agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4492 .



A patra stare de agregare
scenariu [ Teatru ]
- dramă în două acte - partea a II a

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Miriam Cihodariu ]

2006-04-08  |     | 



~ SCENA III ~

[Radu iese din culise din stânga, apoi se postează cu spatele la spectatori. El face gesturi ca și cum ar pipăi un dreptunghi înalt de pe a doua cortină, chiar în fața sa.]
Radu:
- Ce ușă veche, din lemn putrezit, cu vopseaua scorojită!
- [încearcă să deschidă foarte puțin cortina, cu două degete, se dă brusc doi pași înapoi, mai-mai să cadă de pe scenă] Ce miros oribil!
[Se deschide cortina. Se vede o încăpere fără ferestre, cu o lumină difuză prin care se zăresc valuri de fum. Aspect de catacombă. E un vacarm de ia auzul tuturor, acesta se estompează după câteva momente. Se distinge o muzică (manele), acompaniată de urlături apreciative. Nu trebuie să aibă aspect de comedie ieftină. Există tot felul de figuri grotești, dansând lasciv. Pe peretele din fund, pe o pancartă mare, scrie: “STAREA LICHIDÔ, iar mai jos, cuvintele “Voi che entrati qui, lasciate ogni speranza!”. În rest, pereții par murdari iar pe ei sunt scrise tot felul de obscenității și sloganuri, mesaje, mâzgâleli, aspect “de cartier”.]
Radu:
- [citind cu voce tare și intrând] Starea lichidă… “Voi che entrati qui, lasciate ogni speranza!”…
- [luminat] Ãsta-i un citat din Dante!
- [traduce] Voi ce intrați aici, lăsați orice speranță!
- [ironic] Te pomenești că ăsta o fi vreun avertisment pentru mine!
- [gânditor] Mai bine aș înceta să glumesc atât din tot felul de chestii care-s mai serioase ca mine…
- [ușor cutremurat] Bănuiesc că nu te simți prea confortabil când nu ai nici o speranță…
- [hipnotizat] Cutremurător!
[Din grupul de persoane se desprinde o femeie îmbrăcată sumar, venind spre el în mișcări lascive, de dans baiaderic, cu o țigară aprinsă în mână]
Lichida:
- [ironic, vulgar] Ia lasă ,măi ,prostiile și hai cu mine!
- [cu voce joasă, ademenitoare, promițător] Să vezi ce-o să te mai cutremur eu!
- [Încearcă să-l traga de mână. Radu rămâne nemișcat, holbându-se. Lichida se enervează și începe să țipe] Te crezi mai deștept decât toți cei de aici ?
- [convinsă, isterică, patologic hotărâtă] Nimeni nu poate să-mi reziste ! [Începe să scâncească]
Radu: [o împinge dezgustat, cu milă]
Lichida :
- [surescitată brusc, lucidă] Ce, crezi că nu sunt în stare să văd cum te uiți la mine?
- [mândră, puternică, disprețuitoare] N-am nevoie de mila ta!
- [la fel] N-am nevoie de mila nimănui!
- [ezitând, apoi hotărâtă] Nici de… [disprețuitor la cuvântul “iubire”] iubirea nimănui!
Radu:
- [sincer, mirat] Atunci de ce ții neapărat să-i seduci pe toți?
Lichida:
- Ce? Eu?
- [mândră] Eu mă distrez! Îmi trăiesc viața!
Radu:
- [ofensiv] Dar nu vrei să ai o viață în care să simți că ai realizat ceva?
- [melancolic] Să te simți împlinită?
Lichida:
- [pufnind] Ce, ai vrea să sfârșesc într-o căsnicie comodă, plină de rutină, de scutece și de stat la cratiță?!
- [puternică] Eu sunt independentă!
Radu:
- [mirat] Dar… nu vrei ca bărbații cu care îți petreci timpul să te respecte?
Lichida:
- [enervată] Da’ adică de ce? Nu-ți dai seama că după aceea aș fi dependentă de acea imagine pe care mi-am creat-o și aș avea mereu acțiunile condiționate de a întreține acea imagine?
- [indiferentă] Nici eu nu-i respect pe ei. Nici n-aș avea pentru ce.
- [nervoasă] Ei se distrează, au aventuri… de ce n-aș face și eu la fel? N-ai auzit de egalitate?
