Partea 1

Oameni vechi, oameni noi


Atunci când teatrul coboară în stradă, când reprezentațiile politice inundă întreaga lume, spațiul public, așa cum este organizat în cultura noastră, devine o mare scenă pentru actorii politici, economici, sociali ș.a.m.d., în timp ce spațiul privat îndeplinește „rolul” de culise, acea zonă ascunsă ochiului liber unde realitatea a fost mutată și disputată de o mână de personaje ahtiate după putere. Atunci când minciuna și adevărul se confundă, când cele două fațete ale realității relative se ciocnesc ca două universuri paralele, spectacolul exploziei cauzate de acea coliziune înfățișează pe marea pânză eterică un tablou grotesc pe care oamenii îl privesc în fiecare zi fără să-l înțeleagă și îl gustă fără să-i simtă aroma râncedă. Apoi participă la zugrăvirea acestuia fără să fie, de fapt, prezenți la fața locului cu întreaga capacitate de a-i scana nuanțele absconse. Lumea a fost întotdeauna o scenă - fapt consacrat de marele Will - dar nu s-a mai întâmplat niciodată ca actele principale să fie jucate în spatele unui paravan colorat și dinamic, obscur și static, interpus între actori și spectatori, ca o prelungire a culiselor, lăsându-le spectatorilor libertatea de a interpreta acțiunea după cum cred de cuviință sau, mai bine zis, după propria capacitate de intuiție și tălmăcire a umbrelor. Acestora li se aruncă, din când în când, indicii înșelătoare peste paravanul mediatic care îi ține informați, dezinformați și neinformați în același timp. Abia atunci când spectatorii vor dispărea, întreaga reprezentație va reveni la adevărata natură a lucrurilor, va zdrobi paravanul și va cerși iertare în frunte cu lașii care își arătau puterea din spatele măștilor. Și-i vor ruga insistent (poltronii fără de scăpare) pe cei care nu vor mai fi să asiste la actul final ce va fi absorbit de marea explozie menită a-i înghiți pe toți în același timp, ca idealul uman de nemurire pieritoare al oamenilor neoameni să fie dus la bun-sfârșit odată pentru totdeauna, și nimic să nu mai rămână în urmă.

Actul Întâi

Duminică. Ultima zi a alegerilor prezidențiale, cea în care cetățenii se vor prezenta la urne pentru a doua oară în decurs de o lună. Doi candidați puternici se întâlnesc în cel de al doilea tur de scrutin în urma căruia unul dintre ei va fi ales președinte al statului semi-colonial Pauperia.

Personaje
(în ordinea intrării în „scenă”):
Grigore Cavalcan
Șoferul
Domnul Detectiv
Membrii de partid
Patru reporteri
Sergiu Pavelin
Ștefan Rapass
Vasile Comănescu
Doi activiști
Septimiu Staviuc
Petrică
Tipa
Șoferul lui Staviuc
Cornel
Doamna Cavalcan


Tabloul I

Palatul Parlamentului. În prim-plan, holul principal în care sunt întâmpinați oaspeții de onoare și personalitățile politice dominante. Draperiile erau trase, o liniște deplină străbătea întreaga construcție-mastodont. Lumina zilei se lăsa îndelung așteptată. Întuneric matinal.

Scena 1

Grigore C., Șoferul

Grigore Cavalcan pătrunse în holul mare și aprinse toate luminile. Șoferul acestuia mergea în spatele său. Cei doi se îndreptau hotărâți spre Sala Unirii, urcând scările de marmură, timp în care Cavalcan își verifica încontinuu telefonul mobil.

GRIGORE C.(cu voce tare, ca să-l audă șoferul său, care mergea în spatele acestuia, la o distanță destul de mică): Niciodată această clădire uriașă n-a stat cu luminile stinse peste noapte. Cică trebuie să facem economie. Păi cum să facem economie? A avea o economie n-are nimic de-a face cu a face economie! S-a votat o lege prin care... Ahhh, mama lor de envaironmentaliști!...
ȘOFERUL: Vă înțeleg...
GRIGORE C. (se întoarse către șofer): Ai închis ușa principală?
ȘOFERUL: Da, domnule Cavalcan!
GRIGORE C. (căscând): Bravo.
ȘOFERUL (pe un ton ezitant): Scuzați-mi indiscreția: la cât o să înceapă ședința?
GRIGORE C.: (puțin mirat de această întrebare): Cam într-o oră. Suntem singuri acum. Mai întâi trebuie să mă întâlnesc cu cineva aici. Aștept un telefon urgent. Sper că nu ți-am stricat planurile duminicale (rosti aceste cuvinte cu un zâmbet sadic în mijlocul feței).
ȘOFERUL (pus în încurcătură): Nu, domnule Cavalcan, Doamne ferește! Cum aș putea...
GRIGORE C.: Bine, bine, lasă astea!
ȘOFERUL (recuperându-și aerul încrezător): Nu vreți să cobor până la poartă, ca să-i spun portarului să-i deschidă persoanei pe care o așteptați? Nu de alta, dar n-o să-i dea voie să intre și-o să trebuiască să coborâți Dvs. pentru a-i da OK-ul...
GRIGORE C. (afișând o expresie de parcă își spunea în sine „vulpe vicleană!”): Da, ar fi o idee bună! Du-te și spune-i să-l lase să intre în curte pe... domnul detectiv.
ȘOFERUL (nemulțumit că nu află mai multe): Da, să trăiți!
(Grigore Cavalcan își scoase din nou telefonul mobil din buzunar și căută numărul detectivului prin noianul de contacte, apoi își plimbă degetele mari pe ecranul policrom al telefonului. În sfârșit, după ce găsi numărul, selectă „Call”.)
GRIGORE C. (pe un ton ferm): Salut, meștere! Ia zi-mi, ai găsit ceva?
DETECTIVUL (pus pe șotii): „Salut, Măria Ta! He! He! He! Stai că vin acum la tine, sunt în mașină! O să-ți placă ce-o să vezi! Mi-e mi-a plăcut enorm! Am dat și una mică de asezonare!”
GRIGORE C.: Ce vrea să însemne asta?
DETECTIVUL: „Las’ că o să-ți dai tu seama în curând!”
GRIGORE C.: Vezi, să-i zici portarului că ești „domnul detectiv” și că trebuie să te întâlnești cu mine de urgență!
DETECTIVUL: „Roger!”
GRIGORE C.: Hai, pa! Te aștept!
DETECTIVUL (cu un aer șugubăț): „Papaceao!”
(Șoferul își făcu apariția fredonând printre buze un cântec vechi, de la mama lui.)
GRIGORE C. (luându-l de sus): Gata, ți-ai dus sarcina la bun-sfârșit?
ȘOFERUL (vădit deranjat de faptul că era luat peste picior): Haideți, domnule Cavalcan, nu mai râdeți de mine... Da, i-am comunicat portarului ce are de făcut. Mai mult de-atâta...
GRIGORE C.: Hai, mă’, vino-ncoa (punându-și brațul pe după umărul acestuia), că glumeam cu tine. Știi că nu mă pot dispensa de serviciile tale!
ȘOFERUL (roșind ca o școlăriță inocentă): Vă mulțumesc, domnule președinte!
GRIGORE C. (zâmbind și privindu-l pe interlocutorul său cu o expresie iertătoare): Vine și vremea noastră, băiete, vine și vremea noastră! Până atunci, du-te până la cel mai apropiat supermarket non-stop și cumpără cinci baxuri de apă minerală, cinci de apă plată, neapărat la doi litri, și ceva de ronțăit. Ia-ți și ție ceva de mâncare, ce vrei (îi înmână o hârtie de 200 de u.m.). Ai grijă să vii înapoi până la ora șase și zece!
ȘOFERUL: Nu-ncape nicio îndoială!
Domnul Detectiv intră pe ușă chiar înainte ca șoferul să iasă, cei doi se salutară cordial, apoi cel dintâi îl urmă pe Grigore Cavalcan într-o sală de conferințe.

Scena 2

Grigore C., domnul detectiv, fără șofer

O sală încăpătoare, cu o masă de conferințe situată în centru, multe scaune de jur împrejurul mesei, detalii luxoase. Grigore Cavalcan și domnul detectiv pătrund în această sală și pornesc o discuție amicală.

