Tabloul III

Ziua respectivă se apropia de final; fusese una lungă. Pe buzele oamenilor nu era decât adulterul lui Staviuc. Prezența la vot era una ridicată, șaizeci și cinci la sută dintre cetățenii cu drept de vot. La sediile celor două partide rivale toată lumea făcea tot ce putea pe ultima sută de metri. Grigore Cavalcan față în față cu Septimiu Staviuc. Lupta continua, deși balanța era înclinată în favoarea celui dintâi.

Scena 1

Doi activiști, Grigore C.

Sediul de campanie al PPUTMB. O marea sală de festivități. Confeti, sticle de vin spumant, pahare ciocnindu-se în aer, prăjituri de toate felurile - sărbătoare în toată regula. Într-un colț, doi activiști discutau despre alegerile care tocmai se încheiaseră în țară.

Primul Activist (punându-și paharul pe masă și zâmbind malițios): Ia uite-o pe Ecaterina ce mai țopăie pe-aici!
Al doilea Activist: Da, e în culmea fericirii. Stai să vezi când o primi cașcavalul, atunci să te ții! Cutremurul din șaptezeci și șapte a fost mic copil pe lângă ce-o să producă bâțâielile ăsteia!
Primul Activist (răzând): Atunci o să facă bungee jumping de jos în sus. Poate avem noroc și o să cadă în cer!
Al doilea Activist (cu o mină gravă): Atunci o să mă împușc eu!
Primul Activist (adoptând o postură serioasă la rându-i): Hai, frate, ce-ai cu ea? E simpatică. Las-o, gata, a trecut, bucură-te de banii pe care i-ai câștigat și nu te mai uita în urmă.
Al doilea Activist: O laie! Ce mai șefă de campanie! Ne-a cocoșat pe toți cu sfaturi, sugestii, recomandări și alte bazaconii! Așa e când ești fata lui tata!
Primul Activist: Hai să nu mai discutăm despre asta. Apropo, am să-ți dau o veste bună și una proastă.
Al doilea Activist: Spune...
Primul Activist: Astăzi m-am despărțit de soție. Adică ea a decis să mă părăsească...
Al doilea Activist: Ah, îmi pare rău să aud asta... Cine-ar fi crezut, nu? Deh, așa e acum în zilele noastre, când, deși legăturile dintre oameni sunt mai flexibile, paradoxal, acestea se rup mai repede. Cei la care ajungem să ținem intră și ies din viețile noastre de parcă am fi într-o piesă de teatru în care decorurile și personajele se schimbă constant, cortina căzând fix atunci când te aștepți mai puțin. Lasă, o să treacă și asta, ca multe altele! Și vestea bună?
Primul Activist: Păi, asta este vestea bună. Ha! Ha! Ha! Vestea proastă este că va trebui să te muți cu mine, să stăm împreună ca pe vremea studenției. O să fie mișto, o să vezi. Și să știi că apreciez cuvintele tale de încurajare. Ai dreptate!
Al doilea Activist: Asta-i bună! De ce să mă mut cu tine? Va trebui?... Nu înțeleg de unde și până unde...
Primul Activist: În primul rând, pentru că suntem prieteni de-atâta amar de vreme și am nevoie de cineva cu care să stau; măcar o lună până găsesc un coleg de apartament pe care să-l țin cu chirie, în al doilea rând, îmi ești dator vândut - știi tu despre ce vorbesc - și, în al treilea rând, nu pot să locuiesc singur, mă apucă toți dracii... Ei, ce zici?
Al doilea Activist: Nu poți s-o aduci pe mândra cealaltă la tine?
Primul Activist: Cum s-o aduc? E prea mică pentru asta! În plus, ar strangula-o maică-sa cu cablul de alimentare al fierului de călcat!
Al doilea Activist: Mă mai gândesc. Eu stau deja cu cineva în chirie, doar știi prea bine. Să văd dacă găsesc pe cineva în timp util să-mi ocupe locul pentru o lună sau două.. Nu știu, vedem!
Primul Activist: Bine, reflectează asupra propunerii mele și dă-mi un răspuns cât mai repede posibil. Hai să mergem și noi alături de ceilalți! Să sărbătorim, ce dracu! (ridică paharul de șampanie în semn de toast)!
Al doilea Activist: Da, hai să uităm de neajunsurile vieții și să ne orientăm atenția asupra petrecerii! În cinstea noului președinte (dădu tot paharul pe gât)!
Primul Activist: Vezi că încă nu s-au numărat toate voturile. Trebuie să mai așteptăm un pic! Apropo de asta, oare pe unde-o fi Cavalcan?
Al doilea Activist: Se plimbă de acolo până acolo, nu stă nicio secundă. Mai devreme părăsise sediul și se duse dracu știe unde. Pana mea... Cică trebuie să vina dintr-un moment într-altul pentru a le ține oamenilor lui un discurs de învingător. Dar asta să n-o spui la nimeni, am aflat din surse sigure (își duse arătătorul la gură).
(Cei doi se alăturară mulțimii de petrecăreți. Șampania curgea, petrecerea abia începea, deasupra participanților planând o veselie de nedescris. Se felicitau, ciocneau pahare, râdeau, zâmbeau, râdeau în hohote - totul era permis în ajun de victorie. Toți erau în așteptarea sărbătoritului. Unul dintre consilierii lui Cavalcan intră în sală gâfâind pentru a le comunică faptul că domnul Cavalcan avea să-și facă apariția dintr-un moment într-altul. Totul trebuia să fie perfect - liniște, în primul rând.)