- [melancolică] Să mai apuc să mă simt bine până nu trece tot…
Radu:
- [curios, naiv] Ce tot?…
Lichida:
- [enervată] Frumusețea, viața… Când împlinesc 40 de ani, eu mă împușc.
- [dezamăgită] Hai că plec mă’ băiețică, ești prea plictisitor. Poate ne vedem când mai crești. Sunt ocupată. Am întâlniri cu unii care nu filozofează atâta și nu pun atâtea întrebări stupide. Eu îmi văd de treaba mea, ei de-a lor și toată lumea a obținut ce-a vrut, e fericită și merge mai departe. Și cu asta basta. Ne mai vedem pe-aici. Pa. [ Se îndepărtează rapid]
Radu:
- [Privește spre grupul celorlalți care dansează] Cum stau în lichidul ăsta până la genunchi!
- [În momentul acesta unul îl înjunghie pe altul.] Sânge proaspăt, care se adaugă. Cred că în această baltă ca de canal …
- [șocat] De fapt, poate chiar ne aflăm într-un canal!
- [trist, disprețuitor] Aici… aici…aici se afla toate umorile corpului omenesc, toate lichidele care pot ieși din acesta.
- [usor relevat] Măi, poate de aia îi zice starea lichidă!
- [disprețuitor] Fiindcă se complac să se scalde continuu în scursoarea asta infectă.
- Nu mai câtă transpirație le curge de pe corpurile murdare!
- [Câțiva scuipă, unul vomită cu un sunet dizgrațios] Vomă, salivă, excremente, sânge, umori sexuale, puroi!
[Se vede un drogat căzut într-un colț, cu o privire fixă și un geamăt constant: ăăă…! Câțiva alcoolici se desprind de grup, venind mai în față, plângând și împingându-se brutal].
Lichidul 1:
- Tu ai luat-o, tu ai ascuns-o!
Lichidul 2:
- [cu voce dogită, lungind fiecare “ă”] Bă, dă-o înapoi sau te… te omor. Nu știu ce-ți fac!
Lichidul 1:
- [amenințător] Dacă nu spuneți în momentul ăsta cine a ascuns sticla….
Radu:
- [melancolic] Și, de ce nu, chiar și [pauză] lacrimi…
- [neutru] E plin de zombi pe-aici. Travestiți, prostituate, criminali, violatori, hoți, alcoolici, drogați, pedofili și cine știe ce-o mai mișuna prin locul acesta. Mă sufoc. Și nu doar de fum și de duhoare! Toți colcăie într-o viermuială continuă.
- [adresându-se cuiva de sus, privind sigur pe el în sus și așteptându-se să se i se răspundă] Aș spune să le dea Dumnezeu liniște dar nu știu câte speranțe mai pot fi pentru ei. Cred că nici una, cum mă avertizează pancarta.
- [indignat că nu i se răspunde, după ce așteaptă câteva momente] Băi voce, n-auzi? Răspunde-mi! Cum poate ajunge ființa umană la un asemenea punct de degradare?
Viața:
- [ironic] Asta trebuie să te dumirești singur! Vrei să-ți spun eu?! Nu ai nici un pic de ambiție?!
Radu:
- [gânditor, trezit] Da…[cu tonul de “ai dreptate”] Cred că mai bine i-aș spune punct de topire, mă rog, de dizolvare, decât de degradare. Oamenii ăștia riscă, stând mereu în lichidul ăsta dezgustător, să se lichefieze și fizic. De fapt asta și sunt, lichizi complet. Poate că asta e și locul acesta, în esență, dacă putem presupune că are o esență: locul unde se unesc și se uniformizează în amestec toate scursurile societății, uciderea lentă și integrarea în lichid, dizolvarea, absorbția, putrefacția… [meditează]
[Câțiva se desprind de grup, venind mai în față. Unul din ei pare un fel de lider. Îi oprește pe toți, scoate un pachet de țigări din buzunar, le dă la toți câte una, le aprinde – inclusiv pe a lui – apoi fumează cu un aer șamanic, cu mișcări intențional ample, chiar grațioase, instruindu-i.]
Lichidul 2:
- [aer mistic, ochii puțin strânși, ton cald, extatic, profund, de vizionar, din ce în ce mai accentuat] Simțiți?… Simțiți?… Simțiți?…
- [fascinat] Este atât de… revelator… nu-i așa? [ acoliții aprobă]

