hamburgeri. Nu vreau să ajung hamburgeri…
Vanda : Da’ cheesburgeri ?
Sonia : Nici.
(Râsete.)

Vanda (Serioasă) : Chiria, Sonia. Plus datoria. Întreținerea. Impozitul. Și tu care nu faci nicio economie. Știi cât mă coști ?
Sonia : Cât te cost ?
Vanda : Da. Exact. (Dură.)
Sonia : Exact cât mă coști și tu.
Vanda : Costăm în funcție de prețul unui scurt…(Râsete cu sughițuri.)
(Pauză.)

Sonia : Ai mai citit din ăla al tău ? Cum îl cheamă ?
Vanda : Da’ al tau ce mai face ?
Sonia : Lasă-mă, că mi-e dor de el. Tare de tot. Mi se zbate pleoapa. Simt usturimi în tot corpul și moi și comode ca o lovitură în ceafă. Ca un obuz. Cum ai transporta un obuz.
Vanda : Dacă te dai cu cremă poți să bagi în tine și un obuz. Nici nu simți când intră. Devine aproape freatic. Și Titanicul se putea scufunda în crema cu care te dai și intrând atâta fier în tine evitai spanacul toată viața…Aveau bărbații magnet la tine…
Sonia : E clar că Poppey n-a înțeles…

(Vanda ia cartea și răsfoiește câteva pagini. Citește o bucată de proză în gând și surâde. Strecoară cartea sub pernă. Apoi îmbrătișeaza cartea și o privește tandru pe Sonia.)

Vanda : Sonia, ce se va întampla acum ?

(Sonia iese.)

Vanda : Unde pleci, Sonia ?
Sonia (Din culise) : Un telefon. E urgent. Nu mai rezistă.
Vanda : Să vii repede…(Își mângâie ochii și se mângâie apoi pe umeri.) Poate că asta e calea, Vanda, să uiți, să uiți și să fii permisivă, să lași să facă ce vor cu tine. Dumnezeu are grijă și de o frunză pe care o poarta vântul, Dumnezeu știe pe unde. Dumnezeul Dumnezeului. Dacă se pune pe apă, o duce apa. Dacă o ia vântul sigur o duce și o trântește de cineva care tocmai s-a răcorit, a asudat, când porii sunt deschiși se creează drumuri, se intră, se iese, e vad comercial, singuratate nomadă. Ce spun eu aici ? Ce faci cand și crema cu care înmoi lucrurile e prea dură ? Să o îndoi cu apă cum îndoaie cârciumarii vinul ?

(Intră Sonia și se așază timid, lângă Vanda, aceasta aproape nebăgând de seamă.)

Vanda :…la o adică aș putea amesteca în această cremă praf de pe pozele părinților mei – morți amândoi – mi-ar intra în carne fără să simt, fără să irite. I-aș simți aproape.

(Se îmbrățișează. La rândul ei Sonia o îmbrățișează și o sărută pe frunte.)

Sonia : Ca să-mi încapă amintirea lui nici crema nu e atât de încăpătoare, deși e mai mare decât timpul. Ar trebui să o diluez cu apă. Fă-o șpriț ! O fac ! Zău că o fac ! Ar intra în mine…Ar fi acolo unde trebuie să fie și nici n-aș mai ști probabil de atâta stat în mine cine e : iubitul meu ? copilul meu ?
Vanda (Cu ochii pierduți) : Ne-am vindeca de multe. Nu ne-am mai lovi de reproșuri. Nu ne-am ști de condiție joasă.
Sonia : N-am mai ieși cu socialiști !
Vanda : De ce stăm noi treze tot timpul ?
Sonia (Cu ochii pierduți) : Pe cine așteptăm noi ? Un prinț pe un cal alb ? Iată calul ! Nivea.
Vanda : Nivea. Și un cal ar putea intra în noi. Prin toți porii deodată, împins de vânt.

(Cele două se îmbrățișează, se răstoarnă una pe alta în pat și se sărută pasional atingându-se pe tot trupul. Urlă cu gurile ocupate una de alta. Apoi izbucnesc în râs și dau cu pernele una în alta.)

Sonia (Lovind-o cu o pernă): Ce face al tău?
Vanda: Face bine!
Sonia: Câți centimetri?
Vanda (Punând perna la loc peste carte): 150.
Sonia : Bun !
Vanda : Pagina. Acolo am rămas
Sonia : Mai departe nu mergi ?
Vanda : Ba da, din gură în gură. Îl beau cu ceaiul deodată.
Sonia : Și ce e ? Zahăr sau folclor ?
Vanda : Un fel de.
Sonia : Da. Exact. Un fel de.
Vanda : Exact.
Sonia : Păi tocmai că nu e exact.

(Se cațără amândouă de o parte și de alta a scării și își vorbesc printre treptele ei cu voce tare, ca și cum ar fi între ele un abis de nestrăbătut.)

Vanda : Și ce ai să faci mâine ?
Sonia : Bine. Tu ? Ce o să faci ?
Vanda : La fel. Da’ tu bani mai ai?
Sonia : Mai mulți decât tu zile.
Vanda : Zău ? Și cum e în vârful muntelui ?
Sonia : Athos ?
Vanda : Nu, Solzoșia Ta. Venus !

(Vanda îi dă o palmă tandră băgându-i degetul pe jumătate în gură.)

Sonia : E o înălțime mare în orice caz. Se termină oxigenul. Vezi, pentru asta e bună crema.

(Sonia îi dă și ea o palmă, ceva mai dură, cele două se sărută prin scară, la fiecare nivel, până când se sărută cu capetele printre genți și nu se mai văd.)

Vanda : Muști buza, fiaro !
Sonia : Știu…toți mi-au zis…altfel nu pot. Da’ las’ că dacă ți se umflă zici că e cupolă.
Vanda : Amin.
Sonia : Ia la neica niște bani/ Nu da iama în golani. /Dă mai mult, /Mă greu abțin,/ Nu mă satur cu puțin…
Vanda : Până în măruntaie îmi bagi limba, diavolițo… Am văzut într-o geantă alune. Ce-i cu atâtea alune în pomii ăștia?
Sonia: Dă-le la câini. Avem acolo exact ce uităm…cine știe. Poate într-o altă realitate chiar noi suntem acolo, între nori, ca apă de gradul patru…
Vanda : Cum adică ?
Sonia (Prețios-savantă) : Solidă, lichidă, gazoasă și…om.
Vanda (Râde insistent) : Ce ridicolă ești când încerci și nu-ți iese…Gata. Am decis. (Coboară scara și se plimbă în jurul ei aprinzându-și o țigară.)
Sonia : Ce ? (Urcă scara și pune crema la loc, apoi coboară.)
Vanda : O să îmi bag un clopot în mine. O să asimilez un ceas deșteptător…dacă e cremă care vindecă, cu ea deschid și vâr orice vrea mușchii mei.
Sonia : Căcat. Da’ ca e mă, crema, taxi? Autobuz ? TGV ? Țac-pac intră în tine și gata ?
Vanda : Exact. Face spârc ! Intră în tine și gata. Terminus. Vindecă. Pune în ordine lumea. Calmează. Vâri ce vrei. Și un cufăr. Și o mobilă. Și un dulap.
Sonia : Vezi că și fumu’ intră!
Vanda (Stingând țigara): Bine, fie!
Sonia (Tandră): Până și vorbele. Ai grijă ce îmi spui când sunt dată cu cremă. Nu vorbi dur. Nu fă cacofonii, că mă zgârie. Fii lirică. Soft. Fii un vals.
Vanda: Nici măcar tango?
Sonia: Prea pasional.
Vanda: Menuet?
Sonia: Da. Menuet.

(Se iau la dans atingându-și fesele cu tandrețe. Dansul e atât de dur și de nespecific menuetului încât se prăvălesc într-un pat.)

Vanda: Mă înșeli cu patul?
Sonia: Da’ tu?
Vanda: Măcar el nu mă calcă pe bombeu...
Sonia: Da’ e nașpa când, după, n-are mărunt și te pune să fugi la colțil străzii la patiserie, să schimbi. Și, cum la patiserie e închis, intri la cofetărie și îi cheltui toți banii.
Vanda (Perversă): Savarino!
Sonia (O sărută): O să ne plătim datoriile. Și nebunei n-o să-i mai dăm nimic. O să școlim pe altele să devină mai bune decât noi și o să i le ducem. Să nu facă urât balauru’.
Vanda: Căcat! Asta nu e tot un fel de cremă? De ce vrei să îmblânzești diavolul exterior când încă în tine e încă atâta de îmblânzit?
Sonia : Pentru că trebuie să începem de undeva și să terminăm cu toată isteria. Am ajuns să cred că am tot felul de boli. Mă verific de trei ori pe an și n-am nimic.
Vanda: Știu, așa e. Noi cu creierul avem, trebuie scufundat în ceai și botezat acolo ca un copil nou-născut. În ceai de mușețel. Vindecă!
Sonia (Sceptică) : Și ăla? La tine toate vindecă. De aia ești așa cum ești. O enciclopedie de boli. En-ci-clo ! La naiba !
Vanda : Nu te citește nimeni.
Sonia (Se apropie, îi ia capul în mâini și îi privește ochii) : Iar ți-s roșii ! Te dor ?
Vanda : Nu mă dor. Nu simt nimic.
Sonia : Ți-am spus să vezi mai puțin, e bine să nu știi tot ce se petrece. Și oriunde mergi e bine să anunți. Ca să nu ai surprize. Oamenii dezamăgesc.

(Sonia se repede, urcă scara și ia crema dintr-o geantă. Apoi coboară.)

Vanda : Tu ce faci ?
Sonia (Își pune cremă pe degete) : Închide ochii.
Vanda : Ce faci ?
Sonia : Închide ochii, am spus.
Vanda (Închide ochii) : Bine. I-am închis.
Sonia (Dându-i cu cremă pe pleoape) : Imediat. Imediat ai să scapi.
Vanda: Masează. Dar să nu apeși.
Sonia : Era odată un om care scria povești. Cineva care i le citea. Un om cu puțini cititori. Dar acel om era fericit scriind. Iar celălalt era fericit citind. (Îi masează ochii.) Tu scrii. Păi io citesc. Sacu’ și peticu’, ne-am găsit. O să ne dăm la gioale. Al meu ești. Nu te iert. Ãla de citea, cum citea, lua câte o foaie și rula în ea tutun. A băgat la proză în el și asta atârnă greu. (Din inerție îi masează restul feței, tâmplele, urechile, cerceii.)
Vanda (Cu ochii închiși): Nu mai fumez. Am înțeles, mă las...
Sonia: Și fumul intră în pori...
Vanda (Fascinată, energică) : Văd! Văd! Al cui e acel ponei roz? (Pauză.) Ce vacă verde!
Sonia: Ce s-a întâmplat?
Vanda: Natura e o minune. E atât de frumos. Privește acești mesteceni. (Arată spre public, merge până aproape de public și, cu ochii permanent închiși, arată spre ei, mai mult naiv decât patetic.) Fiecare dintre ei are o suprafață superbă. Care mai de care mai aspră, totuși. Îți vine să îi dai cu cremă să le atenuezi duritatea. Asprimea. Pe aici nu plouă. Săracii... mi-e așa milă de ei...

(Sonia se apropie de ea, o ia de mână și o aduce înapoi.)

Sonia: Îi vom uda. Nu ne-am mutat demult aici, dar am văzut prin curte o stropitoare, Vanda. Îi vom uda.
Vanda (Cu ochii închiși, moale): Să nu se usuce numai. Ar fi mare păcat. Aproape ca de carnea animalelor ce mor de boli. Și trebuie aruncată... E atâta liniște aici. Și păsări, multe păsări. Și pomi. Care fâlfâie. Ce e cu acel porumbel care intră și iese dintr-un aparat xerox de nu mai știi care e el? Ce e asta, Sonia?
Sonia (O ia de mână și o așază pe pat): Ce să fie, Vanda? Un film...
Vanda: Ce film? Poate că e o piesă de teatru. Nu știu.
Sonia: Are personaje?
Vanda: Nu are. Avea un birou.
Sonia: Dar?
Vanda: E acoperit tot cu un fel de chestie albă, dispare încet-încet...
Sonia: Te mai dor ochii?
Vanda (Cu ochii permanent închiși): Dar când m-au durut pe mine ochii?

(Sonia o strânge în brațe. O abandonează și merge pe celălalt pat. Scoate dintr-o geantă de lângă pat o folie de medicamente.)

Sonia (Apasă pe un medicament ca și când ar manevra o telecomandă): Nimic! (Cade o pastilă.) Nimic de văzut. Numai bărbați.
Vanda: Și un ponei roz.
Sonia: Nu e măgar?
Vanda: Multă verdeață. Multă verdeață.
Sonia (Apasă pe alt medicament din folie. Acesta cade): Pe niciun post. Numai politicieni la cravată.
Vanda (Privind în gol): Hristos de ce nu avea cravată, Sonia? Nu știa să își facă nodul?

(Pauză.)

Sonia (Plimbându-se ușor nervoasă, făcând gesturi ca și cum ar vorbi singură): Vanda, el ne privește cu palmele și ne privează cu palmele de ochii noștri...
Vanda (Cu ochii deschiși, mergând spre Sonia și calmând-o) : Cred că îl iubesc. (Plânge ușor. E nervoasă. Iese fugind. Se împiedică.)
Sonia (Se plimbă): Până la urmă fericirea e să fii tu comod în tine, paradoxal, obosit de atâta comoditate în tine...ce fel de prostituate suntem noi? (Isterică.) Cine suntem noi? (Ia crema și începe să ungă scara cu tot tubul, lăsând unul plin pe pat.) Așa. Încetul cu încetul, să dispară. Să nu te mai doară nimic. (Treaptă cu treaptă, și mai ales în exterior, unge scara.) Să te vindeci. Să ajungă acolo unde doare. Conține antibiotic. Să stai, să stai aici pe pământ. GPS ai? N-ai. Rămâi aici. Ai viză pentru dincolo-de-cremă? În Nivea nimeni nu plătește taxe. Căcat! (Nervoasă, dărâmă scara, o încalecă răsturnată și o unge.) Și căcatul dacă îl ungi cu cremă se vindecă. Nici nu va fi fost. Nici nu îți va fi fost foame. Anulează cina de ieri. În care tic-tac și bip-bip. Dă și soarele cu Nivea. (Un urlet.)