GRIGORE C. (intrând în uralele echipelor sale de campanie): Dragi prieteni, nu merit să fiu primit cu astfel de onoruri... încă! Nu vreau să vă rețin prea mult! Nu vreau să vă stric petrecerea - sper că vă simțiți minunat, eu sigur pot să jur cu mâna pe inimă că sunt în al nouălea cer! - și nici nu vreau să amân prea mult inevitabilul... (ridicând cele două mâini și zâmbind generos) Am câștigat! Da! Avem rezultatele parțiale! Am câștigat și nimic nu se mai poate întâmpla! (O ploaie de aplauze și o mare de fluierături inundau întreaga încăpere) Atenția și implicarea de care dați dovadă mă înduioșează, am fost împreună până acum și vom rămâne împreună pentru cel puțin cinci ani! Sunt al vostru și voi sunteți ai mei! Împreună vom clădi un viitor mai bun pentru țărișoara noastră! (O lacrimă i se aprinse în colțul ochiului stâng și vocea îi tremură puțin)
UN CONSILIER (din spatele lui Cavalcan, apropriindu-se discret de acesta, în șoaptă): Țineți minte, lacrimile trebuie să vi le păstrați pentru televizor. Acum lăsați-o mai moale.
GRIGORE C. (întorcând puțin capul, tot în șoaptă): Bine, bine...
VOCI LA UNISON (din spatele încăperii): Discurs! Discurs!
GRIGORE C. (satisfăcut de propria-i persoană): Nu am ce să vă mai spun în afară de cele menționate anterior. În aproximativ un sfert de oră este programată apariția mea la TV, așa că vă rog pe toți să veniți în curtea sediului de campanie, să scandați cu toții, să aplaudați, să strigați (modificându-și vocea și piperând-o cu inflexiuni înalte astfel încât să se înțeleagă că strigă) „Cavalcan! Cavalcan!”, să ridicați bannere în aer, v-au pregătit băieții mei pancarte, acolo putând, de asemenea, asculta discursul pe care-o să-l rostesc în fața camerelor de luat vederi. Voi face câteva pauze în anumite momente cheie, atunci vreau ca voi să aplaudați. Sunteți cu mine, prieteni??
(Sala explodă și toți începură să dea curs sugestiilor lui Cavalcan înainte de vreme „Cavalcan, Cavalcan, Cavalcan!” Strigau, fluierau, se mai auzeau câteva pahare ciocnindu-se în aer.)
GRIGORE C.: Așa, așa! Dar nu acum, păstrați-vă pentru când o să apărem la televizor! Deja mă așteaptă aproximativ o sută de oameni afară, aplaudaci plătiți cu ziua, dar vreau să fiți și voi alături de mine, așa cum ați fost și până acum. După ce-o să se încheie transmisiunea în direct, vă puteți întoarce aici ca să sărbătoriți în continuare!
(De undeva din spatele grupului format din zeci de persoane, primul activist ridică mâna pentru a-și exprima nelămuririle.)
GIRGORE C.: Da, dumneavoastră, domnul din spate cu mâna ridicată, vreți să spuneți ceva?
Primul Activist: Voiam să știu... când o să avem rezultatele oficiale?
GORGORE C.: Momentan nu le avem decât pe cele parțiale, care spun că am fost votat de un pic mai mult de cincizeci la sută dintre votanți, însă această campanie electorală n-are cum să-mi scape printre degete. Totu-i aranjat. Rezultatele oficiale ne vor fi comunicate în jurul orei 2 noaptea. Mâine dimineață vor apărea în toată presa.
Primul Activist: Și dacă, să presupunem prin absurd, o să pierdeți? Nu credeți că ceea ce faceți acum o să vă compromită imaginea pe care v-ați chinuit atât de mult s-o consolidați?
GRIGORE C.: Să pierd?! Nici vorbă! Pierde cel care pornește de la premisa asta, domnule meu! Trebuie să gândim pozitiv, să transmitem semnale pozitive în eter, ca Universul să ne sprijine cu puterile lui nemărginite! Nu, domnul meu, așa nu! Niciodată n-am căzut pradă defetismul, și cu siguranță n-am să încep să fac asta tocmai acum.
Primul Activist: Da, aveți dreptate, dar dacă și cei din tabăra adversă invocă forțele nevăzute ale Universului, atunci Universul de unde-o să știe care tabără este mai merituoasă, pentru a-i încorona eforturile cu victoria mult-râvnită?
GRIGORE C.: Asta n-o putem ști noi, domnul meu! Dar sunt sigur că Universul este de partea celor care-și doresc mai mult. Cu cât energiile noastre sunt mai puternice și mai pozitive în comparație cu cele ale adversarilor, cu atât vom reuși să atragem mai multe forțe benefice de partea noastră!
Primul Activist: Îmi sună ca o competiție tot ce spuneți dumneavoastră. Eu cred, totuși, că la mijloc avem de-a face cu un concurs de împrejurări și nimic mai mult. Dar oricum ar fi, nu este cam târziu acum să apelăm la forțele siderale, când urnele deja s-au închis?
GRIGORE C.: Nu subestima niciodată forța Universului! Nu știi de unde sare iepurele! Sau unde pică curentul! În plus, în străinătate încă se votează. Diaspora nu și-a închis urnele! Așa că... să-i dăm bice cu gândirea pozitivă! Să nu cădem în plasa negativismului, că se duce de râpă totul!
(Aplauzele tuturor celor prezenți în sala de festivitate acoperiră toate eforturile lui Ion Popovicescu de a-i îndemna la calm și temperare. Acesta, văzându-se în minoritate, începu și el să aplaude ca o marionetă plictisită.)
GRIGORE C.: Mi-a făcut plăcere să vă vorbesc, dar, din păcate, timpul mă presează și trebuie să ne despărțim... pentru moment. O să vină cineva puțin mai încolo să vă îndrume către locul în care se va filma discursul meu.

Acesta părăsi încăperea în uralele echipei sale de propagandă virtuală.


