agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3611 .



A patra stare de agregare
scenariu [ Teatru ]
- dramă în două acte - partea a III a

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Miriam Cihodariu ]

2006-04-08  |     | 



* Actul II *
~ Scena I ~


[Cortina încă nu s-a deschis, Radu iese din culise prin stânga, bâjbâie un timp în căutarea “ușii”, extrem de entuziasmat, după care conturează din nou cu mâinile dreptunghiul imaginar, foarte încântat]
Radu:
- [încântat] Se cunoaște că asta e o ușă ca lumea, perfectă!
- [admirativ] Rezistentă și nedeteriorată dar și creată luxos, cu fațada din piele neagră, elegantă, cu ținte argintii!
- [se întoarce puțin spre public, zâmbind cu gura până la urechi] Marfă, nu?
[Cortina nu se ridică și Radu încearca să intre printr-o deschizătură din dreptul ușii imaginare. Este îmbrâncit brutal afară și se aude o voce indignată și puțin grosolană:]
Un eteric:
- [ostil] Ce cauți aici? Afară! Aici nu e loc pentru cei ca tine!
[Radu, privește descumpanit, disperat, în sus, spre “Voce”]
Radu:
- Dar… Nu mă lasă să intru!…
Viața:
- [neutru] Nu-ți face probleme, toți cei care au intrat acolo au pățit ca tine la început.
[În acest moment se deschide cortina. E o încăpere luminoasă, cu ziduri albe, cu oameni care vorbesc și gesticulează distins, elegant, îmbrăcați rafinat, în culori armonioase, volubili. Pe un perete există o pancartă pe care scrie “STAREA GAZOASA”, iar mai jos, cu litere grecești, “Gnothi seauthon”. Oamenii sunt împărțiți cam în trei grupuri principale, clar conturate. Unii stau pe margine. Radu privește plăcut impresionat. De el se apropie o fată îmbrăcată elegant și cu bun gust, cu gulerul închis pe gât, foarte decentă, privire pătrunzătoare și inteligentă. Totuși, pe tot parcursul scenei, va avea un zâmbet repetat, fără motiv, plastic și fals, care de la un moment dat va deveni chiar odios, transormându-se într-un zâmbet-grimasă.]
Radu:
- [mândru] Gnothi seauthon… Cunoaște-te pe tine însuți, Socrate… Se vede că aici sunt oamnei care gândesc, care reflectează…
Eterica:
- [privire lucidă, inteligentă, ton politicos] Hei, tu, ești nou pe aici?
Radu:
- [vădit intimidat de diferența de statut] Nu… da… oarecum…
Eterica:
- [îl privește condescendent] Cum ai pătruns aici? Cu ce te deosebești tu de majoritatea?
Radu:
- [încurcat] Eu… păi… să vezi… adică, vreau să cred…
- [hotărât] Nu știu.


Eterica:
- [ușor severă] Atunci nu cred că poți rămâne.
Radu:
- [cu parere de rău, complexat, oarecum rugător] Speram să învăț.
Eterica:
- [indiferentă] Dacă vrei să vezi ceva interesant, du-te în grupul etericilor de artă. [Îi indică primul grup din stânga. Tocmai urmează să fie premiat un mare pictor.
Radu:
- [curios] Tu cu ce te ocupi?
Eterica:
- [cu mândrie] Cu multe lucruri. Încă nu m-am hotărât definitiv. Mă pasionează cercetarea, și m-am remarcat deja în acest domeniu.
- [mimează o indiferență ca și cum nu ar fi mare lucru] Vreau să lucrez în viitor în centre de studiu și reconfigurări ale ADN-ului. Vreau să creez ființe complet noi.
Radu:
- [ușor dezamăgit] Deci vrei să lucrezi doar în genetică?
Eterica:
- [ofensată] A, nu! În timpul liber scriu și eseuri pe diverse teme.
Radu:
- [naiv] Și de ce nu le publici?
Eterica:
- [din nou ofensată] Ah, nu le public nu pentru că nu ar fi suficient de bune, dimpotrivă [imfatuându-se] ci pentru că le scriu pentru mine, nu vreau să îmi pun sentimentele pe tarabă.
- [mândră, cu o modestie falsă] Ei, oricum, hai să schimbăm subiectul!