GRIGORE C.: Hai că te-am așteptat ca pâinea caldă! Ai ceva interesant pentru mine??
DETECTIVUL (înfățișând o freză a la Elvis și o alură comică): Ți-am zis să te ții bine, nu?? Hai că-ți mai zic o dată... Fii antenă... !
GRIGORE C. (tremurând de nerăbdare): Eu cred că tu faci intenționat! Treci la subiect!
(Domnul detectiv, cum stătea lângă Grigore Cavalcan, amândoi rezemați de masa de conferințe, își aruncă servieta pe masă și scoase un CD într-o carcasă transparentă.)
GRIGORE C. (luat prin surpriză): Ce reprezintă aceasta??
DETECTIVUL: Stai că-ți arăt imediat! Ai un laptop la îndemână? A, uite-l acolo! Se poate, nu?
GRIGORE C. (cu o amabilitate nedisimulată): Da, sigur, te rog!
(Domnul detectiv porni laptop-ul, selectă tot ce era de selectat, introduse CD-ul în DVD-ROM și așteptă ca acesta să se încarce.)
DETECTIVUL: Așa-s eu, mai de modă veche... umblu cu CD-uri după mine.
GRIGORE C. (cu o expresie de om dezamăgit): Băi, știam eu că ești un golan și jumătate (dându-i un pumn prietenește în brațul stâng). Vreau să-mi zici ce-ai găsit, nu să ne uităm la filme porcoase!
DETECTIVUL (degajând o inocență perfidă): Păi, asta am găsit! Nu-ți ajunge?
GRIGORE C. (deja furios): Vreau să-mi spui ce-ai găsit compromițător la adresa contracandidatului meu!
DETECTIVUL (indicând cu degetul chipul împricinatului pe ecranul laptopului): Păi, uite-l aici! A vrut să sărbătorească înainte de vreme! Da’ uite că nu știi niciodată cine sare din boschete! E Septimiu Staviuc cu o reputată, sau mai bine zis repurtată, și stimabilă doamnă politician, care se întâmplă să nu fie și soția dumnealui! Comprende??
(Grigore Cavalcan rămase interzis de-a binelea, nu știa cum să reacționeze, pentru că, mai mult ca sigur, nu se așteptase la o astfel de descoperire. Un zâmbet rătăcit începea să i se contureze în miezul feței, ca atunci când te dezmeticești după un eveniment uluitor.)
GRIGORE C.(jubilând): Ah, vulpe bătrână! Știam eu că n-ai să mă dezamăgești! Dar este minunat! Adulter?! Totuși, cum se poate una ca asta? Sincer, nu-mi vine să cred! Dar aceasta este o greșeală de începător, ceea ce nu-l caracterizează pe Staviuc!
DETECTIVUL: Da, avea niște bodyguarzi proțăpiți la reședința stimabilei amante, unul postat la intrarea din față, altul la intrarea din spate, dar i-am anesteziat repede! Nici n-au știut ce i-a lovit! Curat cloroform!
GRIGORE C. (mai vivace ca oricând): Bravo, domnul meu! Dacă ar fi toți oamenii ca tine...
DETECTIVUL (aproape autoironic): Păi, n-ar fi bine deloc! Cine-ar mai spăla pe jos? Ha! Ha! Ha!
GRIGORE C. (antrenat de glumele interlocutorului său): Ha! Ha! Ha! Corect! Tu sigur nu! Ha! Ha! Ha!
DETECTIVUL: Uită-te-ncoace la mine! Eu spăl pe jos cu ei, dar mai mult de-atât, NIET! Nu bag mâna în foc pentru nimeni nici picat cu ceară, darămite să trebuiască să stau toată ziua cu mâna în apă! Ha! Ha! Ha!
GRIGORE G. (temperându-și entuziasmul): Bine, bine, am glumit destul!... Să ne despărțim acum, că avem multă treabă. Ia stai așa! Ai zis ceva la telefon, acum mi-am amintit, ceva de-o asezonare! Înseamnă ce cred eu că înseamnă?
DETECTIVUL: Gicule, nu știu dacă mă înțelegi... eram și eu singur, într-o ipostază parcă prea jenantă pentru a nu deveni un participant indirect la acțiunea celor doi porumbei, măcar așa, mă înțelegi tu, de la distanță... de complezență! Wireless, cum zic tineri! Ha! Ha! Ha!
GRIGORE C.: Scârbos!
DETECTIVUL: N-am ponegrit carcasa CD-ului! Stai liniștit, doar știi că sunt mai strict ca bunica lui Pazvante Chioru’ atunci când vine vorba de igiena corporală, mai ales de cea manuală!
GRIGORE C. (vădit deranjat de obiceiurile interlocutorului său): Hai, că te rețin mai mult decât e cazul! Oricum, și eu mai am de făcut câte ceva pe-aici! Ținem legătura! Rămân dator vândut! După ce câștig alegerile, te așteaptă niște surprize! Pa! Să auzim de bine!
DETECTIVUL: Abia aștept! Succes astăzi! Ce mai, nici nu mai ai nevoie de succes! La norocul tău! Baftă! Vorbim!
Domnul Detectiv ieși din încăpere și părăsi Palatul Parlamentului. Grigore Cavalcan încuie ușa sălii, se așeză pe unul dintre scaunele directoriale, amplasându-și laptop-ul în poală, pentru a analiza în liniște filmarea cu cei doi îndrăgostiți politic, și adormi de-atâta entuziasm.