(Vanda se apropie de ea tiptil, cu un zâmbet naiv prelingându-i-se, ferm, pe față. E într-un șort alb și într-un maiou care îi acoperă puțin din trup. E desculță.)

Vanda: Sonia, am ceva să-ți spun...
Sonia (Ferm și blând): Da, Vanda, și eu am câteva lucruri să îți spun...
Vanda: În primul rând că vreau să îmi povestești despre al tău...cum era în rai?
Sonia (Calmă, îl imită): Ai idei preconcepute, adică dinainte să fii concepută, da, întâi au apărut ele apoi te-au așteptat, da, fetele astea, până se pregătesc ele, așa e..., da...parcă îl aud...
Vanda (Brusc, rapid): Bagă-l în cremă!
Sonia: Dar mi-e dor de el!
Vanda: A băga pe cineva în cremă e un fel de covoiturage. A te deplasa prin interiorul cremei e ca în apă. Greutățile nu se simt. (Buf.) Tona e mama gramului și-i e amantă.
Sonia (Râde): Da...știi, uneori, când vorbesc cu matroana, mă gândesc ce nemiloși sunt unii oameni, dar că sunt așa nu față de alții ci în primul rând față de ei.
Vanda: Sonia, greșești. N-o plânge. Știi câte avorturi are pe conștiință? Zeci de W.C.-uri înfundate cu om, Sonia, cu om, cu carne de om.
Sonia (Speriată, se prinde de abdomen și și-l frământă adunată ghem în mijlocul scenei)... Poate că ai dreptate. Dar mi se face milă...și de bobul acela de grâu mi se face milă...
Vanda (Oripilată) : Ce prostii spui...(Cască.)
Sonia: Putea fi pâine. Un spic. Un codru. O felie de pâine sub un strat de unt și de gem. Dimineața, într-o familie normală în care tatăl se întoarce cu o baghetă acasă de la serviciu. Fără să facă nimic magic. (Vanda surâde.)

(Vanda se îndreaptă spre pat și se întinde. Sonia o învelește. După un minut, Vanda dă la o parte cearșaful de pe ea și dă din picioare.)

Vanda: Sunt obosită. Mă doare puțin spatele.
Sonia: Ți-a coborât durerea în spate. Ți s-a suit în cârcă...
Vanda: Dă-mi, te rog, un pic de cremă, ca să adorm pe moale. Am atâta nevoie...(Îi dau lacrimile.) Mi-e cald și mi-e frig în același timp.

(Sonia se apropie de patul ei și îi unge spatele, îngânând un cântec lent. Vanda dă din picioare, în joacă, și râde. Sonia i le prinde.)

Sonia: Poftim. E gata. S-a întins pe spate...
Vanda (Excitată): Suflă, Sonia, suflă. Suflă pe mine răcoare...
Sonia: Pe spate? (Se apleacă peste ea.)
Vanda: Da.
Sonia (Suflând): Așa?
Vanda: Încet, încet. Să intre în pori aer rece. Suflă pe mine să de-vin-o-fe-re-as-tr-ă. (Sughițuri.)
Sonia (Suflă): ...
Vanda: Mai tare!
Sonia (Suflă): ...
Vanda: Și mai...aer puternic!
Sonia (Suflă mai tare): ...
Vanda: Aer de Mont Blanc!
Sonia (Suflă cu finețe): ...
Vanda (Excitată): De Pirinei.
Sonia (Suflă violent): ...
Vanda: De Carpați!
Sonia (Tușește pe ea): ...
Vanda: Suflă aer ca frigiderul meu.
Sonia (Suflă): ...
Vanda: Ca congelatorul meu când deschid ușa!
Sonia: La dracu! Pe munte să știi că nu e cremă. E zăpadă. Ai greșit peisajul.
Vanda (Excitată, o trage peste ea) : Dacă mă mai enervezi stârnesc o avalanșă și ai să vezi ce curvă e tot albul. Om te fac.

(Cele două se sărută pasional, stingând și aprinzând veioza în intervale foarte scurte de timp.)

Sonia (Ridicându-se și aranjând scara mai la perete) : Până la urmă ne avem una pe alta. E ceva. (Privește straniu.) Nu ? Vanda, mă asculți ? Cu tine vorbesc.

(Vanda doarme.)