- [coborând vocea, confidențial] Ceea ce e cu adevărat important e că am reușit să-mi impresioanez șeful. [Îi arucă “șefului” o privire și un zâmbet în spate. El îi face cu mâna.]
- [îi adresează lui Radu un zâmbet complice] Scopul scuză mijloacele.
- [ton intelectual] Cine a spus asta, parcă Machiavelli, nu?
- [mândră, zâmbind din nou în spate șefului și trimițând o bezea] Astăzi voi fi promovată.
- [uitându-se la ceas, ton politicos] Scuză-mă, nu mai am timp.
[În acest moment, fata se întoarce și pleacă spre grupul din mijloc. Abia acum Radu și publicul îi pot vedea spatele, cu un decolteu foarte adânc, spatele dezgolit complet în mod indecent. Se oprește în fața șefului astfel încât ceilați eterici o văd doar din față iar șeful doar din spate. Radu, după ce privește în urma ei, ridică din umeri, oarecum nedumerit. Apoi se apropie de primul grup, cel pe care i l-a indicat Eterica, cel al etericilor de artă. În acest moment se aude ce vorbesc]
Etericul 1:
- [Þine în mână un tablou, de fapt o coală albă de carton pe care este pictat cu albastru semnul excalmării.Este urcat pe un scaun.] Stimați confrați, vă mulțumesc pentru premiul oferit.
- [cu o modestie exagerată] De fapt, nu știu dacă îl merit eu… Cred că sunt mulți alții care pictează mai bine ca mine…
- [așteaptă ceva timp cu un zâmbet și cu privirea plecată în jos, apoi, văzând că nu-l contrazice nimeni, continuă discursul tărăgănat] Mă îndoiesc că sunt într-adevăr eu acela care…
- [În acest moment, se apleacă spre Etericul 2 și-l întreabă repezit, cu ochii lucind] Da’ cât tort e premiul?
Etericul 2:
- [ton politicos, amical, privire inteligentă] Nu-ți face griji, am aranjat eu să fie destul… sper să ții cont…
- [După ce Etericul 1 se dă jos de pe scaun, se urcă el.] Aș dori să spun câteva cuvinte…
- [Își îndreaptă ținuta, își drege glasul, își netezește haina, privește inteligent dar cu superioritate pe cei din jur și recită cu tonul de “Ia uitați-vă câte neologisme știu eu!”] Această operă… [arată teatral spre cartonul în cauză]
- [ca și cum ar spune ceva total surprinzător] …este excepțională!
- [cu un ton deloc imfatuat, cât mai sincer în aparență] Și asta nu atât prin puritatea caracterologică a facturii ei avangardiste, prin virtuțile ei de posibil etalon al unui program pictural insurgent, cât – mai mult poate – prin aptitudinea ei particulară de a reflecta – în chiar cele mai non-conformiste rostiri ale ei – legăturile noii gândiri și atitudini artistice cu sensurile unor mari tradiții de artă în evoluția cărora avangardismul se afla latent…
Etericul 3:
- [stupefiat] Unde am citit oare aceste cuvinte?!? Sunt sigur că le-am mai auzit undeva! Parcă pe coperta unui album?…
Etericul 2:
- [continuă fără să-l ia în seamă] Există o nedisimulată transparență a acestui tablou către o întreagă istorie, memorie ordonată a izvoarelor ei, un fel aproape ostentativ de a-și divulga, în înseși manifestările ei reverbative, de aparentă discontinuitate istorică, profunda ei continuitate organică la ceea ce pictorul numește “marea artă, identică sieși în fiecare înnoire…”
Etericul 3:
- [indignat] Mi-am amintit, într-un album despre Renoir!…
Etericul 2:
- [continuă imperturbabil să recite cu intonație] Poate că lucrurile cele mai importante pe care le descoperă de la… ăăă… în sfârșit… pictura modernă și critica modernă de artă este realitatea picturii înseși ca motiv și obiect al propriei sale acțiuni.
- [ușurat că a ieșit din încurcătura cu uitatul discursului] Ceea ce se edifică, în acest agitat secol, este nu adevărul în sine al oglindirii picturii în actul pictării (adică al pictării calității lui de a fi înțeles ca picturalitate), adevăr pe care artistul de geniu [privește zâmbitor spre Etericul 1], cum este cazul celui de față, îl intuiește dintotdeauna, ci transformarea acestei intuiții în fapt de conștiință estetică și în program artistic conceptualizat, în teorie și tehnică a viziunii.