Scena 3

Grigore C., membrii de partid

Sala Unirii era deja plină. Toți ajunseseră mai devreme cu aproximativ zece minute pentru a nu rata începutul ședinței secrete, care fusese stabilită cu doar o zi în urmă de către Grigore Cavalcan. Acesta, lăsându-se în plata somnului, întârziase nepermis de mult.

GRIGORE C. (fugind prin Palatul Parlamentului ca un veritabil atlet, se întâlni cu șoferul): Hei, bătrâne! Am întârziat mult? Sunt toți în sală?? Nu înțeleg cum de-am adormit și nici cum de-am putut dormi atât de adânc! De ce n-ai venit să mă trezești?
ȘOFERUL (cu un aer de om vinovat): V-am căutat prin toate sălile până la etajul trei, apoi m-am oprit, din moment ce nu avea sens să fiți mai sus de atât.
GRIGORE C.: Am fost în sala de conferințe, în sala mică pe care am inaugurat-o de curând. (Ridicându-și de pe jos paltonul pe care-l scăpase din neatenție) Na c-am șters și praful!
ȘOFERUL (puțin iritat, oferindu-se să-l elibereze pe Cavalcan de povara paltonului și-a servietei): Era încuiată, domnule Cavalcan! Am și bătut la ușă! Se poate... Dați-mi mie paltonul și servita, domnule Cavalcan, se poate să le cărați dumneavoastră cât timp sunt prin preajmă?
GRIGORE C.: Ce-a fost, a fost! Hai mai bine să facem acum ce mai putem, adică să-i dăm bice! Spre Unirii!
(Cei doi păreau destul de agitați și porniseră într-un sprint turbat prin marele hol al Palatului. Odată ajunși în Sala Unirii, aceștia adoptară brusc un aer sobru, nelăsând să se vadă efortul fizic pe care l-au depus pentru a ajunge acolo.)
GRIGORE C. (către șofer): Agață-mi, te rog, paltonul în cuier și pune-mi servieta pe pupitru. Eu merg până la toaletă.
ȘOFERUL: Da, să trăiți!
GRIGORE C.(văzând sticlele de apă pe masa de protocol): A, bun! Văd că ai cumpărat ce ți-am cerut și le-ai și așezat unde trebuie și la timp! Merci, bătrâne! Ți-a rămas ceva rest?
ȘOFERUL (întinzându-i o bancnotă de 50 u.m.): Doar atât!
GRIGORE C.(luând bancnota și îndesând-o în buzunarul de la spate al pantalonilor): Bun! Hai că am ieșit puțin, că mă omoară vezica! Așază-te și tu undeva prin spate. Pe mai încolo!
ȘOFERUL (aproape să ducă mâna la frunte): Să trăiți!
(Grigore Cavalcan ieși în fugă, pentru că deja întârziase aproape o jumătate de oră. La întoarcere, acesta se așeză la pupitru și îi rugă pe colegii săi să facă liniște, nu înainte de a-și cere mii de scuze pentru întârzierea inoportună, dar necesară.)
GRIGORE C.: Stimați colegi, stimată audiență, știm cu toții prea bine că ne aflăm la finalul acestei campanii prezidențiale, și, înainte de a trece la subiect, de a vă dezvălui în exclusivitate ultimele noutăți, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru devotamentul și profesionalismul de care ați dat dovadă în îndeplinirea sarcinilor ce v-au fost alocate la începutul campaniei! Vă sunt pe deplin recunoscător!
(O mare de aplauze învăluise întreaga sală, pătrunzând în fiecare colț și îmbrățișând corpurile de mobilier, scaunele, pupitrele, lojele, oamenii, microbii și bacteriile de parcă brațele aplaudacilor căpătaseră elasticitate și pluteau prin întreaga încăpere ca un păienjeniș de liane ce-și gratulau rădăcina dătătoare de viață.)
GRIGORE C.: Stimați colegi, stimată audiență! Să nu credeți că v-am trezit cu noapte în cap pentru a vă povesti cine știe ce bazaconii fără nici un pic de relevanță! Nici vorbă! Știu că este ora 6.45, dar știu și că într-un sfert de oră se vor deschide urnele de vot, la care ne vom prezenta și noi negreșit după ce vom fi terminat cu această ședință, care este mai mult un prilej pentru domniile voastre de a afla deznodământul acestui tur de scrutin chiar înainte de a fi început!
(Toți au început să șușotească și să se foiască în scaunele lor privilegiate. Grigore Cavalcan plantase sămânța curiozității în mințile lor cvasiadormite. Acesta deschise servieta, scoase un CD și îl puse pe masă.)
GRIGORE C. (luând discul de pe pupitru și ridicându-l deasupra capului): Acest disc va decide soarta campaniei prezidențiale în favoarea subsemnatului!
UN SENATOR: Ce conține CD-ul? (Se auzi din primele rânduri)