Radu:
- [izbucnește în râs nervos] Patetic! Să găsești atâtea implicații și atâta mistic într-un fum de țigară, o simplă plăcere fizică, în fond un viciu…



Lichidul 2 :
- [îi aruncă o privire amuzată, apoi își îndrumă discipolii mai în spate, printre ceilalți]
[Radu rămâne gânditor, mai într-un colț al scenei, privindu-i].

[În cameră intră un personaj care nu seamănă cu nici unul dintre ei. Pare decent. Are o figură destul de inteligentă, dar atât de indiferentă încât nici un mușchi nu-i tresare pe față. Între ceilalți se naște un freamăt, prin ochii tuturor trece o lucire fugară, vulgară de interes. Personajul duce în mână ceva].
Radu:
- [și el curios] Uite o figură inedită.
- [ironic] Oho, aduce și un tort!
- [sincer] Pare destul de apetisant.
- [glumeț] Și, bineînțeles, cu o cireașă în vârf.
[Se reped toți și în câteva secunde, tortul este sfârtecat, călcat în picioare, unii se bat cu bucățile de tort. Unul dintre Lichizi înșfacă cireașa, o arată celorlalți triumfator într-un râs demențial și și-o îndeasă în gură, o mestecă repede, apoi o scuipă la întâmplare, aproape dezmembrându-se de râs. Peste tot sunt sticle din care se varsă băutura.]
Radu:
- [cu o figură dezamăgită] Păcat de tort! Păcat de cireașă!
Lichidul 1:
- [ironic] Ia te uită cine ne dă nouă lecții! Băi, tu care te tot filozofai pe-aicea mai-nainte! Ce crezi, că nu te-auzeam cum vorbeai singur?
- [face spre ceilalți un semn, fluturându-și mâna în dreptul capului, acuzându-l pe Radu de nebunie. Ceilalți se prăpădesc de râs.] Băi filozofule, tu n-ai auzit de “carpe diem”?
Lichidul 2:
- [nervos] Ai fi vrut să servim cuminți feliile de tort pe farfurii de porțelan, cu lingurițe de argint și cu șervețele de olandă fină legate la gât? Unde dracu’ ar mai fi fost distracția, mă deșteptule?
Lichidul 3:
- [filosofic, surescitat] Asta-i fericirea! Trebuie să trăiești clipa! Indiferent de consecințe!
- [sfătos, mai calm, chiar binevoitor] Să conștientizezi pentru o clipă, unică în viață, că ai totul la dispoziție și-i dai cu piciorul.
- [extaziat, entuziasmat, exploziv] Asta-i adevărata libertate!
Lichidul 1:
- [cu o sticlă în mână, clătinându-se, lungind “ă”-ul de la “Bă”] Bă, ia ascult-aici! Scopul nu este să prinzi cireașa ca s-o savurezi, scopu’ este s-o prizi tu primu’ ca să le-o scuipi la alții în ochi mestecată și să crape de ciudă că n-o mai pot prinde ei și nici tu n-ai mâncat-o, chiar dacă și ei ar face la fel de-ar prinde-o! Te strici de râs, zău!
Lichidul 2:
- [puțin supărat] Ãsta s-a stricat de tot!
- [călduros] Ia spune-mi, cum te cheamă?
Radu:
- [ezitând] Radu…
Lichidul 2:
- [îi întinde țigara aprinsă din mână, cu o figură de uniune sublimă] Radu, ia trage tu un fum, să vezi ce bine o să te simți!
Radu:
- [ostil, ferm, îi smulge țigara din mână, trage rapid un fum, se apropie de el și i-l suflă în față, după care i-o înapoiază] Nu văd în ea nimic “revelator”, nimic mai mult decât o tigară, și nici nu e prima dată când trag un fum! Și tot sunt ferm hotărât să nu fumez niciodată!
Lichidul 2:
- [melancolic] Radu, asta e adevărata fericire.
- [cald, entuziasmat] Hai să bem, hai rămâi.
- [inteligent] Hai încalecă pe clipă ca să simți o dată-n viață dorința lui Faust : să te-agăți de-o clipă.
- [lucid] Și-așa tortul vine foarte rar. Dacă viața e nasoală, de ce să nu ți-o faci tu mai ca lumea?
Viața: [își drege vocea indignată, ca și cum prezența ei ar fi evidentă]
Lichidul 1:
- [la fel de beat, extatic] Da, da, să te-agăți de clipă și s-o lași să te târască!…
- [bucuros] Să sari și s-o apuci de coadă și ea să te târască indiferent unde…
Lichidul 3:
- [inteligent, entuziasmat, gesticulând fervent cu o țigară aprinsă] Asta e viața adevărată, plină de aventură, de surprize!…
- [cu tonul de “chiar nu înțelegi”] Plină de neprevăzut, indiferent care ar fi el…
Lichidul 2:
- [ademenitor] Într-o asemenea clipă, nu mai ești un muritor de rând. Vii cu noi?
- [cu un ton copilăresc, aproape pur] Hai…
Lichidul 3:
- [filosofic] E de fapt un joc, Radu.
Radu:
- [lucid, ușor disprețuitor] Da, un joc de noroc, nu?
Lichidul 3:
- [trist, inteligent] N-ai decât să fii răutăcios dacă vrei. Nu, nu ai dreptate. Ai spus acest lucru judecând pripit. Ai luat în calcul modul nostru de viață, nu ideea generală, abstractă la care mă refeream.
- [mai luminat] Pur și simplu un joc.
- [pătrunzător, spre Radu, apăsat] Ca însăși arta!