Etericul 3:
- [profund indignat, vorbește răstit, silindu-l pe Etericul 2 să-l ia în seamă] Aproape cuvânt cu cuvânt din prefața albumului despre Renoir. Este strigător la cer!
Etericul 2:
- [se întoarce spre el cu o figură jignită, coboară de pe scaun și i-l indică, provocându-l] Poftim, vorbește tu dacă nu-ți convine!
Oportunistul:
- [încearcă să se facă auzit și se înghesuie în față, făcându-și loc cu coatele, vorbește repede și cu voce pițigăiată] Deși sunt mic în gândire și în simțire față de dumneavoastră…
Etericul 3:
- [îi ia în mod evident vorba din gură, după ce își mai venise în fire de la șocul de a fi numit de Etericul 2; se urcă pe scaun și începe să vorbească cu un ton stânjenit, dar demonstrativ] Remarcați, vă rog, puritatea acestiu fundal alb, ăăă… verticalitatea semnului de exclamare… sau, poate, de mirare… ăăă… exclamare care se va auzi peste veacuri, sau mirare care se va auzi… ăăă… adică nu, mirare care … ăăă… va…pluti! … vreau să zic…
Oportunistul:
- [același joc și aceeași voce repezită, pițigăiată] Deși sunt mic în gândire și-n simțire față de dumneavoastră…
Etericul 3:
- [îi ia din nou, puțin ostentativ, vorba din gură] Observați, vă rog, punctul așezat exact unde trebuie, nu pe i, ci sub linia semnului de exclamare, sau poate, de mirare, simbolizând… ăăă… trăinicia…
Oportunistul:
- [același joc, dar mai sigur pe el în voce, cumva profitând de slăbiciunea discursului celuilalt] Deși sunt mic în gândire și-n simtire față de dumneavoastră…
Etericul 3:
- [se apleacă cu grație, pătrându-și privirea calmă, inteligentă, politicoasă fixată pe auditoriu, și-i trage o urecheală zdravănă, apoi continuă] De ce credeți că a ales culoarea albastră?
- [Așteaptă răspunsul întrebător. Nu se aude nici un răspuns. Încurcat, continuă.] Vreau să spun, albastrul…
- [așteaptă]… absolutul?…
- [așteaptă]…infinitul?…
- [așteaptă, când vede că nu primește nici un răspuns, zâmbește, se înclină și face o reverență.]
[În acest moment izbucnește un ropot de aplauze. Etericul 3 se înclină din nou.]
Marginalizatul:
- [se apropie, figură serioasă, foarte inteligentă, severă, cu un deget ridicat în chip de observație, aproape amenințător] Domnilor! [apoi se răzgândește și se retrage spre margine, unde se mai află niște oamnei extrem de distinși ca ținută în general și atitudine. Unul dintre ei este îmbrăcat în preot, altul în doctor, altul cu un catalog sub braț].

Radu:
- [supărat, dar foarte ferm] Îmi pare rău că vă deranjez, dar mie mi se pare că bateți câmpii! Cum puteți să…
Etericul 2:
- [îl întrerupe sictirit și ofensat] Domnilor, să ignorăm acest mujic! Este lipede că discuțiile noastre sunt prea complexe pentru a fi accesibile oricui…
Marginalizatul:
- [îl trage pe Radu deoparte, foarte hotărât] Hai încoace!
- [puternic, sever] Spune drept! De ce ai venit aici?
- [insinuant] Vrei tort?
Radu:
- [ smucindu-și mâneca, ton ferm] Nu!
Marginalizatul:
- [ferm, dar mai blând] Sigur?
Radu:
- [descumpănit] Da, sigur, dar, te rog… spune-mi… de ce se poartă așa? De ce nu se limitează la ce pot sau nu pot?
- [rugător] Spune-mi! Te rog! Tu pari a fi altfel…
Marginalizatul:
- [ușor disprețuitor] E un fapt natural… În momentul în care conștientizează că nu pot să facă ceva pur și simplu bun, încearcă să inducă în eroare pe ceilalți realizând ceva extrem de ambiguu, foarte interpretabil, astfel încât cineva care ar avea un ochi critic suficient de bun pentru a-i respinge, asta dacă ar face doar ceea ce pot, să vadă în realizarea lor stări sau gânduri de-ale sale, ca-ntr-o oglindă…
Radu:
- [descumpănit, nervos] Ce șmecherii ieftine!