GRIGORE C.: Răbdare, bunii mei prieteni! Vă voi dezvălui numaidecât natura acestui disc! Datorită unui foarte bun prieten de-al meu, detectiv de profesie, avem aici dovada inexpugnabilă care stă mărturie pentru adevărata structură de caracter a viitorului nostru fost președinte! Prietenul meu detectiv a reușit să înregistreze câteva momente fierbinți pe care viitorul nostru fost președinte le-a întreținut cu o stimabilă doamnă din partidul pe care-l conduce din umbră! Adulter! Ați auzit bine, bunii mei prieteni, adulter!
MULȚIMEA ÎN COR: Adulter!
(Un cor de șușoteli aprinsese atmosfera de victorie care se așternuse peste scăfârliile politicienilor și peste toate scaunele și pupitrele din acea încăpere.)
GRIGORE C.: Așa este, dragii mei prieteni! Adulter! De-aceea v-am chemat în această dimineață fructuoasă, în acest ajun al victoriei mele, pentru a împărtăși cu domniile voastre în exclusivitate această veste minunată (deși informația valoroasă îi parvenise acestuia după ce-a solicitat întrunirea, minciuna nu este mai prejos de adevăr în fața faptelor peremptorii)!
UN DEPUTAT (se auzi din audiență cu o voce tremurândă): Adulter!
GRIGORE C.: Așa este, bunii mei prieteni! Adulter! Iată cum vom proceda. Veți merge la urne, veți vota – eu o să trec mai întâi pe la băieți, ca să le înmânez această minunăție, iar la ora 9:30, ora jurnalului de dimineață, votanții vor afla cine este cel care i-a condus atâția ani!
PRIMUL SENATOR (puțin circumspect): Și credeți că postul nostru de televiziune va fi suficient pentru diseminarea acestei vești minunate în rândurile votanților?
GRIGORE C.: Ați pornit de la un adevăr, noi nu deținem decât două posturi de televiziune, dar la fel și concurența, ceea ce înseamnă că posturile neafiliate vor prelua imediat această știre, de dragul raiting-ului. Desigur, nu mai luăm în calcul și faptul că posturile noastre sunt cele mai vizionate la nivel național, drept care nu mă înșel dacă spun de pe-acum că ne vom bucura de-o acoperire fără precedent! Lupta s-a dat întotdeauna, bunii mei prieteni, pe ultima sută de metri, și diferența a fost făcută de votanții indeciși, aceia care nici în dimineața zilei în care au loc alegerile nu știu cu cine votează, dar pornesc televizorul, analizează, se frământă, vor să fie alături de concetățenii lor, nu se pot decide, dar au cele mai bune intenții și, până la urmă, se decid în funcție de cine joacă mai bine cărțile! Ieri a fost momentul de glorie al lui Staviuc, mai precis aseară, în cadrul dezbaterii „oficiale”, când m-a învins la mustață pentru că a avut o armată de PR-iști mai competenți. Nu-i nimic! Ieri a fost șah la rege, bunii mei prieteni! Astăzi, în schimb, o să fie MAT la președinte! Dar să nu ne mai întindem la vorbă, căci vorba lungă... Știți ce aveți de făcut!
(Toți se ridicară încântați, urmând cu sfințenie cursul dictat de noua întorsătură a lucrurilor. Șoferul se duse la Cavalcan pentru a împărtăși cu acesta propriile opinii și frământări.)
ȘOFERUL: Minunat discurs, domnule președinte! De-a dreptul... mi-a ajuns fix aici (bătându-se cu pumnul în piept)
GRIGORE C. (notând ceva într-un carnețel, ridicând capul din foile caietului și lansând priviri tăioase către șoferul său): Nu-mi mai spune așa, să nu cobim! (Privind din nou în carnețel) Dar da... să sperăm că și ceilalți au fost la fel de impresionați ca tine.
ȘOFERUL (cu o ingenuitate puerilă): Păi nu sunteți președintele partidului?
GRIGORE C. (iritat): Hai, lasă-te de glume, că avem multă treabă!
ȘOFERUL (încercând să schimbe subiectul): I-ați dat gata, domnule... (o scurtă ezitare) Cavalcan. S-a văzut pe chipurile lor! I-ați mobilizat de nu s-au văzut!
GRIGORE C. (serios): Hai, pe cai, du-mă la Orizontul 1!
ȘOFERUL: Așteptați puțin. Cu apa aceea care a rămas ce facem? (Arătând cu indexul înspre sticlele așezate pe masa de lângă pupitrul de discursuri) Mai mult de jumătate din cât am cumpărat a rămas nebăută. O lăsăm așa acolo?
GRIGORE C. (pe picior de plecare): Ia-o tu acasă, dar mai târziu. Acum ne grăbim!
Cei doi părăsiră ultimii Sala Unirii și, implicit, Palatul Parlamentului.