Scena 2

Grigore C., mulțimea de aplaudaci

Curtea sediului de campanie al PPUTMB. Susținătorii lui Grigore Cavalcan erau claie peste grămadă. Aleea principală se deschidea într-o alveolă amenajată cu bun-gust. De-o parte și de alta a aleii și de jur împrejurul alveolei erau montate mai multe bănci, dar nimeni nu avea timp de stat. În mijlocul acesteia, pe o scena improvizată, Cavalcan își îmbăia susținătorii cu fraze bine ticluite, cu retorici de estradă care aveau harul de a încânta urechile celor care nici nu doreau să audă altceva.

GRIGORE C. (declamând): Vă mulțumesc că ați venit în seara aceasta aici pentru a fi alături de mine, că ați făcut un efort pentru a putea ajunge, chiar dacă probabil aveați și alte lucruri de făcut. Mă simt obligat să o spun tare și răspicat: sunteți minunați! Cine se uită și privește îndelung la chipurile voastre pline de speranță nu poate să nu observe că... așa arată cetățenii model care au fost întotdeauna de partea schimbării! Așa arată un public dornic de un trai mai bun! Astăzi, cei de bună credință au votat pentru modernizarea țării și, implicit, pentru deparazitarea acesteia! Acum că vă aflați aici într-un număr care, pe mine, personal, nu mă poate lăsa indiferent, și că aceia care ne privesc și care au votat schimbarea sunt în număr de câteva milioane, vreau să vă garantez că tot ce stă în puterile noastre o să fie înfăptuit cu necesitate. Gata, minciunile și manipulările trebuie să înceteze acum! Schimbarea macazului nu mai comportă nicio amânare, pentru că, și asta am văzut-o prea bine cu toții în timpul regimului lui Staviuc, atunci când ignoranța merge mână în mână cu reaua-voință nimic nu poate progresa la nivel național. Adevărata schimbare a fost mult prea așteptată de ceva vreme încoace pentru ca noi să ne mai permitem luxul de a sta cu mâinile în sân! Nu, acest lucru nu ne caracterizează, nici pe mine, nici pe oamenii apropiați mie, care, cu mâna pe inimă și pe Sfânta Biblie, am jurat să ne unim forțele pentru a scăpa scena politică (și, implicit, această țară) de miceliul mafiot care s-a dezvoltat în dedesubturile ei! Am avut nevoie de sprijinul vostru, atât al celor care astăzi vă aflați aici, cât și al celor de-acasă, pentru ca destinul acestei țări și al tuturor oamenilor care se zbat pentru a duce mai departe idealul pauper să ajungă, după o pauză de mai bine de o jumătate de secol, pe mâini paterne, care să se rezume, și subliniez cuvântul „rezume”, la beneficiile pe care li le oferă recompensele pecuniare stabilite prin lege. Aceste mâini părintești (ridicându-și mâinile în aer) nu vor pedepsi, nu vor spolia și nici nu vor fi folosite pentru ca purtătorul lor, întruchipat în persoana mea, să-și însușească o cantitate de resurse vitale pe care nu le merită! Nevoile mele nu sunt atât de diferite de ale oricărui individ de pe stradă. Da, m-ați auzit bine, nu sunt atât de diferit de domniile voastre pe cât aţi fi tentaţi să credeți, și tocmai de-aceea consider că eu, aproapele vostru, sunt cel mai îndreptățit să fiu cel care vă va conduce pe culmile modernizării (în timp ce acesta declama și se bătea cu cărămida în piept, simpaticul său șofer îi lustruia limuzina care-l aștepta la poartă)! Să nu uităm că, înainte de toate, trebuie să lăsăm faptele să vorbească, pentru că prea mulți au vorbit în țara asta fără să dea curs promisiunilor făcute în stânga și în dreapta! S-au spus prea multe și s-au făcut prea puține! Atât de puține încât nu mai are nici un rost ca eu să mai spun ceva pe marginea acestui subiect, pe care-l cunoașteți atât de bine pe propria voastră piele! (O lacrimă în colțul ochiului leneș își etala transluciditatea pentru privitori) Eu, Grigore Cavalcan, voi pune capăt nedreptăţilor la care aţi fost supuşi ani de-a rândul! Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
Mulţimea era în delir; toţi scandau, fluierau, aplaudau, atmosfera și entuziasmul specific momentelor de glorie fiind transmise tuturor telespectatorilor prin intermediul venelor cablate prin care sângele electric al mass-media circula nestingherit către inima sistemului mediatic ce pulsa în toate colțurile țării, de la cele mai mici sate până la cele mai importante orașe)

Scena 3

Septimiu S., Petrică, Tipa, șoferul lui Staviuc, Cornel

În tabăra cealaltă, la sediul de campanie al Partidului Forțelor Unite, se lăsase o tăcere mormântală. Nimeni nu sufla nici un cuvânt. O încăpere întinsă. Lumina artificială accentua atmosfera apăsătoare: o lumină rece de neon. Septimiu Staviuc se afla în birou și discuta cu mâna sa dreaptă.

PETRICĂ (intrând in biroul președintelui): M-ați chemat, domnule Staviuc?
SEPTIMIU S. (tușind): Măi, Petrică, pe unde tot umblă Corneliu ăsta? Trebuia să îmi prezinte deja raportul referitor la secțiile de votare din străinătate! E imperios necesar să știm cum merge treaba acolo! În țară, lupta este pierdută, nu mai avem ce face. Dar încă ne putem pune speranțe în votul Diasporei. În câteva ore se vor închide și urnele de peste hotare. Trebuie sensibilizați toți cetățenii pauperi stabiliți în Occident. Cei mai mulți dintre ei nu au avut niciodată la suflet partidul lui Cavalcan! Aceasta este cartea pe care trebuie s-o jucăm! Unde mă-sa e Cornel ăsta, că mă bagă în boală?!...
PETRICĂ: Nu știu, domnule Staviuc, nu am mai vorbit cu el de câteva ore bune. Ultima oară când l-am auzit era - sau cel puțin părea - foarte ocupat. Era călare pe telefon, asta-i sigur. Trăgea toate sforile pentru a-i aduce pe acei membri ai PPUTMB responsabili cu supravegherea secțiilor de votare din străinătate de partea noastră. Le-a promis funcții în noul guvern, odată ce dumneavoastră veți fi ales din nou președintele țării, dar nu știu exact câți au fost de acord să colaboreze și câți nu.
SEPTIMIU S.: Ce bine ar fi să meargă mișcarea asta... Fără ea suntem pierduți! M-ai auzit? Pierduți!
PETRICĂ (cu un aer de om aferat): Nu răspunde la apeluri. I-am lăsat un mesaj. I-am scris să ne contacteze de urgenţă.
SEPTIMIU S. (îngândurat): Da, foarte bine.
PETRICĂ: Păreți obosit... Vreți un pahar cu apă? Sau mai bine o pun pe Magnolia să vă facă niște cafea! Nu?
SEPTIMIU S. (afundându-se în scaunul directorial, cu ambele brațe așezate pe blatul biroului, oftând): Da, n-ar fi o idee rea. Du-te și spune-i să-mi facă niște cafea. Te aștept cam într-un sfert de oră, dar nu mai devreme; am de dat niște telefoane.
PETRICĂ: Sigur, cum vreți dumneavoastră. (Deschizând ușa biroului, dădu să iasă, însă, în urma unei mici ezitări, se întoarse în pragul ușii și, cu un zâmbet forțat, plăsmui câteva cuvinte de încurajare) O să câștigăm, o să vedeți! (Se întoarse stânjenit și închise ușa după el)
SEPTIMIU S.: Să te-audă Domnul, Petrică, să te-audă...
(Septimiu Staviuc își scoase telefonul mobil dintr-un buzunar exterior al sacoului și apelă un număr din agenda telefonică. Suna ocupat. Mai încercă o dată. De data această însă apelul era preluat și aștepta ca persoana de la celălalt capăt să răspundă. O voce de femeie se auzea din receptorul telefonului.)
SEPTIMIU S. (cu o voce mieroasă): Bună, scumpete, ce faci, ești pe drum? Te-a luat șoferul din fața casei, da? Bun, bun! I-am zis eu lui unde să te ducă, la cabana mea din Poiană, n-ai nicio grijă. Acolo o să stai liniștită astăzi și mâine, n-o să te mai streseze nici un reporter sau paparazzi, am mulți paznici, locul este bine păzit, mai ceva ca o fortăreață!
TIPA: „Ahh, ce bine, dragul meu! Dacă ai ști ce agresată am fost de când s-a aflat...” (Oftă)
SEPTIMIU S.: Da, puiul meu, știu, știu prea bine. Eu cum crezi c-am fost?... N-aș fi crezut că jigodia de Cavalcan va juca așa de murdar. Dar a muşcat momeala! Auzi și tu, se crede deja învingător! Dar n-o să-i mai meargă mult!
TIPA: „Ce bine ar fi să câștigi, dragul meu. Să fii din nou domnul președinte! Să-l bagi la închisoare pe Cavalcan! E un măgar și jumătate!”
SEPTIMIU S.: Știu ce-am de făcut, nu te teme! Ia zi-mi, cum e drumul? Pe unde sunteți acum?
TIPA: „Destul de aglomerat... Nu cred că am parcurs nici jumătate din drum. Stai să-l întreb pe șofer.”
(TIPA (luând telefonul de la ureche): Auzi, vreau să știu pe unde ne aflăm acum. Nici nu-mi dau seama (aruncă o privire pe geam, ca să nu pară de-a dreptul aeriană).
ȘOFERUL 2: Mai avem puțin și ieșim de pe autostradă. Nu e chiar așa de aglomerat, au fost dăți în care...
TIPA: Da, da , mersi!)
TIPA (ducând telefonul înapoi la ureche): „Trebuie să ieșim de pe autostradă imediat. Da’ tu ce faci, scumpul meu? Mai poți?”
SEPTIMIU S.: Rezist. Nu am voie să nu mai pot, n-am dreptul la nicio mișcare greșită!
TIPA: „Săracul de tine, cred că ai multe pe cap acum. Te aștept mânie pe-aici? Dai o fugă? O să vreau să fiu prima care-l felicită pe noul președinte!”
SEPTIMIU S. (afișează un zâmbet forțat și mângâie fotografia de familie de pe biroul său): O să mă urnesc spre tine cât de repede o să pot. Doar știi că n-o pot dezamăgi pe cea mai importantă femeie din viața mea!
TIPA (alintându-se): „Hai, du-te aici, că ești un mincinos și jumătate! Nu mă lua tu pe mine cu de-astea, că nu ține, domnul meu! Hi! Hi! Hi!”
SEPTIMIU S.: Ce-ți mai place să faci pe mironosița! Din păcate, sunt nevoit să închid, că nici nu-mi mai văd capul de treabă! Dă-mi-l puțin pe șofer la telefon! Te-am pupat, scumpete! O să mă gândesc numai la tine!
TIPA: „Ai face bine să te ții de cuvânt! Hai că te-am lăsat, nu te mai plictisesc! Te-am pupat și eu. Ciao!”