Marginalizatul:
- [oarecum consolator] Ei, câte din astea nu există! Alții, pentru că nu au cum să impresioneze prin frumos sau profund, încearcă să șocheze prin macabru golit de idee sau printr-o stridență grotescă… și câte și mai câte…
Radu:
- [aprins, puternic] Și nu face nimeni nimic în legătură cu asta?!?!
- [naiv, dar cu esență tare] De exemplu, dacă tu conștientizezi aceste lucruri, de ce nu încerci să le schimbi?
Marginalizatul:
- [resemnat] Ce sunt eu? O picătură în ocean! Or mai fi și alții, nu zic nu, doar nu sunt atât de îngâmfat ca ei ca să mă consider unic, dar cine să înceapă și … oricum n-are cine să te-asculte!



Radu:
- [nervos] Atunci nu mai sta cu ei! Oricum sunt plictisitori! Mergi în altă parte!
- [arogant] Care-i problema? Nu ai curajul să te desprinzi?
Marginalizatul:
- [defensiv] Păi, tu ai avea? Cum să te desprinzi de tot? Nu ai unde să mergi! Așa e peste tot!
- [sfătos] Omul nu poate trăi singur, ci numai într-o societate, oricum ar fi ea! Bună, rea…
Radu:
- [puternic, ironic, lucid] Bună, rea, o iei așa, nu? S-o crezi tu! Tu ești mai rău, dacă tu măcar conștientizezi prostia dar tolerând-o o încurajezi! [dă să plece]
Marginalizatul:
- [îl reține cu un ultim gest disperat de mânecă] Nu, stai! Îmi pare rău! Dar, ajută-mă tu! Uite, recunosc, sunt un laș! Nu pot singur! Ajută-mă!
Radu:
- [plecând] Nimeni nu te va ajuta dacă nu te ajuți singur!
[Etericii aud ultima replică a lui Radu și aprobă de zor, repetând-o : “Da, da, trebuie să ne ajutăm singuri! Fiecare cât poate de bine!”.
În acest moment intră aducătorul de tort. Etericul 2 se repede, îl ia, dar în acel moment un personaj ( Descurcaretul ) care fusese pe acolo tot timpul, în miscare, pândind, se repede, ia cireașa de pe tort și o înghite. Ceilalți rămân consternați dar nu reacționează în nici un fel. Etericul 2 taie jumătate din tort și o oferă Etericului 1]
Etericul 2:
- [imfatuat] Am onorea să înmânez genialului nostru pictor acest premiu din partea organizației noastre…
Etericul 1:
- [invadat de modestie] Oh, muțumesc, dar… eu nu sunt interesat de acest gen de răsplată… atât de… [cu dispreț] materială… dar, na, oricum, de acum, premiul fiind odată oferit, nu voi avea de ales și îl voi accepta…
- [cu o figură extrem de surprinsă la modul plăcut, privind spre spectatori, peste capetele celorlalți eterici] A, dar ce este aceasta?…
[Toți întorc capul înspre spectatori, timp în care Etericul 2 și 3 înșfacă bucata de tort rămasă (cea care nu i-a fost oferită pictorului) înfulecând-o rapid, îndesând în gură bucățile de tort, într-un mod total nedistins, și lingându-se repede pe degete și pe buze, astfel încât să șteargă orice urmă, apoi își îndreaptă ținuta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.]
Etericul 1:
- [toți îl privesc nedumeriți, neînțelegând la ce se uitase atât de mirat] A, mă impresionase profund un detaliu arhitectural al acestei camere…
- [mândru, cu un zâmbet lat] Sunt foarte sensibil la estetic…
- [coboară de pe scaun, primește aplauzele imanente, după care toți cei din grupul etericilor de artă rămân în jurul tabloului discutând mut.]

Radu:
- [neplăcut surprins, se îndreaptă spre următorul grup, cel din mijloc.] Cred că sunt oameni de afaceri, după ținută… cămăși cu mâneci scurte și cravată…
[Toți au câte două telefoane mobile în mâini. Vorbesc tare, cu hotărâre, aducându-și pe rând telefoanele la urechi, când cu o mână, când cu alta.