Sonia : A, ai adormit. Foarte bine. După crema aia a intrat și somnul în tine. Dar eu ce fac cu al meu, cu el, cu unsul lui Dumnezeu. Nimic, ce să fac ? (Se plimbă.) Aș fuma și n-am ce. Nici nu vreau să fumez. Dacă cumva trece pe aici, pâș-pâș! unsul lui Dumnezeu și vede fum ieșind din mine, crede că e suflet și chiar mi-l ia. Ia să rămână el pe pământ aici cu mine. Și știi ce îi fac ? Ce vrea el îi fac. Și cum vrea el îi fac. A lui sunt cu fiecare por. Cu fiecare terminație nervoasă. Mă întreb uneori dacă nu e cumva un pixel, o ființă virtuală. Cade curentul, piere. Dai priza cu cremă, dispare și ea. Se vindecă și cauza și efectul. Pun pariu că are ca parolă numele meu. Jur. Pe roșu. Pe ochii ei. (Arată către Vanda.) Uite-o pe ea, micuța, a adormit citind. A adormit în cuplu. În concubinaj. Cu iubitul ei. Le e bine împreună. Lasă-i. Se iubesc. Se merită unul pe altul. El cu mustața lui, cu ochii de culoarea cafelei (Ton neutru.) – cu zahăr și lapte, vă rog !

(Vanda se trezește somnoroasă.)

Vanda : Îmi dai puțină apă ?
Sonia : Nu am mai cumpărat !
Vanda : Dar ieri am fost la cumpărături.
Sonia : Da’ nu am luat...tu erai pierdută la raionul de cosmetice și ai ieșit de acolo vindecată. Bună de pus în vis. Nu te-am mai deranjat. Erai în apele tale.
Vanda (Sceptică): Lasă, beau din ele. (Se întinde la loc în pat.)
Sonia: Ai dormit bine? Pardon. Ați dormit bine?
Vanda: Pardon?
Sonia: Păi am văzut că ați citit.
Vanda: Eu l-am citit pe el. El nu cred că a citit pe altcineva... Ce e cu tonul ăsta, Sonia?
Sonia (Departe): Care ton?
Vanda: Ãsta pe care îl împingi către mine. Ai grijă că s-ar putea să mă doară.
Sonia (Ironică): Na. Îți intră-n piele.
Vanda: Nu. Nu mai intră. A intrat deja crema. Nu așteaptă. Are foaie de parcurs. Orar. (Râde.)
Sonia: Ia leafă.
Vanda (Cinică): Poate cu zece la sută mai mare...
Sonia (Se plimbă stingherită): ...
Vanda: Ce ai făcut tu cât am dormit eu?
Sonia (Ușor): Ce să fac? M-am dat cu trotineta.
Vanda: Na! Și ce ai făcut cu ea? Te-ai dat cu cremă și ai depozitat-o în debaraua numită tu însăți?
Sonia: Ce ai făcut cu al tău? Unde e? (Aplaudă superior, cinic.)
Vanda: L-am citit. E pe aici.
Sonia: Așa-vezi! I-auzi acolo! Păi caută-l! Să vezi dacă e.
Vanda (Caută cartea): E, e. O voi găsi.
Sonia: Nu. Nu. Nu o vei găsi...
Vanda (Impacientată): Unde e Cehov, Sonia? L-ai văzut?
Unde e?
Sonia (Se plimbă tiptil și cu o anumită lentoare felină): Voi ați adormit unul în brațele altuia, nu eu. (Aparte.) Păroase.
Vanda: Ești geloasă? (Speriată.) Unde e?
Sonia (Râde forțat): Auzi la ea, geloasă. Geloasă pe ce? Pe niște foi de hârtie? Și o copertă cartonată...(Gest sexual.) Groasă! Ha! Auzi la ea! (Dulce.) Te mai dor ochișorii? Luminițele?
Vanda: Ca pe hamali palmele, exact așa. Hai sictir! (Calmă.) Unde e?
Sonia (Se plimbă ca un animal de pradă temperat): Vanda, tocmai erai unsă cu cremă. De mâinile mele, când te-ai culcat, nu?
Vanda: Da, Sonia. Ai suflat tu pe mine, m-am simțit transparentă. Ca o grădină a Domnului. Aerisită.
Sonia: Deci cu porii deschiși. Larg deschiși.
Vanda (Fericită): Da. Le auzeam balamale forțându-se până la perete. De tot...
Sonia: Și te-ai culcat pe Cehov.
Vanda: Cu el. Mai precis.
Sonia (Privind-o cu milă): A intrat în tine cu totul, fato. Ți-a trecut prin pori cărțoiul. Cât am suflat io am suflat. (Semn ca la naștere, când cel care asistă suflă greu ca să-l imite viitoarea mamă, strigând împinge.) Da’ mai mult ți-a făcut cartea aia intrând în tine pe rând. Răsfoindu-se. Plimbându-se. Perindându-se, dacă vrei…
Vanda (Ghemuindu-se și luându-se cu mâinile de păr) : Sonia, eu ce mă fac ? (Se uită după carte, nu o găsește.) Dacă e chiar așa, eu ce mă fac ?
Sonia : E, lasă, au mai intrat și alți bărbați în tine, și nu chiar așa amorf. Îți trece.
Vanda (Plânge cu sughițuri și face gesturi bruște și neașteptate): Nu, Sonia, tu nu înțelegi. Nu se poate așa ceva.
Sonia (Râzând) : Vezi, poneiul roz, ăsta era un semn. Pun pariu că era de fapt câine și că mănâncă alune.
Vanda : Zoofilo ! Agresivo ! Javro !