Tabloul II

Orașul fierbea. Știrile clocoteau. Străzile erau împânzite de autovehiculele posturilor de televiziune. Circul ambulant se mutase din marea clădire a marii populații în stradă, mai exact la secțiile de votare din toată țara, accentul punându-se, desigur, pe cele din capitală. Și apoi din stradă, printr-un veritabil fenomen de reflexie, circul era proiectat cu succes pe micile ecrane.


Scena 1

Sergiu P., Ștefan R., Vasile C., patru reporteri

Colegiul Național Maximilian Galeriu din capitală. Toată crema jurnalisticii paupere se afla deja acolo, în fața celei mai titrate instituții de învățământ liceal din întregul stat, în așteptarea politicienilor. Nimeni nu scăpa neintervievat. De îndată ce politicienii sosiră, crema sări ca din tun.

REPORTERUL 1: Domnule Pavelin, domnule Pavelin, cine credeți c-o să câștige alegerile? Îi țineți pumnii domnului Cavalcan? Pe cine puneți ștampila?
SERGIU P. (iritat, grăbind pasul, cu reporterii în urma lui): Votul este secret, nu? În orice caz, mă voi decide la fața locului (voia să-și ascundă zâmbetul ironic, însă îi era aproape imposibil). O să câștige cine merită, nu? Sigur c-o să-i țin pumnii domnului Cavalcan, doar m-am implicat în mod activ în campania sa electorală, suntem colegi de partid etcetera.
REPORTERUL 1 (în spatele acestuia): Am observat că aseară domnul Cavalcan nu s-a simțit prea bine la dezbaterea dintre acesta și domnul Staviuc. Să sperăm că astăzi dumnealui va fi, totuși, în apele sale. Ce părere aveți?
SERGIU P. (întorcându-și umerii,cu o tonalitate gravă): Nu pot să vă spun decât atât: astăzi va avea o prestație de zile mari! Atât!
REPORTERUL 1: Vă mulțumesc, domnule Pavelin, o duminică frumoasă!
SERGIU P. (punând piciorul pe prima treaptă a scărilor de la intrarea în colegiu): Și dumneavoastră!
(Într-o altă parte, pe trotuarul opus, 3 reporteri îi adresau întrebări vicepreședintelui partidului.)
REPORTERA 2: Domnule Rapass, care credeți că sunt șansele ca domnul Cavalcan să urce în grația votanților pentru a-i lua domnului Staviuc un procent de 2% din votanți, acum, pe ultima sută de metri?
REPORTERUL 3: Domnule Rapass, cum vedeți această cursă strânsă între colegul dumneavoastră de partid și domnul Staviuc?
ȘTEFAN R.: Sunt șanse reale ca domnul Cavalcan să revină la cârma acestui al doilea tur de scrutin. Nu se știe niciodată. După cum am mai spus și în alte rânduri, sondajele de opinie au o valoare... așa... mai mult ilustrativă. Nu știu ce pot să spun despre lupta strânsă dintre cei doi candidați la funcția de președinte... mai mult decât că amândoi sunt oameni de calitate! Au calibru, nene, nu jucărie!