Nu este obligatoriu să se audă conversațiile respective; dar dacă totuși acestea se aud, ele sunt despre contracte încheiate si reziliate, birouri, companii, centre de cercetare, clienți importanți și resurse limitate. După un timp (depinde de conversații – dacă se aud sau nu), își închid mobilele și le pun în buzunar sau deoparte, după care discută între ei.]
Etericul 1’:
- [amenințător] Pe mine nu mă interesează decât cam cât tort se poate scoate profit…
Etericul 2’:
- [hotărât] Oricum tortul va fi împărțit în funcție de investitie…
Etericul 3’:
- [repezit] Nu uitați că eu am venit cu ideea!
Etericul 1’:
- [ironic] Idei sunt pe toate drumurile! Ce faci cu ideile dacă nu găsești niște investitori?
- [râzând] Tot ce obții e o idee de tort!
Etericul 2’:
- [preocupat] Nu uitați celelalte cheltuieli!
Etericul 3’:
- [arogant, apăsând pe primele două cuvinte] Nu uitați că am luat în calcul faptul că de data aceasta o să obținem și cireașa de pe tort!
Etericul 2’:
- [cu dispreț] Hai mă că ești poet!
Etericul 1’:
- [îngrijorat] Problema e că tortul s-a facut cu muncă la negru…
- [insinuant, nervos] …Deci tortul va fi tot negru!
Etericul 2’:
- [ironic] Tu n-ai auzit de spălarea tortului?
[În acest moment toți își pun ca la comandă telefoanele mobile din mâini la ambele urechi și ascultă preocupați, scoțând câte un “Da!” sau “Nu!”. Vine Aducătorul de tort, dar același personaj agil, care se învârte pe lângă toate cele trei grupuri, (Descurcaretul) se repede și ia cireașa, înghițind-o lacom. Toți din grup aruncă telefoanele mobile și încep să se certe de la tort, gesticulând tare și trăgându-l de la unii la alții.]
[Radu se îndreaptă spre al treilea grup, cel din dreapta, format din câțiva oameni care stau urcați fiecare în picioare, pe câte un scaun sau orice altceva mai înalt. Pe o măsuță se află deja tortul.]
Radu:
- [începe să treacă de la sictir la o umbră de interes] Poate că [pronunță cuvâtul “aceștia” cu tonul ușurat și entuziasmat de “În sfârșit”] aceștia sunt oamenii cei mai de vază din moment ce sunt mai la înălțime decât ceilalți.
- [admirativ] Și văd că tortul se află deja la ei, deci dispun în permanență de el iar ființa aceea nu mai are tupeul să le ia și lor cireașa…
- [admirativ, naiv] Cel mai frumos lucru este că nu se reped ca ceilalți la el… asta înseamnă că sunt mai inteligenți!
- [hotărât] Trebuie să ascult ce vorbesc, poate am ceva de învățat de la niște oameni atât de înțelepți…
Etericul 1’’:
- [vorbind răspicat, figură autoritară și hotărâtă, ton inteligent] Trebuie să chibzium foarte bine și să ne punem toată întelepciunea noastră și a altora din slujba noastră ca să hotărâm cum împărțim tortul în cadrul diverselor instituții pentru a acoperi cât mai bine nevoile noastre… ale țării, vreau să spun…
Radu:
- [intimidat, respectuos] Cred că sunt oameni politici, parlamentari sau ceva de genul ăsta…
Etericul 2’’:
- [îngrijorat, ton degajat, lucid, profesional] Cum facem cu cireașa?
- [serios] O ia cineva anume sau o împărțim în mos egal?
Etericul 3’’:
- [indignat] Parcă era rândul meu s-o iau. De data aceasta am niște nevoi speciale…
Etericul 1’’:
- [autoritar, ridicând tonul] Cei cu nevoi speciale nu tind la mofturi!
- [serios, dojenitor] Propun să ne întoarcem la lucruri serioase!
- [insinuant, mândru] Având în vedere realizările mele de până acum, cred că veți fi de acord [apăsat, amenințător] în unanimitate că mi se cuvine.
Etericul 2’’:
- [deodată isteric] Așa ai spus și data trecută! Acuși se termină mandatul!
Etericul 3’’:
- [țipând] Domnilor! Controlați-vă! Oricum tortul se află tot timpul aici!
- [mai blând] De noi depinde cum împărțim totul pentru binele nostru… vreau să zic al țării… [Toți încep să râdă complice]
Etericul 1’’:
- Liniște! Trebuie să ne comportăm civilizat!