(Sonia o îmbrățișează și o sărută în ureche.)

Sonia (Șoptindu-i la ureche) : Aș vrea să îți pun cremă și pe limbă, să te vindeci de toate vorbele astea aspre. Dure. Bolovănoase.
Vanda (Dându-i o palmă) : Gata !
Sonia (Ștergându-și mucii) : Nenorocito !
Vanda : Ești o hoață, mi-ai șutit cartea, curvo !
Sonia: Aiurea. Avea cotă de bibliotecă. Nu era a ta... (Râde trist.) cum nici noi nu suntem ale unuia anume. Éditions Gallimard. Căcat. Căcat poche!

(Se îmbrățișeză. Sonia găsește pe jos un medicament și îl încapsulează în folie, la loc. Pauză.)

Vanda: Să pui și tu la chirie puțin mai mult, Sonia. Nu pot numai eu. Pe cuvânt că nu e normal...
Sonia: Poate că totuși bărbații nu sunt răi. Poate că am avut noi numai brute.
Vanda (Accentuând): Dă-te mai la dreapta puțin. Și o să îți fie bine.
Sonia (Nervoasă): Auzi, știi ce ești tu? O curvă high-class. O curvă Business-Class! Putain!

(Vanda se enervează. Strânge din dinți, își încruntă fălcile. Devine, brusc, ironic-blândă.)

Vanda (Plimbându-se): Deci erați pe plajă. Soare. Răcoritoare. Muzică. Nisip etc. etc.
Sonia (Iritată): Și?
Vanda: Vă plimbați voi de mânuță. (Se joacă cu propriile degete.)
Sonia (Iritată, ton agresiv): Și?
Vanda (Calmă): Și l-ai dat. L-ai uns. L-ai făcut unsul tău. Rege, cică!
Sonia (Explodând): Curvo! Pentru ironia asta n-o să apuci dimineața. (Sare cu mâinile în părul ei și sfîrșește prin a i-l aranja la distanță de câteva secunde, hipercalmă.)
Vanda (Calmă, neutră): ...
Sonia (Jenată, ipocrită, zâmbind) : ...chiar crezi că?
Vanda: Ți-e dor de el?
Sonia (Se întoarce cu spatele): Da. Dar știi asta deja.
Vanda: De care parte ți-e mai dor din el?
Sonia (Râde) : ...
Vanda: Aha..
Sonia: Nu, de ochii lui...
Vanda: Așa, doar de ochii lui? Dacă i-ai vedea într-un borcan i-ai recunoaște? (Se joacă cu o șuviță din părul Soniei, ținându-i cealaltă mână pe umăr.)
Sonia: Ochii în context...se înțelege. (Se face mică.)
Vanda: Mda. Altfel par greșeli de tipar...știi că sunt specii de pești care se mănâncă cu tot cu ochi?
Sonia: Și te privesc din interior? (Speriată duios.) Halal cinema! Singur n-ai subtitrare. În cuplu e altceva.
Vanda: Poți întreține un pește viu dându-l cu cremă. Trăiește, să știi... (Ton de falsă-divă.) Ceea ce fondul de ten închide, crema deschide. Ele sunt toate cheile. Tuborg are cheia! (Râde.)
Sonia (Râde): Cheia e de lacăt sau de poartă?
Vanda (Sieși, pierdută): Asta depinde de altceva... (Se pipăie.) Nu pot să cred că e în mine. (Se așază turcește și își răsfiră părul.) Calcă pe creierul meu ca pe o accelerație. (Își mușcă buza.)
Sonia (Masându-i umerii): Și nu simți răcoare? Ceva fresh? Nimic?
Vanda (După o pauză): E în mine cum n-a fost nimeni. Înțelegi? Nimeni atât de puternic. Atât de definitiv. Am un milion de ochi în interior care privesc în mine dar... știi cum? Ah, la dracu’, căcat! Parcă devin străvezie. Parcă privesc în afară, parcă îmi anulează pielea. Sunt un film.