REPORTERUL 4: Puneți oboseala domnului Cavalcan din ultimele zile pe seama acestei întreceri acerbe? V-ați așteptat la o astfel de prestație din partea domnului Staviuc și a partidului simpatizant?
ȘTEFAN R.: Sigur că da, tot ce este posibil, doar ați văzut și dumneavoastră că ambii s-au ridicat la înălțimea așteptărilor! Lupta este strânsă, câștigătorul încă n-a fost desemnat. Vă mulțumesc! Să auzim numai de bine!
REPORTERA 2: Succes!
REPORTERUL 3: Toate cele bune!
REPORTERUL 4: Numai bine! Vă mulțumim!
(Întorcându-se la limuzina cu care sosiseră, aceștia începeau să-și exprime pe rând îngrijorarea pentru absența lui Grigore Cavalcan. Colegii lor de partid încă nu ieșiseră de la urne. Limuzinele îi așteptau.)
SERGIU P.: Voi ați primit vreo veste de la Cavalcan? Nu l-am văzut prin preajmă, deși aici votează și el!
ȘTEFAN R.: Nu, nu am absolut nicio idee...
VASILE C.: Ia stați așa că-l sun eu!
(Acesta din urmă duse telefonul mobil la ureche și, după o așteptare zadarnică de câteva zeci de secunde, îl întâmpină căsuța vocală și se lăsă păgubaș.)
VASILE C: Nu răspunde. Ciudat!
SERGIU P.: Bine, la ce-am asistat mai devreme, nici nu m-aș mira să se fi dus acasă, după ce-a predat CD-ul, ca să se îmbete! Nici nu mai trebuie să voteze!
ȘTEFAN R.: Mda, înțeleg ce zici, dar n-ar fi bine! Totul trebuie jucat CA LA CARTE! Oamenii trebuie să-l vadă, trebuie să apară încrezător și tranșant, cu un aer de învingător, dacă vrea ca efectul mobilizant să aibă și o scânteie de pornire! Hai că vedem noi! Șofer, du-ne la sediul partidului.
Limuzina în care se aflau cei trei membri ai Partidului Pentru Un Trai Mai Bun, plus încă doi, porni în trombă. Pe drum se întâlniră cu Grigore Cavalcan, care le semnaliză prezența sa pe sens opus cu luminile de întâlnire ale automobilului ce-l conducea pe acesta la Colegiul Național Maximilian Galeriu.


Scena 2

Grigore C., cei patru reporteri

Reporterii zăboveau în autovehiculele amplasate de-o parte și de cealaltă a carosabilului, în dreptul Colegiului Național Maximilian Galeriu, așteptând peștele cel mare ce părea că nu mai vrea să muște momeala. La sosirea acestuia, după o așteptare asiduă, toți reporterii ieșiră de pretutindeni ca gândacii după dezinsecție.

GRIGORE C. (ieșind din automobilul cu care venise la urne): Vă rog, oameni buni, vă rog să nu vă înghesuiți. E loc pentru toată lumea! Vă răspund la toți. Haideți, pe rând, să demonstrăm că am intrat și noi, în sfârșit, în rândul lumii civilizate. Voi stați acolo mai în spate, voi veniți spre mine; așa, tu, băiatul cu camera de luat vederi, stai în partea aia și surprinde-mi profilul din partea stângă – același lucru este valabil pentru voi toți, domnilor cameramani (dădea indicații scenice ca un adevărat regizor)! Gata, să începem!
REPORTERUL 1: Domnule Cavalcan, vă simțiți pregătit pentru această zi? Luați în calcul posibilitatea unui eșec în fața contracandidatului dumneavoastră? Ce aveți să le transmiteți celor de acasă care ne urmăresc la această oră?
GRIGORE C.(foarte încrezător): Mă simt mai pregătit ca niciodată, domnule dragă! M-am trezit așa cu un sentiment plăcut, plin de optimism și încredere. Astăzi o să se scrie o pagină de istorie! Astăzi o să câștige nu cel mai puternic, nu cel mai inteligent, ci acela care este cel mai corect, cel mai onest, cel mai familist, așa cum se prezintă majoritatea oamenilor de bună credință din această țară! Sigur, nu exclud posibilitatea ca eu să nu câștig această cursă prezidențială: se pot întâmpla multe lucruri, tot ce ne trece nouă prin cap se poate întâmpla la orice oră – doar este vorba aici de cadrul probabilistic limitat al percepției umane, adică nu ne putem imagina imposibilul! Dar am un feeling că balanța se va înclina în favoarea mea! Ce să le spun celor de-acasă?... Un singur mesaj am pentru ei: să voteze așa cum le dictează conștiința! Și să iasă la vot – Democrația este în mâinile lor!
REPORTERA 2: Și colegii dumneavoastră degajau aceeași atitudine plină de încredere, v-a mai rămas vreun AS în mânecă? Să ne așteptăm la o surpriză?
GRIGORE C. (cu zâmbetul pe buze): Domnișoară, viața este plină de surprize! Nu trebuie decât să știm să le gestionăm! Tot ce-am avut de spus sau de făcut am spus sau făcut în decursul acestei campanii electorale. Nu mai vreau să subliniez decât un singur lucru: votul fiecăruia contează, doar împreună vom putea fi mai buni!
REPORTERUL 3: Credeți că prestația dumneavoastră de ieri seară va atârna greu de soarta acestor alegeri? Postul de televiziune Paradigma TV l-a declarat deja pe domnul Staviuc noul președinte al Pauperiei! Cum comentați?
GRIGORE C.: Panta Rhei, domnule reporter, Panta Rhei! Trecutul să rămână trecut și noi să ne vedem de treburile noastre! Știți și dumneavoastră vorba aia, câinii latră, ursul merge! Îi invit pe cetățeni să decidă soarta acestei campanii electorale!
REPORTERUL 4: Ce-aveți să le spuneți susținătorilor dumneavoastră care ne privesc chiar în această clipă?
GRIGORE C.: Rămâneți cu mine!
Acesta își croise drum prin marea de reporteri și ajunse, într-un final, în cabina de vot unde cu o mână luă ștampila și o puse pe propriul nume, în timp ce mâna cealaltă și-o plasase strategic pe inimă parcă recitând în gând imnul Pauperiei.


Intermezzo

Ora 9:30. Majoritatea cetățenilor deșteptați erau cu ochii pe cei doi candidați. Cu mici excepții, televizoarele stăteau deschise pe posturile Paradigma TV, deținut de Septimiu Staviuc, și Orizontul 1, deținut de Grigore Cavalcan. Pe postul Orizontul 1, buletinul de știri obișnuit este întrerupt pentru un „breaking news”.

PREZENTATOAREA: Stimați telespectatori, acum o știre de ultimă oră: mi se comunică în cască faptul că postul nostru de televiziune a intrat în posesia unei filmări realizate de un cameraman amator cu ajutorul propriei tablete, care ni-l înfățișează pe actualul președinte al Pauperiei în ipostaze indecente alături de o tânără blondă din fostul său partid, PFU (Partidul Forțelor Unite). După cum puteți vedea, domnul președinte nu se dă în lături atunci când e vorba să sărbătorească viitoarele sale reușite alături de fostele pasiuni (și analiza faptei dezvăluite continuă în aceeași notă strunit ironică și persiflatoare).