Radu [deschide gura să spună ceva, se răzgândește, rămâne îngândurat].
[Imediat cum Lichidul 3 pronunță cuvântul “arta”, toți, ca la un resort automat, inclusiv cei din fund, încep să urle demenți : “Trăiască arta!”, coplet haotic, agitându-și mâinile, cu vocile dezacordate și amestecându-se, cionind frenetic sticle și spărgându-le. Din grup se desprinde Lichida, apropiindu-se de Radu.]

Lichida:
- [ironică] Ei, te-ai mai dumirit cu ce se mănâncă viața?
Viața [își drege vocea indignată, la fel ca înainte]
Lichida :
- [serioasă] Ascultă-i bine pe ei măcar! [Arată spre lichizii cu care tocmai a terminat de discutat Radu]
- Ei știu ce spun! Ei sunt cei mai înțelepți din starea noastră.
Radu:
- [defensiv] Da, dar…
Lichida:
- [amuzată, disprețuitoare] Știu exact la ce te gândești. Dacă-s așa de deștepți, de ce trăiesc în felul acesta, de ce sunt alcoolici, grotești și cine știe cum ți se mai par ție, [ironic] un băiețel așa de delicat… [chicotește]
- [mai serioasă] Nu uita că exact ca tine au făcut oamenii de rând în toată istoria noastră blestemată! Mereu cei mai mari oameni, cei care ieșeau din masă, erau judecați după petele negre pe care le avea istoria lor personală, nici prin cap nu le trecea mititeilor să pună sub analiză drept criteriu de apreciere ideile pe care aceștia le-au avut în momentele de meditație, poftim de luciditate, dacă vrei.
- [ușor amenințătoare] Nu le respinge din prima ideile doar fiindcă le respingi stilul.
- [disprețuitoare] Văd că ești prea ancorat în civilizația aia a voastră care vă spală creierele. Eu mă duc să mă simt bine.
- [fără prea mari speranțe] Poate te mai trezești tu dacă mai stai pe-aici.
- [indiferentă, dezamăgită] Ne mai vedem. Pa. [Pleacă fredonând o melodie și dansând, gen “la-la-la”].
Viața:
- [neutru, nu vrea să-l influențeze] Ei, rămâi aici sau vrei să vezi mai departe? Nu te mai poți întoarce după aceea, trebuie să-ți alegi din restul stărilor disponibile.
Radu:
- [ezitând, trist, cu fruntea în palme, obosit] Mai departe.
[Radu privește în sus, spre voce, apoi intră în culise prin dreapta. Cortina cade lent.]