(Sonia ia scara azvârlită cât-colo și o ridică în picioare. E grea.)

Sonia: Hai ajută-mă!
Vanda (Pierdută) : Eu?
Sonia: Nu, Cehov. Normal că tu...
Vanda (Mergând lent către ea): Nimic nu mai e între patru ochi. Ultimul bărbat care a intrat în mine mi s-a părut că a intrat cu ochiul, nu cu alt organ. Și căuta să citească.
Sonia (Cărând scara mai mult singură și cățărându-se să umble într-o geantă): Vanda, exagerezi. A plătit? I-ai făcut ce trebuia? A plecat? Gata!
Vanda: Citea Cehov, Sonia, Cehov, în mine. Îmi părea că sunt în plus. Și-au dat întâlnire în mine, sonia, tu pricepi? Ãsta nu mai e sex. E biblioteconomie. Căcat. (Plânge aspru. Își întinde mucii cu mâneca, precum o copilă.)
Sonia: Să nu te mai dai cu cremă niciodată înainte să o faci. Ok?
Vanda: Devin aspră. Devin ca un trunchi de copac. Ca un pom fructifer. Ultimul. (Se atinge, de jos în sus.) Trunchiul. Crengile. Coroana. Iar fructele...ficțiune.

(Sonia coboară fără să ia nimic de sus.)

Sonia: Vanda, revino-ți în fire...
Vanda (Se prinde de cap, delir): Dar a intrat în mine prin tot corpul, Sonia, cu tot cu copertă. Cu tot cu cuprins. Cum să faci față? Ce armată e asta, Sonia? Ce armată? Dacă mă futea, controlul era exercitat numai într-o parte, dar așa...a intrat ca soarele. M-a bronzat. Ce mi-a făcut! Ce mi-a făcut! (Se trântește în pat, isterică, dă din mâini și din picioare.) Ca aerul în frunzele de pomi. Aer rece. Căcat. Aer de căcat...fructifer.
Sonia (Îmblânzind-o și sărutând-o pe frunte): Sunt cu tine. Gata. Te iubesc. Știi că mă ai pentru că știi că te înțeleg! (Pauză.) Poți...fă descântece în crema cu care te dai. Șoptește o rugăciune în crema aia cum ai sufla într-o cană cu lapte cald, să îl răcești. Rugăciunea intră în tine. Iisus intră în tine. Crucea...are brațe să nu intre de tot.
Vanda: Nu are încredere? De ce nu de tot? De ce nu definitiv?
Sonia: Nu te mai ataca și din cauza asta. Liniștește-te...Hai să dansăm.

(Sonia trage de ea ca să se ridice. Își șoptesc la ureche una alteia ceva indescifrabil și dansează pe sunetul respectivelor fraze. Un dans chinuit, sincopat, obez și fraudulos. Derivă totală. Lacrimi. Sughițuri de adolescente depresive.)

Vanda (Oprindu-se din dans): Io n-o să dorm niciodată...toți ochii ăia!
Sonia (Dansând): Cine a spus să dormi? Acum dansăm. Dansăm ca să uităm pașii...știi, și pe tălpi dacă te dădeai cu cremă era bine, ți se vindecau ochii.
Vanda: Le-a trecut roșeața?
Sonia: Da.
Vanda: Sau s-a extins?
Sonia: Bolile, afecțiunile se mută...umblă prin corpul nostru cu treabă...ca pe trotuar.
Vanda: Bine că măcar nu miros a tutun!
Sonia (Glumeață): Deja ai început să nu mai suporți mirosul? E un început de canonizare!Vezi să nu ajungi papă!

(Vanda, veselă brusc, ia perna sub care e cartea de Cehov și dă cu ea, în joacă, în Sonia. Sonia vede cartea.)

Vanda: Ești irecuperabilă!
Sonia: Cartea, Vanda! Iată cartea! (O arată.) Ha! Ha! Ce bucurie!
Vanda (Se pune în genunchi, o ia în mâini): Cartea? Nu se poate!
Sonia: Sper că nu ești dată cu cremă pe mâini...
Vanda (Confuză, cu o strălucire în ochi, privește cartea, o lasă pe pat) : Ce să facem acum?
Sonia: Poate aia!
Vanda (Mergând spre geanta ei, lângă pat): Poate aia!
Sonia (Cotrobăind în geanta cu zale): Nu se mai poate. Că e gol.
Vanda: Gol!
Sonia: Gol!
Vanda: De la 11 metri. Pisici!