SEPTIMIU S.: Pa, dragă, pa!
(TIPA (întinzându-se către șofer și oferindu-i telefonul mobil): Poftim, Septimiu vrea să discute ceva cu tine!
ȘOFERUL 2: Da, sigur, dați-mi-l încoace... Așa, stați să nu scap telefonul. Gata, mulțumesc!
SEPTIMIU S. (de la celălalt capăt, vocea lui auzindu-se ca un bâzâit în telefon): „Te salut! Vreau să faci ceva pentru mine, fii atent! Dar să nu repeți cu voce tare ce-ți spun, bagă la cap! Zii „Da” în cazul în care totul e limpede sau „Nu cred” dacă ceva nu ți-e clar! Auzi?”
ȘOFERUL 2: Da, domnule Staviuc, vă ascult.
SEPTIMIU S. (deși nu se vedea prin telefonul, acesta adoptase o mină foarte gravă): „Să fii cu ochii pe ea, să asculți tot ce discută și cu cine, să-i monitorizezi fiecare mișcare! M-ai înțeles?!”
ȘOFERUL 2: Da, sigur că da. Pentru?...
SEPTIMIU S.: „N-are importanță, nu te privește pe tine. Totuși, avem motive să credem că lucrează pentru Cavalcan de ceva vreme, deși încă nu știm nimic sigur. Oricum, trebuie ținută sub observație. Dacă îți face probleme sau vezi că vrea să plece, o să găsești în cabană, o să-ți comunic mai încolo toate detaliile, niște somnifere pe care tu va trebui să i le pui în băutură. Pricepi, da?”
ȘOFERUL 2 (înlemnind la volan): Nu se poate!...
SEPTIMIU S.: „Ba da, totul este posibil! Și ai uitat deja ce ți-am spus?! Fără mișcări bruște sau schimbări în tonalitatea vocii! Fii calm și răspunde cu „Da” sau „Nu știu”. Tipa nu e proastă, nu vreau să se prindă că ne-am prins.”
ȘOFERUL 2: Dar ați zis că nu-i nimic sigur...
SEPTIMIU S.: „Băi, tată, băi, mă omori cu zile! Ne-am prins că s-ar putea să fie ceva! Ești mulțumit? Te-am rugat să fii discret! Parcă ai face pe prostul!”
ȘOFERUL 2: Da, da. Mă scuzați, vă rog, nu vă supărați! Așa sunt eu, mă prind mai greu... nu ca alții (plasând o ocheadă în oglinda retrovizoare). Mai e și altceva?
SEPTIMIU S.: „În mare... cam asta e tot. Ai grijă cum te comporți! Dacă ne scapă, tu vei fi tras la răspundere! Și nu glumesc! Dar să ai grijă, nu trebuie să te atingi de ea! Dacă e ceva, în cel mai rău caz, îi dai niște somnifere, așa cum ți-am zis mai devreme. Vorbim după ce ajungeți. Mă vei ține la curent cu ce se întâmplă! Toate bune!”
ȘOFERUL 2: Mult succes în continuare, domnule Staviuc! Să trăiți!
TIPA (curioasă, luându-și telefonul înapoi de la șofer): Ce voia Septimiu? Vești rele? Păreai surprins, nu știu.
ȘOFERUL 2: A, o nimica toată, doamnă, nu vă faceți probleme. Are atâtea pe cap, nici nu mai știe ce zice. Muncă, muncă și iar muncă! Mi-a zis să stau cu dumneavoastră la cabana lui. Desigur, eu voi sta în casa angajaților, care-i în aceeași curte, dar e despărțită de casa cea mare a domnilor. Voi fi la dispoziția dumneavoastră până ajunge domnul Staviuc, pentru tot ce vă va pofti inimioara! Voi fi majordomul dumneavoastră personal!
TIPA: Ce secretoși sunteți voi, bărbații! Mi se pare mie sau voi ați pus la cale să mă răpiți?! Șmecherilor! Hi! Hi! Hi! (râzând cu poftă, neștiind că, de fapt, în glumă oamenii pot spune adevăruri mai mari decât își pot imagina))
(Septimiu Staviuc nu slăbea deloc telefonul, încercând să ia legătura cât mai curând posibil cu trimișii săi din străinătate. Îl apelă pe Cornel. Acesta, într-un final, răspunse gâfâind.)
SEPTIMIU S.: Salut, Cornele, mă bucur că te-am prins!
CORNEL (cu o voce care trăda o activitate intensă): „Să trăiți, domnule președinte! Și eu mă bucur să vă aud. Ați încercat cumva să mă contactați și înainte? Am văzut mai multe apeluri de la un număr de telefon pe care nu-l am în lista de contacte, însă n-am știut că sunteți chiar dumneavoastră... Îmi cer mii de scuze!”
SEPTIMIU S.: Ce mai contează acum? Important e că am reușit să dau de tine. Știi cum se zice, mai bine mai târziu decât niciodată! Dar să lăsăm discuțiile inutile! Zi-mi, ai rezolvat ceva cu delegații lui Cavalcan din Diasporă?
CORNEL: „Am niște vești minunate!”
SEPTIMIU S: Serios?! Spune-mi, nu mă lăsa în suspans! I-ai cooptat? Sunt de partea noastră??
CORNEL: „Ce nu poate să facă Corneluș? I-am mituit până le-a ieșit pe urechi! Toți sunt de partea noastră! Mai ales când au auzit că au șansa de a face parte din următorul cabinet de miniștri! Eu însumi, după ce mă veți face prim-ministru, o să-i numesc în posturile cele mai bune!”
SEPTIMIU S: Da, foarte bine ai făcut! Știam eu că ai să te descurci! Apartenența la partid nu are nicio relevanță, sau, mă rog, cel puțin nu ar trebui să aibă! Ha! Ha! Nu? Cu atât mai bine dacă o să numim miniștri din opoziție! După ce Cavalcan va fi demis din funcția de președinte al partidului său, vom înființa o coaliție de guvernare împreună cu succesorul acestuia!
CORNEL (căzut pe gânduri): „Mda, aici am avea o mică problemă... Să vedem cum o s-o scoatem la capăt!”
SEPTIMIU S. (pe un ton aproape agresiv): Cum adică avem o mică problemă? Nu ești de acord cu propunerea mea? Sau ce?...