~ Scena IV ~


[Radu, ieșind din culise prin stânga, ajunge în fața cortinei. Privește minunându-se cortina, pipăind un alt dreptunghi imaginar.]
Radu:
- [entuziasmat] Așa ușă mai zic și eu! Solidă, nouă, metalică, bine construită și consolidată!
[Cortina se ridică. E o încăpere cu pereți curați, vopsiți în gri, ferestre mici, dar potrivit de luminoase. Există oameni cu figuri comune, îmbrăcați decent în nuanțe de cenușiu, care se deplasează cu mișcări întrerupte, ritmice, ca niște roboți, pe tot parcursul scenei. Pe o pancartă mare, albă, fixată pe peretele central, scrie mare “STAREA SOLIDÔ, iar dedesubt, ceva mai mic, “Aurea mediocritas”.]
Radu:
- [entuziasmat] În sfârșit un loc curat și aerisit! Luminos!
- [răsuflă ușurat] Așa mai zic și eu!
- [cercetător, deschis, vesel] Par oameni cumsecade.
- [puțin strâns] Oare sunt fericiți? Pe figurile lor nu văd nici tristețe, nici bucurie.
- [vede pancarta] Starea solidă.
- [bucuros, ușor mândru] Ei, asta spune ceva. Înseamnă că ei formează baza societății. Echilibrata majoritate.
- [citește mai departe] “Aurea mediocritas”.
- [entuziasmat] Aurita cale de mijloc recomandată de anticul Horațiu! Aici e de mine!
[Radu se plimbă printre ei cercetându-i entuziasmat, îndeaproape, probabil stânjenindu-i ușor. Solizii mimează diverse activități: de țărani cu sapa, de muncitori cu chei mecanice, de intelectuali cu dosare. Când Radu, în plimabare circulară, ajunge din nou mai în față, din grup se desprinde o fată, venind spre el, dar părând că se îndreaptă în altă parte cu un scop, și doar trece pe lângă el.]
Radu:
- [foarte mirat] Roxana!
Solida:
- [neutru, are o voce cu o anumită delicatețe subtilă, catifelată, clasică] Nu așa mă cheamă.
Radu:
- [dezamăgit, dar cu speranță în voce] Ok… atunci…
- [încercând să scape de tristețe] Ce faci?…
Solida:
- [foarte mirată] Trăiesc.
Radu:
- [înveselit ca de-o glumă bună] De lucrul ăsta mi-am dat și eu seama!
Solida:
- [și mai mirată] Atunci de ce m-ai mai întrebat?
Radu:
- [destul de mirat și el de replică] Poate pur și simplu ca să intru în vorbă…
Solida:
- [privindu-l atent] Îți place să pierzi vremea?
Radu:
- [cu sinceritate, după o clipă de gândire] Câteodată, da.
Solida:
- [cu seriozitate, puțin severă] Foarte rău! Cum te pregătești pentru viață?
Viața: [își drege vocea, același joc]
Solida:
- [didactică, ușor disprețuitoare] Trebuie să muncești.
- [fanatică] Să te ferești de excese.
- [sfătoasă, împăunându-se] Să iei aminte la ce spun cei mai înțelepți ca tine!
- [entuziasmată, cu speranță] Doar așa vei avea parte de o existență calmă, echilibrată și lipsită de surprize.
Radu:
- [puțin nedumerit] Voi nu vă distrați niciodată?
Solida:
- [râde amuzată] Se poate să gândești așa ceva? Desigur că ne distrăm!
- [serioasă, bănuitoare] Dar important este ca distracția să fie după muncă. Nu ești de acord?
Radu:
- [se apără puțin, jenat] A, ba da. Normal. Dar… cum vă distrați?
Solida:
- [ironic] Ce întrebări naive poți să pui!
- În mai multe feluri. Câteodată mergem la petreceri, mâncăm cumpătat, bem cu măsură, dansăm. Totul în limitele decenței și cât se poate de convențional.
