agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-05-13
|
[O cameră, o masă albastră, pereți albi, 3 scaune cu 3 persoane discutând: un tânăr, mama sa și doctorul]
John: Vezi acea pată de pe masa albă, de pe masa umedă și lucioasă, o vezi? John: (cu o privire pierdută) O vezi? Dr. Psy: Nu! Þi-am mai spus ca nu există așa ceva; mai mult decât atât, masa este albastră, iar deasupra este întinsă o față de masă. John: (visător) Era în perioada în care Lady Lucy venea pe la noi să-l viziteze pe tata – în timp ce își beau cafeaua, accidental ea a vărsat o picătură pe masă. Afară este o zi așa minunată – soarele strălucea, păsările cântau, vântul plutea ușor printre frunzele ruginii ale copacilor și ... Dr. Psy: Scuză-mă, dar cine este Lady Lucy? John: (cu un aer matur) Era un asistent de serviciu al tatălui meu. Am menționat faptul că tatăl meu este avocat – el știe cum funcționează legile în aceste timpuri grele, când nimeni nu dă un ban pe integritatea umană, sau pe demnitate! Dr. Psy: Stai un pic, dar tu nu ai tată; tatăl tău a murit când aveai zece ani, și în mod sigur nu era avocat. Abia dacă găsea ceva de lucru ca să vă întrețină pe tine și pe mama ta. John: (cu o postură agresivă) Eu am tată!!! John: Mama nu mai este printre noi. Ea ne privește de undeva de sus. Știi că undeva sus, în cer, ascunzându-se printre nori, este Dumnezeu? Mama mi-a spus aseară – am întâlnit-o în vis. Dr. Psy: John, mama ta este în viață și se află aici, în dreapta. Despre cine vorbești? Margaret: John??? Margaret: Cine este John? – Nu știu pe nimeni cu numele acesta. Nimeni, m-ai înțeles? Nimeni! Dr. Psy: (surprins, gânditor) Margaret? Margaret: Da, numele meu este Margaret. Mama mi-a pus acest nume când m-am născut; mi-a spus că este numele unei prințese, deci sunt o prințesă (cu o privire mândră). Sunt o fată încântătoare, știi asta? Dr. Psy: Știi cine sunt eu? Margaret: Desigur! Tu ești verișoara mea Eve! Ai venit să te joci cu mine? Am păpușile în camera mea și putem merge să ne jucăm de-a doctorii. Eu voi fi doctorul, iar tu vei fi pacientul meu. Tu ești bolnavă și eu va trebui să te tratez ca să te faci bine. Dr. Psy: Margaret, câți ani ai? Margaret: Am zece ani, mă numesc Margaret și sunt în clasa a treia! Dr. Psy: (curios) Și n-ar trebui să fii la școală acum? Margaret: Nu, de câte ori trebuie să-ți spun că am un profesor personal. El mă învață cum să desenez, cum să cânt, cum să dansez la ocazii speciale ... știu chiar și în ce secol ne aflăm! (încântată) Suntem în secolul al optsprezecelea! Știai asta? Dr. Psy: Nu știam. Sunt uimit de cât de multe știi. Dar ... ocazii speciale? Ce fel de ocazii? Margaret: (răsucindu-și degetele) Când mama și tata organizează un banchet la castel, mă lasă să port rochia albă și mă iau cu ei. Apoi, la castel întâlnesc mulți copii și dansăm, ne jucăm, cântăm ... tot felul de lucruri frumoase. Margaret: (insistentă) Știai că rochiile albe sunt făcute pentru prințese? Eu știu, mama mea mi-a spus! Nu e nemaipomenit? Dr. Psy: Dar ... Margaret: (un pic cam surprinsă) ... de ce nu ai venit la castel? Nu ai primit invitație? Dr. Psy: Hmmm! Ba da, am primit, dar am avut o problemă astfel că părinții nu m-au lăsat să ies. Margaret: Dar acum ești aici! Hai să mergem sus să ne jucăm cu păpușile! Te implor! Dr. Psy: Bine! Bine! Vom merge. Dar cine sunt părinții tăi? Margaret: Cum așa? Doar îmi cunoști părinții. Ei sunt unchiul și mătușa ta. Dr. Psy: ... da, dar am uitat. Margaret: (cu