CORNEL: „Ba da, propunerea dumneavoastră este una excelentă, ar pune într-o lumină foarte bună partidul nostru, ca inițiator al unui proiect de colaborare cu tabăra adversă, și totul pentru binele acestei țări! Da, bine gândit! Problema este că (o scurtă pauză) era vorba ca acei delegați să părăsească partidul lor și să vină la noi, de-aceea am zis...”
SEPTIMIU S.: Dar de unde a venit ideea asta de transfer dintr-un partid în altul? E o condiție de-a lor, sau cum?...
CORNEL: „A, nu, nici vorbă, eu le-am oferit posibilitatea asta, adică eu le-am spus că ar fi mai bine să vină în partidul nostru, ca să nu pară ceva suspect pe urmă... adică să-i oferim demersului o continuitate partinică, dar cred că ideea dumneavoastră e mai bună, dacă stau să mă gândesc mai bine!”
SEPTIMIU S.: Tot eu să te învăț, Cornelușe? Păi zi și tu! Uite care-i greșeala ta: tu ai gândit practic, ca un adevărat gospodar, dar eu vreau să risc, așa mi-e felul, și, în plus, n-ar bate mai mult la ochi ca exact cei care ar urna să fie aleși în următorul cabinet de miniștri să fie și cei care vin în partidul nostru.. așa, cum să zic eu, peste noapte?
CORNEL: „Da, așa este, așa este, bine gândit. Ei, se vede că nu degeaba sunteți președinte! În plus, rămânând în partidul lor, vom putea miza pe argumentul competenței, despre care știm sigur că are priză la public, spre deosebire de simpla apartenență partinică!”
SEPTIMIU S. (mulțumit de propria idee): Păi, nu? Așa trebuie să jucăm!
(Septimiu Staviuc auzi o bătaie în ușa biroului, apoi consilierul său de încredere se poftise înăuntru fără să aștepte invitația președintelui său)
SEPTIMIU S.: Scuză-mă un pic, Corneluș, a intrat Petrică și cred că are ceva important să-mi spună. Pare agitat. (Luă telefonul de la ureche)
PETRICĂ: Mă scuzați că vă deranjez, dar este important să vedeți ce se întâmplă. Deschideți televizorul pe Orizontul 1.
SEPTIMIU S.: Așa...
PETRICĂ: E Cavalcan în direct, ține un discurs în curtea sediului său de campanie!
SEPTIMIU S.: Opa... Vorbim de lup și lupu’ la televizor! (Duse telefonul la ureche) Dragul meu Cornel, te sun eu mai încolo, că s-a ivit ceva neprevăzut! Ce? A, nu, nimic grav, Cavalcan oscilează pe la televizor ca o molie în jurul unui bec incandescent și vreau să mă distrez puțin! Te sun eu mai încolo, da?
CORNEL: „Da, sigur, nicio problemă, ne auzim noi! Să stați liniștit, totul se desfășoară conform planului!”
SEPTIMIU S.: Mergem pe sugestia mea, le comunici celor cu care ai vorbit că nu mai este valabilă propunerea ta. Ai înțeles?
CORNEL: „E perfect, voi repara totul! Pe mai târziu!”
SEPTIMIU S.: Pa! Vezi ce faci!
(Puse telefonul pe birou, se ridicase și luă telecomanda din spatele său, de pe o etajeră amplasată deasupra biroului)
SEPTIMIU S.: Ia să vedem ce-avem aici! Hai să ne distrăm puțin! Ia un loc, nu sta așa țeapăn ca un par! (Invitându-l pe Petrică, consilierul său, să se așeze pe unul dintre cele două fotolii din piele)
(GRIGORE C.: ...vreau să vă garantez că tot ce stă în puterile noastre o să fie înfăptuit cu necesitate. Gata, minciunile și manipulările trebuie să înceteze acum! Schimbarea macazului nu mai comportă nicio amânare, pentru că, și asta am văzut-o prea bine cu toții în timpul regimului lui Staviuc, atunci când ignoranța merge mână în mână cu reaua-voință nimic nu poate progresa la nivel național. Adevărata schimbare a fost mult prea așteptată de ceva vreme încoace pentru ca noi să ne mai permitem luxul de a sta cu mâinile în sân! Nu, acest lucru nu ne caracterizează, nici pe mine, nici pe oamenii apropiați mie, care, cu mâna pe inimă și pe Sfânta Biblie, am jurat să ne unim forțele pentru a scăpa scena politică (și, implicit, această țară) de miceliul mafiot care s-a dezvoltat în dedesubturile ei!)
(Septimiu Staviuc opri televizorul și aruncă telecomanda pe fotoliul alăturat fotoliului în care stătea consilierul acestuia.)
SEPTIMIU S.: Nu-mi zice absolut nimic! M-a plictisit de moarte...
PETRICĂ: E la televizor, știți și dumneavoastră cum e, el nu face decât să respecte regula.
SEPTIMIU S. (căscă îndelung): Ai dreptate, Petrică, ai dreptate. Câteodată mi se face așa scârbă de regulă, nici nu poți să-ți spun. Am obosit. Deși nu-mi place s-o spun sau s-o aud, adevărul nu poate fi estompat de nicio limbă de lemn... Am îmbătrânit, Petrică, dragă!
PETRICĂ: Se termină și campania asta electorală și o să puteți reintra în confortul rutinei - să sperăm noi - din scaunul de președinte. Până atunci, trebuie să țineți și dumneavoastră un discurs în fața camerelor de luat vederi. În jumătate de oră cred eu c-ar fi cel mai bine. O să termine Cavalcan până atunci.
SEPTIMIU S.: Da, du-te și mobilizează echipele și adună cât mai mulți oameni în curtea sediului! (Scoțând câteva foi de hârtie dintr-un sertar) Eu, între timp, o să repet discursul acesta de mai multe ori, cum m-ai învățat.