Radu:
- [entuziasmat] Bravo, după ceea ce-am văzut mai-nainte!…
- [cu speranță, începe să se simtă în elementul său, nu mai e atât de stingherit și de bănuitor ca la început] Și… discutați filosofie, despre artă, despre problemele oamenilor în general, despre lucruri interesante?
Solida:
- [ofensată, apărându-se ca și cum ar fi acuzată de ceva scabros] Bineînțeles că nu! Ar fi o pierdere de vreme!
- [dezamăgită] Ce, ești vreun [disprețuitoare la “poet”] poet sau ceva de genul ăsta?
Radu:
- [dezamăgit la rândul lui] Încă nu știu.
- [ușor cu compasiune] Dar, spune-mi, tu nu visezi niciodată?
Solida:
- [destinsă, își mai vine în fire, chiar cu puțină simpatie, râde mai tare] Chiar că pui niște întrebări…!
- [amuzată] Cum să nu visez?
- [revine la tonul neutru, didactic] Un om care nu visează înnebunește.
- [ca și cum s-ar adresa unui copil retardat] Firește că visez când dorm, deși uneori am impresia că nu visez pentru că uit visele.
- [din nou defensivă] A, bineînțeles, nici nu încerc să-mi amintesc.
Radu:
- [teribil de dezamăgit, ușor ironic] Ar fi o pierdere de vreme, nu?
Solida:
- [mulțumită, înțeleasă, aproape împlinită, cu un zâmbet larg] Exact.
Radu:
- [trist] Totuși, eu nu la asta m-am referit…
- [politicos] Eu… mă gândeam… adică vroiam să știu… în sfârșit, dacă visezi vreodată cu ochii deschiși.
Solida:
- [foarte dezamăgită, închisă, disprețuitoare] Scuză-mă, am ceva de făcut, nu ca alții. [Pleacă]
Radu:
- [impulsiv, disperat, încearcă s-o rețină prinzând-o de braț] Spune-mi, ești fericită???
Solida:
- [smucindu-se și plecând, pe un ton sec, disprețuitor] Nu m-am gândit la asta. Ar fi inutil!
Radu:
- [ după ce o mai privește o dată, începe să-i cerceteze pe cei din jur] Oare toți or fi așa?
- [trist, dezamăgit, privind spre un perete al scenei în gol] Ce bine semăna cu Roxana!…
- [se întoarce din nou cu privirea spre ceilalți] Poate dacă mai explorez voi mai găsi figuri familiare în jur…
- [pesimist] Sper că nu… Mi-e teamă că pe-aici se scurge și viața mamei…
- [Meditează. ton filosofic] Poate că Horațiu se referea într-adevăr la mediocritate aurită, și nu la cale de mijloc aurită.
- [pesimist, din nou gestul cu degetul mare și cel arătător dispuse transversal pe frunte, ca și cum ar avea o durere de cap] Totuși, sper că mă înșel…
- [adunându-se, cu o umbră de speranță autoimpusă, autosugerată] Să mai văd.
[ Radu pleacă din față, se amestecă printre cei din jur, cercetându-i pentru ceva timp, după care revine. Desprinzându-se ușor din grup, vin mai în față, pe rând, solizii 1,2 și 3]
Solidul 1:
- [mimează că sapă pământul] Trebuie să termin bucata asta mai repede.
Solidul 2:
- [în salopetă gri, mimează că repară ceva, învârtind o cheie sau o șurubelniță] Trebuie să fiu foarte atent, altfel voi fi obligat s-o iau de la început.
Solidul 3:
- [în costum gri, cu ochelari, ține în mână o carte] Trebuie să cercetez documentația asta până la capăt, oricât de vastă ar fi… [ultimele cuvinte le spune căscând]
[Toți cască zgomotos, molipsindu-se unii de la alții, după care își reiau activitatea.]