- [sever] Nu de cireașă are nevoie țara!
- [insinuant] Dacă iau cireașa eu, am o idee cum să o fac să ajungă unde trebuie [deschide gura și îi indică zâmbind interiorul], adică în punctul cel mai nevralgic…
[În acest moment, același personaj (Descurcaretul) se repede, ia cireașa și o înghite, după care scoate un sunet de satisfacție, gen “Aaa…” Ceilalți rămân o clipă cu gurile căscate, apoi se reped spre tort, începând să se certe și să se îmbrâncească. Se aud câteva țipete : “Așa se întâmplă de fiecare dată, până vă hotărâți voi!”, “Întotdeauna o ia ăsta!”

Etericul 3’’:
- [împăciuitor] Domnilor, domnilor! Stați, nu vă bateți, n-ar avea nici un rost, zău așa!
- [insinuant] Oricum în clipa următoare vine altul!
Radu:
- [se apropie din colțul unde stătuse până acum și observase] Toți sunteți uniți între voi?
[Etericii rămân puțin șocați de întrebare și de intervenție, după care Etericul 1’’ încearcă să-l ia de după umeri, prietenos, și vorbindu-i să-l împingă afară din zona lor]
Etericul 1’’:
- [amabil] Da, bineînțeles, pentru binele țării trebuie să ne punem de acord asupra anumitor aspecte… dacă vrei să afli mai multe, încearcă să faci rost de o carte de istorie politică sau gestiune a resurselor la nivel național… O zi bună!
Radu:
- [arogant] Nu puteți să mă faceți să plec până nu-mi dați niște explicații!
[Radu se apropie din nou, doi dintre eterici își suflecă amenințător mânecile și se îndreaptă spre Radu, dar Etericul 1’’ îi oprește ridicând o mână și privindu-l pe Radu amuzat]
Etericul 1’’:
- [ironic, superior] Lăsați-l! Mă ocup eu!
- [provocator, crede că-l va intimida] Ce vrei să știi?
Radu:
- [cu tupeu] Nu vă întreb nimic despre etică sau alte chestii cu care e evident că sunteți paraleli…
- [arogant, disprețuitor] Prin urmare nu vreau să știu de ce vă eschivați în a vă achita de datoriile pe care le aveți prin funcțiile voastre, dar…
- [se enervează] … vreau să știu cum reușiți să disimulați opinia publică într-atât încât să…
- [mai calm] De asta v-am întrebat dacă sunteți toți aliați… mă întrebam dacă nu există cineva, măcar o persoană din aceeași breaslă care să vă cunoască stratagemele și să vă demaște!
[Toți etericii încep să râdă]
Etericul 1’’:
- [ironic] Da’ tu unde te crezi? Într-o piesă de teatru?!? Alieri, demascări…acuși vei începe să vorbești de comploturi, conspirații…
- [spre ceilalți] Ar trebui să le mai tăiem la ăștia televizorul! Tinerii din ziua de azi se uită prea mult la SF-uri!
Etericul 2’’:
- [îngrijorat] Nu, nu! Trebuie să îi lăsăm cu impresia că e democrație!
Etericul 1’’:
- [spre Radu, batjocoritor] Uite, chestia asta e… toți cei care ar avea puterea să facă ceva împotriva noastră, nu o fac pentru că și ei, ca toată lumea de altfel, vor tort…
- [cu tonul că ar fi ceva natural, banal] Și dacă toată lumea care contează primește tort, restul ce mai contează?
Radu:
- [puternic, ușor compătimitor] Vă înșelați… nu toată lumea vrea doar tort…





Etericul 1’’:
- [după ce se gândește o clipă] Da, ai dreptate… eu, de exemplu, la începutul carierei, nu-mi doream doar tort… îmi doream și să ajung în poziția actuală, ca să capăt mai multe drepturi…
Radu:
- [trist] Doar că nimeni dintre cei ce vor drepturi nu ia în calcul că drepturile implică și responsabilități…
Etericul 1’’:
- [brusc serios] Crede-mă pe cuvânt că națiunea nu e nefericită … poate se plâng ei retoric, dar asta doar pentru ca așa s-au învățat, să se plângă tot timpul și să poarte conversații de ore despre faptul că s-a scumpit varza…
- [revenind, cu un ton ușor disculpativ] Majoritatea nu conștientizează ce-i cu ei… Ei nu sunt nefericiți… Ei doar trăiesc și votează…
- [mândru] Iar cei care sunt mai deștepți, ori sunt resemnați, ori își fac veacul pe-aici…
- [spre Radu, dar și spre ceilalți eterici, puternic, ca un slogan] Poporul e fericit! Noi dăm poporului ce vrea!