Consilierul ieși numaidecât din birou pentru a pune lucrurile în mișcare. Septimiu Staviuc se plimba de la un capăt la celălalt al încăperii, ținea discursul în mâna dreaptă, iar cu stânga gesticula în forţă de parcă dirija circulaţia cuvintelor în eter, repetând în șoaptă punctele principale ale discursului.


Scena 4

Grigore C., Ștefan R., Sergiu P., Șoferul

După cele câteva minute în care Grigore Cavalcan se lăsase filmat din toate unghiurile în timp ce se îmbăia în mulțimea ce-i scanda numele, în curtea sediului său de campanie, acesta porni către limuzina care-l aștepta în parcare. Odată intrat în mașină, se angajă într-un dialog patetic cu Ștefan Rapass și Sergiu Pavelin.

ȘTEFAN R.: (frecându-și mâinile): Minunat discurs, absolut fantastic! Dragă Grigore, știam că ești bun, dar de data aceasta chiar i-ai dat gata! Ce mai, mă înclin în fața dumitale!
SERGIU P. (făcând o întoarcere de aproape 180 de grade de pe scaunul pasagerului din față): Subscriu celor spuse de prietenul Rapass! Mie mi-au plăcut întotdeauna alocuțiunile tale, Grigore, dar acum a fost ceva diferit, acum s-a simți foarte bine sarea și piperul din bucate! Mai-mai să cred c-ai pus suflet în ce-ai gătit tu acolo sus pe scenă! (Lăsându-și palma să cadă într-o manieră amicală pe umărul drept al lui Cavalcan)
GRIGORE C. (măgulit): Nu știu ce să spun, m-ați luat prin surprindere cu aprecierile voastre, dragii mei, cred că... (Întrerupt de șoferul acestuia)
ȘOFERUL (cu o stângăcie caracteristică celor din tagma sa, gândind cu voce tare): Au mare dreptate domnii Rapass și Pavelin, chiar le-ați zis-o bine, domnule Cavalcan! Am auzit și eu din parcare, mi-a mers... uite-aici! (Strângându-și cămașa în dreptul pieptului)
GRIGORE C. (afabil): Merci, bătrâne, merci! Du-ne la Hanul lui Brumar dacă tot vrei să te faci util. Ne lași acolo și apoi te duci acasă că și tu ai fost toată ziua pe fugă; să pui capul pe pernă măcar câteva ore, da? O să te sun eu când va fi cazul.
ȘOFERUL: Am și pornit!
GRIGORE C. (către colegii săi de partid, puțin abătut): Laudele voastre îmi umplu sufletul de bucurie, dar o mare lehamite îmi sugrumă entuziasmul cu care am început ziua.
ȘTEFAN R. (părea luat prin surprindere de această schimbare bruscă a registrului): Totul era bine în urmă cu câteva ore, totul merge conform planului. Ce s-a întâmplat?
SERGIU P. (încruntat): Da, chiar, ce-ai pățit?
GRIGORE C.: Cu câteva minute înainte să țin discursul... mi-au parvenit prin telefon niște informații îngrijorătoare de la informatorii mei. De-aceea probabil că am fost puțin prea sentimental și melancolic în timpul rostirii discursului.
SERGIU P.: De-aceea ai renunțat la discursul pe care ți l-am ticluit noi și le-ai vorbit oamenilor, cum să zic, din suflet?
ȘTEFAN R.: O observație pertinentă, Sergiule! Dar eu am mai observat ceva, și anume că mulțimea a vibrat altfel, parcă în seara aceasta a fost conectată mai bine la atmosfera creată de alocuțiunea spontană a lui Grigore, cu siguranță mai bine decât în alte dăți, când recita discursul ca pe-o poezie învățată la grădiniță.
GRIGORE C.: Haideți momentan să lăsăm analizele și interpretările deoparte. E vorba de ceva foarte serios!
ȘTEFAN R.: Dar ce poate fi? Spune-ne!
SERGIU P.: Da, ce??
GRIGORE C.: Am simțit, în sfârșit, gustul amar al trădării! Nu credeam că poate fi atât de dezolant. Dar, știți cum se zice, până nu simți pe pielea ta... Lumea e plină de ignominie, băieți, aflați de la mine!
ȘTEFAN R.: Trădare? Cine a îndrăznit să facă una ca asta?! Să fie imediat exclus din partid și cercetat penal pentru... nu știu, găsim noi ceva, dar să nu fie lăsat în pace!
SERGIU P.: Subscriu!
GRIGORE C.: Liniștiți-vă, calmați-vă, faptul este consumat! În plus, mai e ceva care chiar să ne stârnească mirarea în lumea asta? Pe mine nu mă mai miră nimic, dar m-a lovit în moalele capului când mă așteptam mai puțin. Asta este problema. Mă așteptam la așa ceva pe întreg parcursul campaniei electorale, dar nu mă așteptam ca ultima suflare a lui Staviuc să mă doboare! Doar, gândiți-vă și voi, trădători au existat întotdeauna la nivelul acesta și există și-n tabăra lui Staviuc, chiar plătiți de mine. Dar nu credeam că o să mi se întâmple tocmai mie, și cu atât mai puțin acum, când mai sunt doar câteva ore până la încheierea campaniei electorale...
ȘTEFAN R.: Da, așa este, ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, nu putem preîntâmpina ceea ce s-a întâmplat deja, dar putem încerca să corectăm, în avans, abaterile viitoare și ostilitățile latente. Cineva trebuie să plătească! Acum, haide, spune-ne ce-ai aflat.
GRIGORE C.: Am informații sigure că ai noștri colegi însărcinați cu supravegherea procesului de triere a buletinelor de vot din Diasporă au fost cumpărați de Staviuc și vor închide ochii atunci când acoliții lui vor număra mai multe voturi pentru stăpânul lor pentru a compensa voturile pierdute de acesta în țară și, prin urmare, pentru a-l ajuta să câștige alegerile la mustață! Din păcate, nu putem face nimic pentru a opri această hoție ordinară! Nu putem decât să sperăm că nu-mi vor șuti chiar atât de multe voturi încât să-l propulseze pe Staviuc, încă o dată, în scaunul de președinte.