Radu:
- [ironic] Trebuie, trebuie, trebuie, atâția de trebuie…
- [mimând în glumă un căscat, apoi cu ton amuzat] Am impresia că și voi vă plictisiți auzindu-vă!
Solidul 3:
- [indignat] Tinere, nu fi impertinent!
- [sfătos] O societate sănătoasă e construită pe principii solide.
Radu:
- [plictisit, ca și cum ar ști sigur că nu va obține nici o schimbare prin efortul de a purta o conversație] Și, atunci… farmecul?!?
- [ironic] El unde este? Puteți să-mi spuneți?
- [amuzat] Asta dacă știți semnificația cuvântului…
Solidul 3:
- [neutru] Farmecul constă în sentimentul de mândrie și de împlinire pe care îl ai în momentul în care ți-ai îndeplinit toate responsabilitățile și reprezinți un model pentru comunitate.
Radu:
- [răzvrătit] Eu nu accept să-mi irosesc viața în felul ăsta! Eu nu vreau să fiu un model pentru societate.
- [lucid, ironic] În momentul în care voi ajunge un model pentru societate, deși sper să nu ajung vreodată în postura asta, voi fi foarte îngrijorat.
- [lucid] Îmi voi pune problema “ce se întâmplă, ce am ajuns?”
- [ca și cum ar da un sfat] Nu înțelegi că prostimea nu place decât pe cei cărora seamănă?
- [cu ochi tari, genul de ochi care te fac să-ți pleci privirea în jos dacă ești slab] În momentul în care ajungi popular, deja trebuie să îți pui niște semne de întrebare!
Solidul 3:
- [blând, monoton, dând din degetul arătător precum bătrânii care dau sfaturi] Tinerețea și sângele ăsta fierbinte te vor învârti ca-ntr-un vârtej și vor încerca să te piardă… să te împiedice să urmezi calea cea dreaptă!
Radu:
- [tare, drept, puternic, lucid, demn] Vrei să spui că esența asta tare nu mă va părăsi și că mă va împiedica să urmez calea ta ultra-tocită! Calea liniștită, bătrână și fără dinți a tuturor conveniențelor!
- [ceva mai blând] Știu, știu, omule, că voi sunteți oameni cumsecade. Știu și vă respect pentru asta.
- [pentru sine] Dar sunteți morți. Ați putrezit deja pe dinăuntru.
[Radu pleacă și se așează jos într-un colț al scenei, cu picioarele încrucișate, drept. Scrutează întunericul din sală nemișcat, scăpărător, în transă de parcă aerul ar fi însuși infinitul.]
Viața:
- [neutru] Chiar dacă acum nu știe, Radu începe să se maturizeze.

[În acest moment apare persoanjul cu tortul. Toți se opresc dar nimeni nu se îmbulzește. Așteaptă. Radu se ridică, dar rămâne mai la o parte, privind interesat. Se reazămă de un perete.]
Radu:
- [încearcă să se învioreze, încă trist] Hai să vedem ce se întâmplă!
- [conciliator] Ei, oricum, ce-i al lor e-al lor. Împărțirea tortului decurge oricum mult mai civilizat ca la lichizi…
[Aducătorul de tort împarte feliile în mod egal și le dă fiecăruia pe niște farfurii. Feliile trebuie să pară foarte subțiri. Toți și le mănâncă în tăcere, foarte civilizat și lent.]
Radu:
- [ironic, înveselit] Ia te uită, tortul este împărțit în mod egal.
- [mimând în mod ironic naivitatea, cu o voce de bebeluș] Oare performanțele tuturor sunt egale?
- [revine la seriozitate] Mai ales că ăștia activează în domenii atât de diferite, că importanța lor nu poate fi comparată!
- [cu tonul cu care ai constata înmulțirea rapidă a șoarecilor] Ce mulți sunt!
- [ușor indignat] Și tortul nu este mai mare decât dincolo!
- [nu se mai reazămă de perete și se îndreaptă curios spre ei. Se adresează unuia : ] Dar ce faceți cu feliile astea?
- [mirat, indignat] Nu vedeți că aproape au devenit transparente la cât sunt de subțiri?
Solidul 1:
- [indignat] Important este să fii răsplătit pentru munca ta. Nu contează cum. Toți muncim, deci toți trebuie să fim răsplătiți. Mie mi se pare normal.
Radu:
- [începe să râdă, după care, pe un ton ironic, cu un “foarte” accentuat] Într-adevăr, totul pare foarte normal pe-aici!
- [ironic] Dar cireașa?
- [aproape râzând] Ați tăiat-o în atâtea părți încât nici nu se mai vede, nici nu-i mai simțiți gustul!
Solidul 2:
- [cu calm] Păi, e același principiu. Muncim și suntem răsplătiți.
Radu:
- [iritat] Oameni buni!
- [ironic] Da’ nu vă dă prin minte să luați cireașa pe rând?!?
Solidul 3:
- [sfătos] Tinere, nu-ți dai seama că majoritatea dintre noi n-ar apuca niciodată să ajungă la cireașă, chiar dacă tortul vine cu regularitate?
Radu:
- [gânditor] Da… poate că aveți și voi dreptate pe undeva…
[Radu se îndepărtează cu o figură dezamăgită. Din grup se desprinde și se apropie de el Solida. Pe figura tristă are urme de lacrimi. I se adresează cu reproș.]
Solida:
- Până acum nu am fost niciodată tristă, chiar dacă nu am fost nici veselă.
- [ostilă] Mai bine mă lăsai în pace să-mi văd de treburi și nu mă deranjai cu întrebările tale!
- [cu o urmă de speranță utopică] Ãsta e și farmecul unei vieți liniștite : toate zilele să fie la fel…

Radu:
- [scuzându-se] Îmi pare rău. Eram pur și simplu curios. Poate voiam să te cunosc…
Solida:
- [ostilă] Mi-ai tulburat armonia. Acum încep să mă întreb dacă există și alte culori înafară de gri.
- [demnă] Îmi voi reveni eu, oricum, doar sunt o fire solidă si nimic din ce este solid nu mi-e străin. [accentuând cu mândrie cuvâtul “solidă”]
- [ostilă, hotărâtă] Acum trebuie să pleci și să mă lași în pace. Nu mai veni niciodată să-mi tulburi armonia!…
Radu:
- [trist] Dacă asta numeai tu armonie…
[Solida pleacă, Radu merge și se așează la colțul lui de scenă, de data aceasta cu bărbia sprijinită de antebrațele așezate orizontal peste genunchi.]
Viața:
- [neutru] Râmâi aici sau mergi mai departe?
Radu:
- [trist] Știu că nu mă mai pot întoarce dacă plec.
- [lucid, categoric] Nu m-aș simți bine aici, și totuși sunt oameni de treabă, cumsecade.
- [privind în sus, spre “Voce”, ușor disperat] Te rog! Spune-mi! Mai este o singură stare de agregare, cea gazoasă, nu-i așa?
Viața:
- [neutru] Da.
Radu:
- [cu speranță] Acolo sunt oamenii realizați, artiștii, adevărații intelectuali și oamnenii de seamă?
Viața:
- Da.
Radu:
- [mai înseninat] Ei, atunci m-am hotărât. Acolo vreau să merg.
- [ușor entuziasmat, visător] Cu oamenii eterici, mentali…
Viața:
- [neutru, nu vrea să-l influențeze] Ești sigur?
Radu:
- [hotărât, plin de speranță, ridicându-se de jos] Da!
- [ferm, serios] Mai departe! [privește înainte, cu încredere, și pleacă.]
[Radu intră în culise prin dreapta. Cortina cade lent.]







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!