Toți:
- [înflăcărați, râzând] Divide et impera!
Etericul 1’’:
- [ironic] Uite, de exemplu, care e sensul vieții pentru tine?
Radu:
- [puțin încurcat, dar puternic, încăpățânat] Încă nu știu!
Viața [își drege vocea, același joc]
Etericul 1’’:
- [ironic, râzând] Uite, vezi, exact la asta mă refeream! Masele nu știu ce vor! Dacă le dai senzația că faci exact ce vor ele, își vor da brusc seama că ele vor ce faci tu!
- [disprețuitor, dar lucid] Caracteristica principală a maselor este lipsa totală a oricărei capacități de prevedere! Asta sunt ele prin definiție! Din acest lucru, inevitabil ajung în situații de lipsă totală de tort care nu le convin și, în mod natural, noi intervenim și le dăm iluzia că ne chinuim să schimbăm ceva și ne vor privi ca pe niște salvatori!
Toți [râzând]: Niște zei! [rămân râzând]
[Radu părăsește grupul și vine mai în față. Eterica îl vede și se îndreaptă spre el]
Radu:
- [puțin ironic] Ei, te-a avansat șeful?
Eterica:
- [puțin ofensată] Bineînțeles!
- [cu mândrie nedisimulată] Acuși mergem să sărbătorim! Vom avea tort la masă!
Radu:
- Ești de mult pe-aici?
Eterica:
- Nu chiar, dar m-am mișcat repede!
- [mândră, arogantă] Aici nu rezistă oricine!
- [îngâmfată] E lumea oamenilor puternici.
- [amuzată] Altfel…
- [cu dispreț] … stai pe margine! Uită-te la ei!
Radu:
- [neutru, ușor curios] N-aș vrea să te bat la cap, dar … spre ce tinzi, care e, de fapt, idealul tău?
Eterica:
- [explozivă] Idealul tuturor! Să stâng cât mai multe rezerve de tort! Să fiu mereu sigură că voi avea cât mai mult! Să fiu sigură că voi fi mereu independentă din punct de vedere cofetar, și chiar mult mai mult decât atât!
- [confidențial, fanatică] Ambiția mea este să pun mâna și pe o cireașă!
Radu:
- [mirat] Dar strângând atâtea rezerve de tort nu se alterează, nu începe să miroasă?
Eterica:
- [sentențios] Tortul nu are miros! Dar văd că nu ai învățat nimic cât ai stat aici!
- [Îl ia pe Radu de mână și-l trage mai deoparte] Nu te supăra, ți-aș da un sfat…
- [capricioasă] … că-mi ești simpatic…
- [caldă] Știi, câteodată mă înduioșează naivitatea…
- [insinuant] … știi, adică naivitatea absolută…
- [ironică] Vreau să-ți spun că nu te văd în stare să reușești în această lume. N-ai stofă!
- [cu o voce foarte prefăcută] Asta nu înseamnă că n-ai calități! Da, de unde!
- [prefăcută, ironică, exagerat de caldă] Pun pariu că-ți place să despici firu-n patru, să interpretezi o mie de chestii, [abia se abține să nu râdă] să te miri… [izbucnește în râs]
- [ironică] Dar recunoaște și tu! Cine mai are nevoie azi de așa ceva? Ești cam anacronic băiete!
- [privindu-l cu milă] Totuși ești un băiat drăguțel.
- [amabilă] Doar dacă ai vrea să rămâi aici și să stai pe margine?
- [ca pentru sine] Poate am nevoie de tine vreodată…
- [indiferentă] Oricum, faci cum vrei!
- [zâmbind ambițios] Am plecat.
[Eterica se îndepărtează făcând o piruetă. Radu privește puțin în jur și se trezește în mijlocul etericilor. Cu o figură îngrijorată, fuge într-un colț al scenei. Începe să țipe în sus, spre viață. Începe în fundal “Metallica – Ronnie”, care va fi lăsată până la sfârșitul scenei.]