SERGIU P. (foarte afectat): Ce nenorociți.. I-aș spânzura cu propriile lor mațe de trădători ordinari! Pfff, nu le-ar fi rușine?!...
GRIGORE C.: Nu merită osteneala! În fine, cred că o mare parte din vină îmi aparține, nu trebuia să mă bazez atât de mult pe acea știre. Sigur, reacțiile nu au întârziat să apară, dar mă tem că nu a fost suficient, deși totul părea perfect! E ciudat, băieți, foarte ciudat...
SERGIU P.: Vorbești de înregistrarea cu Staviuc și amanta? N-a fost o dovadă concludentă, până la urmă. Deși cei mai buni oameni ai noștri de la Orizontul 1 s-au căznit să arate ceea ce nu se vedea în filmare, eforturile nu au înregistrat efectul scontat! Da’ ce, tu n-ai văzut înregistrarea difuzată în direct?
GRIGORE C.: Nu, n-am avut timp, dar am văzut filmarea pe un laptop, mi-a arătat-o însuși cel care a înregistrat giugiuleala la fața locului, și mi-a spus fără pic de îndoială că partea masculină era Staviuc. De fapt, mi-a arătat pe display. Ciudat!
SERGIU P.: Da, foarte ciudat... E posibil, dragă Grigore, ca tu să fi văzut ce-ai vrut sau ce-ai sperat să vezi?
GRIGORE C.: Nu, îți zis sigur, era fața lui Staviuc, chelia lui, nasul lui și toate cele! Dacă nici eu nu-l recunosc...
SERGIU P. (tranșant): În filmarea difuzată la televizor nu s-a văzut nici un chip, doar chipul femeii cu care era Staviuc (bine, făcând o paranteză, fiecare telespectator a presupus ce-a vrut). Acesta părea că stă întins pe spate și n-a fost prins de cameră sau ce-o fi fost dispozitivul cu care a fost surprinsă scena. Și nici nu erau la Staviuc acasă sau măcar la birou. Mister...
GRIGORE C.: Nu știu, zău... (Grigore Cavalcan căzuse pe gânduri, dar își revenise imediat) Bine, hai să lăsam asta acum. Consider acest subiect încheiat, cel puțin pentru moment!
ȘTEFAN R. (interveni în forță): Un lucru este cert, cum a sugerat și Sergiu un pic mai devreme, acei indivizi trebuie eliminați din partid! Zero toleranță pentru trădători!!
GRIGORE C.: Dacă pierd alegerile sunt puține șanse de a mai rămâne la șefia partidului. Eu și cu tine, Ștefane, vom fi înlocuiți, aruncați ca niște cârpe!
ȘTEFAN R.: Și cine o să facă asta?
GRIGORE C.: Cum cine, grupurile de presiune, mass-media, opinia publică, oamenii de afaceri cărora le-am făcut promisiuni, corporațiile care au sponsorizat una-alta etc.! Înfrângerea aceasta nu va fi doar a mea, a omului Grigore Cavalcan, ci și a persoanei publice, a președintelui de partid. Prin urmare...
SERGIU P. (vrând să însenineze atmosfera): Mai este până la primirea rezultatelor, atunci o să avem în fața noastră problema reală, nu doar niște date speculative.
GRIGORE C. (vorbea fără vreo urmă de entuziasm): Ce-i corect, e corect! (Adresându-i-se șoferului) Ia zi-mi, bătrâne, nu mai avem mult până la han, nu?
ȘOFERUL: Mai avem vreo cinșpe minute, cam așa, domnule Cavalcan. Îmi pare rău, dar a trebuit să ocolesc mult, că pe Libertății circulația a fost oprită de la un accident.
ȘTEFAN R. (vădit deranjat de situație): Știam eu că ar fi fost mai bine să fi luat limuzinele de serviciu și să mergem în coloană, cu girofarurile aprinse, cu tot tacâmul.
GRIGORE C.: Nu, e mai bine așa, am avut suficient timp la îndemână pentru a vă prezenta frământările mele și, nu în ultimul rând, pentru a vă pune în gardă. Acum vreau să mă scuzați până ajungem la han. O să închid un ochi. N-am mai dormit de aproape 48 de ore.
ȘTEFAN R.: Bagă mare!
SERGIU P.: (întorcând capul către colegii săi de partid): La cât trebuie să ajungem la han?
GRIGORE C. (cu o voce venind de undeva dintr-o altă dimensiune, probabil cea a somnului): La zece și jumătate.
SERGIU P. (verifică ceasul digital al autovehiculului): A, bun, mai avem 45 de minute la dispoziție. Poți dormi liniștit!
(Grigore Cavalcan ațipi aproape instantaneu)
SERGIU P. (vorbind încet către șofer): Mai plimbă-ne prin zonă o jumătate de oră. Nu ne duce direct la han. Să-l lăsăm să doarmă măcar o jumătate de oră.
ȘOFERUL: Cum, să ne plimbăm așa pur și simplu? Dacă vreți pot să opresc undeva ca să doarmă mai bine. Săracul, n-a mai închis un ochi de aproape 2 zile...
SERGIU P.: Nu, că o să se trezească dacă o să oprim. Așa, dacă o să fim tot timpul în mișcare, sau opriți la semafor pentru câteva secunde, corpul lui n-o să simtă nicio schimbare neobișnuită în traiectoria mașinii. Mergi liniștit, pentru benzina noastră plătesc proștii!
ȘOFERUL: Aaaa, că bine ziceți! Aveți o gândire... brici! (Pe un ton de resemnare) De-aia sunt eu unde sunt și domniile voastre sunteți unde sunteți!
Sergiu Pavelin și Ștefan Rapass începură să discute în șoaptă despre noile reglementări privind piața imobiliară. Șoferul, alegând o rută ocolitoare, conducea cu ochii la drum și cu urechile la cei doi.