(Sonia și Vanda își scot fiecare portofelul și se îndreaptă cu el în mână către cartea de pe pat. Perfect sincronizate, lasă portofelele jos și apucă în mâini cartea. Vanda o invită pe Sonia să se servească. Sonia o deschide atent, pedant, apoi animalic, rupe un teanc de pagini, pe rând, cât mai multe. O invită pe Vanda să facă același lucru. Vanda face. Mai lasă pagini în cartea care, între coperțile groase, arată ca o carcasă. Numără paginile ca pe bani. Din cinci în cinci, scuipându-și între degete, pedant și cu o anumită duioșie cinică. Pun banii de o parte. Sonia ia tubul de cremă, își pune pe deget și unge pielea portmoneului.O invită, fluierând, pe Vanda, să facă același lucru. Vanda face.)

Sonia: Încă puțin și intră. Pielea asta acceptă mai greu, dar acceptă.
Vanda: Până la urmă, da...
Sonia: Bine că mai e Nivea-n pomii ăștia!
Vanda: Vezi ce face moda din oameni?

(Perfect sincronizate, numără încă o dată paginile ca pe bani, trăgând cu ochiul una la alta, să nu aibă mai mult. Apoi, automat, își îndeasă banii în portmoneu. Se îndreaptă spre gențile de lângă pat și își pun portmoneele înăuntru, perfect sincronizate.)

Sonia (Zâmbitoare) : Da.
Vanda (Calmă): Pentru cine am mai lăsat bani? De ce nu i-am luat pe toți?
Sonia (Râzând): Pentru cremă. Când se termină!
Vanda: Pentru matroană. 10%.
Sonia: Mai mult! Proza e păroasă! Las’ să o sufoce! (Crâncenă.) Nu, nu-i mai dăm nimic. Nimic. Ducă-se!
Vanda: ...terminăm și de aranjat casa asta...
Sonia: Poate nu mai depozităm lucrurile sus, la mansardă. (Arată spre gențile care atârnă.) În nori.
Vanda: Nici măcar nu plouă...
Sonia: Poate cândva...nici nu mai contează.

(Vanda se joacă cu veioza. O aprinde și o stinge de câteva ori.)

Vanda: Mă simt mai ușurată că nu mă zgârie cu cotorul în interior. Îl văd aici...deși el e în mine. Totuși, singurul meu bărbat...
Sonia: Fizic? (Râde mocnit.)
Vanda: Numai el contează. Ceilalți n-au inimă decât să le pompeze sânge-n sex. Atât.
Sonia: Poate că inima lor pompează căcat. Sau ponei roz.

(Vanda apucă crema, îi dezvelește umerii Soniei, o sărută pe frunte, o îmbrățișează. Sonia îi face la fel Vandei, ca într-un ritual. Cele două rămân în sutien. Își ung umerii și brațele cu cremă, una alteia, în mijlocul scenei.)

Vanda: Ai pielea foarte fină.
Sonia: Acum vezi?
Vanda: Da, acum văd...
Sonia: Și tu ai pielea foarte fină.
Vanda (Zâmbind): Poate că e aceeași, același fel.
Sonia: Fără diferențe de PH vrei să spui?
Vanda: Fără. Sugar free!
Sonia: Ți-am dat cu cremă destul?
Vanda (Emoționată): Da...
Sonia: O să intre toată noaptea în tine.
Vanda: Devreme... Toată?
Sonia (Lent): Toată...
Vanda: Ajunge câtă cremă am pus?
Sonia: Ajunge...e destulă.

(Cele două se îmbrățișează și se sărută, cu restul de cremă de pe mâini, mânjindu-și fețele, părul.)

Vanda: Ești frumoasă.
Sonia (Timidă): Și tu.
Vanda: Tu mai!
Sonia: Tu...mai.

(Cele două se sărută languros, Sonia merge către geanta ei cu solzi și vine, timid, cu un ghem de lână roșie.)

Vanda: Ce faci cu aia?
Sonia (Îi face semn să tacă, acoperindu-și buzele, șoptit): Ca să nu ne pierdem, să știm drumul de-ntoarcere către casă...

(Sonia o înfășoară pe Vanda de câteva ori cu firul roșu în partea bustului, apoi îi dă Vandei ghemul, ea face același lucru. Apoi lasă ghemul să cadă. Acesta se rostogolește către public.)

Vanda: Ce spațios e sufletul tău! Ninge cu soare.
Sonia: Bine ai venit...
Vanda (Lent): Bine ai venit, Vanda!
Sonia (Lent): Bine ai venit, Sonia!

(Sărut prelung și îmbrățișare totală. Muzică sacră, de recviem.)


P.S. Variantă de final. Opțională

(Vanda și Sonia trec în primele rânduri ale spectatorilor, punându-le acestora câte puțină cremă în palmă.)

Vanda: Dați-vă mâinile!
Sonia: Poftim. Schimbați cărți de vizită. Dați-vă mâinile! Bun-venit! Bun-venit!




Dijon, 13-16 martie 2013

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!