- [rugător, disperat] Băi voce! Hei! [așteaptă]
- [mai tare, mai nervos] Nu te preface că nu mă auzi!
- [cu reproș] Tu nu ar trebui să fii vocea adevărului absolut? Sau ceva de genul ăsta?
- [cu puterea cu care țipi la un idol când îl vezi căzând] Tu nu ai voie să minți în nici un fel!
- [agresiv] Și nici să te ascunzi!
- [mai calm, mai rugător] Știu că mă auzi!
- [aproape resemnat, lăsând capul în jos, aproape în șoptind] Te rog!…
Viața:
- [ironic] Hopa, am impresia că am auzit un cuvânt magic!…
- [râzând] Ce mai vrei de la mine puștiulică? Te-am adus unde trebuia! Aici ai vrut să ajungi!
- [îl citează, strâmbându-se] “Cu oamenii eterici , mentali…”
- [râzând mai tare] Þi-i imaginai probabil complet rarefiați și dezintegrați fizic, nu? Că trăiesc într-un spațiu de aer, undeva prin cosmos, și că respiră idei? [râde]
Radu:
- [încăpățânat] Ei, m-am înșelat, asta e! Îmi asum consecințele!
- [acid] Nu te-am chemat ca să faci mișto de mine, [mai încet] oricum fac eu destul! Te-am…
Viața:
- [îl întrerupe] Atunci… de ce?
- [îl intimidează] De ce m-ai chemat?
- [ironic] O, nu! Nu-mi spune! Lasă-mă să ghicesc!
- [se strâmbă] Vai, m-ai nenorocit! O să fiu deprimată toată existența mea eternă! Vai, vai, vai!
- [cu fals reproș] Vai, cum ai putut să îmi dai o ghicitoare atât de grea! Of, e atât de greu să ghicesc de ce m-ai chemat!
- [ironic] Ființa asta umană în general e atâââât de imprevizibilă…
- [râzând, ton naiv exagerat] Oare pentru că tot nu-ți convine? Oare pentru că nu te poți mulțumi cu ce ai? [subliniind] Cu ce există?
- [brusc severă] Ce vrei? Să zici merci că ai avut posibilitatea să alegi! Pe alții eu îi arunc pur și simplu în starea în care îi consider Eu potriviți!
Radu:
- [puternic] Vreau să-mi spui adevărul! Mai există vreo stare de agregare? [așteaptă câteva clipe]
- [ironic, dar încă supărat] Să înțeleg că Marea Voce ezită?
Viața:
- În nici un caz. Nu ți-am răspuns pentru că nu consideram că merită.
- [ușor amenințătoare] Consideram discuția asta încheiată…
Radu:
- [nervos] Eu decid când se încheie discuția asta. Și cred că asta va fi curând, fiindcă până acum nu te-ai dovedit a fi decât o a doua proastă care face mișto de mine…
- [categoric] Te întreb pentru ultima dată de ce nu-mi răspunzi.
Viața:
- [cumva obosită] Pentru că știi răspunsul. Îl știai de la început. Þi-am spus de la început. Te-am întrebat dacă te prinzi și ai fost de acord. Ce mai vrei?
Radu:
- [rugător, insistent] Te rog! Na-ți cuvântul magic încă o dată! Te rog! Trebuie să mai existe o posibilitate!
- [amenințător, coborând vocea] Eu nu mă rog de nimeni…!



Viața:
- [chicotind] Cu atât mai rău pentru tine!
- [mai serioasă] Nu mai ai nimic de făcut. Trebuie să rămâi aici. Nu mai există nici o stare de agregare. Asta e!
Radu:
- [amenințător] Ai vrut să mă maturizezi, nu? Ce vroiai, să devin bărbat?!? Uite-mă! Tu m-ai făcut puternic! Acum suportă consecințele!
- [hotărât, drept] Plec! Nu rămân aici! Indiferent dacă-ți convine ție sau nu! Nu mă poți opri!
Viața:
- [neutru] Nu se poate, nu așa ne-a fost întelegerea! Nu mai ai unde să te duci și nici nu te mai poți întoarce!
Radu:
- [râzând, cu o lucire stranie] Serios?!?
- [extrem de ferm] Ba uite că plec!
[Radu pleacă fulgerător în culise, în dreapta.]
Viața:
- [severă] Hei, nu se poate! Nu ai voie!
[Tăcere. Suspans. Lent, cortina]


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!