o privire reprobatoare) ... vezi dacă nu mergi la școală, nu ești la fel de deșteaptă ca mine. Bine, asta va fi ultima oară când îți voi spune, să-ți fie clar! Margaret: Mama mea ... mama mea este cunoscută de către toți oamenii din oraș; chiar și cerșetorii îi pronunță numele întotdeauna când iese în oraș. Margaret: Ei nu îi plac cerșetorii – am auzit-o vorbind cu tata în sufragerie. Îi este silă. Dar hai să mergem în camera mea. Hai să ne jucăm de-a doctorii. Tu vei fi pacientul, iar eu voi fi doctorul, astfel voi putea să-ți tratez boala. Dr. Psy: Zi-mi despre tatăl tău. Unde e el, ce profesie are? Margaret: (mândră, cu un zâmbet larg) Ah! Tatăl meu este primarul orașului. El este un mare om, mare caracter, de asemenea este recunoscut de către oamenii din oraș. El este un fel de doctor, dar unul mai mare. El poate trata „boala” orașului. Toți oamenii vin la el pentru a-și rezolva nevoile, pentru ajutor. Margaret: Dar de ce mă întrebi toate acestea? Nu ai venit să te joci cu păpușile, cu mine? Dr. Psy: Hmm! Da, am venit – hai să mergem sus! Margaret: (alergând prin camera cu o singură masă și scaune) Ura! Eu voi fi doctorul! Eu voi fi doctorul! Dr. Psy: Margaret, fii calmă! Ai grijă! John: (lovind masa) Uff! Mă doare capul. Þi-am mai zis și înainte să ștergi acea pată. Acum am încercat să o privesc mai îndeaproape și am căzut de pe scaun. John: (confuz) Cine este Margaret? Dr. Psy: Tu nu ești Margaret? John: Binențeles că nu sunt Margaret! Sunt un băiat, cum să fiu o fată? Ai grijă ce cuvinte folosești! Dr. Psy: Dar alergai! John: (trist) Alergam? John: Eu nu pot să alerg. Picioarele mi-au fost amputate. Într-o zi, când traversam strada, o mașină m-a accidentat. Din această cauză, acum privesc minunile de dincolo de fereastra camerei mele plictisitoare. După ce mama a murit, tatăl meu s-a schimbat. John: Nu mai era cum obișnuia să fie, mai ales din cauză că se îndrăgostise de Lady Lucy; dar acum este și ea sus în ceruri, ascunzându-se printre nori cu Dumnezeu și cu mama. Dr. Psy: John, câți ani ai tu? John: Am treizeci și doi de ani, cel puțin așa cred – nu îmi aduc aminte, din cauza căzăturii, din cauza mesei, din cauza petei! De câte ori trebuie să îți cer să cureți acea pată de cafea? Dr. Psy: (notând ceva în carnețel) Înțeleg. Și în ce an suntem acum? John: Suntem în data de 27 Septembrie 1932. Afară este o zi așa minunată – soarele strălucește, păsările cântă, vântul plutește ușor printre frunzele ruginii ale copacilor, iar eu stau imobilizat în acest scaun blestemat ... [După câteva minute John adormise; între timp, Dr. Psy vorbește cu mama sa despre simptome] Dr. Psy: Într-adevăr, Sigmund pare să sufere de tulburări de personalitate multiplă! Mama lui Sigmund: Acum știu. Am fost șocată când discutam, iar el se comporta cu mine ca și cum aș fi fost o persoană străină – mi-a pus tot felul de nume străine, avea tot felul de manifestări. Dr. Psy: Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră. Mama lui Sigmund: Vă mulțumesc! La început nu am crezut că va fi o problemă, dar după ce a apărut și al treilea ego am știut că ceva nu e în regulă cu el și am decis să apelez la dumneavoastră. Există vreo posibilitate să îmi aduc fiul la normal? Dr. Psy: Mi-e teamă că nu! Aceste tulburări psihice sunt foarte greu de suportat de către familii, dar mai greu este pentru pacienții în cauză. Îmi pare rău, numai Dumnezeu îl mai poate schimba. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate